Accesiune. Decizia nr. 770/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 770/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 34333/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 770/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător R. Steluța G.
Judecător I. G. P.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul M. C. PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr._/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. D. - D., A. M., P. P., având ca obiect accesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul reclamant Angheldescu D. D. și intimata pârâtă A. M. asistați de avocat M.M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
La interpelarea instanței, părțile prezente învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Avocat M.M. pentru intimatul reclamant A. D. D. și intimata pârâtă A. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Arată că Judecătoria C. a admis acțiunea și a constatat dreptul de proprietate asupra construcției părților pe le reprezintă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. P. ,în momentul edificării construcției intimații nu erau proprietarii terenului, mult mai târziu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și pentru acest lucru nu s-a putut elibera o autorizație de construcție pentru a putea înscrie dreptul în cartea funciară și intimații au plătit și impozite și taxe .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /22.11.2010, reclamanții A. D.-D. și A. M. au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului C. și Consiliul Local C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că sunt proprietarii terenului în suprafață de 660 mp, situat în cart. Făcăi, ., jud. D., teren dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 381/18.02.2004 la BNP P. O. și înscris în CF cu nr. cadastral provizoriu 453/2 prin încheierea nr. 2447/2004.
In motivarea cererii, reclamanții au precizat că în momentul cumpărării terenului, pe acesta se afla in curs de construire o casă, care nu avea autorizație de construcție, iar din anul 2004 până în prezent, reclamanții au finisat construcția, în anul 2009 fiind sancționați contravențional pentru lipsa autorizației de construcție, fiind încheiat procesul-verbal de contravenție nr. 25/21.09.2009.
Reclamanții au mai menționat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, autoritatea publică locală se poate sesiza în decurs de 2 ani de la edificarea construcției, în caz contrar se constată prescris dreptul de a fi sancționat.
De asemenea, reclamanții au mai precizat că sunt proprietari și posesori de bună-credință atât ai terenului, cât și ai construcției.
În raport de susținerile sus-menționate, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii, să se constate dreptul de proprietate în ceea ce privește construcția și să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La dosarul cauzei, reclamanții au depus în scop probator, următoarele înscrisuri: Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/16.12.2009, Încheierea de Carte Funciară nr. 2447/2004, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 381/18.02.2004 la BNP P. O., certificatul de nomenclatură stradală nr. 8522/14.06.2004, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 25/21.09.2009, titlul executoriu nr. 1684/23.04.2010, somația nr._/23.04.2010, documentația tehnică pentru înscrierea în Cartea Funciară, decizia nr. 1084/15.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 24.01.2011, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 1 Cpciv., instanța a luat act de modificarea cadrului procesual in sensul că reclamantul înțelege să cheme în judecată M. C., prin Primar, iar temeiul juridic al cererii este reprezentat de instituția accesiunii imobiliare artificiale.
Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2012, s-a admis cererea de scutire de la plata taxei de timbru formulată de către reclamantul A. D. D. și s-a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1311 lei stabilită în sarcina reclamanților pentru cererea de chemare în judecată, precum și de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 655,5 lei stabilită pentru cererea de repunere pe rol.
Prin cererea formulată la data de 30.01.2012, intemeiată pe dispoz. art. 132 alin.1 C. pr. civ., reclamanții au învederat instanței că înțeleg să își completeze cadrul procesual, în sensul introducerii in cauză, în calitate de pârât, și a numitului P. P., motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 1084/15.12.2008 s-a atribuit acestuia imobilul- construcție in litigiu.
În cauză, s-a luat interogatoriu pârâtului P. P., la propunerea reclamanților, s-a administrat proba testimonială, fiind audiați martorii N. L.-A., B. Ș. și A. E. și a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, de către expert-inginer P. I..
Totodată, s-a dispus atașarea dosarului civil nr._/2005 al Judecătoriei C..
La termenul de astăzi, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. P. și a reținut cauza spre soluționare asupra excepției invocate, cât și asupra fondului cauzei.
Prin sentința civilă nr._/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. P., invocată din oficiu.
A fost admisă cererea formulată de reclamanții A. D.-D. și A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar, astfel cum a fost precizată.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra construcției - casă de locuit P + M compusă din trei camere, două holuri, bucătărie și baie in suprafață construită de 108 m.p, precum și asupra construcției cu destinația de garaj, in suprafață construită de 62. m.p., identificate conform raportului de expertiză efectuat in cauză de expert P. I. și edificate pe terenul situat in Mun. C., ., proprietatea reclamanților, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 381/18.02.2004 de BNP P. O..
A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008, au fost obligați reclamanții la plata către stat a sumei de 2666 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat acestuia, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a onorariului de expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului-teren in suprafață de 660 m.p., situat in com. Podari, ., jud. D., ( actual mun. C., ., potrivit certificatului de nomenclatură stradală nr. 8522/14.06.2004), identificat cu nr. cadastral provizoriu 453/2, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 381/18.02.2004 de BNP P. O..
Pe acest teren reclamanții au edificat, cu mijloace materiale proprii, o casă de locuit cu regim de inalțime P + M compusă din trei camere, două holuri, bucătărie și baie, in suprafață construită de 108 m.p, precum și un garaj, in suprafață construită de 62. m.p., astfel cum rezultă din depozițiile martorilor N. L.-A., B. Ș. și A. E. și concluziile raportului de expertiză efectuat in cauză de expert P. I..
Prin cererea pendinte, reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra construcțiilor anterior menționate, scopul cererii de chemare in judecată fiind clarificarea și stabilirea regimului juridic al acestor construcții, realizate fără autorizație de construire.
Accesiunea, definită și incorporatiune, reprezintă un mod de dobândire a proprietății, care se fundamentează pe ideea că proprietatea unui lucru principal incorporează sau atrage după sine și proprietatea unui lucru accesoriu.
În orice acțiune în justiție, înainte de a trece la soluționarea pe fond a cauzei, instanța este obligată să verifice calitatea părților, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane care își dispută dreptul în litigiu.
Instanța a constatat că reclamanții nu au justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtului P. P., în contradictoriu cu care doresc a-și stabili dreptul de proprietate imobiliară.
Nu rezultă din piesele dosarului împrejurarea că acest pârât ar fi contestat în vreun mod dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafata de 660 m.p. sau ar fi emis vreo pretenție cu privire la construcțiile ridicate de reclamanți pe acest teren. De asemenea, din concluziile raportului de expertiză efectuat in cauză de expert P. I., rezultă că nu există identitate intre construcția ce formează obiectul cererii supuse soluționării și cea care, prin decizia civilă nr. 1084/ 15.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. in dosarul nr. 2223/ 54/ 2008 a fost atribuită in lotul paratului P. P..
Or, câtă vreme reclamanții nu au invocat existența vreunei manifestări din partea pârâtului P. P. în sensul contestării dreptului lor, acesta nu are legitimare procesuală pasivă.
Reținând că nu există identitate între subiectul pasiv al raportului obligațional dedus judecatii si pârâtul P. P., chemat în judecată, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
In ceea ce privește fondul cauzei, conform art.482 C.civ. proprietatea unui lucru imobil dă drept asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acel lucru în mod natural sau artificial, iar potrivit art.488 C.civ. tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
De asemenea, art. 492 C.civ. instituie prezumția că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale sale.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, a rezultat că legea instituie o prezumție legală relativă, prin prisma căreia proprietarul terenului este considerat a fi și proprietarul construcției, celui care contestă aceste aspecte revenindu-i sarcina de a răsturna prezumția, făcând dovada contrară.
Cum reclamanții au făcut dovada edificării construcțiilor pe terenul situat in C., ., cu surse materiale proprii, instanța a constatat că aceștia au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor executate pe terenul sus menționat.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului M. C. prin Primar, instanța a reținut că acesta este singurul care ar avea interes să conteste dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcțiilor, în condițiile în care reclamanții, în calitate de proprietari ai terenului, dobândit prin act autentic, sunt prezumați proprietari și ai construcției, în temeiul art. 492 C.civ.
Instanța a reținut că aspectele de ordin formal legate de inexistența autorizației de construire nu pot obstrucționa sau limita dreptul de proprietate al reclamanților, după cum constatarea dreptului de proprietate al reclamanților nu poate avea consecințe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației, pentru a se putea afirma că aceștia au tins, pe calea acțiunii de față, să eludeze dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Așadar, inexistenta unei autorizații de construire pentru imobilul în litigiu nu poate limita dreptul reclamanților de a se adresa instanței de judecată pentru constatarea dreptului lor de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară, aceasta deoarece temeiul juridic in raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil, iar nu de normele speciale din Legea nr. 50/1991.
Pe cale de consecință, in temeiul art. 111 C.pr. civ., instanța a admis in parte cererea de chemare in judecată și a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, asupra construcției- casă de locuit cu regim de înălțime P + M compusă din trei camere, două holuri, bucătărie și baie, în suprafață construită de 108 m.p, precum și asupra construcției cu destinația de garaj, în suprafață construită de 62. m.p., identificate conform raportului de expertiză efectuat in cauză de expert P. I. și edificate pe terenul situat în Mun. C., ., proprietatea reclamanților, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 381/18.02.2004 de BNP P. O..
În temeiul art.50 ind. 2 din OUG 51/2008, conform căruia “în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”, instanța a obligat reclamanții la plata către stat a sumei de 2666 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat acestuia, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a onorariului de expert.
În temeiul art. 274 alin 1 C. proc. civ și al principiului disponibilității, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr._/29.10.2012 a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În esență, recurentul a arătat că acțiunea reclamanților era inadmisibilă în raport de dispozițiile art.488, art.492 C.civil și art.111 C.proc.civ. Temeiul de drept invocat de reclamanți, respectiv art. 492 din vechiul cod civil nu poate fi luat în considerare fără art. 111 C.pr.civ., pentru constatarea existenței unui drept care prevede că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, respectiv eliberarea autorizației de construire, cerere care trebuia sancționată potrivit legii cu respingerea acțiunii. Prezumția de proprietate stabilită de art.492 Cod Civil presupune că în ceea ce privește accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de un proprietar pe terenul său cu materiale aflate în proprietatea altei persoane, proprietarul pământului este dator să plătească valoarea materialelor devenind în acest mod proprietarul și al construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor astfel ridicate.
Potrivit art.492 C.civil, proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor executate pe acel teren, reglementarea decurgând din dreptul de accesiune.
Dreptul de accesiune instituit de vechiul cod civil, care este un drept relativ nu poate fi valorificat înaintarea dreptului în realizare care este un drept absolut, constituit numai prin emiterea autorizației de construire.
S-a mai arătat că în cauză, reclamanții au dovedit reaua-credință în respectarea legii, având însă la îndemână instituția intrării în legalitate prevăzută de Legea nr.50/1991 ca acțiune în realizarea dreptului. Reclamantele au la îndemână instituția intrării în legalitate a unei construcții executată fără autorizație de construire, care se face potrivit art.59 din Ordinul nr.839/2009.
Legea nr.50/1991 conține pe lângă caracterul obligatoriu al executării lucrărilor de construire numai în baza autorizației de construire este unul absolut de construire și caracterul sancționatoriu al acesteia prin aplicarea amenzilor civile în cazul edificării construcțiilor fără autorizația necesară.
Recurentul a arătat că instanța de fond prin constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții edificate cu nerespectarea autorizației de construire instigă la nerespectarea prezumției absolute a legii privind executarea oricărei construcții numai în baza autorizației de construire.
Noul Cod civil, în dispozițiile art.586 arată că nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege, astfel că legiuitorul întărește necesitatea existenței autorizației de construire pentru edificarea unei construcții, arătând că reaua-credință a reclamantei prin refuzarea întocmirii documentației tehnice necesare intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire ori solicitarea eliberării de către Primar a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcției.
Recurentul constată că dispozițiile Legii nr.50/1991 au prioritate ca lege specială în aplicarea constatării dreptului de proprietate asupra unei construcții, în sensul că edificarea unei construcții se face numai prin emiterea unei autorizații de construire ce constituie și prezumția dreptului de proprietate asupra unei construcții și nu în temeiul dispozițiilor legii generale, respectiv disp. art.492 vechiul C.civil.
În ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C., se arată că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimata-reclamantă să poată stabili existența unui drept potrivnic; așadar, Mun.C. nu are vocație concretă la imobilul construcție a intimatei și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului acesteia atâta timp cât premisa Legii nr.50/1991 permite obținerea autorizației de construire în baza unei simple cereri și a unei documentații tehnice ori permite obținerea certificatului de atestare a edificării construcției.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.prociv și art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 655,50 lei achitată prin OP nr.13.03.2013 și timbru judiciar de 5 lei.
Intimații A. D.-D. și A. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Au arătat că la momentul la care au edificat construcția nu dețineau actul de proprietate pe teren întrucât la acea dată proprietarul terenului avea pe rolul Judecătoriei C. o acțiune de partaj bunuri comune cu fosta sa soție. Astfel, nu au putut obține nici autorizația de construcție și nici înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentului și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.proc.civ, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că în esență, recurentul invocă inadmisibilitatea acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale câtă vreme partea are deschisă acțiunea în realizarea dreptului, și anume cererea de eliberare a unei autorizații de construire.
Inadmisibilitatea acțiunii în constatare se raportează la existența unei acțiuni în realizare, în cauză fiind în discuție diferitele categorii acțiuni ce sunt de competența instanțelor judecătorești, categorii care sunt enumerate în clasificarea doctrinară a acțiunilor judecătorești în funcție de scopul material urmărit, în: acțiuni în constatare, acțiuni în realizare și acțiuni în constituire de drepturi.
Altfel spus, câtă vreme reclamantul se poate adresa instanței de judecată cu o acțiune prin care se poate cere realizarea dreptului, acesta nu are deschisă o acțiune prin care să poată pretinde instanței de judecată constatarea aceluiași drept.
Așadar, raportarea pe care o face recurentul la cererea adresată autorităților administrative în vederea eliberării autorizației, pentru a invoca și argumenta excepția inadmisibilității este cu totul improprie, textul art. 111 Cod procedură civilă punând în discuție acțiunile judecătorești, categorie în care nu se încadrează cererea de eliberare a autorizației de construire.
Toate argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs care vizează greșita aplicare și interpretare a legii cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pornesc de la premiza greșită că cererea de eliberare a autorizație de construire echivalează cu o acțiune în realizarea dreptului, acțiune care, potrivit raționamentelor expuse în cererea de recurs, se realizează numai prin eliberarea autorizației.
Prin urmare, aceste argumente și raționamente sunt lipsite de fundament juridic din prisma criticilor pe care vor să le concretizeze după cum sunt lipsite de eficiență și trimiterile la dispozițiile noului cod civil, dispoziții care nu sunt incidente în cauză.
Nu pot fi primite nici criticile cuprinse în susținerea acestui motiv de recurs dar care exced excepției inadmisibilității, punând în discuție inadmisibilitatea acțiunii în constatarea accesiunii imobiliare artificiale urmare a lipsei autorizației de construire.
Lipsa autorizației de construire nu constituie o premisă a acțiunii în constatare întrucât prin nicio dispoziție legală nu se condiționează admisibilitatea acestei acțiuni de existența autorizației.
Pentru a putea fi reținută o atare condiționare, a admisibilității acțiunii în constatare, de existența autorizației de construire, cu consecința respingerii de plano a acțiunii, condiția de admisibilitate ar trebui să fie expres menționată într-o prevedere legală cel puțin sub aspectul regimul juridic căruia i se supune pentru a primi eficiență, și nu dedusă printr-o interpretare conexă, prevedere legală care nu există și care nu poate fi invocată în prezenta cauză.
Se are în vedere că respingerea de plano a acțiunii pentru lipsa autorizației de construire valorează cu aplicarea a unei sancțiuni procedurale, ori sancțiunile chiar și în plan procesual trebuie să fie expres prevăzute și nu deduse prin interpretare.
Tocmai acest aspect a fost în mod lipsit de echivoc subliniat în decizia Curții Constituționale nr. 195/14.04.2005, potrivit cu care proprietarul unei construcții ridicate fără autorizație suportă sancțiunile prevăzute de lege și nu diverse tipuri de sancțiuni, altele decât cele prevăzute de lege.
Lipsa autorizației de construire produce efecte în planul relațiilor administrative dintre proprietar și autoritățile publice în materia construcțiilor și se sancționează conform actelor normative speciale din această materie, sancțiunile pentru lipsa autorizației de construire neputând fi altele decât cele exprese prevăzute fie de legea specială, fie chiar de legea generală.
Sancțiunile din legea specială pot fi aplicate proprietarului care nu a respectat dispozițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991, fără restricție și fără vreo incidență generată de soluția de admitere a acțiunii în constatare a accesiunii imobiliare artificiale.
Din această perspectivă, criticile din cererea de recurs potrivit cărora prima instanță prin soluția dată instigă la nerespectarea legii și generează discriminări între diferitele categorii de proprietari, sunt neavenite, străine de natura pricinii și lipsite de orice fundament juridic după cum același caracter îl au și trimiterile la Legea nr. 7/1996, act normativ care nu are incidență în cauza dedusă judecății sub aspectul raporturilor juridice cârmuite de art. 492 Cod civil.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii în constatare a uzucapiunii se reține că o atare acțiune nu are caracteristicile unei simple acțiuni în uzucapiune ci ale unei acțiuni în realizare.
Prin decizia de speță a ICCJ dată sub nr. 7086 din 12 octombrie 2011 s-a statuat: ”Acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, nu este o simplă acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în sensul art. 111 Cod procedură civilă, ci o acțiune cu caracter complex, reprezentând o veritabilă acțiune în realizare, deoarece hotărârea judecătorească are efect constitutiv de drepturi, principalul efect al uzucapiunii, chiar dacă este retroactiv, fiind acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Hotărârea judecătorească pronunțată în soluționarea unei acțiuni având acest obiect este astfel o hotărâre mixtă, care întrunește elemente declarative și elemente constitutive, astfel încât efectele sale se produc atât pentru trecut, dând eficiență unei situații juridice anterioare, cât și pentru viitor, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. Având în vedere efectul declarativ al hotărârii pronunțate în această materie, posesorul urmând a fi considerat proprietar din momentul începerii exercitării posesiei, teza finală a art. 111 Cod procedură civilă privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, față de acțiunea în realizare, este străină pricinii. În consecință, a exclude posibilitatea introducerii unei acțiuni în prescripție achizitivă, pe temeiul art. 111 Cod procedură civilă în absența dovedirii existenței unui titlu care să justifice existența unui drept de proprietate actual asupra imobilelor în litigiu, dar a îndeplinirii condițiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, constatată într-o procedură jurisdicțională contradictorie, ar însemna o atingere a însuși dreptului de acces al reclamantei la un tribunal independent si imparțial, componentă a procesului echitabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană.”
Criticile și excepția nu pot fi primite întrucât inexistența unei autorizații de construcție pentru imobilul construit nu poate limita dreptul reclamantei de a se adresa instanței de judecată pentru constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin accesiune imobiliară, aceasta deoarece temeiul juridic în raport de care se analizează cererea este cel dat de Codul civil, iar nu de normele speciale din Legea nr.50/1991.
Astfel spus, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei nu poate avea consecință pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistența autorizației de construcție pentru a se putea afirma că aceasta a tins, pe calea acțiunii de față, să eludeze dispozițiile Legii nr.50/1991.
Referitor la critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun.C., Tribunalul are în vedere că potrivit art.477 C.civil: Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public."
Conform art. 25 din Legea nr. 213/1998 – în forma înainte de . Noului Cod Civil: " În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz."
Prin urmare, câtă vreme nu s-au identificat proprietarii inițiali ai terenului și nici moștenitorii acestora, unitatea administrativ teritorială are calitatea de sta în judecată în calitate de pârât, ca persoană în patrimoniul privat al căreia se regăsește bunul și nicidecum vecinii pe fiecare latură ai terenului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, Tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât, în baza art.312 C.proc.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M. C. prin Primar împotriva sentinței civile nr._/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanții A. D.-D. și A. M. și pârâtul P. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, R. Steluța G. | Judecător, I. G. P. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
07.05.2013
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-A.P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 56/2013. Tribunalul DOLJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 471/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
