Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 22886/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 321/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimatul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., împotriva sentinței civile nr._ din 09 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator asistat de av. Ș. A. I. lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat, nu s-a depus un exemplar motive de recurs pentru comunicare, s-a depus întâmpinare cu un exemplar pentru comunicare, după care;
Av. Ș. A. I. pentru recurentul contestator depune împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru în cuantum de TT 10 lei + TJ 0,15 lei, și un exemplar motive de recurs pentru comunicare.
Instanța constată că din eroare a fost conceptat în cauză B. C. C., având în vedere că în dispozitivul sentinței recurate nu se regăsește ca parte in proces, se dispune scoaterea acestuia din cauză și constatând că intimatul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a depus întâmpinare în cauză, se apreciază că s-a luat la cunoștință de motivele de recurs și nu se mai impune comunicarea acestora, după care se comunică întâmpinarea recurentului contestator, prin apărător.
Av. Ș. A. I. pentru recurentul contestator învederează instanței că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării, dar se solicită, în dovedirea motivelor de recurs, proba cu înscrisuri și depune sentința civilă nr._/2012.
La interpelarea instanței, apărătorul recurentului contestator învederează că această sentință nu este irevocabilă, pe rolul Tribunalului D. se află pe rol recursul declarat de S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C..
Instanța încuviințează proba cu înscrisul depus de rec. reclamant, dupa care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe recurs.
Av. Ș. A. I. pentru recurentul contestator solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 06.09.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul de dosar_, contestatorul R. M. a chemat în judecată pe intimații S. C. Județean de Urgență C. și B.E.J.C. C. formulând contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare 561/E/2012 al B.E.J.C. C., a somației de executare nr.561/E/2012 emisă la 09.08.2012 și a procesului – verbal din aceeași dată privind cheltuielile de executare si solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare, să se desființeze executarea deoarece dreptul de executare s-a prescris, să se constate intervenită prescripția și să înceteze executarea pornită împotriva sa.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin sentința penală nr. 2364/06.07.2007 rămasă definitivă și irevocabilă a fost obligat la plata unei sume de bani de 1.614,39 lei către S. C. nr.1 C. .
La data de 24.08.2012 a primit de la B.E.J.C. C. o somație prin care a fost somat să achite această sumă reactualizată, precum și cheltuieli de executare într-un cuantum exagerat de mare. A mai arătat că de la data obligării sale și până la momentul începerii executării silite împotriva sa au trecut mai mult de 3 ani, astfel că nu poate fi executat silit pentru plata acestei sume de bani și înțelege să invoce excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Astfel, pe de o parte, sentința este pronunțată în luna iulie 2007, rămasă irevocabilă cu privire la cheltuielile către Spital, apelul și recursul exercitate nevizând aceste cheltuieli și se poate observa că posibilitatea executării silite a existat numai până în iulie 2010 .
Pe de altă parte, chiar dacă termenul de prescripție ar curge de la data rămânerii irevocabile a sentinței, 23.10.2008, atunci se poate observa că și în acest caz s-a împlinit termenul de prescripție la data de 23.10.2011 .
Cererea de executare și respectiv cererea de încuviințare a executării formulată de către B. C. C-tin sunt depuse abia în anul 2012 și respectiv abia în luna mai 2012 ( 17.05.2012 ), tardiv, când intervenise deja prescripția .
In mod cu totul nelegal executorul judecătoresc introduce o nouă cerere de încuviințare a executării în data de 27.06.2012, formându-se dosarul nr._/215/2012, pronunțându-se încuviințarea, deși aceasta fusese respinsă anterior pe excepția tardivității, cu autoritate de lucru judecat .
Este evident că această a doua cerere este formulată după împlinirea termenului de prescripție și instanța nu va mai putea încuviința executarea chiar dacă nu ar fi avut deja autoritate de lucru judecat.
În privința cheltuielilor de executare acestea sunt nejustificate și exagerate și nu se justifică atâta timp cât executarea este prescrisă.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.399 și urmt.,art.405 și urmt.C.pr.civ. .
In scop probator a depus la dosarul cauzei în copie înscrisuri –somație nr.561/20.08.2012, somație nr.561/E/ 09.08.2012 și proces – verbal din 09.08.2012, sentința penală nr.2364 /06.07.2007 a Judecătoriei C. .
Intimatul S. C. Județean de Urgență C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală .
In fapt, prin sentința penală nr.2364/06.07.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ instanța a dispus obligarea inculpatului R. M. la plata sumei de 1614,39 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate de către intimată cu acordarea îngrijirilor medicale pentru partea vătămată T. M. .
S. C. Județean de Urgență C. în calitate de creditor a inițiat procedurile de executare silită întrucât debitorul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță potrivit art.313 din Legea 95/2006.
In ceea ce privește prescripția la care face referire contestatorul intimatul precizează că având in vedere art.313 din legea 85/2006, art.22 si 131 din OG 92/2003 nu este incident termenul general de prescripție consacrat de art.2517 C civ., deoarece creanța datorată de către contestator este de natură fiscală, astfel termenul de prescripție a creanțelor fiscale este de 5 ani și începe să curgă de la 01.01. 2009 a anului următor celui în care a luat naștere acest drept ,împlinindu-se la 01.01.2014. Prescripția a început să curgă la data de 23.10.2008, dată la care a rămas definitivă sentință penală nr.2364/06.07.2007 prin Decizia penală nr.708/23.10.2008 a Curții de Apel C. ,iar intimatul a depus cererea de executare silită nr._/26.07.2012 la executor.
In drept a invocat art.115 si urm.c.civ.si art.313 din legea 95/2006.
S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către B.E.J.C. C. pentru a înainta în copie dosarul de executare nr.561/E/2012, fiind înaintat la data de 18.10.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2012 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. C. C-T. invocată din oficiu și s-a dispus scoaterea din cauză a acestuia nefiind parte in dosarul de executare, ci instituția care îl instrumentează .
In dovedirea acțiunii contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri admisă de instanță.
Prin sentința civilă nr._/09.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimatul S. C. Județean de Urgență C..
A fost respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de contestator.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr.2364/06.07.2007 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă în ceea ce privește soluția de condamnare și latura civilă prin decizia penală nr.21/04.02.2008 a Tribunalului D., împotriva căreia s-a respins recursul conform deciziei penale nr.708/23.10.2008 a Curții de Apel C., inculpatul R. M. a fost obligat la 1614,39 lei către S. C. Județean de Urgență C. cu titlu de despăgubiri civile.
Intimatul S. C. Județean de Urgență C. a formulat cererea de executare silită a sentinței, devenită titlu executoriu, având nr._/26.07.2012, executarea fiind încuviințată prin încheierea nr. 3620/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/215/2012.
La data de 09.08.2012 s-a emis somația nr.561/E/2012 –fila 10 din dosarul de executare - prin care s-a pus in vedere debitorului să achite suma de 1614,39 lei actualizată cu indicele de inflație și suma 772 lei ce reprezintă cheltuieli de executare calculate conform procesului-verbal din 09.08.2012 ,acte comunicate contestatorului la 20.08.2012.
In acțiune contestatorul invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită si faptul că cheltuielile de executare sunt nejustificate si calculate . mare, și în plus nu se justifică atâta vreme cât executarea este prescrisă.
In ceea ce privește prescripția executării silite instanța a considerat că sunt aplicabile prev.art.131 alin.1 din OG 92/2003 conform cărora „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”,debitul pus in executare reprezentând o creanță fiscală în sensul art.22 din OG 92/2003.
În speță data la care a rămas definitivă sentință penală nr.2364/06.07.2007 prin decizia penală nr. 708 a Curții de Apel C. este 23.10.2008, astfel că termenul de prescripție începe să curgă de la 01.01.2009 și se sfârșește la 01.01.2014, iar cererea de executare silită a fost formulată la 26.07.2012, deci anterior expirării termenului respectiv.
Prin urmare nu s-a putut reține în cauză ca întemeiat motivul invocat de contestator privind faptul că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită al intimatului,astfel că din acest puncte de vedere actele de executare sunt legal întocmite.
In ceea ce privește cheltuielile de executare, acestea au fost stabilite prin procesul-verbal întocmit de executor la 09.08.2012 în temeiul art.371/7 alin.3 C.p.civ, ca fiind în sumă totală de 772 lei ,însă pentru ambii debitori din sentința penală devenită titlu executoriu, R. M. și R. B., cu privire la acesta din urmă formulându-se cerere de executare silită de către creditorul - intimat în același dosar de executare, dosar în care acesta a avansat în ceea ce îi privește pe ambii debitori cheltuielile de executare .
De asemenea onorariul de executor a fost stabilit conform art.39 din legea 188/2000 și punctului 3 din anexa 1 la OMJ 2550/2006 potrivit cărora onorariul maximal al executorului este de 10% din valoarea creanței, iar în speță valoarea totală a celor două debite puse în executare este de 2374,02 lei astfel că onorariul s-a stabilit corect la suma de 237 lei. De asemenea s-a perceput și o taxă de 200 lei pentru consultații, taxă menționată în acest cuantum la punctul 14 din aceeași anexă, restul cheltuielilor constând în taxe de timbru sau de efectuare a unor copii și de formare a dosarului.
In ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite instanța l-a respins deoarece contestatorul nu a achitat cauțiunea în sumă de 500 lei stabilită de instanță în temeiul art.403 alin.1 C.p.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul R. M., arătând că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a disp. art.131 alin.1 OG nr.92/2003, apreciind eronat că, creanța executată este una fiscală, fără a justifica în vreun fel calificarea acestei creanțe. Creanța ce a fost pusă în executare este în realitate una supusă termenului general de prescripție de 3 ani, nefiind una de natură fiscală, ci una datorată săvârșirii unei infracțiuni, născută dintre infracțiune, practic dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii care a îmbrăcat forma unei infracțiuni și nu dintr-un raport juridic fiscal.
Recurentul consideră că în cauză își găsește aplicabilitatea art.2517 C.civil, termenul de prescripție s-a împlinit, au trecut mai mult de trei ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de acordare a cheltuielilor de spitalizare așa încât datoria este prescrisă, nu mai poate fi executată silit iar instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției invocată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul consideră că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție. Recurentul a invocat instanței faptul că cheltuielile de executare sunt exagerat de mari precum și faptul invocat că cheltuielile de judecată sunt exagerat de mari urmare depunerii dosarului de executare de către executorul judecătoresc că aceste cheltuieli privesc în realitate cheltuielile datorate de două executări, a lui R. M. și R. B..
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1 C.pr.civ., Tribunalul constată că recursul este fondat.
Astfel, se constata ca in raport de titlul executoriu pus in executare silita si dispoz. art. 21-25 din OG 92/2003, instanta de fond a apreciat in mod gresit ca in speta este vorba de o creanta fiscala si ca este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația fiscală pentru creanțele bugetare, respectiv art. 131 Cdin OG 92/2003.
Potrivit art. 21 din OG 92/2003,(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului.
(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Potrivit art. 22 din OG 92/2003, prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege:
a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
b) obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;
d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;
e) obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Potrivit art. 25 din OG 92/2003, 1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Tribunalul constata ca in speta, creanta pusa in executare izvoraste dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, iar nu dintr-un raport fiscal, astfel incat nu poate fi incident termenul de prescriptie de 5 ani prevazut de legislatia fiscala, ci este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 405 alin. 1 C.pr.civ. si Decr. 167/1958 ( legea in vigoare la data nasterii dreptului de executare silita), in raport de care tribunalul constata ca este intemeiata sustinerea contestatorului debitor R. M. in sensul ca s-a prescris dreptul creditorului S. C. Județean de Urgență C. de a cere executarea silita.
Tribunalul constata astfel ca dreptul creditorului S. C. Județean de Urgență C. de a cere executarea silita a creantei stabilita prin sentința penală nr. 2364/06.07.2007 s-a nascut la 23.10.2008, respectiv data ramanerii definitive si irevocabile a acestei sentinte, data de la care hotararea penala a devenit executorie inclusiv in privinta laturii civile, astfel incat, cererea de executare silita formulata de creditor la 22.06.2012 ( fila 26 din dosarul de fond) apare ca fiind formulata dupa implinirea termenului legal de prescriptie de 3 ani.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul urmează ca în temeiul art.312 C.pr.civ., să admită recursul promovat de recurentul contestator R. M. si va modifica sentința civilă atacată, în sensul că va admite contestația la executare.
Va anula actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 561/E/2012 al B. C. C., respectiv somația și procesul-verbal privind cheltuielile de executare din 09.08.2012.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., vor fi obligați intimații către recurentul contestator la plata sumei de 530,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentand taxe judiciare de timbru si onorariu aparator, potrivit chitantelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimatul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., împotriva sentinței civile nr._ din 09 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Modifică sentința civilă atacată în sensul că admite contestația la executare.
Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 561/E/2012 al B. C. C., respectiv somația și procesul-verbal, privind cheltuielile de executare din 09.08.2012.
Obligă intimații către recurentul contestator la plata sumei de 530,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.
Președinte, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.M.E.N.
Tehn.S.V./3 ex.
06.04.2013
Jud.fond-C.M.
| ← Evacuare. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul DOLJ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
