Contestaţie la executare. Decizia nr. 533/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 533/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 42847/215/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 533/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. Tițoiu

Judecător M. E. N.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea apelului formulat de contestatorul UDRIȘTOIU A. împotriva încheierii din 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul E. R. SERVICES IFN SA, debitorul B. N. I. și terțul poprit S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TARGU J., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen legal, a fost depusă la dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță, se solicită judecarea cauzei în lipsă, la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimatul terț poprit.

Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin încheierea din 14.01.2015 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul Udriștoiu A..

Pentru a se pronutna astfel, instanta de fond a retinut următoarele:

Contestatorul UDRIȘTOIU A. a fost executat silit în dosarul nr. 202/E/2014, al B. N. I., la cererea intimatei E. R. SERVICES IFN SA., în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr._/15.04.2005

Potrivit dispozițiilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea silită, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, dar numai pentru motive temeinice.

S-a constatat că depunerea cauțiunii de către contestator nu atrage automat și admiterea cererii de suspendare a executării silite, ci cererea privind suspendarea executării silite trebuie justificată și dovedită.

În raport de cele expuse, analizând raportul de proporționalitate intre vătămarea celui care solicita suspendarea executării silite si necesitatea aducerii la îndeplinirea a titlurilor executorii . mai scurt, instanța retine ca, contestatorul nu a depus sau indicat vreun mijloc de proba din care să rezulte că executarea silită este de natură a crea pagube serioase care pot să aibă consecințe grave și iremediabile sau dificil de remediat în patrimoniul lui, simpla arătare a faptului ca i se fac rețineri din venituri, nefiind de natură în mod exclusiv de a conduce la încuviințarea cererii.

Având în vedere faptul că suspendarea executării silite a unui titlu executoriu nu se poate dispune decât în cazuri cu totul excepționale, existând riscul de a fi prejudiciat creditorul prin temporizarea executării, și față de considerentele mai sus reținute, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul Udriștoiu A..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul Udriștoiu A., solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii apelate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării silite formulată de către apelant.

Arată că prin încheierea din 14.01.2015, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite formulată fără să motiveze care este temeiul legal concret în care își întemeiază pronunțarea încheierii.

Apelantul apreciază că se impunea admiterea cererii de suspendare a executării silite întrucât din examinarea sumară a stării de fapt și a motivelor pe care se întemeiază contestația, prin raportare la actele de executare deja efectuate și a consecințelor acestora, instanța putea să tragă concluzia că se vor produce prejudicii ireparabile dacă executarea continuă și ulterior exista posibilitatea reală a constatării caracterului ei nelegal.

Mai mult, pârâtul nu a formulat întâmpinare, existând riscul de a fi sau a deveni insolvabil, având în vedere și modul nelegal prin care ulterior achitării integrale a creditului nu a mai primit nicio factură.

Apelantul consideră că aceste aspecte conduc la concluzia că respingerea cererii de suspendare a executării silite nu face altceva decât să acorde posibilitatea acelei societăți de credit IFN să încaseze de la apelant suma de bani nedatorați, cu consecința producerii unui prejudiciu ireparabil în patrimoniul acestuia.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art. 480 N.C.pr.civ., Tribunalul constată că apelul este nefondat.

Astfel, in ceea ce priveste critica apelantului privind nemotivarea hotararii instantei de fond sub aspectul temeiul legal concret în care se întemeiază pronunțarea încheierii, tribunalul constata ca sunt nefondate sustinerile apelantului, intrucat din cuprinsul incheierii atacate rezulta ca aceasta cuprinde motivele de fapt si de drept avute in vedere in solutionarea cererii contestatorului de suspendare a executarii silite, instanta de fond tinand seama de cerintele prev. de art. 718 alin. 1 si 2 N.C.pr.civ. pentru admiterea unei cereri de suspendare a executarii silite deduse judecatii si constatand in raport de starea de fapt dedusa judecatii si inscrisurile depuse la dosar ca acestea nu sunt indeplinite.

Sub acest aspect, tribunalul are in vedere ca potrivit art. 718 alin. 1 si 2 N.C.pr.civ., „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță".

Din analiza acestui text de lege rezultă că măsura suspendării executării silite are caracter excepțional, putându-se dispune doar în cazuri temeinic justificate, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.

In raport de aceste dispozitii legale, pentru admiterea unei cereri de suspendare a executarii silite trebuie indeplinite urmatoarele conditii: existenta unei contestații la executare, depunerea cauțiunii în cuantumul fixat de instanță si preintampinarea producerii unor prejudicii grave, uneori ireparabile, ce ar putea fi determinate de continuarea executării ce a fost pornită.

Se constata ca instanta de fond a interpretat si aplicat in mod corect dispozitiile legale din materia executarii silite, fata de starea de fapt dedusa judecatii, retinand in mod justificat ca este neintemeiata cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatorul Udristoiu A., atat timp cat prin cererea formulata la 28.11.2014, aceasta nu a invocat si dovedit motive speciale pentru suspendarea silita, cererea de suspendare a executarii silite vizand doar executarea silita prin poprirea comunicata la 13.11.2015, iar motivele de fapt invocate in cadrul actiunii deduse judecatii vizand doar nelegalitatea actelor de executare, contestatorul invocand doar lipsa vreunui debit, or aceste motive de fapt nu au legatura cu suspendarea executarii silite, ci urmeaza a fi analizate la solutionarea pe fond a contestatiei la executare.

Tribunalul constata astfel ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca petentul contestator nu a invocat si dovedit in cauza motive speciale pentru suspendarea executării pornite in baza adresei de infiintare poprire din 12.11.2014, respectiv motive intemeiate pentru care continuarea executării ar provoca in patrimoniul contestatorului un prejudiciu care nu s-ar putea repara ușor. Sub acest aspect, tribunalul constata ca nu poate fi retinuta ca intemeiata sustinerea apelantului constestator in sensul ca din examinarea sumară a stării de fapt și a motivelor pe care se întemeiază contestația, prin raportare la actele de executare deja efectuate și a consecințelor acestora, instanța putea să tragă concluzia că se vor produce prejudicii ireparabile dacă executarea continuă și ulterior exista posibilitatea reală a constatării caracterului ei nelegal, intrucat in cazul in care s-ar constata in cadrul contestatiei la executare nelegalitatea anumitor acte de executare silita, contestatorul are posibilitatea recuperarii sumelor retinute in baza unei executari declarate nule in conditiile art. 722 si urm. NCPC care reglementeaza dreptul la intoarcerea executarii.

Tribunalul constata deci ca in mod corect instanta de fond a dispus in sensul respingerii cererii de suspendare a executarii silite, pana la solutionarea contestatiei la executare, apreciind in mod corect ca in speta nu s-a invocat si dovedit o vatamare concreta a contestatorului prin continuarea executarii silite, astfel incat sa poata fi apreciata ca fiind intemeiata cererea sa de suspendare a executarii silite, iar interesele creditorului sa nu fie grav si iremediabil vatamate prin lipsirea temporara de finalitate a actiunii judiciare ( executarii silite).

Pentru considerentele expuse, Tribunalul urmează ca în temeiul art. 480 NCPC, să respingă ca nefondat apelul promovat de contestatorul UDRIȘTOIU A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de contestatorul UDRIȘTOIU A., domiciliat în Tîrgu J., ., județul Gorj, CNP_, împotriva încheierii din 14.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul E. R. SERVICES IFN SA, CU SEDIUL ÎN București, .. 6A, sector 2, debitorul B. N. I., cu sediul în C., ..15, ., . și terțul poprit S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TARGU J., cu sediul în Tîrgu J., ., județul Gorj, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015.

Președinte,

A. C. Tițoiu

Judecător,

M. E. N.

Grefier,

G. D.

Red.jud.M.E.N.

Tehn.S.V./6 ex.

15.05.2015

Jud.fond-M.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 533/2015. Tribunalul DOLJ