Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 203/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 35/215/1999

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 203

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. L. B. - judecător

Judecător D. G.

Grefier A. B.

Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul reclamant S. N., împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. Nicolița, având ca obiect lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. M., pentru apelantul reclamant S. N., lipsă fiind intimata pârâtă P. Nicolița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen, este motivat și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că din eroare a fost conceptat și citat în calitate de intimat pârât numitul P. C., copia certificatului de deces aflându-se la fila 21 din dosarul de fond, calitatea de parat avand-o doar Pistritu Nicolita.

Instanța, din oficiu, pune în discuție calificarea căii de atac.

Avocat B. M., pentru reclamantul S. N., solicită a se califica calea de atac ca fiind apel.

Instanța, în temeiul art. 2821 C.pr.civ., califică calea de atac ca fiind apel și în complet legal constituit din: președinte L. L. B. și judecător D. G., procedează la continuarea judecății.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe apel.

Avocat B. M., pentru apelantul reclamant S. N., solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 01.10.2012, reclamantul S. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Nicolița și P. C. completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999.

În motivare, a arătat că la data de 08.11.1999 a introdus acțiune pe rolul Judecătoriei C. prin care a solicitat constatarea faptului că este proprietar asupra imobilului situat în C., . fost 25 și de asemenea și asupra terenului conform raportului de expertiză. Arată reclamantul că prin sentința civilă nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999 de Judecătoria C. în mod eronat nu s-a făcut vorbire despre construcția indicată în raportul de expertiză.

În dovedirea pretențiilor a anexat raport de expertiză ( fila 2), sentința civilă nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999 de Judecătoria C..

Pârâții nu au depus întâmpinare.

La termenul de judecată de la 27.11.2012, reclamantul a indicat moștenitorii pârâtului decedat, respectiv soția acestuia ce este și pârâtă în prezenta cauză, instanța luând act de precizarea acțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 01.10.2012, reclamantul S. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Nicolița și P. C. completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999.

În motivare, a arătat că la data de 08.11.1999 a introdus acțiune pe rolul Judecătoriei C. prin care a solicitat constatarea faptului că este proprietar asupra imobilului situat în C., . fost 25 și de asemenea și asupra terenului conform raportului de expertiză. Arată reclamantul că prin sentința civilă nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999 de Judecătoria C. în mod eronat nu s-a făcut vorbire despre construcția indicată în raportul de expertiză.

În dovedirea pretențiilor a anexat raport de expertiză ( fila 2), sentința civilă nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată în dosarul nr._/1999 de Judecătoria C..

Pârâții nu au depus întâmpinare.

La termenul de judecată de la 27.11.2012, reclamantul a indicat moștenitorii pârâtului decedat, respectiv soția acestuia ce este și pârâtă în prezenta cauză, instanța luând act de precizarea acțiunii.

Prin sentința civilă nr._ din data de 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , a fost admisă excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4141/16.03.2000 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._/1999, invocată din oficiu.

A fost respinsă cererea având ca obiect completare dispozitiv, formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta P. Nicolița în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtului P. C. (decedat), ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 281 ind. 2 alin. 1 C.p.c. dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

În speță, susținerea reclamantului potrivit căreia în sentința civilă nr. 4141/16.03.2000 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1999, nu s-a menționat în mod eronat că acesta este proprietar nu doar al terenului ci și al construcției, sens în care a solicitat completarea dispozitivului sentinței și cu construcția identificată conform raportului de expertiză, se circumscrie noțiunii juridice de completare a hotărârii reglementată de art. 281 ind. 2 alin. 1 C.p.c.

Chiar dacă petentul și-a denumit acțiunea ca fiind de îndreptare eroare materială și completare dispozitiv, instanța constată că prin pretenția concretă dedusă judecății, interpretând conform art. 84 C.p.c. cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat o cerere de completarea a hotărârii judecătorești iar nu și de îndreptare a erorii materiale. Totodată, se constată că, în motivare, reclamantul nu a indicat vreo eroare materială concretă cuprinsă în sentința civilă, din cele la care se face referire în art. 281 C.p.c.

Din dispozițiile art. 281 ind. 2 alin. 1 C.p.c rezultă că cererea de completare a hotărârii judecătorești este supusă unui termen procesual pentru a fi formulată, în speță termenului de 15 zile de la comunicare, hotărârea de fond fiind dată cu calea de atac a apelului în termen de 15 zile de la comunicare.

Analizând dovezile de comunicare a sentinței civile nr. 4141 din 16.03.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1999, instanța a constatat că reclamantului i-a fost comunicată hotărârea la data de 23.03.2000. De la această dată curge termenul de 15 zile în care reclamantul poate formula cerere de completare a hotărârii judecătorești, termen ce se calculează conform art. 101 alin. 1 și alin. 5 C.p.c, pe zile libere și care, în speță, s-a împlinit pe data de 08.04.2000.

Cum reclamantul a introdus cererea de completare la data de 29.08.2012, deci cu mult după împlinirea termenului legal, s-a constatat că aceasta este tardiv formulată, excepția tardivității fiind întemeiată.

Față de aceste considerente, instanța a admis excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4141/16.03.2000 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._/1999, invocată din oficiu și a respins cererea având ca obiect completare dispozitiv, formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta P. Nicolița, în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtului P. C. (decedat), ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel, reclamantul S. N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare, se arată că prima instanță în mod greșit a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.4141/16.03.2010, invocând excepția tardivității cererii.

În sentință nu s-a menționat că reclamantul ar fi proprietar al construcției și asupra imobilului, fiind o eroare a instanței, și nu este vorba de o completare a dispozitivului hotărârii, ci de o cerere de indreptare eroare.

Reclamantul consideră că ar fi trebuit să fie trecut numele său ca proprietar al construcției.

În drept, invocă dispozițiile art.281 alin.1 C. pr.civ.

Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în temeiul disp. art. 292 C.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanta a respins cererea formulata de petentul apelant S. N. privind indreptarea eroare materiala si completarea dispozitivului sentintei civile nr 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C., retinand ca o astfel de cerere de completare a dispozitivului sentintei civile nr 4141/16.03.2000 este tardiv formulata prin raportare la prevederile art 281, ind 2, al 1 C. .

Tribunalul retine insa ca la momentul pronuntarii sentintei civile nr 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C. dispozitiile legale care reglementeaza lamurirea si completarea hotararilor judecatoresti cuprinse in Sectiunea a VI-a din Capitolul IV al Codului de procedura civila din 1865 nu erau in vigoare, astfel de prevederi legale fiind introduse abia prin OUG 138/2000 .

Or, potrivit art 725, al 3 C. hotararile pronuntate inainte de . legii noi raman supuse cailor de atac si termenelor prevazute de legea sub care au fost pronuntate.

Prin urmare, potrivit art.281 C., in forma in vigoare la momentul pronuntarii sentintei civile nr. 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C. potrivit principiului tempus regit actum greselile asupra numelui, calitatii si sustinerilor partilor sau cele de socoteli, precum si orice alte greseli materiale strecurate in hotarare, pot fi indreptate, din oficiu sau in urma unei simple cereri.

Chiar daca cererea de indreptare eroare materiala formulata de petentul apelant nu este o veritabila cale de atac, instanta retine ca o astfel de cerere se judeca potrivit dispozitiilor legale in vigoare la momentul pronuntarii sentintei civile nr 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C. .

Or, la acel moment prevederile legale care reglementeaza completarea hotararilor nu existau, astfel incat prima instanta nu putea sa le aplice, respingand cererea petentului ca tardiv formulata.

Este adevarat si faptul ca cererea petentului s-ar fi incadrat mai mult la o completare de hotarare, insa tot atat de adevarat este faptul ca in dispozitivul sentintei civile nr 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C. s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului si a terenului aferent de 214,48 mp situat in C., ..

In aceste conditii, este evident ca ce s-a avut in vedere la pronuntarea acestei sentinte este nu numai terenul in suprafata de 214,48 mp, ci si constructiile aflate pe acest teren(chiar daca prin imobil se intelege atat teren, cat si constructii), asa cum de altfel solicitase si reclamantul in cererea cu care a investit instanta.

Pe cale de consecinta, tinand cont de prevederile art 296 C. rap la art 281 C., tribunalul va admite apelul dedus judecatii, va schimba sentinta civila apelata si va admite cererea de indreptare eroare (care ar fi trebuit astfel calificata de prima instanta in virtutea art 84 C.), dispunand indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile nr 4141/16.03.2000 a Judecatoriei C. in sensul consemnarii calitatii de proprietar a reclamantului S. N. si asupra constructiilor astfel cum au fost identificate de dl expert Brinzan C. in raportul de expertiza intocmit in dosarul nr_/1999 al Judecatoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul reclamant S. N., domiciliat în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. Nicolița, domiciliată în C., .. 155 A, .. 1, ..

Schimbă sentința civilă nr._/27.11.2012 a Judecătoriei C., în sensul că admite cererea de îndreptare eroare materială și dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 4141/16.03.2000 a Judecătoriei C., în sensul că se va consemna: “Constată că reclamantul este proprietarul construcției alcătuită din 3 camere, o bucătărie, cămară și hol și al anexei gospodărești, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert C. B., precum și al suprafeței de teren aferente de 214,48 m.p., situate în C., . cu dimensiunile și vecinătățile din sentința nr. 4141/2000 a Judecătoriei C.”, în loc de “Constată că reclamantul este proprietarul imobilului și al suprafeței de teren aferente...”, cum s-a consemnat în mod greșit.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE, Judecător,

L. L. B. D. G.

Grefier,

A. B.

RED.JUD. L.L.B.

Tehn.F.M./4 ex.

26.04.2013

Jud.fond: C.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul DOLJ