Fond funciar. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 21892/215/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 41/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător M. N.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 14 ianuarie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurentul petent F. GH. T., împotriva sentinței civile nr. 4418 din 07.03.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. IȘALNIȚA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. L. C. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.05.2007, sub nr._, petentul F. Gh. T., a formulat în contradictoriu cu intimatele C. L. IȘALNIȚA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR plângere împotriva HCJ nr. 112/16.02.2007 și 127/16.02.2007, emise de C. Județeană a legilor fondului funciar, solicitând instanței anularea acestor hotărâri și, pe cale de consecință: reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul reclamantului pentru suprafața de 2 ha, pe vechiul amplasament și anume: 1,50 ha Atârnați-Nisipuri, cu care nu a fost înscris și validat în Anexa nr. 23 și respectiv 42 din HG nr. 890/2005 și 0,50 ha, pe teritoriul comunei Ișalnița; obligarea Comisiei Locale la punerea sa în posesie cu suprafața de 2 ha; obligarea intimatelor la întocmirea documentației necesare potrivit legii și respectiv emiterea titlurilor de proprietate, în condițiile art. 36 din HG nr. 890/2005; obligarea intimatelor la compensare prin atribuire de terenuri în intravilanul sau extravilanul altor localități conform art. 9 alin. 3 din HG nr. 890/2005, pentru suprafața de teren ce nu mai poate fi restituită în natură pe vechile amplasamente.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 112/16.02.2007 prin care i s-a respins plângerea împotriva hotărârii comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar privind restituirea în natură a suprafeței de 1 ha, i s-a creat o situație mult mai grea decât cea pe care o avea până la formularea contestației în temeiul art. 27 din HG nr. 890/2005.
A menționat petentul că intimata C. L. Ișalnița l-a înscris inițial cu suprafața de 1 ha în anexele nr. 23 și 42 la poziția nr. 155, care ulterior a fost invalidată de către C. Județeană.
Petentul a mai susținut că deși solicitarea sa inițială a fost de 2 ha, formulată prin cererea nr._/28.10.2005, privind reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru terenul situat în punctul Atârnați-Nisipuri și în raza teritorială a comunei Ișalnița, intimatele nu au analizat și validat propunerea pentru suprafața solicitată.
C. L. nu a analizat cererea de reconstituire pentru suprafața de 1 ha, în pofida faptului că suprafața totală pe care o avea de primit era de 2 ha, așa cum rezultă din actele doveditoare, reținându-se greșit de către C. Județeană că nu dovedește dreptul de proprietate solicitat și nu face dovada continuității.
A mai precizat petentul că aceste suprafețe de teren nu erau declarate de autorii săi, cu toate că ele au fost exploatate până la data preluării abuzive de către regimul totalitare în anii 1958-1959, iar această suprafață solicitată nu a fost reconstituită niciodată întrucât nu fost înscrisă în registrele agricole din anii 1959-1961.
Petentul a mai susținut că autorii săi au fost împroprietăriți încă din anul 1925 cu suprafața de 2ha, care a fost deținută și exploatată până în anii 1958-1959 era cultivată cu păduri de salcâmi și de aceea nu figurează în registrele agricole.
A mai susținut petentul că terenul situat în punctul Atârnați –Nisipuri, în suprafață de 1,50 ha, a cărei reconstituire în natură o solită se află în domeniul public al statului în administrarea SDP C., potrivit Legii nr. 268/2001, Anexa II, poziția 43, iar art. 47 din HG nr. 890/2005 face referire strictă la scoaterea acestor suprafețe de teren din domeniul public, punerea lor la dispoziția comisiilor locale în vederea emiterii titlurilor de proprietate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 12 din Legea nr. 1/2000, art. 9,10 și 47 din HG nr. 890/2005.
În condițiile art. 112 pct. 5 c. proc. Civ., petentul a anexat cererii înscrisuri.
În cauză, instanța a încuviințat la solicitarea petentului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială și proba cu expertiză specialitatea topografie.
Prin sentința civilă nr._/13.11.2008, judecătoria C. a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului, reținând, în esență, că întrucât terenurile solicitate de petent nu figurează înscrise in registrul agricol din perioada 1959-1961 la rolul autorului F. G., rezultând faptul ca acestea nu se mai aflau in proprietatea autorului la data preluării, petentul nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate al autorului asupra acestei suprafețe de teren, cele doua hotărârii ale Comisiei Judetene D. care resping cererea de reconstituire cu aceasta motivare fiind astfel temeinice.
Împotriva sentinței civile nr._/13.11.2008 a formulat recurs petentul, iar prin decizia civilă nr. 1389/17.06.2009, Tribunalul D.-Secția civilă, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei de recurs, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond soluționând cauza a lăsat nelămurite aspecte esențiale pentru aflarea adevărului, legate de forța probantă a actelor vechi de proprietate prezentate de petent, de suprafețele înscrise în aceste acte și de cele menționate în registrul agricol, de existența continuității dreptului de proprietate asupra terenurilor dobândite în patrimoniul autorului F. G. de la momentul dobândirii până la data colectivizării, respingând netemeinic proba cu martori în dovedirea acestor împrejurări.
A dispus instanța de control judiciar ca în rejudecare, instanța de fond să în vedere petentului să precizeze cadrul procesual sub aspectul părților, menționând dacă înțelege să cheme în judecată și C. L. C., având în vedere localizarea terenului din fostul punct „Atârnați” în perimetrul administrativ al municipiului C., să verifice susținerile petentului în sensul că terenurile din actele vechi nu au fost evidențiate în registrul agricol, stabilind dacă acestea se cuprind sau nu la cele 5,15 ha înscrise în registrul agricol la nivelul anului 1961 și va proceda la administrarea probei cu martori, în măsura în care va aprecia că actul de vânzare din 1938, tabloul privind împroprietărirea din anul 1930 sau testamentul din 1958 nu constituie înscrisuri doveditoare ale proprietății și nu fac dovada continuității dreptului în patrimoniul autorului F. G., precum și la administrarea oricăror alte probe pe care le consideră necesare și utile soluționării cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.10.2009, sub un nou număr de dosar, respectiv_ .
La termenul de judecată din data de 02.12.2009 (f. 21), petentul a arătat că nu înțelege să se judece și în contradictoriu cu C. L. C..
În cauză, instanța a încuviințat la solicitarea petentului proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială, punându-i în vedere petentului să depună la dosarul cauzei numele și adresa martorilor încuviințați.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. Ișalnița, pentru a se comunica dacă dispune de rezervă de teren, dacă terenurile din actele vechi au fost evidențiate în registrul agricol și acestea se includ sau nu în cele 5,15 ha înscrise în registrul agricol la nivelul anului 1961, răspunsul fiind atașat la fila 25 din dosar.
La termenul de judecată din data de 28.02.2011, petentul a renunțat la administrarea probei testimoniale.
Prin sentința civilă nr.4418/.07.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă plângerea formulată de petentul F. Gh T., în contradictoriu cu intimatele C. L. Ișalnița de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, și C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._/28.10.2005, petentul a solicitat Comisiei Locale pentru aplicarea fondului funciar C. reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2 ha, în natură, suprafață situată pe teritoriul administrativ al municipiului C., în punctul Atârnați, la . ruta C.-Drobeta Turnu Severin, teren ce a aparținut tatălui său F. G. și care figura înscris în lista de inventar a Agenției Domeniilor Statului – Filiala D., conform Legii nr. 268/2001, anexa II, poziția nr. 43. Cererii i-a fost atașat actul de vânzare nr. 827/26.02.1938.
Urmare a cererii sale, petentul a fost propus de către C. L. C. spre validare cu suprafața de 1 ha, fiind trecut în anexa nr. 46 a HG nr. 890/2005, cu înscriere în anexele nr. 23 și 42.
Cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de reconstituire, petentul a formulat plângere la C. Județeană D. pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând să fie înscris în anexă cu suprafața de 2 ha solicitate.
Plângerea petentului a fost respinsă de către C. Județeană prin HCJ nr. 112/16.02.2007, considerându-se că acesta nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate asupra terenului solicitat.
Împotriva aceleiași propuneri de validare, emisă de C. L. de Fond Funciar C., a formulat plângere și C. L. pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Ișalnița, iar prin HCJ nr. 127/16.02.2007, C. Județeană a respins contestația și a dispus invalidarea poziției nr. 155 din anexa nr. 42, reținându-se că petentul prezintă acte de proprietate din anul 1936 și nu face dovada continuității dreptului.
Împotriva ambelor hotărâri, a formulat plângere petentul F. Gh. T., considerând că prin invalidarea înscrierii sale inițiale cu suprafața de 1 ha, în Anexele nr. 23 și 42 la poziția 155, i s-a creat o situație mult mai grea decât cea pe care o avea până la formularea contestației sale.
Instanța a apreciat plângerea petentului este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum a rezultat din cererea nr._/28.10.2005, petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în natură, asupra suprafeței de 2 ha, teren situat în raza teritorială a municipiului C., în punctul „Atârnați”.
În justificarea cererii sale, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 și art. 11 alin. 3 din HG nr. 890/2005, petentul a anexat actul de vânzare nr. 827/26.02.1938, atașat și la fila 27 din dosarul din primul ciclu procesual, respectiv_, în privința suprafeței de 10 000 de mp, din care petentul a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,50 ha.
De asemenea, petentul a mai prezentat în fața instanței, tabloul de împroprietărire întocmit conform Ordinului Comitetului Agrar nr. 3087/1930, prin care bunicul petentului, F. M. a fost împroprietărit cu suprafața de 3 ha, din care petentul a solicitat să i se reconstituie suprafața de 1,5 ha, pe raza comunei Ișalnița, suprafață cu care a susținut că a fost împroprietărit în punctul „Atârnați” suprafață, care conform susținerilor petentului ar fi fost preluată în mod abuziv.
Instanța a reținut că potrivit actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub. nr. 827/26.02.1938, numitul G. C. P. a vândut în indiviziune autorului petentului, respectiv F. G., și numitei M. N. C. o bucată de pămân nisipos și neproductiv în suprafață de zece mii metri pătrați, situat la punctul „Atârnați”, situat pe teritoriul comunei Ișalnița, județul D. și vecină la Răsărit și apus cu întorsurile, la M.zi cu M. C. Cicea și la M. N. cu mol. P. O..
De asemenea, potrivit Ordinului Comitetului agrar nr. 3087/1930, bunicul petentului a fost împroprietărit cu suprafața de 3 ha, în .> Petentul a susținut că terenul de 2 ha (1,50 ha solicitat în baza Ordinului de împroprietărire din anul 1930 și 0,5 ha, solicitat în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827/26.02.1938) situat în punctul „Atârnați” pe care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate nu era declarat de autorii săi și ca atare, nu a fost înscris în registrul agricol, ele fiind exploatate până la data preluării abuzive de către regimul totalitarist, aspecte ce nu au fost contestate de către intimate, din informațiile comunicate de către C. L. de fond Funciar Ișalnița (f. 51), rezultând că aceste suprafețe nu au fost înscrise în registrul agricol și nu sunt incluse în cele 5,15 ha menționate în anul 1961 la poziția autorului F. G..
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, pentru ca o persoană să recurgă la procedura reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul acestei legi, trebuie să îndeplinească două condiții: solicitantul să fie membru cooperator, iar terenul ce exista în CAP la sfârșitul anului 1990 să fi fost adus în cooperativă de către aceștia.
Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori. (2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Susținerea petentului conform căreia suprafața solicitată spre reconstituire în baza legii nr. 247/2005 deși nu a fost declarată spre a fi înscrisă în registrul agricol a fost exploatată până la preluarea abuzivă de către regimul totalitar în anii 1958-1959 nu poate fi reținută de instanță ca fiind conformă adevărului.
Aceasta deoarece, pe de o parte, petentul nu a făcut dovada actului de preluare, adică a faptului că terenul solicitat spre reconstituire ar fi intrat în orice mod în patrimoniul statului sau cooperativelor agricole de producție, pentru a putea analiza caracterul legal sau abuziv al preluării, iar, pe de altă parte, din depozițiile extrajudiciare ale martorilor C. C. și C. A., rezultă numai că martorii au deținut teren în punctul Atârnați, aflat actualmente pe raza municipiului C., iar anterior pe raza . de vest, respectiv de est a terenului solicitat de reclamant, iar nu și momentul vecinătății, astfel încât nu sunt de natură a convinge asupra aspectului preluării terenului de către stat sau al continuității dreptului de proprietate al bunicului, tatălui petentului și, implicit, petentului în acel punct.
Or petentul nu se poate prevala de culpa autorilor săi în nedeclararea suprafețelor de pământ pentru a fi înscrise în registrul agricol astfel încât să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren pe care pretinde că le-a exploatat până în anii 1958-1959, fără a face dovada actului de preluare abuzivă de către regimul totalitar și nici a deținerii terenului în toată această perioadă.
În aceste condiții, având în vedere că actele primare de proprietate sunt anterioare registrului agricol din anii 1959-1961, instanța prezumă că la data înscrierii în registrul agricol declarantul, respectiv autorul petentului, F. T., mai era proprietar doar al suprafeței înscrise, respectiv 5,15 ha și pentru care a beneficiat deja de reconstituirea dreptului de proprietate pe o suprafață mult mai mare, de 5,43 ha, prin TDP nr. 735/11.03.1996 și TDP nr. 1232/24.01.2006.
Mai mult, prin Hotărârea nr. 364/07.02.2006 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 247/2005 - Anexa nr. 25 a HG nr. 890/2005, poziția 179, petentul a mai fost validat cu suprafața de 3,68 ha, anexă referitoare la suprafețe de teren ce urmează a fi atribuite în natură pe raza comunei Ișalnița și validată, așadar, anterior formulării contestației soluționate prin hotărârea atacată și prin punerea în posesie a căreia petentul va beneficia, în total, de reconstituirea dreptului de proprietate pentru 9,11 ha.
Instanța nu poate da curs solicitării petentului formulată în cuprinsul concluziilor pe fondul cauzei de a fi obligată C. L. Ișalnița să îl pună în posesie cu suprafața de 2 ha validată prin anexa 25 a HG nr. 890/2005, câtă vreme această anexă vizează o suprafață mult mai mare, respectiv 3,68 ha, petentul nu este singurul îndreptățit, ci mai este menționat și fratele său F. C. și nu există nicio dovadă că suprafața de 3,68 ha include suprafața de 2 ha, ce face obiectul prezentei cauze și pentru care, pentru motivele arătate, petentul nu a făcut dovada îndreptățirii sale la reconstituirea dreptului de proprietate.
Mai mult, instanța are în vedere faptul că potrivit art. 53 din Legea nr. 18/1991, se poate face plângere la judecătoria în raza căreia se află terenul împotriva hotărârilor comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II din Legea nr. 18/1991, iar instanța a fost învestită cu plângerea numai împotriva HCJ nr. 112/16.02.2007 și 127/16.02.2007.
Art. 52 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 stabilește regula conform căreia comisia județeană este autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională. Prin urmare, actele emise de aceasta, respectiv hotărârile contestate, au natura juridică a unor acte administrativ-jurisdicționale, deoarece soluționează, conform procedurii prevăzute de legea nr. 18/1991, un conflict dintre comisia locală-autoritate publică cu activitate administrativă și un particular-petentul, ele putând fi desființate numai pe calea plângerii prevăzute de art. 53 din Lege.
Prin urmare, în cadrul acestei plângeri, instanța este ținută să verifice hotărârile comisiei județene numai raportat la motivele de fapt și de drept menționate în cuprinsul acestora de către organul emitent, respectiv intimata C. Județeană de fond funciar și, în speță, și potrivit îndrumărilor date de instanța de recurs în temeiul art. 315 C. proc. Civ., potrivit cu care instanța trebuia să administreze probe privind continuitatea dreptului de proprietate al petentului celor 2 ha de teren solicitate în punctul Atârnați, petentul solicitând încuviințarea probei testimoniale la care apoi a renunțat.
Prin urmare, nemulțumirile petentului legate de pretinsul refuz de punere în posesie asupra terenului în suprafață de 3,68 ha cu care a fost validat prin Hotărârea nr. 364/07.02.2006 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 247/2005 - Anexa nr. 25 a HG nr. 890/2005, poziția 179, pot fi valorificate prin intermediul plângerii prevăzute de art. 64 din Legea nr. 18/1991, iar nu în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, instanța va reține că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege, iar potrivit alin. 11 titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
În speță, deși petentul a făcut dovada unor acte primare de proprietate, respectiv Ordinul Comitetului agrar nr. 3087/1930 prin care bunicul său F. M. a fost împroprietărit cu 3 ha de teren în . de vânzare cumpărare nr. 827/26.02.1938, nu există nicio dovadă că acest teren sau o parte din el a intrat în mod abuziv sau în alt fel în patrimoniul statului sau al cooperativelor agricole de producție, astfel încât să se rețină că autorul petentului a păstrat calitatea de proprietar al acestor suprafețe de teren în temeiul art. 11 alin. 21 din Legea nr. 18/1991, iar petentul, în calitate de succesor, să aibă îndreptățirea de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor suprafețe în temeiul legii 18/1991 sau al legii nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 247/2005, motiv pentru care apreciază că hotărârile Comisiei Județene au fost pronunțate cu respectarea prevederilor legale, neexistând motive pentru anularea acestora, iar plângerea petentului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul F. Gh.T., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei Locale Ișalnița a fost respinsă prin hotărârea Comisiei Județene nr.112/2007, aceasta nesocotind prevederile legale în materie, invalidând întregul pretins de petent; C. L. Ișalnița nu a analizat cererea de reconstituire pentru suprafața de 1 ha, deși petentul avea de primit 2 ha, așa cum rezultă din actele doveditoare; petentul figurează ca validat în anexa nr.25, conform hotărârii nr.364/2006, anterior propunerii invalidate prin hotărârile atacate.
2. Instanța de fond a ignorat adresele pârâtei C. L. Ișalnița, în care se menționează că există teren și se poate efectua punerea în posesie.
3. S-a reținut greșit că în cauză sunt aplicabile doar prevederile art.8 și 11 din Legea nr.18/1991, întrucât legile fondului funciar au caracter reparatoriu și consacră principiul prevalenței restituirii în natură, indiferent de titular.
4. Instanța a interpretat greșit solicitarea petentului privind obligarea Comisiei Locale Ișalnița la punerea în posesie pentru suprafața de 2 ha, care face parte din totalul de 3,68 ha validat prin HCJ nr.364/2006, întrucât în ambele cicluri procesuale pârâtele nu și-au exprimat un punct de vedere asupra acestei stări de fapt.
5. Instanța s-a subrogat în atribuțiile comisiei de fond funciar; comisiile trebuie să dovedească propunerea lor cu acte de aceeași forță probantă cu cele depuse în susținerea cererii de reconstituire; suprafața solicitată nu figurează în registrele agricole din anii 1959-1961; autorii petentului au fost împroprietăriți cu terenul respectiv în anul 1925, pe care l-au deținut până în anii 1958-1959.
6. Instanța a indicat dispozițiile art.64 din Legea nr.18/1991 pentru valorificarea dreptului pretins în urma refuzului de punere în posesie, însă în cazul în care cele două hotărâri contradictorii ale comisiei județene o contrazic pe cea de-a treia, se pune problema legalității hotărârilor atacate.
Recursul este nefondat.
Prima instanță a făcut o analiză riguroasă a stării de fapt și de drept deduse judecății, interpretând în mod corect probele administrate și pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Motivul de recurs nr.1 nu cuprinde, practic, un raționament juridic prin care să se combată analiza realizată de instanța de fond, ci doar aserțiuni vizând legalitatea hotărârilor emise de C. Județeană D.; validarea făcută în favoarea recurentului și a fratelui său F. C. nu produce consecințe juridice în cauza de față, care are un alt obiect și o altă problematică; totodată, C. Județeană avea abilitarea legală de a valida ori de a invalida propunerile Comisiei Locale, în funcție de probele aflate în dosarul de reconstituire întocmit în baza Legii nr.247/2005, astfel încât este neîntemeiată susținerea potrivit căreia prin Hotărârea nr.112/2007 a Comisiei Județene D. s-au nesocotit prevederile legale în materie.
Adresele Comisiei Locale Ișalnița, invocate în cadrul motivului de recurs nr.2 sunt irelevante în economia speței, deoarece din acestea rezultă că această comisie dispune de rezervă de teren pe raza sa administrativ-teritorială, fără ca aceste adrese să poată reprezenta vreo probă în sprijinul tezei îndreptățirii reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate funciară.
Motivul de recurs nr.3 este, de asemenea, nefondat, dat fiind că, instanța a analizat cauza prin prisma normelor de drept incidente, care sunt dispozițiile legislației fondului funciar; statuând în mod just că petentul nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului ce a făcut obiectul cererii sale de reconstituire.
În acest sens, Tribunalul constată că probele administrate nu sunt concludente în dovedirea îndreptățirii reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate funciară asupra terenului pretins și că dovada deposedării de acest teren în perioada de referință a legii este esențială în aplicarea normelor de drept cu caracter reparatoriu.
Critica formulată în cadrul motivului de recurs nr.4 ignoră învestirea instanței pe care însuși petentul a făcut-o conform principiului disponibilității, instanța având de soluționat o plângere împotriva hotărârilor Comisiei Județene, formulate în temeiul art.53 din Legea nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nu o plângere formulată în baza art.64 din același act normativ. O soluționare făcută prin intermediul concluziilor scrise nu avea cum să ducă la învestirea instanței cu soluționarea unui capăt de cerere, o asemenea învestire putându-se face doar în condițiile art.112 și art.114 C.proc.civ și, eventual, ale art.132 C.proc.civ.
Nici motivul de recurs nr.5 nu poate conduce la reformarea sentinței atacate, deoarece în speță s-a pus problema de a se dovedi împrejurarea că terenul deținut de autorii petentului în baza unor acte din 1930 și 1938 a fost preluat de stat sau de C.A.P., și nu de a se dovedi că terenul a făcut obiectul unor acte de transmisiune cu titlu particular în cadrul circuitului civil, astfel încât nu se pune problema administrării unor înscrisuri cu aceeași valoare probantă.
Susținerile din cadrul motivului de recurs nr.6 sunt străine de natura pricinii, întrucât în cauză nu s-a pus problema analizei legalității hotărârii nr.364/2006 a Comisiei Județene D., ci a celorlalte două hotărâri, nr.112/2007 și 127/2007, emise ulterior, analiza acestora două nefiind condiționată de analiza primeia iar instanța de fond pronunțându-se în mod corect în limitele învestirii sale.
În temeiul art.312, alin.1 raportat la art.3041 C.pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul petent F. GH. T., împotriva sentinței civile nr. 4418 din 07.03.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. IȘALNIȚA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. L. C. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte, S. L. M. | Judecător, M. N. | Judecător, D. F. S. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-C.M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1322/2013. Tribunalul DOLJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1782/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
