Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2455/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2455/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 8814/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 111

Ședința publică de la 18 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător I. E.

Grefier G. D. V.

Pe rol judecarea apelurilor formulate de reclamantul P. Hporațiu și pârâta R. V. C. împotriva sentinței civile nr.2455/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ ,în contradictoriu cu autoritățile tutelare din cadrul consiliului local Malu M. și C.,având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant P. H. asistat de avocat M. C., apelanta-pârâtă R. V. C. asistată de avocat I. E. ,lipsă fiind autoritățile tutelare din cadrul consiliului local Malu M. și C..

Procedura legal îndeplinită.

S –a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care a învederat că apelanta-pârâtă,nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei.

Avocat C. M. pentru apelantul-reclamant P. H. depune la dosar un set de fotografii și copia certificatului de naștere al minorului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat C. M. pentru apelantul-reclamant P. H. solicită admiterea apelului,schimbarea în parte a sentinței atacate,în sensul admiterii,în totalitate, a acțiunii astfel cum a fost formulată. Arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât programul stabilit de a avea legături personale cu minorul este prea scurt fiind în detrimentul ambelor părți ,nepermițând apelantului și fiului său realizarea unei legături trainice și firești.

Avocat I. E. pentru apelanta –pârâtă R. V. solicită respingerea apelului formulat de reclamant, ca nefundat. Solicită admiterea apelului formulat de pârâtă, schimbarea în parte a hotărârii atacate,în sensul încuviințării exercitării dreptului reclamantului în modalitatea admisă de instanța de fond dar la domiciliul pârâtei. Arată că pârâta nu s-a opus niciodată exercitării de către reclamant a acestui drept dar dat fiind faptul că minorul este născut prematur are o stare de sănătate nu atât de bună,având o imunitate scăzută,răcește puternic făcând pneumonie după ultima vizită a tatălui a necesitat consiliere psihologică 8 zile,minorul plânge de fiecare dată când îl vede pe tatăl său.

Avocat C. M. pentru apelantul-reclamant P. H. solicită respingerea apelului formulat de pârâtă.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea formulată la data de_ pe rolul Judecătoriei C., reclamantul P. H. a chemat în judecată pârâta R. V. C. ,solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună încuviințarea legăturii personale cu minorul la domiciliul reclamantului în a doua și a patra săptămână din lună în ziua de sâmbătă din acele săptămâni între orele 10-20 ; o săptămână în vacanța de iarnă în perioada sărbătorilor de C.; o lună în vacanța de vară în perioada 15 iulie -15 august, ultimele 2 zile ale vacanței de P..

In motivarea cererii s-a arătat că prin sent. civ._/23.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. care a fost modificată în parte prin decizia civilă nr. 190/2011 a Tribunalului D.(rămasă definitivă și irevocabilă ) ,s-a dispus desfacerea căsătoriei,încredințarea minorului P. Lorenzo născut la 27.10.2008 pârâtei, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere și reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către pârâtă. După pronunțarea hotărârii de divorț ,pârâta l-a împiedicat pe reclamant să-l mai vadă pe minor ,deși reclamantul este puternic atașat de acesta, fiind în interesul minorului dezvoltarea unei relații personale armonioase. Din cauza animozităților existente între părți și familia pârâtei, nu este posibilă vizitarea minorului la domiciliul pârâtei. Reclamantul a mai subliniat că în prezent minorul locuiește în domiciliul bunicilor materni.

In drept, cererea se întemeiază pe dispoz. art. 396,401 cod civil .

Cererea a fost legal timbrată.

In susținerea cererii au fost depuse următoarele acte în xerocopie: decizia civilă nr. 190/ 01.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. (irevocabilă), sent. civ. nr._/ 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria C..

Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat admiterea în parte a acțiunii în sensul ca modalitatea de legătură cu minorul în forma solicitată de reclamant să aibă loc la domiciliul pârâtei.

In motivarea întâmpinării, s-a arătat că pârâta nu l-a împiedicat pe reclamant să aibă legături cu minorul ,ci dimpotrivă reclamantul este cel care a fost dezinteresat de soarta minorului după divorț, pe care nu l-a vizitat deloc. Numai după promovarea prezentei acțiuni ,reclamantul a început să-l viziteze pe minor la grădiniță ,ocazie cu care reclamantul a venit însoțit de o femeie care i-a adresa injurii pârâtei, pe care a amenințat-o cu moartea. Din această cauză, minorul se sperie și plânge când îl vede pe reclamant ,aspect care i-a fost confirmat pârâtei de educatoarea minorului. Reclamantul nu realizează venituri și nu s-a achitat de obligația de întreținere care a fost stabilită în sarcina sa în favoarea minorului. Pârâta a subliniat că minorul locuiește împreună cu ea, ci nu cu bunica maternă și că minorul este înscris la grădinița nr. 45 ,situată în apropierea locuinței.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

În conformitate cu art 159 ind. 1 al.4 cpc la prima zi de înfățișare,din oficiu instanța a verificat și a stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina, pentru temeiul de drept prev de art .1 pct.1 cpc, art. 5 cpc,, art. 496 al.5 cod civil.

In dovedirea cererii și apărărilor din întâmpinare, ambele părți au solicitat proba cu acte, proba cu interogatoriul reciproc și proba cu câte 2 martori ,cu obligația depunerii listei cu numele și adresa acestuia în termenul legal de 5 zile de la încuviințare și efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul reclamantului . Probele solicitate au fost încuviințate de instanță în conformitate cu dispoz,. art. 167 al.1, art. 138 sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 167 al.4 cpc, art. 218 cpc.

In conformitate cu art. 229 al 2 lit. b din legea 71/10.06.2011, instanța a încuviințat efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul reclamantului .

Conform art . 88 al.1 pct 5 ind 1 cpc s-a citat autoritatea tutelară C. L. C. si s-a emis adresă pentru efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul reclamantului, scop în care s-a întocmit și depus la dosar referatul nr.,_/ 22.01.2013 .

Potrivit dispoz. art.221 cpc s-au luat interogatorii reciproce părților prin intermediul instanței, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.

In conformitate cu art. 192- 200 cpc au fost audiați martorii A. E. ,C. V. M., D. I. și B. S. M. sub prestare de jurământ ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosar.

Prin sentința civilă nr.2455/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis în parte cererea reclamantului P. H. domiciliat în C. .. 27 ,.,. în contradictoriu cu pârâta R. V. C. domiciliată în C. ,cart. Brestei ,. nr. 4 A județul D. și autoritatea tutelară C. L. C..

S-a dispus încuviințarea exercitării dreptului de către reclamant de a avea legături personale cu minorul P. Lorenzo născut la 27.10.2008 în a doua și a patra săptămână din fiecare lună în ziua de sâmbătă din cadrul săptămânilor respective ,între orele 10-14 ; 2 zile din vacanța de iarnă (25,și 26 decembrie ) ,ultimele 2 zile ale vacanței de P. și 2 săptămâni în vacanța de vară ( 15 iulie- 01 august ), la domiciliul reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoare:

Prin sent. civ. nr._/ 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. (irevocabilă ) a fost desfăcută căsătoria părților, s-a încuviințat ca pârâta să păstreze numele dobândit la încheierea căsătoriei,(P.) minorul P. Lorenzo născut la 27.10.2008 a fost încredințat pârâtei cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în cuantum de 140,7 lei lunar . Împotriva acestei sentințe civile nr ._/ 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. s-a declarat apel,care a fost admis prin decizia civilă nr. 190/01.11.2011 pronunțată de tribunalul D. (decizie definitivă și irevocabilă prin nerecurare ), modificându-se în parte sentința în sensul că s-a dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei (R. ), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Din proba testimonială în ansamblu a reieșit că după desfacerea căsătoriei părților ,reclamantul l-a vizitat pe minor la grădiniță și la domiciliul pârâtei ,cu următoarele specificări: minorul a fost mutat ulterior de pârâtă de la grădiniță pentru ca reclamantul să nu mai poată lua legătura cu minorul (martorul C. V. M.) ; minorul a refuzat să vorbească cu tatăl când l-a vizitat la grădiniță ( martorul D. I. ); minorul a început să plângă în momentul când a fost vizitat de reclamant la grădiniță (martora B. S. M.) .Depoziția martorului C. V. M. că deși reclamantul a încercat să păstreze legătura telefonic cu minorul nu i s-a permis de către pârâtă, constituie o depoziție singulară cu referire la acest aspect.

Martorii A. E. și C. V. M. au mai declarat că pârâtul i-a oferit minorului cadouri la grădiniță,iar în perioada când pârâtul a lucrat în Italia o perioadă de timp de un an după divorț, a continuat să se intereseze de soarta minorului căruia i-a trimis pachete cu jucării ,produse de îmbrăcăminte și alimentare ,precum și bani. Martorii D. I. și B. S. M. au declarat că din relatările pârâtei au aflat că reclamantul nu a achitat pensie de întreținere pentru minor la care a fost obligat prin hotărârea de divorț.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat că domiciliază în . Preajba ,. Ford nr. 12 A DN 6 Caracal, nr. 278 județul D. .Martora A. E. a declarat că reclamantul nu a mai locuit la această adresă întrucât în timpul iernii i s-a tăiat curentul, motiv pentru care reclamantul s-a mutat în domiciliul acestei martore situat în C., .. 7, . 1,.. Ulterior ,în ședința de judecată din data de 13.12.2012 ,reclamantul a învederat că locuiește la o altă adresă din C., .. 27, .,. care s-a efectuat ancheta de autoritatea tutelară C. L. C., care prin referatul întocmit s-a constatat că la această adresă ,reclamantul locuiește împreună cu unchiul său, soția unchiului și fiul lor într-un apartament compus din 3 camere și dependințe, dotat cu tot ceea ce este necesar unei bune gospodăriri și în care există condiții bune de locuit ,corespunzătoare normelor igienico-sanitare . Minorul este familiarizat cu familia unchiului reclamantului pe care îl vizitează periodic ,aceștia fiind atașați de minor. Totodată în referatul de anchetă s-a mai arătat că reclamantul a declarat că din cauza unor intervenții chirurgicale nu mai poate lucra, fiind susținut financiar de fratele său stabilit în Italia. In concluziile referatului de anchetă s-a opinat pentru stabilirea de către instanță a unui program de legături personale între reclamant și minor.

Având în vedere că din analiza materialului probator a reieșit că pârâtul a făcut demersuri pentru a păstra totuși relația afectivă cu minorul aflat în plin proces educațional ,contribuind în măsura în care posibilitățile materiale și starea de sănătate a reclamantului i-au permis să îi ofere sprijinul material și aportul educațional minorului ,instanța are menirea de păstra echilibrul între interesele concurente și art. 8 CEDO,în vederea obținerii în final a unei balanțe corecte între interesele minorului și ale părinților în cauza de față.

Potrivit art. 262 al2. cod civil. " copilul care nu locuiește la părinții săi, sau după caz la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceștia .Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al minorului ".

Sub acest aspect ,instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul nu are un domiciliu stabil, ultima dată mutându-se și locuind în apartamentul din C. ,proprietatea unchiului său împreună cu familia acestuia din urmă.

In principiu, este admisibil ca părintelui la care nu a fost stabilită locuința minorului să i se permită să îl ia pe minor la sine în unele perioade mici de timp.

Acest lucru este în interesul superior al copilului dar și al părintelui (reclamantul) de a avea o viață de familie –deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod efectiv fără vreo ingerință din partea celuilalt părinte pentru a nu impieta asupra legăturilor firești dintre părinte și copil și totodată pentru a nu afecta dreptul la respectarea vieții de familie garantat de art. 8 din convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Văzând și dispoz. art. 496 al.5 cod civil „ părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul,la locuința acestuia .

Dreptul la relații personale este recunoscut legal nu numai părintelui ci și minorului,atât prin acte normative interne cât și prin acte internaționale ,ratificate de România și anume Convenția O. cu privire la drepturile copilului ,ratificată de România prin Legea nr. 18 /1990 republicată .In acest sens ,art. 14 din Legea 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ,consacră dreptul copilului de menține relații personale și contacte directe cu părinții.

Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept ,dacă este în interesul superior al copilului ,astfel că în situația din speță având în vedere că o perioadă de timp minorul a stat departe de tată,după divorțul părinților ,întâlnindu-se sporadic cu reclamantul la grădinița pe care o frecventează minorul sau la domiciliul pârâtei, instanța pentru a asigura în prealabil o bază de acomodare afectivă a minorului cu tatăl său ,apreciază în raport de considerentele de mai sus, că cererea este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în parte .

Interesul superior al copilului implică menținerea unor legături afective care să conducă la existența unei vieți de familie cu ambii părinți –deziderat care presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinți pe o durată de timp suficientă apreciată de instanță pentru a da posibilitatea părintelui căruia nu i –a fost încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta, găzduirea minorului la domiciliul reclamantului în care locuiește împreună cu familia unchiului său într-un apartament din C. .

Prin urmare, instanța față de modalitatea solicitată de reclamant a admis în parte și a stabilit în anumite limite realizarea legăturii personale cu minorul astfel: în a doua și a patra săptămână din fiecare lună în ziua de sâmbătă din cadrul săptămânilor respective între orele 10-14 ; 2 zile din vacanța de iarnă (25,și 26 decembrie ) ,ultimele 2 zile ale vacanței de P. și 2 săptămâni în vacanța de vară ( 15 iulie- 01 august ), la domiciliul reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta RîcuViorica C. și reclamantul P. H..

Prin apelul său apelantul reclamant a solicitat instanței să dispună încuviințarea legăturii personale cu fiul său în următoarea modalitate: în fiecare sâmbătă din cea de-a doua și cea de-a patra săptămână a fiecărei luni începând cu orele 10.00 și până la 20.00 în domiciliul său, o săptămână în vacanța de iarnă în perioada sărbătorilor de C., o săptămână în vacanța de vară în perioada 15 iulie-15 august,ultimele două zile ale vacanței de Paști de o săptămână invocând printre altele că o asemenea solicitare privind exercitarea legăturii personale în domiciliul său,nu prezintă nici un inconvenient, ba mai mult având în vedere și starea de graviditate a pârâtei care așteaptă cel de - al doilea copil consideră că este în interesul minorului ca instanța să încuviințeze stabilirea legăturii personale cu tatăl său în maniera propusă.

Prin apelul său pârâta R. V. C. a invocat faptul că reclamantului i se poate încuviința exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul numai la domiciliul acesteia motivat de faptul că minorul este născut prematur are o stare de sănătate precară,frecventează o grădiniță care are un program prestabilit,urmează tratament medical având imunitatea scăzută.

De asemenea apelanta a formulat și întâmpinare care nu face altceva decât să reitereze motivele de apel din prezenta cauză.

Asupra apelurilor de față:

Criticile aduse sentinței prin apelul reclamantului sunt nefondate din probele administrate atât la fond cât și în apel rezultă că relațiile dintre cei doi părinți sunt tensionate,că minorul are o stare de sănătate precară,împrejurare în care petrecerea unui timp mai nare lângă tatăl său iar agrava sănătatea,iar relațiile dintre cei doi s-ar agrava și mai rău.

Cât privește critica adusă sentinței prin apelul pârâtei ca legătura minorului să se facă în domiciliul acesteia este inadmisibil ținând seama tocmai de certurile și manifestările existente între cei doi.

Cât privește critica adusă sentinței prin apelul pârâtei precum că minorul are numai patru ani că s-a născut prematur, că starea de sănătate a acestuia este precară ,necesitând prezența acestuia la medicul specialist în dese rânduri par a fi întemeiate.

Față de cele reținute mai sus instanța urmează ca potrivit art.296Cpc să admită apelul pârâtei R. V. C.,va respinge apelul reclamantului P. H., ,va schimba în parte sentința în sensul că înlătură din programul de vizită cele două săptămâni din vacanța de vară, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul pârâtei R. V. C., domiciliată în C. ,cart. Brestei, . nr. 4 A județul D., împotriva sentinței civile nr. 2455/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu autoritățile tutelare din cadrul C. L. Malu M. și C..

Respinge apelul reclamantului P. H., domiciliat în C. .. 27 ,., ., respectiv C., .. 12, jud. D., împotriva sentinței civile nr.2455/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu autoritățile tutelare din cadrul C. L. Malu M. și C..

Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură din programul de vizită cele două săptămâni din vacanța de vară.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.

Președinte,

I. B.

Judecător,

I. E.

Grefier,

G. D. V.

Red.jud.I.B.

Tehno.red.G.V.-2ex/16.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2455/2013. Tribunalul DOLJ