Obligaţie de a face. Sentința nr. 189/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 189/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 7259/63/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința nr. 189/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. L. Z.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. F., D. L. M., cu domiciliul în C., .. 8, .. 1, . și pe pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns avocat M. Măjină pt. reclamanți, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată ca urmare a trimiterii cauzei de pe rolul Secției de contencios administrativ.

Instanța pune în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Avocat M. Măjină pt. reclamanți solicită respingerea excepției întrucât acțiunea a fost introdusă la data când încă mai era în vigoare Lg. nr. 247/2005, au înțeles să se judece pe Lg. nr. 554/2004, dar Lg. nr. 165/2013 se aplică numai când se solicită noi acte nu și față de obligația de a emite o decizie de compensare și nu cu privire la termene și modalități de lucru și totodată nu sunt incidente disp. Lg. nr. 165/2013 privind durata întinderii procedurilor legii respective, întrucât dosarul fusese deja înaintat.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față;

La data de 03.04.2013, reclamanții D. F. și D. L. M. au formulat cerere de chemare în judecată prin care solicită obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în C., . bis, imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1207/n/2001 ÎN BAZA Legiui 10/2001.

Imobilul a fost solicitat în temeiul Legii 10/2001, modificată prin Legea 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente.

Dosarul notificării, împreună cu dispoziția a fost înaintat Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr._/CC.

Întrucât nici până la data introducerii acțiunii nu a fost emis titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, trecând aproape 12 ani de la notificare, reclamanții consideră că li se aduce un prejudiciu, reclamanții consideră că nu pot recupera ce li s-a luat abuziv doar prin chemarea în judecată a pârâtei.

Apreciază că au fost încălcate prevederile art. 6 CEDO.

În dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept a invocat dispozițiile Legii 554/2004.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii introductive de instanță.

A solicitat să se constate că cererea introductivă de instanță formulată de către reclamanți este prematur introdusă.

Învederează că pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze, nu se mai regăsesc în Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/17.05.2013.

În drept a invocat dispozițiile OUG 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 165/2013.

La data de 11.06.2013, reclamantii si-au precizat cererea aratind ca inteleg sa isi motiveze in drept cererea pe dispozitiile Legii 165/2013.

La termenul de judecată din data de 11 octombrie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ și Fiscal.

Prin sentința nr. 8001/ 11 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ și Fiscal..

A fost declinată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. F. și D. L. M., în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 11.06.2013, reclamantul a menționat că solicită obligarea pârâtei de a emite Decizie de Compensare prin Puncte conform prevederilor art. 17 lit. b) din Legea 165/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 1 și 2 din Legea anterior menționată "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

Ca atare, respectivul text de lege conferă – în mod expres -, competența de soluționare a unor cereri de chemare în judecată de natura celei formulate de reclamant – așa cum a fost precizată - Secțiilor Civile ale Tribunalelor, și nu Secțiilor de C. Administrativ și Fiscal.

În consecință, instanța a trimis cauza spre competentă soluționare Secției Civile din C. Tribunalului D..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției I Civilă a Tribunalului D. sub nr._ .

Analizind cererea din prisma exceptiei prematuritatii cererii, se retin urmatoarele:

In speta de fata, sunt aplicabile dispozitiile Legii 165/2013, dispozitii de imediata aplicare, asa cum rezulta din cuprinsul acestora, interpretarea coroborata a textelor art 4, 7 si 41, precum si in raport de precizarea cererii formulata de catre reclamanti.

Articolul 41 al. (1) reglementeaza urmatoarele: ’’ Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.

F. reglementarile aratate, se retine ca pina la data de 1 ianuarie 2014, reclamantii nu poate pretinde plata despagubitilor solicitate, intrucit acesta este termenul de la care legea impune plata despagubirilor stabilite prin decizii.

Pentru analizarea exceptiei invocate este necesar a se stabili cu prioritate daca interesul asa cum a fost identificat exista din prisma art. 109 C..

Interesul, conditie de fond a exercitarii actiunii, constituie folosul practic urmarit de catre o persoana in promovarea acesteia. In speta de fata interesul practic urmarit de catre reclamanti este plata cit mai rapida a drepturilor sale banesti rezultate din decizia de cre se prevaleaza.

F. de obiectul cererii si motivele de fapt mentionate de acesta, instanta retine lipsa interesului la moemntul promovarii cererii.

Astfel, autoritatea in drept nu are nicio obligatie la data intrarii in vigoare a Legii 165/2013, de plata a despagubirilor, intrucit reglementarea incidenta, de imediata aplicare, impune data de la care se naste dreptul reclamantilor la a primi despagubirile la 1 ianuarie 2014. Pina la aceasta data reclamantul nu poate pretinde plata solicitata.

In consecinta, instanta retine ca nu s-a facut dovada unui interes nascut si actual in promovarea prezentei cereri.

F. de cele retinute in fapt si in drept, tribunalul urmeaza sa admita exceptia interesului urmind sa respinga cererea ca lipsita de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prematurității cererii.

Respinge cererea formulată de reclamanții D. F., D. L. M., cu domiciliul în C., .. 8, .. 1, . și pe pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, ca prematur introdusă.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013.

Președinte,

R. L. Z.

Grefier,

G. D.

Tehn.F.M./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 189/2013. Tribunalul DOLJ