Acţiune în constatare. Sentința nr. 5015/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5015/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 19765/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 43/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O.
Judecător L. A.
Judecător J. S.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții B. I., B. C. împotriva sentinței civile nr.5015 din 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. I., C. M., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant B. I. asistat de av. T. M., av. T. M., pentru recurenta reclamantă B. C., lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recursul nu este timbrat, după care;
Av. T. M., pentru recurenții reclamanți, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 263 lei, timbru judiciar, în cuantum de 3 lei.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune în acest sens, în copie, declarații autentificate date de intimații pârâți, un înscris sub semnătură privată intitulat chitanță, certificată pentru conformitate, din anul 1982, prezentând și originalul pentru observare, file din registrul agricol privind pe numitul Calea I., și o cerere adresată Primăriei Municipiului C. .
De asemenea, solicită efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului C., pentru a preciza cine figurează în registrul agricol cu terenul în litigiul, dar și regimul juridic al acestui teren.
Instanța, în temeiul art. 305 c.p.civ., încuviințează proba cu înscrisurile constând în înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță, din anul 1982, file din registrul agricol privind pe numitul Calea I., și cererea adresată Primăriei Municipiului C., și respinge ca inadmisibilă proba cu mărturisirea extrajudiciară a intimaților pârâți.
De asemenea, în raport de cererea de chemare în judecată și actele depuse la dosar, respinge, ca inutilă soluționării cauzei, solicitarea de a se efectua adresă către Primăria Municipiului C..
La interpelarea instanței, av. T. M., pentru recurenții reclamanți, arată că înțelege să invoce ca și mod de dobândire uzucapiunea de lungă durată.
Av. T. M., pentru recurenții reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Av. T. M., pentru recurenții reclamanți, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii și constatării valabilității contractului de vânzare cumpărare, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform motivelor de recurs. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2011 reclamanții B. I. și B. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. I. Și C. M. să se constate ca au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafața de 265 mp, situat în C., .. 3 (fost Brestei nr. 3) și casa de locuit edificata pe acest teren.
Motivând în fapt acțiunea, au arătat că in anul 1982, printr-un înscris sub semnătură privată, au cumpărat de la pârâți un teren in suprafața de 265 mp, situat în C., .. 3 (fost Brestei nr. 3), achitând integral prețul în acel moment și tot din acel an sunt plătitori de impozite pentru acest teren, condiții în care consideră că sunt proprietari în baza dispozițiilor art. 1295 Cod civil.
Au mai arătat că terenul are ca vecinătăți la N-Stanica T., la E- Cirstov M., la S-Nituleasa N., laV-. conform raportului de expertiză extrajudiciar întocmit de expert Ștefanescu I., valoarea terenului este de_,757 lei.
Consideră că în baza art. 1073 C.civ., reclamanții au calitatea unor creditori ai unei obligații de a face, iar interesul în promovarea acțiunii constă în faptul că nu au un titlu formal de proprietate.
In ședința publică de la 26 09 2011, reclamanții prin apărător au evaluat obiectul cererii la suma de_ lei si, in funcție de aceasta evaluare instanța le-a pus în vedere reclamanților să timbreze cu suma de 1054 lei
La 17.10.2011, reclamanții au depus la dosar cerere de acordare ajutor public judiciar care ulterior a fost depusa pe formular tip si au fost anexate acte în dovedirea acestei cereri
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliul la 09.01.2012, instanța a respins cererea de acordare ajutor public judiciar.
La 03 02 2012 pârâții au formulat întâmpinare prin care au arătat ca sunt de acord cu admiterea acțiunii.
In motivare au arătat ca au vândut imobilul compus din teren în suprafața de 265 mp și casa de locuit construita pe acest teren si compusă din 3 camere,o baie, o bucătărie, un hol, o bucătărie de vară și cămară, imobil situat în C., .. 3 (fost Brestei nr. 167 B) în anul 1982 pe baza unei "chitanțe", moment la care au primit integral prețul și au predat imobilul reclamanților care, din acel moment au plătit dările pentru imobil;ul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 5051/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. I. și B. C., în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Reclamanții posedă din anul 1982 un imobil compus din teren în suprafață de 265 mp,pe care se află construită o casă și anexe gospodărești,situat în C., .. 3, posesie pe care au preluat-o de la pârâții C., în baza unei înțelegeri .
Potrivit afirmațiilor reclamanților și pârâților, coroborate cu depozițiile martorilor, respectiva convenție ar fi fost de vânzare-cumpărare, însă la dosar nu s-a depus vreun înscris care să ateste acest lucru.
Deși reclamanții au avut asistență juridică asigurată de un avocat, instanța constată că acțiunea inițială conține afirmații contradictorii mai ales cu referire la natura actului încheiat de părți, afirmându-se, pe de o parte, că înscrisul sub semnătură privată pretins încheiat este translativ de proprietate, prin prisma dispozițiilor art. 1295 Cod civ., iar pe de altă parte se vorbește de o obligație de a face reglementată de dispozițiile art. 1073 Cod civ.
Cert este că intenția reclamanților este aceea de a clarifica situația juridică a imobilului pe care îl posedă, însă analizând acțiunea prin prisma acestui scop, dar și cu respectarea cadrului juridic stabilit de reclamanți prin apărător, instanța a reținut netemeinicia acțiunii și a respins-o pentru următoarele considerente:
Raportat strict la temeiul de drept invocat expres de avocatul reclamanților la ultimul termen de judecată, respectiv dispozițiile art. 111 C.proc.civ, instanța a reținut că potrivit acestui text de lege, oricine are interes poate cere instanței constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
În prezenta cauză, pentru a putea solicita instanței constatarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamanții aveau obligația de a dovedi existența acestui drept și modul în care acesta a intrat în patrimoniul lor.
Ori, aserțiunea reclamanților potrivit căreia dreptul ar fi intrat în patrimoniul lor în anul 1982, în urma încheierii unei convenții de vânzare materializată într-un act sub semnătură privată, nu poate fi luată în considerare întrucât în materie de înstrăinare imobile și în 1982 și în prezent, actul juridic în care se materializa o asemenea convenție nu era și nu este guvernat de principiul consensualismului, statuat în dispozițiile art. 1295 Cod civil, pentru transmiterea dreptului de proprietate fiind necesară forma autentică ad validitatem.
În consecință, reclamanții nefăcând dovada intrării acestui drept în patrimoniul lor, instanța nu poate constata existența dreptului respectiv.
Deși în ședința de judecată din 02.04.2012, apărătorul reclamanților a renunțat la invocarea dispozițiilor art. 1073 C. civ. ,instanța analizând și acest temei, prin prisma voinței reale a reclamanților atunci când au formulat acțiunea, a reținut că nici eventuala pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, din perspectiva textului enunțat, nu este posibilă, întrucât în ipoteza în care s-ar considera că înțelegerea părților cu privire la imobil reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare, nu sunt îndeplinite condițiile generale ale vânzării.
Astfel, prima condiție într-un asemenea caz este aceea de a se demonstra că pârâții, respectiv promitenții vânzători, sunt proprietarii bunului asupra căruia au promis vânzarea, dovadă care nu s-a făcut în cauză, astfel că și din acest punct de vedere acțiunea formulată apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. I. și B. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că au cumpărat imobilul, teren și construcții, în baza unei convenții, care are valoarea unui înscris sub semnătură privată, intitulat "chitanță" la data de 20.03.1983, astfel cum rezultă din copia chitanței de mână, chitanță pe care nu au putut-o prezenta la prima instanță fiind bătrâni și bolnavi o rătăciseră, iar ulterior au găsit-o.
Au mai arătat recurenții că au stăpânit netulburați imobilul în litigiu din data de 20.03.1982 de când l-au cumpărat de la pârâții vânzători, care la rândul lor cumpăraseră terenul în anul 1970 tot pe baza unei chitanțe de mână de la numitul Calea I., așa cum rezultă din declarația notarială dată de intimatul pârât C. I. în data de 17.08.2012 în fața notarului public D. E..
Recurenții au menționat că au mers la notar, care le-a spus verbal că nu pot perfecta vânzarea - cumpărarea decât pe cale judecătorească.
Au arătat recurenții că au dovedit existența dreptului în cadrul unui proces, au plătit impozit cu privire la acest imobil și casa de locuit.
Din certificatul de sarcini nr._/21.03.2012 rezultă că pe numele B. I. nu s-au găsit sarcini, acest certificat de sarcini se referă la ., nu la numărul 167 B, unde au cumpărat recurentul.
Recurenții au precizat că deși au fost încuviințate și administrate proba cu martori și proba cu expertiza, prima instanță s-a mulțumit doar să le enumere fără a motiva de ce anume nu a ținut cont de aceste probe, în constatarea existenței dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Prin întâmpinarea formulată, intimații au recunoscut că au vândut recurenților acest imobil.
Recurenții au menționat că imobilul nu face parte din domeniul public sau privat al statului sau al primăriei și că s-au împlinit condițiile cerute de uzucapiune, ca mod de dobândire a proprietății.
În drept, invocă dispozițiile art. 111 C. pr. civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de dispozițiile art. art. 304 indice 1 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze deduse judecății, reclamanții B. I. și B. C. au chemat în judecată pe pârâții C. I. și C. M. solicitând să se constate ca au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafața de 265 mp, situat în C., .. 3 (fost Brestei nr. 3) și casa de locuit edificată pe acest teren.
Temeiul de drept invocat expres de avocatul reclamanților la ultimul termen de judecată, a fost acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civilă. Raportat la aceste temei, instanța a reținut că potrivit acestui text de lege, oricine are interes poate cere instanței constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
În prezenta cauză, pentru a putea solicita instanței constatarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamanții aveau obligația de a dovedi existența acestui drept și modul în care acesta a intrat în patrimoniul lor.
În acest sens, susținerea reclamanților potrivit căreia dreptul ar fi intrat în patrimoniul lor în anul 1982, în urma încheierii unei convenții de vânzare materializată într-un act sub semnătură privată, nu poate fi luată în considerare întrucât în materie de înstrăinare imobile și în 1982 și în prezent, actul juridic în care se materializa o asemenea convenție nu era și nu este guvernat de principiul consensualismului, statuat în dispozițiile art. 1295 Cod civil, pentru transmiterea dreptului de proprietate fiind necesară forma autentică ad validitatem.
În consecință, cum recurenții reclamanți nu au făcut dovada intrării acestui drept în patrimoniul lor, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate constata existența dreptului respectiv.
Deși în ședința de judecată din 02.04.2012, apărătorul reclamanților a renunțat la invocarea dispozițiilor art. 1073 C. civ., instanța de fond a analizat și acest temei, prin prisma voinței reale a reclamanților atunci când au formulat acțiunea, reținând în mod temeinic și legal că nici eventuala pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, din perspectiva textului enunțat, nu este posibilă, întrucât în ipoteza în care s-ar considera că înțelegerea părților cu privire la imobil reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare, nu sunt îndeplinite condițiile generale ale vânzării.
Din înscrisul intitulat "chitanță de mână", depus în recurs, tribunalul reține că recurenții reclamanți ar fi cumpărat de la pârâți un teren în suprafață de 256 mp. și construcțiile aferente, situat în C., ..
Convenția intervenită între părți nu poate constitui decât, în virtutea principiului conversiuni actelor juridice, un antecontract de vânzare cumpărare, care dă naștere unei obligații de a face, potrivit căreia oricare dintre părți poate cere instanței ca în baza art. 1073-1077 Cod. civ., să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare și care va avea un caracter constitutiv de drept.
Însă pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 948 C.civ., una din părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul vânzător să fie proprietar al bunului.
În ce privește acest ultim aspect, tribunalul constată că intimații pârâți nu aveau la momentul încheierii convenției și nu au nici în prezent calitatea de proprietari ai bunului ce face obiectul cauzei, astfel că și din acest punct de vedere acțiunea formulată este neîntemeiată, fiind respinsă în mod corect de instanța de fond.
Invocarea uzucapiunii, ca mod de dobândire a proprietății, direct în recurs, va fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 316 Cod de procedură civilă, potrivit cărora, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. I., B. C. împotriva sentinței civile nr.5015 din 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. I., C. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, L. A. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.J.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond: M. M.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9088/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Sentința nr. 19/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
