Anulare act. Sentința nr. 333/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 333/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 1656/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1656/2015
Ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul –reclamant D. I. împotriva sentinței civile nr. 333/16.03.2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații –pârâți S. M. C., S. T., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 09.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.10.2015 când instanța a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 333/2015 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul_ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâții S. M. C. și S. T. .
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.02.2014 sub nr._ reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâții S. M. C. și S. T., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 229 / 16.02.2010 la B.N.P. N. și G. din C., iar pe cale de consecință să se dispună repunerea părților în situația anterioară.
În fapt, a motivat că în cursul anului 2009, a convenit împreună cu pârâtul S. M. să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, având ca obiect imobilul proprietatea lui situat în . compus din suprafața de 1170 m.p. rezultată din acte, respectiv 1193 mp rezultați din măsurători pe care erau amplasate construcțiile C 1 - casa de locuit cu o suprafața de 129 m.p. si C 2- casa de locuit, cu suprafața construita de 79 m.p., situate în ., P 72 și 73/1 având număr cadastral provizoriu 162 și înscris în CF 141 - D..
A luat această hotărâre deoarece pârâtul avea calitatea de preot în P. D., fiind originar din mun Băilești și nu avea unde să locuiască împreună cu familia, aparent fiind o persoană serioasă și demnă de toată încrederea.
Crezându-l de bună credință, fără a impune nici o condiție prealabilă, a convenit cu acesta să-i permită să locuiască în imobilul proprietatea lui împreună, au convenit să discute cu o persoană autorizată în cadastre, urmând ca, după obținerea actelor necesare să încheie un contract cu clauză de întreținere, atât el cât și soția lui fiind bătrâni și bolnavi.
După ce s-a întocmit documentația cadastrală și imobilul proprietatea lui a fost înscris în Cartea Funciată a comunei D., în data de 16.02.2010, au mers în fața notarului public din C. pentru a încheia actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, așa cum conveniseră inițial.
In data de 16.02.2010, în timp ce se deplasau cu autoturismul la C., ei locuind în . semna actele, i-a spus pârâtului S. M. că și-a uitat ochelarii de vedere „acasă"- în .-a rugat să se întoarcem să-i ia pentru a putea lectura actele ce urmau a fi semnate la notariat.
Acesta l-a asigurat că a discutat cu notarul și că acesta se grăbește întrucât trebuie să participe la o ședință și va pleca de la biroul notarial.
De asemenea pârâtul i-a spus că notarul a redactat „actul de întreținere" și îi așteaptă pentru a-l semna, ei nemaiavând timp să se întoarcă în . lua ochelarii de vedere.
La biroul notarial, într-o grabă foarte mare, fără a putea citi actul, întrucât notarul nu le-a înmânat nici un exemplar pentru a-l observa, notarul a așezat colile de hârtie pe care redactase actul una deasupra alteia, indicându-i doar subsolul înscrisului unde era necesar să semneze, fapt care s-a și întâmplat.
A subliniat încă o data că nu a citit actul pe care l-a semnat deoarece, datorită vârstei înaintate poartă ochelari de vedere iar pe de altă parte a primit asigurări atât de la pârât cât și de la notar, că s-a redactat un contract de întreținere.
După ce a încheiat toate formalitățile pentru autentificarea acelui contract, notarul i-a înmânat toate documentele pârâtului S. fără ca lui să-i revină un exemplar al acestui act.
Ulterior, după circa trei ani, a reușit să găsească actul pe care-l semnase în fața notarului și a constatat cu stupoare că actul pe care îl semnase este unul de vânzare-cumpărare și nu unul cu clauză de întreținere așa cum convenise cu pârâtul.
A discutat cu acesta despre existența acestui act și i-a spus cu nonșalantă că el este proprietarul casei lui, el nemaiavând nici un drept.
I-a spus că nu este posibil așa ceva și că va face toate demersurile pe care legea i le pune la dispoziție în vederea redobândirii proprietății lui.
În luna octombrie 2013, a reușit să-l dea afară din imobilul proprietatea lui acolo unde acesta locuia împreună cu familia.
Pârâtul și-a luat absolut toate lucrurile și a plecat, recunoscându-și practic culpa pe care a avut-o împreună cu notarul la încheierea actului atacat în fața instanței de judecată.
A mai menționat că la notarul public se semnează o declarație prin care se solicită autentificarea unui act ce urmează a fi încheiat de către părți și semnat de către notar, potrivit prev. L. 36/_.
La biroul notarial unde s-a semnat actul de vânzare-cumpărare acest lucru nu s-a întâmplat, actul respectiv atrăgând sancțiunea nulității absolute.
În conformitate cu prevederile art. 948 C. civ., condițiile de valabilitate ale unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită și morală.
În conformitate cu prevederile art. 966 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrarie bunelor moravuri ori ordinii publice.
Cauza actului juridic vizează obiectivul urmărit la momentul perfectării actului, vizând scopul imediat, stabilit pe categorii de acte juridice, numit si scopul obligației, precum si scopul mediat, care este motivul determinant al încheierii actului in sine.
In aprecierea existenței unei cauze ilicite ori imorale se impune a fi avută în vedere și intenția părților la momentul contractării, respectiv aceea de a da naștere unei obligații de întreținere așa cum părțile au convenit.
Astfel cum este evidențiat obiectul contractului, rezultă cu claritate că imobilul ce urma a fi transmis în schimbul unei contraprestații de întreținere a fost de-a dreptul vândut în schimbul unei sume de bani care nu a fost niciodată plătită de către pârâții dobânditori.
Imobilul ce se dorea a fi dobândit de către pârâți în schimbul unei contraprestații de întreținere pe care aceștia urmau să o acorde a fost obținut în baza unei cauze ilicite, împrejurare care rezultă și din faptul că părțile nu au stipulat în conținutul contractului și clauza de întreținere, cu care pârâții se obligaseră în prealabil.
În aceste condiții, nu poate fi tăgăduit în nici o modalitate că obiectul contractului nu a vizat în mod cert și obligația de întreținere, deoarece așa cum a subliniat, pârâții au locuit în imobil până în data de 26.10.2013, atunci când a aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate o solicită.
In data de 6.10.2013 aceștia au părăsit imobilul, recunoscându-și practic ilegalitatea pe care au făcut-o la încheierea actului de vânzare-cumpărare.
Cumpărătorul, ignorând intenția evidentă a părților, aceea de a încheia un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere în complicitate cu notarul, a perfectat contractul deși cunoștea că semnarea acestui act nu poate avea loc decât în urma unei obligații de întreținere.
Obiectivul pe care l-a urmărit cumpărătorul, respectiv acela de a obține imobilul proprietatea lui fără a se obliga la o contraprestație de întreținere, știind ca nu poate satisface obiectul contractului, astfel cum acesta a fost avut în vedere conform înțelegerii prealabile a părților, se înfățișează sub forma unei cauze ilicite și imorale capabilă de a impune sancțiunea nulității absolute.
Așadar, în speța de față este în discuție un caz tipic de cauză ilicita și imorală, acela când o parte contractantă urmărește să obțină contraprestația dintr-un contract sinalagmatic, cunoscând că obiectul contractului, nu era acela convenit de către părți.
Stabilind că obiectul contractului viza înstrăinarea imobilului proprietatea lui și văzând ca vânzătorul nu a avut cunoștiință de conținutul actului pe care-l semnează, respectiv nefiind înscrisă clauza de întreținere, a solicitat să se constate că scopul urmărit de către pârâți, la momentul contractării se circumscrie unei cauze ilicite, imorale de natură a atrage nulitatea absolută a actului juridic.
Sub un alt aspect, cauza este ilicită și imorală și prin intenția cumpărătorului de a păgubi pe „vânzător", anticipând într-o oarecare măsura că obiectul contractului, nu putea satisface scopul pentru care vânzătorul a înțeles să semneze acest contract.
Actul, prin intermediul căruia o parte dorește obținerea unui folos material fără însă a fi încheiat conform înțelegerii părților și fără ca prețul să fie achitat, nu poate fi considerat conform legii și bunelor moravuri.
Sub acest aspect urmează a se reține că sancțiunea nulității intervine prin raportare la art. 948 C. civ., indiferent dacă nevalabilitatea vizează neconcordantă cauzei cu legea ori cu morala.
In temeiul prevederilor art. 948 C. civ., sancțiunea nulității absolute intervine chiar in situația in care cauza nu încalcă o dispoziție legală determinată cu privire la ordinea publică sau morală, dar este totuși ilicita ori imorala. Prin prisma acestui aspect, sancțiunea care intervine temeiul prevederilor art. 948 C. civ. este distinctă de cea prevăzută de art. 5 din același act poate deroga prin convenții ori dispoziții particulare de la legile care presează ordinea publică ori bunele moravuri.
In raport de aceste împrejurări, a solicitat să se constate că, la momentul perfectării contractului, cumpărătorul a urmărit o cauza ilicită si imorală, împrejurare în raport de care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității absolute a convenției părților.
De asemenea a arătat că nu putea să vândă imobilul proprietatea lui întrucât nu mai deținea o altă casă de locuit și nu avea unde să locuiască împreună cu familia.
Pentru aceste considerente, a apreciat că se impune a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare atacat.
A înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile atașate precum și toate înscrisurile ce alcătuiesc dosarul notarial, interogatoriul pârâților precum și proba cu doi martori.
In drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 948, 968 și urm. Din V.C.C.
A anexat la dosar proces verbal nr. 74/28.01.2014, contract de vânzare cumpărare aut. nr. 29/16.02.2010 de BNP N. și G., certificat de moștenitor nr. 62/11.03.2011 eliberat de BNP S. Fl. Din Calafat, certificat de moștenitor nr. 292/1994 din 29.03.1994 de fostul Notariat de Stat Local Băilești, TDP nr. 785-_/15.01.1996.
Pârâții au depus întâmpinare la data de 26.05.2014 prin care au arătat că înțeleg să își formuleze apărările față de pretențiile reclamantului expuse prin cererea de chemare în judecată.
Au solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive de instanță, întreaga motivare în fapt a cererii fiind fundamentată pe o stare de fapt nereală.
Reclamantul invocă nulitatea contractului de vânzare cumpărare pe temeiul cauzei ilicite, însă motivarea expusă în conținutul cererii de chemare în judecată nu susține ipoteza de care acesta se prevalează.
Cauza ca și condiție esențială pentru încheierea valabilă a unui act juridic civil, reprezintă scopul urmării de fiecare dintre părți la încheierea unui act juridic.
In cazul contractelor sinalagmatice, cauza contractului este reprezentată de obținerea contraprestației la care se obligă cealaltă parte, astfel că, în cauza de față, fiind în prezența unui contract de vânzare cumpărare, scopul, deci cauza actului juridic în ceea ce îi privește pe pârâți a fost acela de a obține în proprietate imobilul ce a lacul obiectul contractului.
Dobândirea unui bun în patrimoniu nu poate fi calificată ca o conduită contrară legii pentru a se putea invoca existența unei cauze ilicite.
Cât privește scopul mediat, ca element component al cauzei, acesta reprezentând elementul lăuntric, determinant la încheierea actului, chiar din motivarea cererii se poate constata faptul că, dată fiind situația pârâților care nu au deținut în proprietate un imobil casă de locuit, motivul determinant la încheierea contractului a fost reprezentat de dorința de a avea în proprietate o casă de locuit.
O astfel de conduită nu are nici un element care să poată fi calificat contrar legii.
De asemenea, în apărare au înțeles să invoce dispozițiile art. 967 al. 2 din vechiul cod civil care instituie două prezumții relative, respectiv prezumția de existență a cauzei actului juridic și prezumția de valabilitate a acesteia, condiții în care cel care invocă lipsa cauzei sau nevalabilitatea acesteia va trebui să facă dovadă în acest sens.
In fapt, așa cum au arătat anterior motivarea expusă de reclamant în cererea introductivă nu este fundamentată pe împrejurări care să infirme prezumțiile mai sus invocate, ci reclamantul invocă faptul că nu a avut reprezentarea naturii juridice a contractului contestat urmare a faptului că nu a lecturat actul la notar.
Or, astfel de împrejurare nu are nici un fel de relevanță în aprecierea valabilității cauzei actului juridic contestat.
Susținerile reclamantului privitoare la faptul că nu a știut că semnează un contract de vânzare-cumpărare ci a crezut că a semnat un contract de întreținere nu poate fi primită dat fiind faptul că in cauză contractul este încheiat în formă autentică, existând mențiunea expresă că părțile au semnat actul după ce l-au lecturat și au înțeles conținutul actului semnat, exprimându-și consimțământul în deplină cunoștință de cauză.
De altfel, reclamantul nu a purtat niciodată ochelari de vedere și nici nu a fost înregistrai la vreun cabinet medical cu astfel de probleme.
De altfel reclamantul are o argumentare contradictorie întrucât deși susține că acordul de voință dintre părți a fost de încheiere a unui contract deîntreținere, cu toate acestea după încheierea contractului a permis pârâților săfolosească imobilul, să locuiască acolo, să lucreze terenul, până în luna octombrie 2013, când potrivit susținerilor reclamantului i-a dat afară din casă.
După cumpărarea imobilului, timp de aproximativ 8 luni au făcut lucrări de renovare și amenajare a imobilului dobândit de la reclamant, iar in curtea imobilului au înființat o plantație de zmeură.
După ce s-au instalat efectiv în imobil, au permis reclamantului și soției acestuia să locuiască într-o cameră a imobilului, până când aceștia finalizau înstrăinarea unor terenuri agricole.
Părăsirea imobilului a fost determinată de conduita violentă a reclamantului, care după renovarea imobilului a început să profereze amenințări la adresa lor și a celor doi copii ai acestora în vârstă de 7 și respectiv 8 ani.
În raport de starea de fapt expusă mai sus, au solicitat respingerea acțiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
In apărare au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri pentru a dovedi lucrările realizate asupra imobilului, faptul că au locuit în imobil, existența dosarelor penale în curs de soluționare, precum și proba testimonială cu următorii martori: B. G. și G. V..
Au anexat facturi fiscale, contract de vânzare cumpărare, fișă de măsurători – anexă la contractul nr._/15.12.2010, fișă de măsurători – anexă la contractul nr._/14.04.2010, adeverință nr. 1943/P/2013/23.01.2014, adeverință nr. 1943/P/2013/09.05.2014, adeverință nr. 1812/09.05.2014 eliberată de Primăria Comunei D..
Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului acesta formulând la data de 05.06.2014 răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că își menține în totalitate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cererea de chemare în judecată.
În temeiul art. 43 alin. 1 din L.36/1995 modif.și completată, a solicitat efectuarea de către instanță a unei adrese către BNP N. M. F. din C. pentru a înainta instanței toate înscrisurile ce alcătuiesc dosarul notarial, inclusiv cererea de autentificare a contractului de vânzare cumpărare nr. 229/16.02.2010.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 229/16.02.2010 la BNP N. și G. cu sediul în C. reclamantul D. I. a vândut pârâților S. M. C. și S. T. imobilul proprietatea sa compus din suprafața de 1170 mp teren rezultat din acte respectiv 1193 mp teren rezultați din măsurători și construcțiile casă de locuit C1 și casă de locuit C2 imobilul fiind situat în ., P. 72 și 73 jud. D., identificat cu nr. cadastral provizoriu 162 și înscris în CF 141 D..
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare invocând două cauze de ineficacitate a actului juridic încheiat cu pârâții, adică lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat și anume nulitatea pentru cauză nelicită și imorală, întrucât obiectul contractului era "contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere" dar s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pe care l-a semnat fără să-l citească întrucât la data respectivă și-a uitat ochelarii de vedere acasă.
O altă cauză de ineficacitate a actului invocată de reclamant a fost neplata prețului, o cauză posterioară încheierii contractului.
Referitor la obiectivul pe care l-au urmărit cumpărătorii, acela de a obține imobilul proprietatea sa fără a se obliga la o contraprestație de întreținere, reclamantul l-a apreciat ca fiind un motiv de cauză imorală ( scop) ceea ce atrage nulitatea absolută a actului.
După cum se știe, actul juridic civil – categorie în care intră și contractul, este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice sub aspect psihologic.
Voința este un fenomen complex, însă din punct de vedere juridic în structura sa intră 2 elemente, cauza și consimțământul.
Conform art. 966 C.civil cauza este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală, să fie licită și morală, conform art. 968 C.civil cauza este ilicită când e prohibită de legi și este contrară bunelor moravuri și ordinei publice. Cel care invocă lipsa cauzei sau nevalabilitatea acesteia, va trebui să facă dovada în acest sens.
În speță, anterior încheierii contractului, între părți nu a existat o relație personală, pârâții locuiau de mai mulți ani într-un apartament cu chirie repartizat de Primăria Locală D. și intenționau să cumpere o casă, pârâtul fiind preot la P. D..
Reclamantul dorea să vândă imobilul proprietatea sa și în acest scop, o perioadă de timp anterioară încheierii contractului, a avut pe imobilul său aplicat un afiș cu inscripția " de vânzare", astfel cum au arătat martorii F. A., L. A. și D. A..
În scopul cumpărării imobilului, pârâții au fost împreună cu martorii F. A. și D. A. în domiciliul reclamantului pentru a vedea casa și în aceste ocazii au discutat despre vânzare cumpărare și despre preț, care a fost stabilit la suma de 36.000 lei.
În seara zilei în care s-a încheiat contractul, pârâții au sărbătorit evenimentul în apartamentul lor, fiind invitați reclamatul și soția sa, precum și martorul G. V..
Martorul a declarat că la acea întâlnire părțile au discutat despre contractul de vânzare cumpărare încheiat iar el aflase dinainte că reclamantul i-a rugat pe pârâți să cumpere imobilul său, știind că sunt interesați de cumpărarea unei case.
La data vânzării imobilului 16.02.2010 reclamantul le-a vândut pârâților prin contract de vânzare cumpărare autentic, bunurile mobile proprietatea sa: un cal, o căruță, o mobilă de dormitor, un frigider, mașină de spălat, 3 butoaie a câte 500 l fiecare pentru prețul de 3000 lei.
După aceasta, reclamantul și pârâtul au fost împreună la primăria comunală, unde au declarat vânzarea – cumpărarea și s-au făcut mențiunile speciale în vederea deschiderii rolului fiscal al pârâtului.
În anul 2011 reclamantul a vândut și terenurile pe care le avea în proprietate, el intenționând să se mute la sora sa în satul Piscu Nou și în acest scop și-a dus unele bunuri personale pe care le-a transportat cu un microbuz.
După încheierea contractului, pârâții au rămas în apartamentul lor o perioadă de aproximativ 8 luni de zile, în care au făcut numeroase îmbunătățiri la imobilul achiziționat, după care s-au mutat în imobil, iar reclamantul și soția sa au rămas într-o cameră în care locuiau și își pregăteau hrana.
Cheltuielile pentru aceste îmbunătățiri au fost suportate numai de către pârâți, reclamantul nefăcând dovada că a folosit sumele de bani proprii pentru lucrările de construcții.
Martorul G. B. I. a executat în acest domiciliu lucrări de construcții și a observat că pârâta pregătea mâncarea pentru maistori și îi dădea și reclamantului, acesta continuând să desfășoare activități în gospodărie și să muncească în grădină.
Astfel, el a apreciat că pârâții le acordau întreținere reclamantului și soției sale.
Depoziția acestui martor nu poate fi apreciată decât coroborat cu celelalte probe.
Astfel, din proba testimonială administrată și interogatoriul luat reclamantului, nu se poate reține că pârâții aveau vreo obligație de întreținere față de reclamant sau că au asigurat întreținerea specifică unui contract de întreținere, reclamantul recunoscând că nu a pretins niciodată să i se asigure întreținere cu motivația că nu a cerut întreținere pentru că nu a avut un exemplar al actului încheiat cu pârâții.
Pârâții au acordat ajutor reclamantului și soției sale care era bolnavă și erau în stare de nevoie, le-au procurat bunuri, mijloace de trai din banii reclamantului, însă ajutorul acordat nu a fost impus de o obligație contractuală ci doar de o obligație morală.
Dată fiind profesia de preot și în această calitate manifestând grijă și înțelegere față de problemele cu care se confruntă membrii comunității din care făceau parte, pârâții i-au tolerat pe reclamant și soția sa în domiciliu, nu i-au alungat, așteptând ca aceștia să găsească condițiile prielnice pentru a se muta, însă reclamantul a început să se manifeste violent, să profereze amenințări la adresa pârâților determinându-i să formuleze plângere penală împotriva acestuia.
Ulterior amenințările fiind de natură să alarmeze din cauza antecedentelor penale ale reclamantului și pentru a nu le fi afectată imaginea în comunitate, pârâții au plecat din locuință în toamna anului 2013.
De asemenea, susținerile reclamantului în sensul că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, neavând ochelarii de vedere la el, nu a știut că încheie un contract de vânzare - cumpărare nu pot fi primite întrucât din probe a rezultat că înțelegerea părților se făcuse pentru vânzare – cumpărare, iar contractul s-a încheiat în formă autentică, părțile au declarat în fața notarului că au citit sau li s-a citit actul și au fost de acord cu conținutul, astfel încât mențiunile actului autentic fac dovada deplină până la înscrierea în fals.
Reclamantul suferise o intervenție chirurgicală la ochi, însă evoluția post – operatorie a fost favorabilă, starea acestuia a fost ameliorată și nu s-au recomandat ochelari de vedere.
Astfel, se poate reține că reclamantul a semnat actul, neavând nici un dubiu asupra naturii actului juridic încheiat.
Referitor la prețul contractului, reclamantul a susținut neîntemeiat că pârâții nu au plătit prețul vânzării cumpărării, cu toate că în actul încheiat s-a făcut mențiune că prețul vânzării imobilului în sumă de 36.000 lei a fost primit în întregime de la cumpărător, iar martorul F. A. a declarat că banii au fost dați reclamantului în prezența sa.
De asemenea martora D. A., care fiind medicul de familie al soției reclamantului și mergând frecvent în domiciliu, a stat de vorbă cu reclamantul și a aflat de la acesta că primise prețul pentru casă.
De altfel, în contractul de vânzare cumpărare, pentru neplata prețului, vânzătorul este îndreptățit să obțină fie executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, precum și daune interese, dacă este cazul.
În raport de aceste considerente instanța de fond a apreciat că actul de vânzare cumpărare s-a încheiat potrivit voinței părților, condiția de validitate a cauzei constând în obiectivul urmărit la încheierea actului a fost îndeplinită.
Cauza actului este morală și licită și nu poate atrage nulitatea absolută a actului, astfel încât instanța apreciind neîntemeiată acțiunea, a respins-o.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civilă, urmează ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, către pârâți.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că sentința apelată nu este motivată în drept așa cum prevede art. 425 lit b Ncpciv, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului.
Instanța nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant, potrivit cărora toate actele notariale se îndeplinesc la cerere -art. 43 A..1 legea 36 /1995, iar în cazul în care notarul public nu respectă prevederile legale privind încheierea și autentificarea actelor juridice sancțiunea este aceea a nulității absolute.
Instanța nu a analizat actele și lucrările dosarului prin prisma prevederilor art. 948 Cpciv ce privesc condițiile de valabilitate ale unei convenții.
Instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 1309 Cciv, potrivit cărora lipsa totală a consimțământului cu privire la obiectul contractului atrage nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare. Întrucât în cauză nu a avut loc acordul de voință al părților, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a actului juridic.
Instanța a interpretat eronat probele, fapt ce a condus la reținerea unei alte situații de fapt ce nu corespunde realității.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului întrucât în considerentele sentinței găsim o expunere pe larg a stării de fapt ți a susținerilor părților, precum și o argumentare detaliată a poziției pe care instanța a adoptat-o prin raportare la susținerile părților litigante.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea tuturor criticilor formulate de intimați și admiterea apelului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 229/16.02.2010 la BNP N. și G. (f 8 dosar de fond), reclamantul D. I. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . suprafața de 1170 mp și construcțiile C1 și C2 către pârâtul S. M. C. contra unui preț de_ lei
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract pentru cauză ilicită și imorală.
În motivarea în fapt a cererii, într-o manieră lipsită de rigurozitate, reclamantul a arătat în esență că în aprecierea existenței cauzei ilicite sau imorale se impune a fi avută în vedere intenția părților care a fost aceea de a da naștere în sarcina pârâtului la o obligație de întreținere, intenție ignorată de pârât, care, în complicitate cu notarul, a perfectat un contract de vânzare.
Tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, aplicând în mod corect dispozițiile legale relevante la situația de fapt stabilită în mod corect și complet, în urma unei analize pertinente a mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, cauza actului juridic definită a fi obiectivul urmărit la încheierea actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi valabilă: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Cerința realității cauzei este consacrată expres de dispozițiile art. 966 Cciv potrivit cărora obligația fondată pe o cauză falsă nu poate avea niciun efect.
Cauza nu este reală, ci este falsă dacă există eroare asupra motivului determinant adică asupra scopului mediat al actului (definit a fi motivul determinant al încheierii actului juridic).
Disp. Art. 967 Cciv instituie două prezumții: cea de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic și cea de existență a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită.
În speță, reclamantul și-a motivat în fapt această cerere prin aceea că a fost indus în eroare cu privire la natura contractului încheiat, pe care nu l-a citit și pe care nu l-a avut la dispoziție mai mulți ani.
Tribunalul constată că prezumția de valabilitate a cauzei, anterior menționată, nu a fost răsturnată de reclamant.
Astfel, această prezumție este susținută de mărturisirea extrajudiciară a acestuia cuprinsă în chiar înscrisul constatator al acordului de voință, potrivit căreia, a primit prețul în întregime, a citit actul și este de acord cu conținutul său.
Acest mijloc de probă se coroborează cu depoziția martorului F. A. (f 127 dosar de fond) potrivit căreia prețul în sumă de 360 milioane de lei vechi s-a plătit în prezența sa.
Depozițiile martorilor propuși de reclamant M. N. și G. Babalic I. (f 107-108 dosar de fond) sunt inapte să susțină alegațiile reclamantului întrucât aceștia nu au perceput ex propri sensibus faptele expuse, ci aveau cunoștință despre acestea de la reclamant. Ca atare, aceste probe secundare nu pot fi apreciate ca fiind concludente.
1.Critica apelantului privind absența motivării în drept a sentinței, fapt ce atrage încălcarea disp. Art. 43 alin.1 Cpciv nu poate fi primită.
Astfel, Tribunalul constată că instanța de fond a enumerat și analizat în concret dispozițiile legale relevante, concluzionând asupra netemeiniciei acțiunii.
2. Tribunalul constată că motivul de nulitate decurgând din încălcarea disp. Art. 43 alin.1 Legea 36/1995 a fost invocat de reclamant în cuprinsul concluziilor scrise, act procedural ce nu investește instanța.
Alegațiile apelantului potrivit cărora a formulat o cerere adițională (acțiune precizată în exprimarea acestuia) nu pot fi primite. Astfel, prin înscrisul depus la dosar la data de 05.06.2014 (f 53 dosar de fond), reclamantul a solicitat emiterea unei adrese către BNP N. M. F. pentru a înainta la dosar înscrisurile care alcătuiesc dosarul notarial, inclusiv cererea de autentificare a contractului contestat, invocând în susținerea acesteia disp. Art. 43 legea 36/1995. În cuprinsul acestei cereri, reclamantul nu și-a manifestat intenția de a modifica obiectul sau cauza juridică a acțiunii introductive, ci dimpotrivă a arătat că își menține în totalitate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cererea de chemare în judecată.
De altfel, Tribunalul constată că notarul public și-a îndeplinit obligația instituită de instanță în sarcina sa, înaintând la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor solicitate, printre care se află și cererea înregistrată sub nr. 428/16.02.2010 formulată de vânzător și cumpărător de autentificare a acordului de voință (f 89 dosar de fond).
2 bis. Instanța de fond a analizat, cu respectarea principiului disponibilității, în limitele investirii, condițiile de validitate ale actului juridic dedus judecății, concluzionând asupra îndeplinirii acestora, ca atare, critica apelantului circumscrisă acestui motiv de netemeinicie nu poate fi primită.
3. Motivul de apel vizând omisiunea instanței de a analiza dispozițiile art. 1309 Cciv de la 1864 și deci, în exprimarea apelantului, motivul de nulitate absolută decurgând din lipsa totală a consimțământului cu privire la obiectul contractului apare a fi neîntemeiat.
Astfel, Tribunalul constată că acest motiv de nulitate a fost invocat pentru prima dată în cuprinsul concluziilor scrise, act procedural care, astfel cum am arătat anterior, nu investește instanța, astfel încât aceasta nu avea obligația procedurală ce a-l analiza.
4. Instanța de fond a realizat o analiză temeinică a mijloacelor de probă administrate în cauză, stabilind în mod riguros situația de fapt relevantă.
Astfel, depozițiile martorilor D. A., L. A. si F. A. se coroborează în stabilirea intenției reclamantului de înstrăinare prin vânzare a imobilului ce a făcut obiectul acordului de voință între părți.
Astfel, atât martorul F. A. cât și martora L. A. au observat afișul ce materializa oferta de vânzare a imobilului. În prezența martorelor D. A. și L. A. s-au purtat negocieri între părți cu privire la prețul bunului, preș care s-a plătit în prezența martorului F. A..
Aspectele invocate de apelant cu privire la existența unor neconcordanțe între depozițiile acestor martori sunt pur speculative, vizează elemente neesențiale și, astfel, sunt inapte să dovedească lipsa de sinceritate a acestor martori.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 480 va păstra în tot sentința apelată, urmând a respinge apelul.
În conf cu disp. 453 alin. (1) NCPCavând în vedere culpa procesuală a apelantului reclamant, Tribunalul îl va obliga la plata cheltuielilor avansate de intimații pârâti. In ceea ce priveste cunatumul acestora, instanta apreciaza ca suma de 3000 lei solicitata de intimații pârâți reprezentand contravaloarea onorariului avocatial este nejustificat de mare in raport cu munca depusa de avocat (care s-a prezentat la 1 termen de judecată și a întocmit doar acte procedurale în formă scrisă) si de complexitatea cauzei.
În aplicarea textului art. 451 alin. 2 NCPC, potrivit căruia "instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporțional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei" instanța de judecată, in raport de miza procesului și de complexitatea cauzei, poate proceda la reducerea onorariului, apreciind în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fără ca, in acest mod, să se intervină în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți.
Articolul 451 alin. 2 NCPC. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României). Particularizând, instanța europeană de contencios a drepturilor omului a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În aceste condiții, raportat la activitatea desfășurată de apărător, dar și la complexitatea cauzei, Tribunalul consideră că onorariul solicitat a fi suportat de apelant în cuantum total de 3000 lei pot fi considerate ca fiind o cheltuială nerezonabilă.
Pentru aceste considerente instanta urmeaza a obliga apelantul reclamant la plata sumei de 1500 lei către intimații pârâti cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelantul D. I. cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimații S. M. C. și S. T., împotriva s.c. nr. 333/16.03.2015 a Judecătoriei C.., ambii cu domiciliul în ., jud. D.
Obligă apelantul la plata către intimați a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus).
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2015
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/5 ex/09.12.2015
E.C. 28 Octombrie 2015
J fond M P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1668/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6142/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
