Contestaţie la executare. Sentința nr. 4928/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 4928/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 2010/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2010/2015
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător V. F.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-contestator P. V., împotriva sentinței civile nr. 4928 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. C. și B. B. T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării cauzei, după care,
Instanța din oficiu invocă excepția perimării apelului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ , la data de 15.10.2013, contestatorul P. V. în contradictoriu cu intimații R. C., B. B. T., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6158/12.04.2013, solicitând desființarea acestuia și a popririi nr. 138/2013, ce face obiectul dosarului de executare nr. 138/E/2013 și anularea încheierii nr. 7834 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013 la data de 21.06.2013, prin care s-a încuviințat executarea silită.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 6158/12.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/215/2012 s-a dispus evacuarea sa dintr-o baracă, iar împotriva acestei sentințe a formulat recurs. Contestatorul a susținut că nu se poate trece la o executare silită atâta timp cât recursul este pe rolul instanței. Acesta a mai arătat că hotărârea care a fost investită nu are niciun fel de mențiune care să permită trecerea la executarea silită și a contestat, totodată, și cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv suma de 4048 lei, deși prin sentința civilă creditorul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Petentul a susținut că executorul judecătoresc B. T. nu a făcut dovada că a încasat această sumă de la creditoarea Rădulean C. și, apreciind costurile executării ca fiind extrem de mari, a solicitat diminuarea acestora la minimul posibil, în cazul în care se va respinge contestația la executare.
În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 711 și urm. C.pr.civ.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar adresa de înființare poprire nr. 138/2013, înștiințare privind măsura popririi, încheierea di 03.10.2013 emisă în dosarul nr. 138/E/2013, încheierea nr. 7834/21.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/215/2013 al Judecătoriei C., sentința civilă nr. 6158/12.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012.
La data de 04.12.2013 intimatul B. B. T. a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, invocând dispozițiile art. 2, art. 57 și art. 58 din Legea nr. 188/2000, precum cele statuate prin Decizia nr. 162/22.04.2003 a Curții Constituționale.
Contestatorul, deși în faza scrisă a procesului i s-a comunicat întâmpinarea, nu a formulat un răspuns la aceasta.
La termenul de judecată curent, în conformitate cu dispozițiile art. 248, alin. (1) NCproc. Civ. instanța a invocat, excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, a cărei soluționare este prioritară față de analiza excepția lipsei calității sale procesual pasive, invocate de către intimattul B. B. T.,având în vedere efectele pe care aceasta le produce în cazul admiterii.
Prin sentința civilă nr.4928/02.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul P. V., în contradictoriu cu intimații R. C. și B. B. T., ca inadmisibilă, în temeiul art. 78 C.proc. civ.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În temeiul rolului activ reglementat de art. 22 alin. 2, teza finală, coroborat cu dispozițiile art. 78, alin. (2) din C. proc. civ., în ședința din data de 19 februarie 2014 instanța ia pus în vedere contestatorului necesitatea lărgirii cadrului procesual în ceea ce privește participanții, în sensul introducerii în cauză a terțului poprit CEC Bank și a acordat un termen în acest sens.
La data de 02.04.2014 instanța a reiterat discuția cu privire la necesitatea introducerii în cauză și a altei persoane, însă petentul contestator nu a solicitat chemare în judecată și a terțului poprit.
Instanța, neputând să pășească la soluționarea fondului contestației fără a verifica raportul de drept procesual, a analizat în prealabil cadrul procesual, cu referire la calitatea părților.
Astfel, instanța a fost investită cu soluționarea unei contestații la executare împotriva măsurilor dispuse în dosarul de executare silită nr. 138/E/2013 al B. B. T., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6158 pronunțată la data de 12.04.2013 în dosarul nr._/215/2012 a Judecătoriei C.. În cadrul dosarului de executare silită menționat s-a luat măsura de înființării popririi, desființarea căreia s-a solicitat expres de către contestator.
La judecarea contestației la executare iau parte, în primul rând, părțile direct interesate în procedura de executare, respectiv debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cadrul executării prin poprire și terțul poprit, devenit parte în procedura de executare.
Astfel, în situația în care se solicită anularea măsurii popririi, soluționarea cererii nu se poate face decât în contradictoriu cu terțul poprit care devine parte în procedura execuțională, fiind un subiect al contestației la executare.
În aceste condiții, examinarea contestației la poprire trebuie făcută în condiții de contradictorialitate și opozabilitate cu terțul poprit. Prin urmare, instanța, neavând posibilitatea de a introduce din oficiu a părții netrecute în contestație, fără a încălca principiul disponibilității, în temeiul art.78 alin. (2) C.proc. civ. ,a pus în discuție introducerea în cauză a terțului poprit CEC Bank.
Întrucât contestatorul nu a completat, sub aspect subiectiv cadrul procesual, față de cadrul procesual stabilit de către acesta prin contestație, instanța reține că în prezenta cauză raportul de drept procesual nu se poate lega în mod valabil în lipsa titularilor dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Astfel, întrucât în prezenta contestație la executare, prin care se solicită anularea măsurii popririi, cadrul procesual în privința participanților nu a fost stabilit în mod corect, iar judecarea acesteia nu se poate face decât în contradictoriu cu părțile legal citate, implicate în faza executării silite,analiza în fond a cererii este lipsită de orice eficacitate.
Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei participării pasive obligatorii și a respins contestația la executare silită formulată de contestatorul P. V..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul contestator P. V..
Prin încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (23.01.2015), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelantul-contestator) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de apel formulată de apelantul-contestator P. V., domiciliat în C., . 8, ., județul D., împotriva sentinței civile nr.4928/02.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. C., domiciliată în C., .. 93, județul D. și B. B. T., cu sediul în C., .. 67 vechi, județul D.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, V. F. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.M.N.
02.12.2015
Tehnored.F.M./5 ex.
Jud.fond.R.S.
← Pretenţii. Decizia nr. 2002/2015. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 1577/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|