Fond funciar. Decizia nr. 1490/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1490/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 31107/215/2010*
Dosar nr._ -fond funciar-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1490/2013
Ședința publică din data de 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: M. R. H.
Judecător: D. O.
Grefier: L. E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta deciziei, privind judecarea recursului formulat de petenții recurenți G. I. și G. G., împotriva sentinței civile nr. 4344 din data de 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. M., S. E. (E.), S. I., C. L. DE FOND FUNCIAR AMĂRĂȘTII DE SUS și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D., având ca obiect fond funciar.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 26.10.2010, sub nr._, reclamanții G. I. și G. G. au chemat în judecată pe pârâții C. L. de Fond Funciar Amărășii de Sus, C. Județeană de Fond Funciar D., B. M. M., B. M., S. E. (E.) și S. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a TDP nr. 2012-_/28.04.1999, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1689/02.06.1998 al BNP L. I. și a contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 2690/02.06.2003 al BNP L. și T., în sensul radierii, din toate cele trei acte de proprietate, a suprafeței de 360 m.p. din totalul de 1860 m.p., teren aflat pe raza comunei Amărăștii de Sus, . 333, P 334, P 335 și P 252/6 și reconstituirea dreptului de proprietate funciară pentru N. Gh. E. pentru suprafața de 1500 m.p. în intravilan.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1228/04.08.2008 BNP D., au cumpărat de la numitul P. O. F., suprafața de 8.650 m.p., din acte, teren intravilan situat în ., ., P 330, 331,332 și 252/2.
Acest teren a reieșit din măsurătorile cadastrale că are în fapt numai suprafața de 7.315 m.p., în minus cu 1335 m.p.
Reclamanții au mai arătat că se învecinează, în partea de est, cu un alt teren intravilan moștenit de G. I., în suprafață de 4.512 m.p., în T 5, P 326, 327, 328, 252/2 și 329/1.
Au mai arătat că terenul deținut de reclamanți, ar trebui să fie, conform actelor de proprietate, în suprafață de 13.162 m.p., însă în realitate aceștia dețin numai 12.785 m.p.
De asemenea, au mai arătat că, în partea de vest, se învecinează cu numiții B. M. M. și B. M., care au cumpărat suprafața de 1.860 m.p. de la pârâții S. I. și S. E. (E.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2690/02.06.2003 al BNP L. și T.. Aceștia din urmă (S.), la rândul lor, au cumpărat terenul respectiv de la N. Gh. E., în prezent decedată, mama numitei S. E. (E.).
Numitei N. Gh. E. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.860 m.p. în intravilan, având ca structură: 349 m.p.-curți construcții T 5 P 333, 496 m.p. vie intravilan T 5 P 334, 385 m.p. arabil intravilan T 5 P 252/6, 630 m.p. arabil intravilan T 5 P 335.
Reclamanții au arătat că aceste parcele se află una în continuarea celeilalte și ele formează ca un tot unitar (gospodărie rurală), terenul aferent casei de locuit ce a aparținut numitei N. Gh. E..
Au mai arătat că, deși, N. Gh. E. figura în registrul agricol al comunei Amărăștii de Sus din anii 1959-1963, cu suprafața de 0,15 ha, teren intravilan, adică 1.500 m.p., acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1.860 m.p., deci cu 360 m.p. mai mult decât avea dreptul legal. Aceasta a procedat la înstrăinarea terenului către fiica sa și ginere care, la rândul lor, l-au vândut pârâților B..
Reclamanții au mai arătat că au formulat acțiune în revendicare și grănițuire, având pe rolul Judecătoriei C. dosarul nr._, dosar în care a fost efectuată o expertiză tehnică, specialitatea topografie, conform căreia s-a constatat că reclamanții stăpânesc cu 377 m.p. mai puțin decât suprafața ce li se cuvine conform actelor de proprietate, iar pârâții B., o suprafață cu 48 m.p. mai mare decât cea înscrisă în actele de proprietate.
Susțin că justifică pe deplin un interes legitim în sensul art. III, alin. 2 din Legea 18/1991 R introdus prin Legea nr. 169/1997 pentru a cere constatarea nulității absolute parțiale a TDP nr. 2012-_/28.04.1999.
În drept, au invocat dispozițiile art. III, alin. 2 din Legea 18/1991 R, art. III alin. 1, lit. a pct.(i), (iii) și (v) din Legea 18/1991 R modif. Prin Titlul V al Legii 247/2005.
La data de 18.01.2011, pârâții B. M. M. și B. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, au arătat că atât TDP nr. 2012-_/28.04.1999 al cărei titular a fost N. Gh. E., cât și contractele de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1689/1998 BNP L. I. și autentificat sub nr. 2960/02.06.2003 BNP L. și T., ca și actele subsecvente, sunt valabile, nefiind afectate de vreo cauză de nulitate.
Au mai arătat că, în ceea ce privește TDP nr. 2012-_/28.04.1999, chiar dacă din registrul agricol rezultă că N. Gh. E. a avut intravilan numai 0,15 ha, în realitate aceasta și-a dovedit vocația la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,1860 ha, prin alte înscrisuri (chitanța sub semnătură privată din anul 1957 prin care aceasta a cumpărat de la numiții M. D. G. și Paniță C. M. suprafața de 18 ari și 60 m.p.).
De asemenea, au arătat că această situație juridică este reținută chiar în considerentele deciziei civile nr. 371/14.02.1995 din dosarul nr. 6218/1994 al Tribunalului D..
Prin sentința civilă nr. 3239/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. G., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Amărăștii de Sus, C. Județeană de Fond Funciar D., B. M. M. și B. M., S. E. (E.) și S. I. și au fost obligați reclamanții către pârâții B. M. M. și B. M. la 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a TDP nr. 2012-_/28.04.1999 și a actelor subsecvente acestuia, susținând că, reconstituirea dreptului de proprietate în persoana numitei N. E., s-a făcut nelegal, cu depășirea suprafeței de teren intravilan la care aceasta avea dreptul, ajungându-se în final la vătămarea drepturilor legale ale reclamanților.
Legea fondului funciar prevede o procedură specială de reconstituire a dreptului de proprietate, procedură care se finalizează cu emiterea titlului pentru persoanele îndreptățite.
Instanța a constatat că titlul de proprietate nr. 2012-_ pe numele N. Gh. E. a fost emis cu respectarea dispozițiilor legii nr. 18/1991, atât în ceea ce privește vocația la reconstituire, cât și în ceea ce privește dispozițiile procedurale referitoare la actele provizorii.
Pentru ca reclamanții să poată cere anularea titlului emis pentru autoarea pârâților, trebuie să justifice interesul lor procesual, ceea ce în cauză înseamnă reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în favoarea autoarei P. Gh. M..
Atât timp cât reclamanții nu au făcut dovada că autoarei lor P. Gh. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren din litigiu de 360 m.p., nu au contestat actele provizorii eliberate conform Legii nr. 18/1991, pe calea procedurii speciale instituită de lege, reclamanții nu justifică existența interesului judiciar în promovarea acțiunii în constatare nulitate a titlului de proprietate emis în favoarea altei persoane, în care este cuprinsă suprafața de teren în litigiu.
Față de considerentele menționate și de prevederile art. III (2) din Legea nr. 169/1997, modificată prin Legea 247/2005, instanța a constatat că nu este dovedită în cauză condiția interesului judiciar, nefiindu-le încălcat reclamanților un drept subiectiv, legitim și actual care să susțină acțiunea promovată, motiv pentru care, acțiunea așa cum a fost formulată, a fost respinsă
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G. I. și G. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 17/10.01.2012, Tribunalul D. a admis recursul formulat de reclamanții G. I., G. G., împotriva sentinței civile nr. 3239/17.02.2011, în contradictoriu cu pârâții B. M. M., B. M., S. E., S. I., C. L. de fond funciar Amărăștii de Sus și C. Județeană de fond funciar D., fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 2012-_/1999 emis în favoarea autoarei pârâților persoane fizice, N. Gh. E., precum și a actelor de înstrăinare subsecvente acestuia, sub aspectul suprafeței de 360 mp, menționată la categoria B-suprafața de teren atribuită în intravilan, T 5, P 333,334,335 și 252/6 cu motivarea că aceasta se suprapune cu proprietatea reclamanților, dobândită prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1228/04.08.2008 la BNP D..
Prin urmare, nulitatea invocată de reclamanți are la bază ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren în favoarea a doi proprietari diferiți, în situația nerespectării de către comisia locală a dispozițiilor imperative privind punerea în posesie.
Astfel, potrivit art. 64, alin. 2 din Legea 18/1991, punerea în posesie a persoanei îndreptățite trebuie să fie efectivă, adică să privească întreaga suprafață de teren pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate. Această cerință prevăzută de lege nu este îndeplinită în situația imaginată de reclamanți, în care, deși scriptic titlul de proprietate nr. 1703-_/24.10.1997 emis autoarei P. Gh. M. cuprinde întreaga suprafață de teren pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate, în realitate, o parte din aceasta se suprapune cea atribuită altui proprietar.
Această concluzie se impune întrucât situația scriptică trebuie să corespundă situației faptice, așa cum stabilesc disp. art. 27, alin. 1 din Legea nr. 18/1991, care prevăd că punerea în posesie se realizează numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători și stabilirea vecinătăților.
Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod eronat, că acțiunea nu poate fi primită, în condițiile necontestării actelor premergătoare și a corespondenței perfecte între acestea și titlul de proprietate emis.
Simpla concordanță a titlului de proprietate sub aspectul identificării parcelelor cu actele premergătoare-în speță hotărârea de validare și procesul verbal de punere în posesie-nu este de natură să paralizeze acțiunea în constatarea nulității titlurilor emise vecinilor, câtă vreme nu s-au realizat verificări privind existența vreunei suprapuneri între terenurile reconstituite autorilor părților și nici a îndeplinirii obligației prevăzută de art. 27 din Legea nr. 18/1991 constând în efectuarea delimitărilor necesare prin măsurători, stabilirea vecinătăților și respectiv punerea în posesie efectivă.
Instanța de fond nu a ținut cont de raportul de expertiză tehnică întocmit în dosar nr._ (având ca obiect revendicare imobiliară între aceleași părți) care a concluzionat asupra existenței unei suprapuneri a proprietăților deținute de părți, ceea ce constituia un indiciu relevant în examinarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii, respectiv a interesului juridic afirmat în cauză.
S-a arătat că, în vederea verificării afirmațiilor reclamanților privind existența unei suprapuneri a titlurilor de proprietate pe suprafața de 360 mp, în cauză era imperios necesară administrarea probei cu expertiza tehnică topografică, pentru a se stabili configurația reală a suprafețelor cu care autoarele părților, N. E. și P. Gh. M. au fost puse în posesie conform titlurilor de proprietate nr. 2012-_/1999 și respectiv nr. 1703-_/24.10.1997, dacă aceste suprafețele corespund cu evidențele cadastrale ale comunei-planuri parcelare, schițe parcelare, dacă posesia exercitată de părți în prezent corespunde acestor acte, dacă există suprapunere de titluri și dacă această suprapunere este consecința atribuirii aceleiași suprafețe în favoarea ambelor proprietare, cu nerespectarea dispozițiilor legale, sau dimpotrivă, este datorată nerespectării limitelor stabilite între proprietățile părților cu ocazia punerii în posesie și ocupării faptice de teren pe seama proprietății învecinate.
În cauză, o asemenea probă trebuia pusă în discuția părților, putând fi ordonată, chiar din oficiu, dacă părțile s-ar fi opus, conform disp. art. 129 Cod procedură civilă, și, abia după lămurirea aspectelor sus menționate, se putea trece în etapa următoare a raționamentului logico-juridic impus de specificul acțiunilor în nulitatea actelor de reconstituire, cea a verificării legitimității interesului afirmat de reclamanți și consecutiv, a îndreptățirii pârâților la atribuirea suprafeței în litigiu, de 360 mp.
Procedând în modul arătat, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce atrage admiterea recursului în temeiul art. 312 al. 2 si 5 cu raportare la 304 pct. 9 Cod de procedura civila, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut ca, în rejudecare prima instanță va pune în discuția părților administrarea probei cu expertiza tehnică topografică, cu obiectivele sus menționate, putând administra orice alte probe necesare pentru justa soluționare a cauzei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria C. sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2012, față de recomandările deciziei de casare, instanța a dispus administrarea probei cu expertiză specialitatea topografie, pentru a se stabili configurația reală a suprafețelor cu care autoarele părților, N. E. și P. Gh. M. au fost puse în posesie conform titlurilor de proprietate nr. 2012-_/1999 și respectiv nr. 1703-_/24.10.1997, dacă aceste suprafețe corespund cu evidențele cadastrale ale comunei-planuri parcelare, schițe parcelare, dacă posesia exercitată de părți în prezent corespunde acestor acte, dacă există suprapunere de titluri și dacă această suprapunere este consecința atribuirii aceleiași suprafețe în favoarea ambelor proprietare, cu nerespectarea dispozițiilor legale, sau dimpotrivă, este datorată nerespectării limitelor stabilite între proprietățile părților cu ocazia punerii în posesie și ocupării faptice de teren pe seama proprietății învecinate.
La data de 29.08.2012 s-a efectuat în cauză raportul de expertiză tehnică de către expert M. G., la care pârâții B. M.-M. și B. M. au formulat obiecțiuni.
La data de 26.10.2012, 04.01.2013, 07.02.2013 și 05.03.2013, expertul M. G. a depus la dosar completări la raportul de expertiză.
La termenul din data de 01.10.2012, pârâții B. M. M. și B. M. au depus la dosar în copie adeverința nr. 1829/02.06.2003 și adeverința nr. 1240/01.06.1998, emise de Consiliul Local al comunei Amărăștii de Sus.
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: adeverința nr. 1829/2003, încheiere de legalizare copie nr. 650/2012, adeverința nr. 1240/1998, adeverința nr. 3038/2012, file din RA, schițe parcelare.
Prin sentința civilă nr. 4344/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de petenții G. I. și G. G., în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. M., S. E. (E.), S. I., C. L. de Fond Funciar Amărăștii de Sus, cu sediul în ., jud. D. și C. Județeană de Fond Funciar D., ca neîntemeiată și au fost obligați petenții la plata către intimații B. M. M. și B. M. a sumei de 3850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 2012-_/28.04.1999, emis de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D., numitei N. Gh. E., autoarea pârâților i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de teren de 2 ha și 4700 mp, pe teritoriul satului Zvorsca, ., din care în intravilan suprafața totală de 1860 mp, structurată astfel: suprafața de 630 mp, categoria de folosință arabil, în T 5, P335, suprafața de 385 mp, categoria de folosință arabil, în T 5, P252/6, suprafața de 496 mp, categoria de folosință vii în T 5, P334 și suprafața de 349 mp, categoria de folosință curți-construcții în T 5, P333.
Prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1689/02.06.1998 de către BNP L. I. din C., numita N. E. i-a vândut intimatei S. E., căsătorită cu intimatul S. I., imobilul situat în ., . suprafața de 1860 mp, teren loc de casă împreună cu una casă de locuit cu o cameră, sală, cămară și bucătărie și anexă gospodărească.
Conform mențiunilor din acest contract, numita N. E. deținea casa de locuit și anexa gospodărească prin construire, iar terenul loc de casă prin cumpărare cu act sub semnătură privată de la N. P. și N. I..
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2690/02.06.2003 de BNP Asociați I.L. și E. T., intimații S. I. și S. E. au vândut intimaților B. M. M. și B. M., imobilul situat în ., . suprafața de 1860 mp, teren loc de casă împreună cu una casă de locuit cu o cameră, sală, cămară și bucătărie și anexă gospodărească.
Conform mențiunilor din acest contract, intimații S. I. și S. E. dețin imobilul prin cumpărare de la N. E., în baza contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1689/02.06.1998 de către BNP L. I. din C. și căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2021-_/28.04.1999.
Prin titlul de proprietate nr. 1703-_/24.10.1997, emis de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D., numitei P. Gh. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu la suprafața totală de 1 ha și 2500 mp, pe teritoriul comunei Zvorsca, ., din care suprafața de 8650 mp în intravilan, structurată astfel: 6968 mp, categoria de folosință arabil în T 5, P 252/2, 136 mp, categoria de folosință vii, în T 5, P 331, 153 mp, categoria de folosință vii în T 5, P 332 și suprafața de 1393 mp, categoria de folosință curți-construcții în T 5, P 330.
Așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1228/04.04.2008 de N. Public D. F.-L., numitul P. O.-F., moștenitor al numitei P. Gh. M. a vândut petenților G. I. și G. G. imobilul situat în ., ., P 330-332, 252/2, jud. D., compus în întregul său din teren intravilan, în suprafață de 8650 mp (7315 mp din măsurători) și casă cu două camere și magazine, în suprafață de 39,64 mp.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, petenții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 2012-_/1999 emis în favoarea autoarei intimaților persoane fizice, N. Gh. E., precum și a actelor de înstrăinare subsecvente acestuia, sub aspectul suprafeței de 360 mp, menționată la categoria B-suprafața de teren atribuită în intravilan, T 5, P 333, 334, 335 și 252/6 cu motivarea că aceasta se suprapune cu proprietatea petenților, dobândită prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1228/04.08.2008 la BNP D..
În drept, petenții au invocat motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 3, alin. 1, litera a), punctele (i), (iii) si (v) din Legea nr. 169/1997, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește motivul de nulitate prevăzut de punctul (i), instanța a constatat că acesta nu poate fi reținut întrucât se referă la actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
Textul legal nu se poate aplica, însă, în cazul de față, întrucât terenul intravilan atribuit prin titlul de proprietate atacat nu face parte din categoriile reglementate de punctul (i).
Instanța nu a reținut incidența în cauză nici a motivului de nulitate prevăzut de punctul (iii), întrucât acesta reglementează situația actelor de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate.
Or, din probele administrate nu rezultă că terenul intravilan în suprafață de 360 mp din titlul de proprietate nr. 2012-_/1999, pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale, ar fi aparținut altor proprietari care să nu fi fost înscriși în cooperativa agricolă de producție sau să nu fi predat terenurile statului.
Instanța nu a reținut ca motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate nici cel prevăzut la punctul (v) întrucât, nu s-a făcut dovada că terenul reconstituit prin titlul de proprietate nr. 2012-_/1999 reprezintă un lot atribuit de către cooperativa agricolă de producție, astfel cum prevede art. 24, alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
A fost invocat, de asemenea, ca motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate încălcarea dispozițiilor art. 948 pct. 3 și 4 Cod civil.
Instanța a reținut că aceste texte legale reglementează însă condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor, nefiind aplicabil în privința titlurilor de proprietate emise în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, care nu reprezintă astfel de acte.
Potrivit art. 942 Cod civil, contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic.
Titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991 reprezintă un act administrativ, în baza căruia se creează raporturi juridice vizând dreptul de proprietate, după cum s-a pronunțat Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997, soluționând un recurs în interesul legii.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M. G. a rezultat că există o suprapunere a titlurilor de proprietate pentru suprafața de 281 mp, amplasată astfel: suprafața de 128 mp în T5, P 333, suprafața de 95 mp în T5, P 335 și suprafața de 58 mp în T 5, P 252/6, în condițiile în care suprafața pusă în posesie pentru reclamant și pârât este de plus 385 mp față de registrele agricole.
În privința titlului de proprietate atacat, respectiv nr. 2012-_/1999, incluzând terenul aferent casei de locuit care este reglementat printr-o procedură specială de Legea nr. 18/1991, nu s-a considerat că atribuirea unei suprafețe de teren intravilan mai mare decât cea din registrul agricol este sancționată cu nulitatea absolută, cu atât mai mult cu cât au fost invocate de intimați și alte înscrisuri în dovedirea dreptului la reconstituire.
În ceea ce privește suprapunerea titlurilor de proprietate, îndreptățirea cu privire la terenurile în litigiu urmează a fi reglementată de instanța de judecată prin comparararea titlurilor, stabilind care este mai bine caracterizat, în cadrul acțiunii în revendicare.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a constatat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 2012-_/1999.
Având în vedere soluția dată cu privire la acest capăt de cerere și reținând caracterul subsidiar al capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1689/02.06.1998 al BNP L. I. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2690/02.06.2003 al BNP L. și T., instanța a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții G. I. și G. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenții au arătat că, în mod formal și fără o cercetare temeinică a fondului pricinii, prima instanță a reținut în considerente că nu sunt incidente în cauză cele trei motive de nulitate fundamentate juridic pe pct. (i), (iii) și (v), din art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, deoarece se referă la alte categorii de terenuri, iar art. 948 alin. 2 și 4 din vechiul cod civil reglementează condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor.
În mod greșit prima instanță a respins acțiunea, limitându-se la a analiza fiecare dintre cele patru temeiuri juridice invocate și concluzionând că recurenții nu se încadrează în niciunul dintre textele legale arătate.
De asemenea, prima instanță a preferat, după înlăturarea temeiurilor juridic invocate de recurenți printr-un raționament fixist și strict formal, să lase necercetată pricina, încălcând dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ .
Recurenții au arătat că prima instanță a nesocotit probleme de drept dezlegate deja de instanța de control judiciar vizând emiterea titlului de proprietate atacat cu nerespectarea dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în sensul că fusese deja statuat că "deși scriptic titlul de proprietate nr. 1703-_/1997 emis pe numele autoarei P. Gh. M. cuprinde întreaga suprafață de teren pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate, în realitate o parte din aceasta se suprapune celei atribuite altui proprietar".
Au mai arătat că nu au fost puse în discuția părților, cu ocazia acordării cuvântului pentru dezbaterii pe fondul cauzei, aspecte care țineau de socotirea ca inadmisibilă a acțiunii; în speță, este vorba de procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru titlul atacat și nu în procedura de constituire a dreptului de proprietate pentru teren aferent casei de locuit, așa cum, greșit, a considerat prima instanță.
Titlul de proprietate emis pe numele N. Gh. E. trebuia analizat prin prisma respectării sau nu a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 atât în ceea ce privește vocația la reconstituire, cât și în ceea ce privește dispozițiile procedurale referitoare la actele provizorii; din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză a rezultat că N. Gh. E. nu era persoana îndreptățită la reconstituirea suprafeței de 360 m.p., din actele premergătoare emiterii titlului rezultând îndreptățirea acesteia doar la suprafața de 1500 m.p. și nu 1860 m.p.
Recurenții au menționat că suprapunerea de terenuri este consecința atribuirii aceleiași suprafețe în favoarea ambelor proprietare cu nerespectarea dispozițiilor legale și că, prin emiterea titlului de proprietate atacat, recurenții sunt prejudiciați deoarece sunt nevoiți să suporte o lipsă de teren față de acte, exact cu suprafața ce i-a fost acordată în plus lui N. Gh. E., iar pe de altă parte grănițuirea dintre proprietatea lor și cea a dobânditorilor subsecvenți B. M.-M. și B. M. ar fi realizată într-un moc necorespunzător.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 C.p.c.
Intimații B. M. M. și B. M. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimații au arătat că instanța a dat dovadă de rol activ și a analizat, în mod generic, probele administrate care au justificat vocația antecesoarei lor la reconstituirea dreptului de proprietate în suprafață de 1860 m.p. Chiar dacă din registrul agricol rezultă că N. Gh. E. a avut în intravilan numai 0,15 ha, în realitate aceasta și-a dovedit vocația asupra dreptului de proprietate în suprafață de 0,1860 ha.
Opinia expertului privind suprapunerea de 281 m.p. a celor două titluri este total nefundamentată, întrucât prin adunarea suprafețelor din actele de proprietate ale părților și scăderea suprafețelor măsurate așa cum a procedat acesta, nu rezultă suprapunerea dintre titluri, ci diferența în minusuri a suprafeței neposedate de părți în raport cu titlurile.
Părțile nu au solicitat încuviințarea probei cu noi înscrisuri conform disp. art. 305 C.p.c.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 C.p.c., tribunalul constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 26.10.2010, sub nr._, reclamanții G. I. și G. G. au chemat în judecată pe pârâții C. L. de Fond Funciar Amărășii de Sus, C. Județeană de Fond Funciar D., B. M. M., B. M., S. E. (E.) și S. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a TDP nr. 2012-_/28.04.1999, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1689/02.06.1998 al BNP L. I. și a contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 2690/02.06.2003 al BNP L. și T., în sensul radierii, din toate cele trei acte de proprietate, a suprafeței de 360 m.p. din totalul de 1860 m.p., teren aflat pe raza comunei Amărăștii de Sus, . 333, P 334, P 335 și P 252/6 și reconstituirea dreptului de proprietate funciară pentru N. Gh. E. pentru suprafața de 1500 m.p. în intravilan.
Prin sentința civilă nr. 3239/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. G., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Amărăștii de Sus, C. Județeană de Fond Funciar D., B. M. M. și B. M., S. E. (E.) și S. I. și au fost obligați reclamanții către pârâții B. M. M. și B. M. la 900 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 17/10.01.2012, Tribunalul D. a admis recursul formulat de reclamanții G. I., G. G., împotriva sentinței civile nr. 3239/17.02.2011, în contradictoriu cu pârâții B. M. M., B. M., S. E., S. I., C. L. de fond funciar Amărăștii de Sus și C. Județeană de fond funciar D., fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr. 4344/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de petenții G. I. și G. G., în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. M., S. E. (E.), S. I., C. L. de Fond Funciar Amărăștii de Sus, cu sediul în ., jud. D. și C. Județeană de Fond Funciar D., ca neîntemeiată și au fost obligați petenții la plata către intimații B. M. M. și B. M. a sumei de 3850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul constată că prima instanță s-a conformat, în mod formal, dispozițiilor deciziei de casare nr. 17/10.01.2012 a Tribunalului D., punând în discuția părților și încuviințând proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, expertiză întocmită în cauză de către dl. expert M. G. și cu privire la care intimații pârâți au formulat obiecțiuni, acestea fiind încuviințate, în parte, de către instanță, în cadrul dosarului de fond existând patru completări ale raportului inițial de expertiză și o declarație luată expertului de către instanță în vederea lămuririi obiectului cauzei.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de recurenți potrivit căruia prima instanță nu s-a conformat deciziei de casare prin administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie nu este întemeiat.
Cu toate acestea, analizând considerentele și concluziile raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului de fond, tribunalul reține că această expertiză nu răspunde, în mod clar, obiectivelor stabilite de către instanța de control judiciar în cadrul deciziei de casare nr. 17/10.01.2012, expertul răspunzând, doar în mod formal, obiectivelor indicate de către instanță, motiv pentru care, în vederea soluționării fondului cauzei, a și fost nevoie să efectueze patru completări la raportul inițial întocmit în cauză (filele 65, 85-86, 112 și 115 din cadrul celui de-al doilea dosar de fond), dar și să fie interogat de către instanță cu privire la aspecte ce țineau de obiectivele expertizei (fila 77 din cadrul celui de-al doilea dosar de fond).
Faptul că expertiza nu a răspuns în mod clar și lămuritor la obiectivele stabilite de către instanța de fond și trasate în cadrul deciziei de casare nr. 17/10.01.2012 a Tribunalului D. a fost recunoscut chiar și de către intimații pârâți în cadrul întâmpinării formulate în raport de prezentul recurs, potrivit căreia "opinia expertului privind suprapunerea de 281 m.p. a celor două titluri este total nefundamentată, întrucât prin adunarea suprafețelor din actele de proprietate ale părților și scăderea suprafețelor măsurate așa cum a procedat acesta, nu rezultă suprapunerea dintre titluri, ci diferența în minusuri a suprafeței neposedate de părți în raport cu titlurile".
Astfel, în cadrul raportului de expertiză inițial întocmit, la obiectivul nr. 4 al acestuia, obiectiv prin intermediul căruia acesta trebuia să precizeze dacă există o suprapunere de titluri și dacă această suprapunere este consecința atribuirii aceleiași suprafețe în favoarea ambelor proprietare, cu nerespectarea dispozițiilor legale, sau dimpotrivă, este datorată nerespectării limitelor stabilite între proprietățile părților cu ocazia punerii în posesie și ocupării faptice de teren pe seama proprietății învecinate, expertul a opinat că s-au emis părților titluri de proprietate suprapuse pentru suprafața de 281 mp însă concluzia sa în acest sens a fost rezultatul scăderii din suma suprafețelor de teren care existau scriptic în actele de proprietate ale părților a sumei suprafețelor de teren existente faptic în proprietatea părților (din măsurători)-fila 44 din cadrul celui de-al doilea dosar de fond, aspect eronat, în acest sens fiind și opinia exprimată de către intimații pârâți în cadrul întâmpinării formulate împotriva prezentului recurs.
Cu toate acestea, deși în sensul celor exprimate în cadrul întâmpinării depuse în prezentul dosar de către intimații pârâți, aceștia au formulat obiecțiuni cu privire la concluziile exprimate de către expert la obiectivul nr. 4 al raportului de expertiză (fila 60 din cadrul celui de-al doilea dosar de fond), prima instanță, în mod greșit, a respins aceste obiecțiuni potrivit încheierii de ședință din data de 01.10.2012.
Faptul că expertul a concluzionat, în mod eronat, în raport de modul de calcul expus în raportul inițial de expertiză că, pentru suprafața de 281 mp, există o suprapunere de titluri de proprietate pentru cele două părți rezultă și din concluziile ulterioare exprimate de către acesta în cadrul completărilor la acest raport.
Astfel, instanța de fond, din oficiu, în temeiul disp. art. 129 alin. 5 C.p.c., a dispus emiterea unei adrese către expert pentru a preciza amplasamentul suprafeței de 281 mp, în sensul identificării tarlalei și parcelei unde era situată această suprafață de teren, iar în cadrul completărilor la raportul de expertiză efectuate în cauză de către expert (filele 112 și 115 din cadrul celui de-al doilea dosar de fond), acesta nu mai identifică suprafața de teren în litigiu în cadrul ambelor titluri de proprietate pentru a exista o suprapunere a acestora așa cum a învederat în raportul inițial de expertiză, ci suprafața de teren de 281 mp este identificată în T 5, P 333, 334, 335, 252/6, ce fac parte din TDP nr. 2012-_ din 28.04.1999 emis pe numele N. Gh. E. (fila 8 din cadrul primului dosar de fond).
Prin urmare, având în vedere că expertiza realizată în cadrul dosarului de fond ca urmare a îndrumărilor deciziei de casare nr. 17/10.01.2012 a Tribunalului D. nu a răspuns decât, în mod formal, obiectivelor stabilite de către instanță, concluziile expertului expuse în cadrul raportului de expertiză inițial având la bază un raționament eronat și fiind contrazise chiar de către cele exprimate de către acesta în cadrul completărilor ulterioare la același raport de expertiză, tribunalul constată că, în cauză, pentru respectarea, în mod real, a îndrumărilor primei decizii de casare, se impune efectuarea unei alte expertize tehnice în specialitatea topografie care să răspundă obiectivelor celei deja încuviințate și efectuate de către instanța de fond, conform îndrumărilor primite.
Pentru toate aceste motive, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 C.pr.civ., va admite recursul formulat de petenții recurenți G. I. și G. G., împotriva sentinței civile nr. 4344 din 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. M., S. E. (E.), S. I., C. L. DE FOND FUNCIAR AMĂRĂȘTII DE SUS și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D., cu consecința casării sentinței civile recurate și a reținerii cauzei spre rejudecarea acțiunii principale, conform art. 312 alin. 4 C.pr.civ., dar și disp. art. 315 alin. 31 C.p.c., urmând a se evoca fondul și a se pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu o nouă expertiză în specialitatea topografie, cu obiectivele deja fixate de către instanța de control judiciar cu ocazia pronunțării deciziei de casare nr. 17/10.01.2012, dar și orice alt probatoriu concludent și util pentru justa soluționare a cauzei, inclusiv suplimentarea obiectivelor expertizei ce se va reface în prezenta cauză.
În acest sens, se va stabili termen de fond la data de 05.11.2013, cu citarea părților conform art. 85 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de petenții recurenți G. I. și G. G., împotriva sentinței civile nr. 4344 din 18.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. M., B. M., S. E. (E.), S. I., C. L. DE FOND FUNCIAR AMĂRĂȘTII DE SUS și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D..
Casează sentința civilă recurată și reține cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Termen 05.11.2013
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 Septembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, M. R. H. | Judecător, D. O. |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 2 ex./17.10.2013
Jud. fond: L. T.
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 1005/2013. Tribunalul DOLJ | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1285/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
