Anulare act. Decizia nr. 2009/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2009/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 2009/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2009/2015
Ședința publică de la data de 20 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - D. O. - judecător
Judecător - V. F.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2015 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere, privind judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă Î.-I. E. și de apelantul-intervenient Î.-I. C. împotriva sentinței civile nr. 6224 din 30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV (R.A.A.D.P.F.L.) C. și intimații-intervenienți B. C. și B. LUCREȚIA, având ca obiect nulitate absolută contract de închiriere și obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2015, când instanța a amânat succesiv pronunțarea la data de 23 octombrie 2015 și 30.10.2015, pentru ca apelanții, prin apărător, să depună concluzii scrise și pentru a avea suficient timp pentru a delibera.
La data de 23 octombrie 2015, instanța a repus cauza pe rol și a acordat termen de judecată la data de 13 noiembrie 2015, pentru a se relua discuțiile asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte R.A.A.D.P.F.L. C. în complet de divergență și a amânat pronunțarea în ceea ce privește cererea de apel pentru data de 20.11.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. sub nr_ la data de 20.06.2013, reclamanta Î. I. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. C., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 102/30.08.2007 încheiat cu pârâta și să fie obligată pârâta la încheierea unui nou contract de închiriere pentru suprafața de 270 m.p. situată în Mun. C., .. 54, fost nr. 56 D, județul D..
În motivarea, in fapt, a cererii se arata de către reclamanta că, prin contractul de închiriere nr. 102/2007, i-a fost închiriată de către pârâtă o suprafață de teren de 189 mp, reprezentând terenul aferent construcției dobândite în temeiul Legii 112/1995, imobil situat în Mun. C., bulevardul N. T. nr. 54 (fost 56 D), județul D..
Se susține că, prin adeverința nr._/25.05.2010 emisă de Primăria Municipiului C., proprietara terenului, i s-a comunicat că la imobilul situat în bulevardul N. T. nr. 54 (fost 56 D), județul D. se află o suprafață de 118 mp construcție și de 270 mp teren și nu de 189 mp teren așa cum i-a fost încheiat contractul nr. 102/2007 de către pârâtă și că, deși la data închirierii, imobilul în cauză figura pe bulevardul N. T. la nr. 56 D, ulterior renumerotării, acesta figurează pe bulevardul N. T. la nr. 54, conform certificatului de nomenclatură stradală anexat.
Totodată, arată că prin cererile nr. 7899/13.08.2012, 8069/17.08.2012, 8664/04.09.2012 a contestat, în repetate rânduri și i-a învederat pârâtei, în calitate de administrator al terenului, că obiectul contractului de închiriere nr. 102/2007 este în realitate de 270 mp și nu de 189 mp, atribuindu-i-se în folosință o suprafață mai mică de teren decât cea prevăzută de lege, dar la data de 27.09.2012, pârâtă i-a comunicat că suprafața înscrisă în contractul de închiriere este aproximativ egală cu suprafața de teren preluată de stat de la fostul proprietar, respectiv numita Șomer C., în baza Decretului nr. 19/1962.
Se mai susține că la poziția 5 din anexa Decretului nr. 19/1962 suprafața de teren aferentă imobilului situat în bulevardul N. T. la nr. 54, fost 56 D, care a fost preluată de stat de la numita Șomer C., a fost de 270 mp teren curte și 118 mp construcție, iar conform schițelor, acest teren era foarte clar delimitat de celelalte terenuri învecinate, iar, în prezent, pârâta nu mai păstrează aceleași delimitări închiriind vecinului B. C. o, suprafață mai mare de teren decât cea legală.
Arătă că linia de graniță dintre cele două imobile, nu mai este dreaptă, ci cu totul diferită față de actele și de schițele de preluare din 1962, micșorându-se notabil, cu rea-credință, suprafața de teren de 270 mp la 189 mp și permițându-i vecinului să modifice linia de hotar deși prin adresa nr. 8717/05.09.2012 pârâta i-a comunicat că terenul aferent imobilelor situate în C., .. 54 și 56 sunt supuse aceluiași regim juridic și că trebuie împărțite în mod egal.
In ceea ce privește contractul de închiriere nr. 102/2007, reclamanta arata ca acestcontract fost încheiat în baza Legii nr. 112/1995, OG 40/1999 și Cod Civil, iar obiectul contractului îl constituie suprafața de teren aferentă imobilului construcție situată în C., Bulevardul N. T. nr. 56 D, (actualmente 54), județul D., suprafață de teren care nu este de 189 mp ci de 270 mp întrucat, potrivit art. 2 din contractul de închiriere nr. 102/2007 - obiectul contractului îl constituie suprafața de teren, aferentă construcției, construcție dobândită în temeiul legii 112/1995.
Terenul aferent construcției fiind de 270 mp și nu de 189 mp se constată că actul juridic, respectiv contractul de închiriere nr. 102/2007, nu respectă condițiile de validitate ale actului juridic prev. de disp. art. 948 -966 Cod Civil, iar pârâta, cu rea-credință, i-a indus în eroare cu privire la obiectul acestui contract, refuzând în mod sistematic să-i comunice suprafața de teren exactă aferentă construcției.
Precizează faptul că în anul 1989, an în care i-a fost închiriat imobilul construcție din C., bulevardul N. T. nr. 54, fost 56 D, județul D., terenul aferent imobilului construcție era nedelimitat, la comun, cu cel aferent imobilului construcției vecinului B. C., iar ulterior, ambii au cumpărat, în aceleași condiții legale, o suprafață locativă egală, respectiv de 118 mp pentru fiecare imobil, ca târziu, în luna septembrie 2012, în urma unei alte adrese întocmită de către reclamant și a unei deplasări la fața locului a pârâtei să afle, indirect și de această dată, că vecinul are atribuită la imobilul construcție al acestuia o suprafață de 303 mp pe când reclamantul doar de 189 mp deși imobilele sunt supuse aceluiași regim juridic, au fost dobândite în același temei legal, construcțiile au aceeași suprafață și terenul a fost și este, fapt necontestat de către pârâtă conf. art. 3 din contractul de închiriere nr. 102/2007, în indiviziune.
Prin încălcarea dispozițiilor legale privind închirierea terenului aferent construcției de către pârâtă, ca sancțiune civilă, contractul de închiriere nr. 102/2007 este lovit de nulitate întrucât încalcă și dispozițiile imperative ale legii, art. 968 Cod Civil.
Fiind singura proprietară a construcției situată în C., bulevardul N. T. nr. 54, fost 56 D, județul D., iar suprafața de teren aferentă construcției fiind de 270 mp, în temeiul art. 1073 Cod Civil, solicită să oblige pârâta să-i încheie contract de închiriere pe terenul aferent construcției, respectiv de 270 mp, în loc de 189 mp.
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 948, 966, 968 și 1073 Cod Civil.
La data de 08.11.2013, pârâta R. C. a depus întâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
In motivarea întâmpinării, pârâta arata că apreciază că se impune disjungerea capătului de cerere privind obligația de a face, referitoare la încheierea unui nou contract de închiriere și nu în ultimul rând, suspendarea dosarului nou format privind obligația de a face, în temeiul art.413 alin. 1 pct.1 Noul Cod de Procedură Civilă, până la soluționarea cauzei privind nulitatea contractului de închiriere, întrucât dezlegarea celui de-al doilea capăt, depinde de soluția pronunțată.
Pe fondul cauzei, se arata ca terenul situat actual in bulevardul N. T. nr 54, fosta . E, fosta . B, ce aparține reclamantei, precum si cel din bulevardul N. T. nr 56, fosta Severinului nr 56 E, fosta Unirii, nr 64 B, ce aparține numitului B. C., au fost preluate de stat de la foștii proprietari in baza Decretului de expropriere nr 19/24.01.1962, iar pe suprafața de teren aferenta imobilului din bulevardul N. T. nr. 54, deținuta in prezent de reclamanta îmbucătura Ioncica E., precum si suprafața de teren a imobilului din bulevardul N. T. nr 56, deținuta in prezent de numitul B. C., erau amplasate doua construcții, fiecare având suprafața de 118 mp, iar terenurile aparțineau acestora astfel: 270 mp pentru reclamanta si 420 mp pentru numitul B. C., terenurile fiind in indiviziune.
Conform Decretului nr. 19/24.01.1962, imobilul situat in C. ., actual bulevardul N. T., nr 54, era compus din teren in suprafața totala de 270 mp, din care 118 mp ocupați cu construcții, iar imobilul situat in . B, actual bulevardul N. T., nr 56, era compus din terenul in suprafața totala de 420 mp, din care 118 mp ocupați cu construcție.
Se arata ca, în baza Legii 112/1995, reclamanta Îmbucătura Ioncica E., împreuna cu soțul sau Îmbucătura Ioncica C., au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare cu nr. 925 din 23.07.2007 incheiat intre Consiliul Județean D.-Directia Județeană de Paza si Servicii si cumpărători locuința situata in C., bulevardul N. T., nr 56D, pe care înainte de cumpărare, reclamanta, au deținut-o, in calitate de chiriaș, in baza contractelor de închiriere cu nr. 1387/03.03.1989 si nr. 346/22.04.1997, iar ulterior, prin contractul de închiriere nr. 102/30.08.2007, R.A.A.D.P.F.L. C. a închiriat reclamantei Îmbucătura Ioncica E., suprafața de 189 mp teren aferent imobilului din bulevardul N. T. nr 54, fost 56D, teren care constituie diferența dintre suprafața de 114,19 mp, atribuita in folosința prin contractul de vânzare cumpărare a locuinței si suprafața totala de 270 mp solicitata si trecuta in proprietatea statului prin decretul de expropriere menționat mai sus.
Se susține că R.A.A.D.P.F.L. C. nu poate fi obligata sa închirieze reclamantei o suprafața de teren mai mare decât aceea trecuta in proprietatea statului, de 270 mp, din care suprafața de 114,19 mp este ocupata de construcții si a fost cumpărata cu contractul de vânzare-cumpărare nr 925/23.07.2007, împreuna cu locuința și că, anterior, reclamanta Îmbucătura Ioncica E. a chemat in judecata R.A.A.F.L.S. C., (actuala R.A.A.D.P.F.L. C.) si pe numitul B. C. (vecin), pentru a fi pusa in posesia suprafeței de teren de 189 mp conform contractului de închiriere cu nr. 1387/03.03.1989, întocmindu-se dosarul nr_/1995 la Judecătoria C., acțiune la care reclamanta a renunțat.
În concluzie, susține pârâta, reclamanta deține întreaga suprafață de teren de 270 m.p., aferentă imobilului din Bld. N. T. nr. 54, ba chiar depășește suprafața de teren expropriată și anume: 114,19 m.p. atribuiți în folosința pe durata existenței construcției, prin contractul de vânzare nr. 925/23.07.2008 și 189 m.p. închiriați prin contractul de închiriere nr. 102/30.08.2007, a cărei nulitate absolută se solicită și apreciază că acțiunea în nulitate a contractului de închiriere nr 102/30.08.2007, este neîntemeiată întrucât au fost respectate întocmai prevederile art. 948 din vechiul Cod Civil, referitoare la condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor și nu exista si nu a existat nici un fel de eroare asupra obiectului contractului de închiriere.
Arătă ca reclamanta invoca nulitatea absoluta a contractului de închiriere, considerând ca i-a fost viciat prin eroare consimțământul, la încheierea contractului de închiriere, care nu poate fi dovedit, având în vedere că aceasta și-a însușit contractul de închiriere, având reprezentare clară asupra obiectului acestuia, respectiv închirierea suprafeței de 189 mp,și, chiar daca ar fi vorba de o eroare, aceasta nu produce nulitatea potrivit art 954 cod civil decât când cade asupra substanței obiectului convenției.
În ceea ce privește obligarea regiei la închirierea unei suprafețe de teren mai mare decât cea preluată de Statul Român, prin Decretul nr. 19 din 24.01.1962, apreciază că această cerere este neîntemeiată și nu în ultimul rând se încalcă principiul autonomiei de voință în materie de convenții, în speță, locatarul neputând solicita suplinirea consimțământului locatorului pe cale judecătorească, convențiile fiind încheiate prin acceptarea de către ambele părți a clauzelor și obiectului, ce reprezintă voința reală a acestora.
La data de 24.01.2014, numitul Î. I. C. a depus cerere de intervenție accesorie prin care a solicitat introducerea sa în cauză în calitate de intervenient în interesul altei persoane.
În motivarea cererii, a arătat că atât el cât și soția sa sunt proprietari în devălmășie asupra imobilului situat în Municipiul C., .. 54 (fost 56D), județul D. conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 925 din 23.07.2007 și că el a încercat să obțină, pe cale amiabilă discutând cu pârâta R. și prin nenumeroase adrese și petiții, grănițuirea terenului comun indiviz aferent imobilelor cu nr. 64 A de pe fosta stradă Unirii, (fost 56D. actual 54 . nr. 64B de pe fosta stradă Unirii, (fost 56E, actual 56, . două părți egale având în vedere faptul că cele două imobile au fiecare câte 118 mp și fosta linie de granița a fost în linie dreaptă și prin mijlocul celor două proprietăți conform cazierului imobilului aliat la dosarul cauzei.
La data de 24 01 2014, numitul B. C-tin a depus cerere de intervenție in interes propriu prin care a solicitat introducerea in cauza .
A arătat, in motivarea cererii, că reclamanți au solicitat anularea unui act, iar el are un drept legal de proprietate asupra terenului pe care reclamanta îl solicita.
La data de 21 02 2014, numiții B. C-tin și B. Lucreția au depus cerere de intervenție in care au arătat ca sunt vecini cu reclamanții, ca s-au mai judecata cu aceștia, ca au avut terenul in indiviziune, dar ulterior fiecare a cumpărat imobilul clădire in care au fost chiriași și pârâta le-a închiriat terenul aferent.
Prin încheierea din 21.02.2014 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Î. I. C., iar prin încheierea din 28.03.2014, cererea de intervenție formulată de B. C. și B. Lucreția a fost calificată drept una de intervenție accesorie și a fost încuviințată în principiu.
Prin sentința civila nr 6224/30 04 2014, Judecătoria C. a respins cererea formulată de reclamanta Î. I. E., ca neîntemeiată, a respinge cererea accesorie formulată de Î. I. C. și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de B. C. și B. Lucreția.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Decretul nr. 19/24.01.1962 s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului a terenurilor în suprafață de 63 608 mp împreună cu construcțiile aferente, în suprafață de 7278 mp situate în C., identificate prin planuri de situație anexă, iar la tabelul cu locuitorii ale căror terenuri și construcții se expropriază și se trec în proprietatea statului la punctul 5 este menționat Somer C., privind imobilul situat pe . A, fiind consemnat la rubrica teren 270 mp și la construcții 118 mp, iar la punctul 6 din același tabel, este scrisă Sculi F., imobilul fiind situat pe . B, cu teren 420 mp și construcții 118 mp. (fila 32)
S-a mai reținut că, la data de 23.07.2007 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 925 prin care reclamanta cumpăra de la Consiliul Județean D.-Direcția Județeană de Pază și Servicii locuința situată în C., .. 56 D, compusă din 4 camere, cu o suprafață totală de 118 mp, iar la punctul 4 din contract se precizează că se atribuie cumpărătorului în folosință pe durata existenței construcției terenul aferent în suprafață de 114,19 mp, respectiv cota de 100 % din teren, conform hotărârii Consiliului Local al Municipiului C.. (fila 23)
În data de 30.08.2007 între R. C. și reclamantă se încheie contractul de închiriere nr. 102, în care, la art. 2 se menționează că acesta are ca obiect suprafața de 189 mp teren aferentă imobilului construcție situat în .. 56A, imobilul construcție fiind dobândit de locatar în baza Legii 112/1995 în baza contractului de vânzare cumpărare 925/23.07.2007.
La art. 3 din contractul de închiriere se menționează că suprafața de teren ce se închiriază este de 189 mp, în indiviziune cu ceilalți proprietari ai imobilului (construcție) dobândit în baza Legii 112/1995, proporțional cu suprafața din imobil deținută în proprietate. (fila 28), contract care a fost modificat prin actul adițional nr. 652/18.12.2009 prin care termenul de închiriere s-a prelungit până în data de 19.06.2014. (fila 27)
În privința intervenienților B. C. și B. Lucreția s-a reținut de către prima instanță că aceștia dețin contractul de vânzare cumpărare nr. 490/22.04.1998 prin care au cumpărat de la Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice locuința situată în C., .. 56E, compusă din 5 camere cu o suprafață utilă de 99,64 mp (art. 1 din contract), iar prin același act, s-a atribuit intervenienților în folosință pe durata existenței construcției terenul aferent în suprafață de 161,26 mp, respectiv cota de 100 % din teren, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal C. nr. 944/28.04.1998.
De asemenea, s-a mai reținut că intervenienții mai dețin contractul de închiriere din 13.03.2008 pentru suprafața de 303 mp teren aferent imobilului construcție, situată în C., .. 56E. (fila 121) și au mai depus, pentru suprafața de 303 mp alte contracte de închiriere încheiate cu R., respectiv contractele nr. 22/17.01.1997 și 362/02.08.2000.
Se mai reține că reclamanta a solicitat prin cererea introductivă să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 102/2007 privind suprafața de 189 mp întrucât era îndreptățită la o suprafață de 270 mp, invocând prevederile art. 966 și 968 cod civil deoarece a fost indusă în eroare, cu rea credință de către pârâtă în ceea ce privește obiectul contractului invocând faptul că manifestarea de voință a fost determinată de credința greșită că din acel contract va câștiga anumite drepturi, iar elementul asupra căruia s-a aflat în eroare l-a reprezentat calitățile obiectului convenției, făcând trimitere la art. 1207 NCC care reglementează eroarea.
Sistematizând susținerile reclamantei, prima instanța a apreciat că aceasta invocă drept motiv de nulitate eroarea (spontană sau provocată) asupra obiectului actului juridic întrucât apreciază că suprafața ce trebuia înscrisă în contractul de închiriere era 270 mp și nu 189 mp și cauza ilicită prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la închirierea terenului aferent construcției.
Referitor la aplicarea legii civile în timp în materia actelor juridice, prima instanța a considerat că regimul juridic al nulității este guvernat de legea în vigoare la data încheierii acestuia, în speța de față 30.08.2007, iar regimul juridic al nulității pentru eroare și dol este guvernat de codul civil de la 1864.
Instanța nu a reținut existența unei erori asupra obiectului convenției întrucât acesta a fost explicat în cuprinsul contractului, unde se arată explicit suprafața atribuită locatarului, astfel că nu se poate susține că reclamanta, deși a intenționat încheierea unui contract de închiriere pentru suprafața de 270 mp, a încheiat un contract de închiriere pentru suprafața de 189 mp și nu a invocat, pe parcursul judecății nicio normă juridică în temeiul căreia chiriașul cumpărător al unei locuințe trecute în proprietatea statului să fie îndreptățit a primi în folosință tot terenul preluat de stat de la fostul proprietar.
Judecătoria a apreciat că nu este întemeiată nici afirmația reclamantei privind manevrele dolosive efectuate de pârâtă astfel încât să îi creeze convingerea falsă cu privire la întinderea suprafeței de teren la care ar fi fost îndreptățită, iar reclamanta a cumpărat construcția în baza Legii 112/1995, aspect menționat și în contractul de vânzare cumpărare, astfel încât avea posibilitatea de a cerceta înscrisurile în temeiul cărora s-a realizat această operațiune, mai ales în condițiile în care, în adresa emisă de pârâtă în anul 1995 se arată că imobilul în care locuiește Î. I C. este identificat la poziția 5 din tabelul anexă la decretul de expropriere, fiind trecută în proprietatea statului suprafața de 118 mp împreună cu terenul aferent în suprafață de 270 mp. (fila 136)
Prima instanța a considerat că nu au fost invocate, în concret, în ce au constat acele mijloace viclene întrebuințate de pârâtă care să o determine pe reclamantă să încheie contractul pentru suprafața de 189 mp teren, refuzul comunicări unor relații neputând fi catalogat drept un astfel de act, după cum s-a arătat anterior.
In ceea ce privește cauza nelicită, prima instanță a apreciat că, în contextul principiului libertății de voință care guvernează materia actelor juridice, potrivit căruia părțile sunt libere să încheie sau nu un anumit act juridic și să îi determine conținutul, nu s-ar putea aplica sancțiunea nulității pentru cauză nelicită, câtă vreme nu s-a invocat o regula de drept nesocotită la încheierea actului.
Față de soluția acțiunii principale și natura cererilor de intervenție, s-a impus respingerea ca neîntemeiată cererea accesorie formulată de Î. I. C. și admiterea cererea de intervenție accesorie formulată de B. C. și B. Lucreția.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat apel comun reclamanta Imbucătura- I. E. și intervenientul accesoriu Imbucătura Ioncica C-tin.
In motivarea apelului, apelanții au arătat ca sentința civila este netemeinică si nelegala deoarece nu a reținut existența unei erori asupra obiectului contractului de închiriere mărginindu - se la prezumția de legalitate a contractului și la faptul ca obiectul convenției a fost explicat prin contract deși din actele depuse la dosarul cauzei a dovedit faptul ca nu au avut cunoștință de suprafața expropriata
Se mai susține ca in mod greșit instanța a motivat pe disp art 960, 953 și 968 C civil fără a se observa ca s-au invocat disp art 948-966 Cod civil, inclusiv art 954 Cod civil.
Se mai susține ca nu se poate sa nu se rețină mijloacele viclene întrebuințate de pârâta prin care i-a determinat sa semneze contractul din moment ce au mai formulat o acțiune in instanță pentru desființarea unui gard prin care pârâta, la cererea apelantei, a împărțit terenul rămas după expropriere.
Solicita apelanții sa se aibă in vedere ca modificarea/precizarea acțiunii s-a făcut in termenul legal si solicita anularea parțială a art 3 din contractul de închiriere nr 6071/2008 încheiat intre pârâta si intervenienți privind suprafața de 303 mp, in principal pentru suprafața de 81 mp și in subsidiar pentru suprafața de 57 mp.
Se susține in motivarea apelului ca instanța a respins acțiunea in baza prezumției de legalitate respingând probele solicitate, necesare si utile soluționării cauzei ceea ce reprezintă o ingerința nejustificată in dreptul la un proces echitabil consacrat de art 6 din CEDO implicând in sarcina instanței obligația de examina efectiv mijloacele, elementele și argumentele de proba, iar pârâții fuseseră de acord cu încuviințarea tuturor probelor.
S-a solicitat de către apelanți proba testimoniala cu patru martori, proba cu interogatoriul pârâtei și intervenienților si proba cu expertiza tehnica topo, fără a se preciza obiectul probațiunii.
In apel s-a administrat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul intimaților.
Deliberând asupra apelului și analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-478 N.c.p.c. rap. la art. 479 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul este nefondat, din considerentele ce succed:
Apelanții au invocat, ca prim motiv de apel, faptul că prima instanță nu a analizat motivele invocate de ei ci s-a limitat la prezumția de legalitate a contractului și la faptul ca obiectul convenției a fost explicat prin contract.
Tribunalul nu poate primi acest motiv de apel, întrucât, așa cum rezulta din considerentele sentinței civile apelate, prima instanță a analizat argumentele reclamantei atât din cererea de chemare in judecata cat si din răspunsul la întâmpinare si din precizările ulterioare raportându-se la toate motivele de nulitate invocate pe care le-a sistematizat si a arătat, argumentat in fapt și in drept, de ce nu exista o eroare asupra obiectului, de ce nu exista manopere dolozive și de ce nu se poate vorbi de o cauza ilicita, prima instanță invocând nu doar prezumția de legalitate ci și principiul libertății de voința care guvernează materia actelor juridice civile.
De altfel, așa cum in mod just a reținut prima instanță, reclamanta nu a invocat argumente concludente in susținerea cererii.
In ceea ce privește motivul de apel raportat la faptul ca prima instanță nu a ținut seama de motivarea in drept a cererii, instanța de apel reține că reclamanta a invocat ca temei de drept al cererii disp art 948, 966,968 și 1073 Cod civil, dispoziții a căror aplicabilitate in cauza a analizat-o prima instanță; este adevărat ca in cuprinsul cererii, reclamanta a arătat ca nu se respecta condițiile de validitate prevăzute de art 948-966, deci a cuprins aproximativ toate articolele din codul civil privind actul juridic, dar instanța, in mod corect, a sistematizat motivele invocate atat in cerere cat si in răspunsul la întâmpinare si in notele de sedința depuse la dosar și s-a raportat la motivele de fapt și la argumentele invocate de reclamanta .
Apelanții au reiterat in motivele de apel argumente din cererea de chemare in judecata privind existența mijloacelor viclene întrebuințate de pârâta intimata pentru a-i determina sa semneze contractul și faptul ca au primit o suprafața mai mica decât cea expropriata.
Aceste motive au fost analizate de judecătorie, aceasta reținând, in mod just, argumentat in fapt și in drept, ca nu sunt întemeiate.
De altfel, instanța de apel reține că apelanții reclamanți nu sunt foștii proprietari ai imobilului in cauza care au fost expropriați si care ar fi îndreptățiți sa se raporteze, . a lor întemeiată pe legile reparatorii, la suprafața expropriata pentru ca aceasta ar fi suprafața pe care au avut-o in proprietate, ci sunt doar foști chiriași ai locuinței din . au beneficiat de disp legii 112/1995, au cumpărat imobilul casa in care au locuit cu chirie și au primit in folosința terenul aferent imobilului, teren care ulterior le-a fost închiriat de pârâta intimata R. C..
Nu exista nici un temei de drept și nici apelanții nu au invocat un astfel de temei(au invocat numai încălcarea legii 112/1995 )care sa oblige pârâta intimata sa le închirieze reclamanților apelanți toata suprafața de teren expropriata de la foștii proprietari odată cu imobilul casă de locuit.
Art 21 din legea 112/1995 se raportează la terenurile aferente așa cum au fost expropriate, dar numai in ceea ce privește restituirea imobilelor foștilor proprietari nu si in ceea ce-i privește pe chiriașii care nu au fost proprietari ai imobilelor.
Apelanții au mai invocat ca ultim motiv de apel încălcarea art 6 alin1 din CEDO cu privire la obligația instanței de a examina efectiv "mijloacele, elementele și argumentele de proba."
Cum, în procedura civila sunt reglementate numai mijloacele de proba, instanța de apel apreciază ca prin "elemente și argumente de proba" apelanții înteleg probabil elementele si argumentele din cererea de chemare in judecata, deci apelanții s-ar raporta la o nemotivare a sentinței civile apelate.
Cu privire la acest motiv, Tribunalul reține că, în cauzele B.a împotriva împotriva României și D. împotriva României Curtea a reținut că dreptul reclamanților la un proces echitabil, a fost încălcat, prin aceea că instanțele române nu au analizat efectiv cererile acestora, cât timp între garanțiile unui proces echitabil, în sensul art. 6, alin. 1 din Convenție se înscrie, între altele și obligația "tribunalelor" de a-și motiva deciziile lor.
În cauza D. împotriva României, Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat ”reținute”, adică analizate corespunzător de către instanța sesizată.
În cauză însă, așa cum s-a arătat anterior, hotărârea apelată respectă exigențele art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod procedură civilă, motivarea fiind clară, precisă și necontradictorie, instanța răspunzând cererilor și apărărilor formulate în cauză și analizând probele administrate în cauză.
Ca urmare a argumentelor expuse, Tribunalul, în temeiul art 480 alin 1 C., va respinge apelul declarat de apelanți ca nefondat.
In ceea ce privește cererea intimaților intervenienți, formulata prin reprezentant convențional, av F P., privind acordarea cheltuielilor de judecata, Tribunalul, făcând aplicarea disp art 451 C. și art 452 C., constatând ca la dosar nu s-a depus dovada existenței si întinderii cheltuielilor de judecata, va respinge cererea privind acordarea acestor cheltuieli ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulata de apelanta-reclamantă Î.-I. E. și de apelantul-intervenient Î.-I. C., ambii cu domiciliul in C., . 54, jud D. împotriva sentinței civile nr. 6224 din 30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV (R.A.A.D.P.F.L.) C. cu sediul in C., ., jud D. și intimații-intervenienți B. C. și B. LUCREȚIA, ambii domiciliați in municipiul C., . 56 jud D., ca nefondata.
Respinge ca neîntemeiata cererea formulata de intimații intervenienți B. C-tin și B. Lucreția privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecata.
Definitiva
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2015.
Președinte, D. O. | Judecător, V. F. | |
Grefier, L. E. C. |
Red și tehnored judecator V F.
6 expl/ 23 Noiembrie 2015
Jud fond DR C.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 281/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Sentința nr. 24/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
