Declararea judecătorească a morţii. Decizia nr. 1169/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1169/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 1169/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1169/2015
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier G. D.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a răspuns procuror C. M..
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul I. T. -C., împotriva sentinței civile nr. 4065/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, având ca obiect declararea judecătorească a morții a numitului E. M. (ZIS M.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. C. pt. apelant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu se poate aprecia asupra termenului de declarare a apelului întrucât lipsește dovada de comunicare a sentinței, se solicită judecarea cauzei în lipsă, la dosar au fost înaintate un set de înscrisuri de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor C..
Instanța constată că nu se regăsește la dosar dovada de comunicare a hotărârii apelate pt. a se putea aprecia asupra termenului de declarare a apelului, sens în care pune în discuție efectuarea unei adrese către Judecătoria C. pt. înaintarea comunicării de mai sus.
Avocat D. C. pt. apelant arată că apelul a fost declarat în termen legal și depune la dosar plicul de comunicare a hotărârii apelate.
Instanța constată că nu mai este necesară efectuarea adresei către Judecătoria C. întrucât s-a făcut dovada declarării în termen a apelului, după care nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat D. C. pt. apelant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul declarării judecătorești a decesului privind pe autorul E. M. și depune concluzii scrise la dosar.
La interpelarea instanței, arată că deși a făcut demersuri, autoritățile au refuzat eliberarea unui certificat de deces pe motiv că fișa de înhumare cuprinde pe toți membrii familiei și că nu este suficientă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 12 septembrie 2014 petentul I. T. C. a formulat cerere de declarare judecătorească a morții numitului E. M. (zis M.) născut la data de 3 decembrie 1878 în C., . S. G. Vechi, fiul lui N. și E., decedat în anul 1945 cu ultim domiciliu cunoscut în C., . S. G. Vechi.
În motivare petentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 ianuarie 2014 sub nr._, pe rolul Judecătoriei Vânju M., având ca obiect fond funciar, a solicitat anularea Hotărârii nr. 316/19 martie 2008 emisă de Comisia Județeană M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor prin care s-a respins validarea HCLFF a comunei G. nr. 17/2007.
Petentul a menționat că prin această hotărâre a fost respinsă cererea autoarei E. M. de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 49 ha pe motiv că E. M. nu are calitate succesorală asupra moștenirii lui E. N.M., deoarece este soția nepotului de frate al acestuia.
Petentul a mai arătat că, potrivit disp. art. 31 alin 1 din Legea 18/1991 "calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau al hotărârii judecătorești definitive ori,în lipsa acestora, prin probe din care rezultă acceptarea moștenirii.
În continuare petentul învederează că, în raport de aceste dispoziții, a formulat cerere de deschidere a procedurii succesorale de pe urma defunctei E. M. decedată la data de 1 ianuarie 2014 și de pe urma defunctului Econonu M. născut la data de 3 decembrie 1878 în C., . S. G. Vechi, cunoscut și sub numele de E. M., situație confirmată prin adresa nr. 442/2 septembrie 2014 eliberată de Societatea Profesională Notarială "Aequitas".
Petentul precizează că și în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vânju mare, cât și în dosarul succesoral s-au emis adrese la autoritățile competente pentru a comunica extras de pe actul de deces al numitului E. M., răspunsul fiind în sensul că în Registrele de stare civilă nu a putut fi identificat actul de deces al numitului Ecomonu M..
Petentul a arătat că a făcut demersuri și a obținut actul de naștere al defunctului Ecomonu M., act emis de P. Orașului C. în anul 1878, astfel cum rezultă din adresa nr. SJANDJ-1159-C/18 iunie 2014 emisă de Arhivele Naționale-Serviciul Județean D. și Fișă de înhumare nr. 1203/18 august 1970 eliberată de R.A.A.D.P.-Cimitirul Sineasca la data de 31 iulie 2014, din care rezultă că a fost înhumat alături de familia sa.
Faptul că E. M. este cunoscut și sub numele de E. M. este confirmat prin declarația de notorietate autentificată sub nr. 1502/2 septembrie 2014 de B.N.P. Z. Ș. Steluța.
Concluzionând petentul solicită a fi avută în vedere data nașterii autorului respectiv 3 decembrie 1878 și faptul că în anul 2014 ar fi avut vârsta de 136 ani.
Petentul, în dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse: dovada achitării taxei de timbru și, în copii: certificat din dosarul nr. 70/332/_, adresa nr. 442/2 septembrie 2014, adresa nr._/30 iunie 2014, certificat de legatar nr. 10/9 aprilie 2014, adresa din data de 18 iunie 2014, extras registru stării civile, fișa nr. 1203/18 august 1970, declarație extrajudiciară nr. 1502/2 septembrie 2014, adresa nr. 12/29 iulie 2014 adresa nr._/6 august 2014, adresa nr._/27 august 2014.
În drept au fost invocate disp. art. 945-947 N.C.pr.civilă.
Instanța, conform art. 944 N.c.p.c ,a dispus efectuarea unor adrese, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, către P. municipiului C., P. C.- Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei și către IPJ D. ,în a căror rază teritorială a precizat petentul că a avut ultimul domiciliu cunoscut numitul E. M. (zis M.),pentru a culege informații cu privire la acesta și a comunica instanței,în cel mult două luni de la primirea adresei,rezultatul cercetărilor efectuate,afișarea cererii de chemare în judecată la ultimul domiciliu cunoscut al persoanei ce se solicită a fi declarată moartă și la sediul Judecătoriei C., efectuarea unei adrese către P. C. pentru a proceda,de îndată,la afișarea cererii de chemare în judecată,la sediul primăriei.
La data de 17.10.2014 Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei a solicitat înaintarea unei copii a cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate iar la data de 20.11.2014 a comunicat că a demarat cercetările și va înainta rezultatul acestora. La data de 17.11.2014 a comunicat că urmare cercetărilor efectuate, numitul E. M. (zis M.) nu a putut fi identificat.
La termenul din data de 16.02.2015 instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisuri și proba cu martorii Ț. V. N. și A. S. P. O. F. .
Martorii Ț. V. N. și A. S. P. O. F. au fost audiați, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.4065/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de petentul I. T. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Declararea judecătorească a morții este reglementată de dispozițiile art. 943-950 N.c.p.c.
Potrivit art. 944 alin. 1 N.c.p.c,, După sesizarea instanței,președintele va cere primăriei comunei,orașului,municipiului sau sectorului municipiului București,precum și organelor poliției în a căror rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel dispărut ,să culeagă informații cu privire la acesta."
Conform art. 49 alin 1 N.c.civ,, În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață,aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească,la cererea oricărei persoane interesate ,dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață."
Față de aceste prevederi legale, instanța a reținut că numai o persoană dispărută poate fi declarată moartă, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
Cum din înscrisurile depuse rezultă că numitul E. M. ( zis M.) s-a născut la data de 03.12.1878 și a fost înhumat la 18.08.1970, acesta nu este o persoană dispărută astfel că cererea nu îndeplinește condițiile art. 49 N.c.civ.
În consecință, instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul I. T. C., arătând că prin demersurile efectuate de apelantul la Judecătoria Vânju M., a obținut actul de naștere al defunctului E. M. (zis M.), emis de P. Orașului C. în anul 1878, astfel cum rezultă din adresa nr.SJANDJ-1159-C/18.06.2014 emisă de Arhivele Naționale- Serviciul Județean D. și Fișă înhumare nr. 1203 /18.08.1970 eliberată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public-Cimitirul Sinească la data de 31.07.2014 care rezultă că acesta a fost înhumat în anul 1945, alături de familia sa în acest cimitir, deci există confirmarea decesului.
Faptul că autorul nostru E. M. este cunoscut și sub numele E. M. este confirmat prin Declarația de notorietate autentificată sub nr. 1502/02.09.2014 de BNP Z. Ș. Steluța;
Întrucât există dovada decesului prin înhumarea defunctului în Cimitirul
Sineasca, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.49 alin.l N.cod civ. care
prevăd că,, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață,
aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei
persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau
indicii din care rezultă că era în viață. In cauza pendinte fișa de înhumare nr.1203/18.08.1970 eliberată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public-
Cimitirul Sineasca, face dovada deplină că numitul E. M. (zis M.)
încetat din viață în anul 1945 la vârsta de 67 de ani.
Pe de altă parte trebuie avută în vedere și data nașterii autorului, respectiv 03.XII.1878, în raport de care în anul 2014 trebuia să aibă vârsta de 136 de ani. Prin urmare se prezumă absolut că persoana a cărei declarare judecătorească a morții o solicită, este decedată întrucât nu putea să supraviețuiască 136 de ani.
Cu privire la prima teză aceea a dispariției condiție esențială și cumulativă, pentru declararea judecătorească a morții, în mod eronat instanța de fond a îut că„ acesta nu este o persoană dispărută, astfel că cererea nu îndeplinește condițiile art.49 N.cod.civ.".
Prezenta cerere de chemare în judecată este formulată în temeiul dispozițiilor noii legi, care nu mai reglementează dispariția judecătorească a persoanei, ci doar declararea judecătorească a morții, procedură în cadrul căreia se efectuează, cu participarea procurorului aceleași cercetări ca și în cadrul declarării judecătorești a dispariției.
Potrivit art.57 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă "Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.(2) In cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet.
În cauza pendinte, solicita sa se constate că se aflăm în situația în care se impune modificarea actelor de stare civilă cu privire la declararea morții și înscrierea ei in Registrul stării civile, fapt juridic care nu poate fi efectuat decât în baza unei hotărâri judecătorești.
Deși face trimitere la dispozițiile art.943-950 N cod proc. civ. și art.49 alin.l Ncod civ. judecătorul fondului, nu a reținut reglementarea situației speciale prevăzute de art.947 Ncod proc.civ. și anume că „cererea de declarare a morții unei persoane a cărei încetare din viață este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat se poate introduce la instanța în a cărui circumscripția a decedat acea persoană"" . In speta, numitul E. Misu a decedat in circumscriptia in care s-a nascut si a avut domiciliul tot acolo, ceea ce constituie un temei legal care da posibilitatea instantei sa constate ca incetarea din viata este sigura, dar cadavrul nu poate fi identificat, fiind gresita solutia instantei de respingere a cererii formulate.
Examinand sentinta civila atcata, prin prisma motivelor de apel si a dispoz. art. 480 NCPC, tribunalul constata ca apelul este nefondat.
Astfel, se constata ca in mod corect instanta de fond a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 49 si urm. NCCiv rap. la art. 943 -947 NCPC, fiind corecta solutia de respingere a cererii de declarare judecatoreasca a mortii privind pe numitul E. Misu, zis M..
Tribunalul are in vedere ca potrivit art. 49 NCCiv,"In cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață".
Declararea judecătorească a morții este deci instituția juridică și, în timp, mijlocul juridic prin care se determină sfârșitul capacității de folosință a persoanei fizice atunci când moartea acesteia nu poate fi constatată în mod direct, prin examinarea medicală a persoanei. Expresia „declararea judecătorească a morții" este folosită în două sensuri: instituție juridică, adică normele care formează sediul materiei, respectiv mijloc juridic de stabilire a încetării capacității de folosință, pentru ipoteza în care constatarea fizică, directă a morții nu este posibilă.
Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții de fond pentru a se putea declara moartea persoanei fizice: 1)persoana să fie dispărută;2) să existe indicii că a încetat din viață; 3)să fi trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață.
Rezulta deci ca nu orice lipsă a persoanei justifică trecerea la declararea judecătorească a morții. Este necesar să fie vorba despre o dispariție, calificată sub dublu aspect: pe de o parte, ea trebuie să aibă o durată minimă de 2 ani și, pe de altă parte, trebuie să existe indicii că persoana nu ar mai fi în viață.
Termenul de 2 ani se calculează, după caz, de la: a) data stabilită din probele administrate în cauză (înscrisuri, martori) ca fiind data ultimelor informații sau indicii din care rezultă că persoana era în viață; b) ultima zi a lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii; c) ziua de 31 decembrie a anului în care se plasează ultimele informații sau indicii.
In speta, fata de situatia de fapt dedusa judecatii si inscrisurile depuse de petent la dosar, tribunalul constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru declararea judecatoreasca a mortii numitului E. Misu, atat timp cat nu exista ipoteza ca persoana in cauza sa fie disparuta, adica sa lipseasca de la domiciliu perioada prevazuta de textul de lege mentioant mai sus si sa existe indicii ca nu ar mai fi in viata in intelesul acestor dispozitii legale, pentru a putea conduce la concluzia ca este sigura incetarea din viata dar constatarea fizica, directa a mottii nu este posibila, fiind necesara procedura speciala de declarare a mortii prin hotarare judecatoreasca.
Sub acest aspect, tribunalul constata ca din inscrisurile depuse de petent la dosar rezulta fara dubiu ca exista dovada decesului si inhumarii numitului E. Misu in anul 1945, in cripta familiei sale, astfel incat in cauza nu se regasete ipoteza reglementata de art. 49 NCCiv care permite declararea judecatoreasca a mortii, procedura care este posibila doar in ipoteza in care nu ar fi existat dovada mortii si inhumarii numitului E. Misu, ori in speta chiar petentul arata in cererea dedusa judecatii si in cererea de apel ca E. Misu a decedat in anul 1945 si a fost inhumat in cripta familiei, nefiind deci o persoana disparuta de la domiciliu timp indelungat si fata de care nu se mai cunosc informatii ca ar fi in viata in intelesul art. 49 si urm. NCCiv.
Din acest punct de vedere, tribunalul constata ca sunt neintemeiate criticile de netemeinicie formulate de apelantul reclamant, intrucat prima instanta a retinut corect ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de declarare judecatoreasca a mortii, dat fiind c a persona in cauza nu este disparuta, in sensul ca nu s-a facut dovada ca a lipsit de la domiciliu timp indelungat fara a exista informatii despre imprejurarea daca mai este in viata sau nu, instanta de fond analizand corect conditia disparitiei in sensul larg mentionat mai sus, fiind lipsite de suport real si probator sustinerile contrare ale apelantului in sensul ca instanta de fond ar fi apreciat ca nu s-a facut dovada declararii disparitiei pe cale judecatoreasca, potrivit reglementarilor anterioare Noului Cod civil.
Tribunalul constata ca in speta nu se regaseste nici situatia reglementata de art. 947 NCPCiv, asa cum invoca apelantul reclamant, intrucat acest text legal este in directa corelatie cu art. 50 NCCiv, ambele texte referindu-se la „cazuri/situatii speciale” in care persoana vizata de procedura este disparuta, permitand declararea morții unei persoane a cărei încetare din viață este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat. Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiții pentru a se putea declara moartea persoanei în această ipoteză. Mai întâi, persoana să fi dispărut într-o împrejurare deosebită, care îndreptățește decesul, precum: inundațiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare. In consecință, instanța va analiza împrejurările în care persoana a dispărut și va stabili dacă acestea au un caracter„deosebit", care presupune decesul. Deși enumerarea făcută de legiuitor este enunțiativă (nu limitativă), interpretarea textului nu poate fi decât restrictivă, limitată numai la situații asemănătoare celor exemplificate; analogia nu este îngăduită. Totodată, de la data împrejurării dispariției persoanei să fi trecut cel puțin 6 luni.
Art. 50 vizeaza ipoteza in care moartea este sigura, dar nu a fost gasit cadavrul sau nu a putut fi identificat, caz in care nu mai este necesar sa se astepte vreun termen de la disparitie pentru a se putea declara moartea prin hotarare judecatoreasca, ipoteza la care se refera si art. 947 alin. 1 NCPC.
Pentru că sunt chestiuni de fapt, împrejurarea deosebită și data ei pot fi dovedite cu orice mijloc de probă. în situația în care nu s-ar putea dovedi ziua în care s-a produs împrejurarea în care a avut loc dispariția, termenul de 6 luni începe să curgă de la sfârșitul lunii în care s-a produs această împrejurare, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, sfârșitul anului calendaristic.
Practic, preverderile art. 947 NCPC prevad o procedura simplificata de declarare a mortii persoanei, aplicabila doar in situataia premisa descrisa in primul aliniat - este sigur ca moartea persoanei s-a produs in catastrofa naturala sau provocata, pe un camp de razboi sau in revolutie, ori in alte imprejurari asemanatoare. Derogarile de la procedura propriu zisa prevazuta de art. 943 – 945 constau in eliminarea termenului prohibitiv de 2 ani ( legiutorul folosind sintagma „de indata”), precum si eliminarea masurilor speciale prevazute de art. 944 alin. 1 si 2.
In speta, este evident ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 947 NCPC intrucat in cauza nu s-a invocat si nici dovedit faptul disparitiei numitului E. Misu ., care indreaptateste decesul, dimpotriva din fisa de înhumare nr. 1203/18 august 1970 eliberată de R.A.A.D.P.-Cimitirul Sineasca la data de 31 iulie 2014, depusa de petent la dosar si declaratiile martorilor audiati de instanta de fond rezultă că numitul E. Misu a locuit la domiciliul sau din C., nefiind o persoana disparuta, si a decedat in anul 1945, fiind înhumat, dupa deces, alături de familia sa, in Cimitirul Sineasca.
Pentru aceste considerente, constatand ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, tribunalul urmeaza ca in temeiul art. 480 NCPC sa respinga ca nefondat apelul formulat de petentul I. T. –C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant I. T. –C., CNP_ cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat D. C., cu sediul în București, . B, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 4065/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, având ca obiect declararea judecătorească a morții a numitului E. M. (ZIS M.).ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015.
Președinte, M. E. N. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.M.E.N.
Tehn.S.V./3 ex.
Jud.fond-M.M.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 25-06-2015, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 1360/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
