Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 247/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 33806/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 247/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C. B.
Judecător - C. I. D.
Grefier - L. B.
Pe rol soluționarea apelurilor civile declarate de reclamantul F. G. G. și de pârâta C. G. împotriva sentinței civile nr._/16.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta-pârâtă C. G. asistată de avocat B. Acrivopol, lipsă fiind apelantul-reclamant F. G. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat B. Acrivopol, pentru apelanta-pârâtă C. G., solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de exercitare a autorității părintești față de minor, exclusiv de către mamă. Reclamantul încă de la naștere și-a negat vehement copilul, intentând un proces de tăgadă paternitate, nu s-a interesat niciodată de acesta și nu manifestă sentimente normale relației tată –fiu, sustrăgându-se de la plata unei pensii de 100 lei lunar. Cu privire la apelul declarat de reclamant solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de față, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul F. G. G. a chemat in judecata pe pârâta C. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești de către ambii părinți privind pe minorul Fîrloiu I. G., născut la data de 25.07.2011, încuviințarea legăturii personale cu minorul in prima si a treia săptămâna din luna, de vineri orele 16,00 până duminica la orele 16,00, la domiciliul reclamantului, o săptămâna in vacanta de iarna si o luna in vacanta de iarna, la domiciliul reclamantului.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca din relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâta, s-a născut minorul Fîrloiu I. G., la data de 25.07.2011, iar printr-o sentința judecătoreasca s-a stabilit domiciliul minorului la mama, exercitarea autorității părintești numai de către mama.
A mai precizat pârâtul ca până in luna august 2012 l-a vizitat pe minor insa in prezent, nu-i mai permite acest lucru, cu toate că pârâtul contribuie material la creșterea si educarea copilului.
În drept si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 397 C. civil, art. 401 Cod civil.
La data de 04.01.2013 pârâta a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiata.
A precizat că susținerile reclamantului nu sânt reale, acesta promovând după nașterea minorului o acțiune in tăgada a paternității, care a fost respinsă, iar reclamantul nu plătește pensia de întreținere stabilita de instanța, nu îl vizitează pe minor.
La dosar s-au depus decizia nr. 8259/05.09.2012, sentința civila nr._/30.10.2012, confirmare de primire.
In scop probator au fost audiați martorii R. I. A. si R. I. M., propuși de reclamant T. D. si P. M., propuși de pârâta.
A fost efectuata ancheta psihosociala la domiciliu părților.
Prin sentința civilă nr._/16 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis in parte cererea formulata de reclamantul Fîrloiu G. G., cu domiciliul ales la C.. Av. D. A., din C., .. 128 a, . împotriva pârâtei C. G., domiciliata in C., .. 118, .. 2, ..
S-a dispus ca autoritatea părinteasca cu privire la minorul Fîrloiu I. G., născut la data de 25.07.2011 să fie exercitata de ambii părinți.
A fost obligată pârâta să permită reclamantului legătura cu minorul după cum urmează: in fiecare zi de sâmbăta de la orele 10,00 la orele 12,00 la domiciliul pârâtei si in prezenta acesteia.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin s.c.nr. 2600/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 8258/05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. G. C. împotriva pârâtului F. G. G., reclamant în cauza de față.
S-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorului Fîrloiu G. I., născut la data de 25.07.2011, de către reclamantă precum și stabilirea locuinței minorului la aceasta, pârâtul fiind obligat la 100 lei pensie lunară de întreținere în favoarea minorului.
S-a reținut că reclamanta a îngrijit în mod exclusiv minorul rezultat din relațiile de concubinaj ale părților și că pârâtul nu s-a mai interesat niciodată de minor și nu contribuie la întreținerea lui.
Potrivit art. 505 alin. 2 C.CIV., dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de executare a autorității părintești se stabilește de către instanța de judecată, fiind aplicabile, prin asemănare, dispozițiile legale privitoare la divorț.
Potrivit art. 397 C.CIV., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, iar art. 398 prevede că numai dacă sunt motive temeinice autoritatea părintească se exercită numai de un părinte.
Din dispozițiile art. 496 alin. 5 C.CIV., rezultă că părintele la care copilul nu locuiește efectiv, are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia, însă instanța poate limita exercitarea acestui drept dacă aceasta este în interesul minorului.
În speță, instanța față de probatoriul administrat, s-a reținut că nu sunt motive temeinice pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către un părinte.
În ceea ce privește legătura personală a reclamantului cu minorul, față de vârsta fragedă a acestuia și de împrejurarea că nu a stat niciodată împreună cu reclamantul în domiciliul acestuia, instanța a constatat și reținut că este în interesul minorului să aibă legături cu tatăl său, însă limitat și în prezența mamei.
Față de aceste considerente, s-a admis în parte cererea, s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată autorității părintești și a fost obligată pârâta să permită reclamantului legătura cu minoul, în fie care zi de sâmbătă, de la orele 10,00 până la orele 12,00, la domiciliul pârâtei, și în prezența acesteia.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atat reclamantul cat si pârâta.
Prin motivele sale de apel, reclamantul a solicitat sa-i fie admisa actiunea in totalitate sau, in subsidiar, incuviintarea legaturii personale cu minorul in fiecare sambata in intervalul orar 10-12, la domiciliul său.
Parata C. G. a solicitat, in motivele sale de apel, modificarea in parte a sentintei civile apelate, in sensul exercitarii autoritatii parintesti fata de minor, exclusiv de ea, invederand ca prin exercitarea in comun a autoritatii, reclamantul nu ar dori o apropiere de copilul său ci doar o modalitate de a o santaja cu luarea minorului, in vederea neplatii pensiei de intretinere.
In sustinerea motivelor, parata a depus doua inscrisuri, o invitatie respectiv o incheiere de certificare a notarului public ca reclamantul nu s-a prezentat in vederea incheierii unei procuri pentru ca parata sa poata parasi tara cu minorul, in concediu.
Analizand sentinta apelata prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constata ca apelul reclamantului este nefondat, fondate fiind, insă, criticile paratei.
In fapt, Tribunalul retine ca partile litigante au avut o relatie din care a rezultat Fîrloiu I. G., la data de 25.07.2011, iar prin decizia civila nr. 8258/05.09.2012, pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul_/215/2011 s-a stabilit irevocabil domiciliul minorului la mama, exercitarea autorității părintești numai de către mama si o pensie de intretinere in cuantum de 100 lei, in favoarea paratului.
Prin prezentul demers judiciar, demarat la 17.12.2012, reclamantul a solicitat ca instanta de judecata sa dispuna exercitarea autoritatii parintesti in comun, de ambele parti litigante si incuviintarea legăturii personale cu minorul in prima si a treia săptămâna din luna, de vineri orele 16,00 până duminica la orele 16,00, la domiciliul reclamantului, o săptămâna in vacanta de iarna si o luna in vacanta de iarna, la domiciliul său.
Prin sentinta apelata, prima instanta a dispus exercitarea autoritatii tutelare in comun de ambii parinti, retinand ca nu sunt motive exercitarea numai de un singur parinte.
Tribunalul constata, in antiteză cu opinia instantei de fond, existenta unor motive exceptionale ce reclama exclusivitatea exercitarii ansamblului drepturilor si obligatiile corelative privind drepturile si bunurile minorului.
Este adevarat ca legiuitorul a stabilit, ca regula generală, ca autoritatea parinteasca se exercita de ambii parinti, insă, in anumite situatii, instanta poate stabili ca in interesul superior al minorului, concretizarea unei autoritati singulare este benefică pentru acesta, in special in situatia cand copilul este din afara casatoriei si când exista neintelegeri intre parinti cu privire la contributiile financiare pentru cresterea copilului.
Constatând dispozitiile neacoperitoare ale art.507 C. civil in ceea ce priveste situatiile ce pot apărea, Legea nr.272/2004, prin art.31 alin.2 ind.5, a dezvoltat o paletă mai largă a cazurilor in care se acorda autoritatea parintească unui singur parinte, lasandu-i instantei rolul de a verifica daca exista vreun motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre ambii parinti a autoritatii parintesti.
Ratiunea interesului superior al copilului are un caracter complex, continutul său raportându-se la posibilitatile de dezvoltare fizica, morala, materiala pe care copilul le poate gasi la parinti, capacitatea acestora de a raspunde nevoilor concrete ale acestuia, fara ca unul din aceste criterii sa fie minimalizat sau exagerat ori analizat drept criteriu unic si nu pot fi neglijate elementele faptice, raportate la situatia familiala concreta si care pot determina ca unul sau altul dintre aceste elemente sa aiba o pondere crescuta in contextul ansamblului.
In acest context, Tribunalul observa atitudinea duală a apelantului-reclamant care, initial a recunoscut minorul iar ulterior a contestat recunoasterea de paternitate si care, doar după formularea unor plangeri penale impotriva sa, a achitat pensia de intretinere datorata minorului.
Toate acestea, coroborate si cu pasivitatea apelantului reclamant care nu s-a prezentat, fără motive, la notarul public in vedere experimarii acordului ca mama să părăsească teritoriul national cu minorul, in concediu, conduc la concluzia unei indiferențe a acestuia față de fiul său.
Regulii generale a exercitarii in comun a autoritatii parintesti ii corespunde o stare de normalitate, in care ambii parinti, indiferent de relatiile dintre ei, iau impreună deciziile importante privind soarta copilului or, in spetă, instanta constata că, cel putin momentan, acest lucru este improbabil, filiatia fiind o conditie necesara insă nu suficientă in acest sens, fara o implicare adevarata a ambilor parinti.
Tribunalul observă că, prin decizia civilă nr. 8258/05.09.2012, pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul_/215/2011, s-a stabilit irevocabil domiciliul minorului la mama, exercitarea autorității părintești numai de către aceasta.
In aceste conditii, instanta apreciază că, dacă instanta de recurs, in urma analizarii probatoriului administrat a stabilit ca se impune, ca masură definitivă, in interesul superior al minorului, sa locuiasca cu mama sa, demersul ulterior al reclamantului, la aproape 3 luni după aceasta, fara a se identifica elemente de fapt care conduca la concluzia unui observator obiectiv că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală si socială a minorului este in pericol fără aportul tatălui, se infatiseaza a fi nerealistă.
Prin exercitarea autoritatii parintesti doar de catre mamă, apelantul nu pierde dreptul de a solicita si primi informatii despre fiul său din partea oricaror institutii ce intră in contact cu copilul, fiindu-i suspendat, până la o modificare ulterioara a status-ului in functie de puntile pe care si le creeaza singur in consolidarea relatiei cu fiul său, exercitarea drepturilor respectiv indeplinirea obligatiilor ce intra in continutul autoritatii parintesti.
Pe de alta parte, Tribunalul nu contesta nici atasamentul tatalui fata de copil sau invers, insa acesta are posibilitatea de a mentine relatii personale si contacte directe cu minorul, in conditiile stabilite de instanta de fond, in fiecare sâmbătă la domiciliul apelantei-pârâte datorita varstei mici a copilului, astfel ca acesta poate sa il viziteze si sa intretina acele legaturi familiale normale care nu pot fi decat in favoarea copilului.
Masura, atat in ceea ce priveste autoritatea parinteasca cat si cea privind legatura cu minorul, este provizorie, existand posibilitatea modificarii dispozitiilor luate in functie de interesul superior reclamat la momentul respectiv.
Prin urmare, Tribunalul va respinge apelul apelantului reclamant, va admite apelul apelantei, schimband in parte sentința apelanta in sensul că autoritatea părintească va fi exercitată exclusiv de mamă, mentinând restul dispozițiilor sentinței apelata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul Fîrloiu G. G., cu domiciliul ales la C.. Av. D. A., din C., .. 128 a, ., împotriva sentinței civile nr._/19.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești .
Admite apelul formulat de pârâta apelanta C. G., domiciliata in C., .. 118, .. 2, ., împotriva aceleiași sentințe.
Schimba in parte sentința apelanta in sensul că autoritatea părintească va fi exercitată exclusiv de mamă.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelata.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, C. C. B. | Judecător, C. I. D. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud.C.I.D
Tehnored.4 ex./10.01.2014
MB.
Jud.fond V.V.F.
← Pensie întreţinere. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul DOLJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|