Pretenţii. Decizia nr. 1333/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1333/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 2513/304/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1333
Ședința publică de la 04 Iulie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător L. L. B.
Judecător R. L. Z.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant S. C. Județean de Urgență C., împotriva sentinței civile nr. 433/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța invoca din oficiu, in baza art 137, al 1 C., exceptia prescriptiei dreptului material al actiunii deduse judecatii si retine cauza spre solutionare pe acest aspect.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._ /2011, din data de 05.11.2011, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligat la plata sumei de 1380,71 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru perioada 22.04._08, considerându-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 998 si art.999 din Codul civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum si cele prev. de art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În fapt, reclamantul a arătat că numitul P. A. a fost internat la data de 22.04.2008 în Secția Neurochirurgie din cadrul respectivei unități sanitare, în intervalul de timp menționat, cheltuielile efectuate pentru refacerea sănătății acestuia fiind în cuantumul indicat, pe care pârâtul nu le-a achitat până în prezent.
S-a menționat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât există o faptă ilicită a pârâtului constând în aceea că acesta nu a formulat o plângere penală împotriva autorului, a fost cauzat un prejudiciu reclamantului, constând în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării, care are un caracter cert, determinat și nereparat, existând și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea, reclamantul a precizat că este îndeplinită și condiția vinovăției pârâtului în săvârșirea faptei ilicite.
De asemenea, s-a susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuieli efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora“, iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele suportate de spital nefiind asigurate din fondul național de asigurări de sănătate.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 si art.999 Codul civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum si cele prev. de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În dovedirea acțiunii a fost depus, în copie, decontul de cheltuieli din data de 26.04.2008 (filele 4).
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Prin sentința civilă nr.433/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul P. A., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâtul P. A., a fost internat în secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 22.04._08, unde a beneficiat de asistență medicală, contravaloarea tratamentului pe perioada internării fiind în cuantum de 1380,71 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.
Potrivit prevederilor art. 313 Legea nr. 95/2006 si art. 106 OUG 150/2002 ,,persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Prin cererea supusă soluționării, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil, reclamantul solicită recuperarea prejudiciului material, constând în contravaloarea asistenței medicale acordate pârâtului.
Potrivit prevederilor art. 998-999 Cod civil, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existența unei fapte ilicite a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta, care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită, în sensul că acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale și constă în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculoase.
În cauză, instanța apreciază că neindicarea de către pârât a autorului a cărui victimă a fost, nu constituie o faptă ilicită, prin aceasta pârâtul neîncălcând nicio normă legală, așa cum susține reclamantul.
Astfel, analizând temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea cererii sale, instanța constată că actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtului, obligația de a comunica numele persoanei care i-a provocat leziunile, prin încălcarea căreia sa fi provocat un prejudiciu in patrimoniul reclamantului.
Prin urmare, nu se poate reține că omisiunea de a furniza astfel de relații reprezintă o faptă ilicită.
Având în vedere aceasta, instanța a apreciat că nu se impune analizarea existenței în cauză a celorlalte condiții care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, de vreme ce s-a constatat lipsa unei fapte ilicite a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul recurent S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond și obligarea pârâtei la plata sumei de 1380,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate acestuia de către spital.
În esență, recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Pârâta a fost victima unei agresiuni, sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acesteia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate, astfel aceasta are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În continuare, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că spitalul s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște autorul agresiunii, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C.pr.civ., art. 262 și art. 313 din Legea 95/2006.
Intimatul nu a foprmulat intampinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul recurent și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului recurent conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 26.04.2008, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 26.04.2011, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 02.11.2012, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 5 din dosarul de fond, tribunalul constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și, in temeiul art 312 C. va modifica sentinta civila recurata in sensul ca va respinge acțiunea ca prescrisă.
Pentru aceste considerente, in cauza nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul.
Modifică sentința civilă nr. 433/19.03.2013 a Judecătoriei S., în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulata de reclamantul S. C. Judetean de Urgenta C. in contradictoriu cu paratul P. A. ca fiind prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013
P. JUDECATOR JUDECATOR
D. GRIGORASCU L. L. B. R. L. Z.
RED/TEHNORED/LLB/05.07.2013
TEHN FM
Jud fond: D G Zavalasi
| ← Anulare act. Decizia nr. 1785/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 7117/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
