Fond funciar. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 405/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 405/2015

Ședința publică de la data de 03 Iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte - V. P. - judecător

Judecător - D. O.

Judecător - M. N.

Grefier - L. E. C.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții M. I. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 4186 din 15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PREDEȘTI, C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și G. I., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant M. I., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că instanța a fost sesizată cu referat din partea Serviciului Arhivă prin care solicită a se pronunța asupra perimării, dosarul fiind suspendat în temeiul art. 155 alin. 2 C.p.civ. la data de 25.03.2014, după care:

Se prezintă recurentul-reclamant M. I. și depune la dosar, în xerocopie, adresa nr. 763/22.05.2015 emisă de Instituția Prefectului jud. D. și declarația autentică nr. 637/13.03.2015 B.N.P. Ș. F.. Acesta solicită amânarea cauzei până la emiterea titlului de proprietate.

Instanța, din oficiu, ca și motiv de ordine publică, în temeiul art. 137 alin. 1 C.p.civ. coroborat cu art. 306 alin. 2 C.p.civ., invocă excepția perimării cererii de recurs și o pune în discuție.

Recurentul reclamant M. I. lasă la aprecierea instanție soluționarea excepției.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.12.2010, reclamanții M. I. si M. M. au chemat in judecata pe piritele C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Predești și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafața de 250 mp. situat in intravilanul com. Predesti, ., jud. D., curți-construcții.

In motivarea acțiunii au arătat ca la data de 28.02.1979 au cumpărat de la CAP Predești un teren în suprafața de 250 mp-loc de casă, situat în vatra satului Predești, cu următorii vecini: N-șoseaua C.-Brabova, E-Albastroiu I.,S-teren CAP,V-G. C.. Conform contractului de vânzare-cumpărare pe acest teren au edificat două construcții respectiv: casa de locuit tip P+1 și anexa gospodărească compusa dintr-o prispa, bucătărie de vară și magazie în suprafață construita de 26,25 mp.

Au invocat in drept art.24 din legea 18/1991.

Au depus în copie înscrisuri la dosar: contract de vânzare-cumpărare din 28.02.1979, autorizatia nr.9/22.09.1982, autorizația nr. 9/27.06.1979,

S-a dispus efectuarea unei adrese către C. Locala pentru a ne comunica daca reclamanții au formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de 250 mp de teren pe care l-au dobândit de la CAP prin contractul de vânzare-cumpărare din 28.02.1979, dacă aceste cereri au fost soluționate și modul de soluționare și dacă până în prezent reclamanții au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru alte terenuri, depunându-se răspunsul cu adresa nr. 273/01.02.2011.

S-a mai dispus efectuarea unei adrese către Primăria Predești pentru a ne comunica daca terenul din litigiu de 250 mp, se afla în domeniul public sau privat și s-a depus răspunsul cu adresa nr.963/18.04.2011.

S-a mai efectuat o adresa către C. Locala pentru a le comunica în completarea adresei anterioare nr. 273/01.02.2011 daca terenul de 250 mp figurează în registrul agricol si la rolul cui si s-au comunicat relatiile solicitate cu adresa nr. 962/18.04.2011.

In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba testimoniala cu un martor si expertiza in specialitatea topografie,admise de instanță.

S-a audiat martora A. M.,declarația fiind atașată la dosar, si s-a administrat proba cu expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie avind ca obiective:identificarea terenului de 250 mp. din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți cu CAP-ul la 28.02.1979 inclusiv prin dimensiuni și vecinătăți, pe care sunt situate construcțiile din acțiune, în posesia cui se afla.

S-a depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D. la data de 08.06.2011, neformulându-se obiecțiuni.

Ca urmare a concluziilor raportului de expertiză, la termenul din 01.07.2011 reclamanții au depus precizare de acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului G. I. precum și ,in contradictoriu cu toți pârâții, constatarea nulității absolute parțiale a TDP nr. 1409/18.03.2003 in sensul diminuării terenului din T24 P869 de la 863 mp.la 613 mp.

In motivare a arătat ca din raportul de expertiza efectuat în cauză a rezultat ca terenul din litigiu de 250 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu CAP Predești se suprapune cu o parte din terenul din T 24 P869 (curtă, construcții).

In drept au invocat art.III lit.a) pct.V din Legea nr.169/1996 si art. 24 din Legea nr. 18/1991.

La termenul din 01.07.2011 s-a dispus introducerea în cauză in calitate de pârât a numitului G. I..

Pârâtul G. I. a depus copie CI, copie contract de partaj voluntar autentificat sub nr.6511/25.10.2004 de BNPA S. F.,copii acte de stare civila si proces-verbal din 08.09.2010.

La termenul din 18.11.2011s-a dispus disjungerea precizării de acțiune, formându-se pe rolul instanței, la același complet,dosarul nr._/215/2011 in care s-a pronunțat la data de 12.10.2012 sentința civilă nr._,definitiva si rămasă irevocabila prin nerecurare.

In cauza de față judecată a fost suspendată în baza art.244 alin.1pct.1 C.p.civ până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/215/2011.

La data de 23.11.2012 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei in vederea perimării fixându-se termen la 01.02.2013 când s-a constatat ca nu a operat perimarea si s-a repus cauza pe rol deoarece dosarul nr._/215/2011 s-a soluționat în mod irevocabil.

La 31.01.2013 s-a depus de cadre pârâtul G. I. întimpinare și cerere reconvenționala.

Prin cererea reconvenționala a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 1603 mp. aflat în intravilanul com. Predesti . din :T24 P869 cu suprafata de 999 mp. categoria curți, construcții,T24 P870 cu suprafata de 195 mp. categoria de folosință arabil si T24 P871 cu suprafata de 408 mp. categoria de folosință vie precum si stabilirea liniei de hotar care desparte loturile de teren ale părților.

In motivare a arătat ca s-a emis TDP nr.1409/18.06.2003 pe numele autorului comun al părților G. C. in care este inclusa si suprafata de teren intravilan asupra căreia solicita ieșirea din indiviziune. După decesul acestuia reclamanta M. M. și pârâtul G. I. au dezbătut succesiunea așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.126/08.10,2004 emis de BNP Patrau G.. Ulterior între aceștia s-au încheiat două contracte de partaj voluntar din 25.10.2004 si 19.11.2004 prin care au înțeles să partajeze și suprafata de teren intravilan ce face obiectul prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C. s-a dispus radierea suprafeței de teren intravilan din titlu de 1467 mp și înscrierea suprafeței totale de 1603 mp,iar in prezentul dosar reclamanții solicita sa li se constate dreptul de proprietate asupra terenului de 250 mp.,teren ce este cuprins in suprafata de 1603 mp. atribuită prin partajul voluntar în lotul reclamantei M. M..

A mai arătat că achiesează la pretentiile reclamanților de a li se constata dreptul de proprietate asupra terenului de 250 mp, astfel ca avându-se in vedere situația nou creată solicita a se dispune ieșirea din indiviziune asupra restului ramas din scăderea din suprafata de 1603 mp. a celei de 250 mp,deci 1353 mp. si stabilirea liniei de hotar dintre loturile părților astfel încât accesul la cele doua loturi să poată fi facut fără dificultate de ambele părți.

In drept a invocat art.1143 ncc si art.561 NCC coroborat cu art.5 alin.1 din Legea nr. 287/2009.

A depus înscrisuri în copie: certificat de moștenitor nr.126/08.10.2004 emis de BNP P. G., TDP nr. 1409/18.06.2003, plan de situație, contracte de partaj voluntar autentificate sub nr. 6511/25.10.2004 și 7210/19.11.2004 de BNPA S. F., s.c._/12.10.2012 a Judecătoriei C..

A solicitat in dovedirea cererii reconvenționale probele cu înscrisuri și expertiza topo, fiind admisă de instanță proba cu înscrisuri si respinsa proba cu expertiza topo, nefiind utilă cauzei.

Prin sentința civilă nr.4186/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea principală privind pe reclamanții M. I. și M. M. și pârâții C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Predesti, C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. și G. I..

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul G. I..

S-a luat act că pârâtul G. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr._/12.10.2012 a Judecătoriei C. pronuntata in dosarul disjuns din cauza de față, respectiv nr._/215/2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. I. și M. M. în contradictoriu cu pârâții G. I., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar –Primăria Predești și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar -Prefectura D. ,s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul G. I., s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar-Primăria . constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.1409/18.06.2003 în sensul că se va radia suprafață totală de 1467 mp.a terenului intravilan înscris în acesta și se va înscrie suprafața totală a sa de 1603 mp. așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică judiciara întocmit în acest dosar de expert M. A. D., delimitată de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-1 pe planul anexă nr.1 la acesta si distribuită conform aceluiași raport astfel: în T24 P869 suprafata de 999 mp. cu categoria de folosință curți, construcții delimitată de punctele 1-2-3-4-5-23-22-16-15-21-24-9-10-1pe planul anexa nr.1A (nehasurată)cu vecinătățile si dimensiunile prevăzute în același plan; în T24 P870 suprafata de 195 mp. cu categoria de folosintă arabil delimitată de punctele 21-15-16-22-23-6-17-25-24-21 pe planul anexa nr.1A (hasurată verde) cu vecinătățile si dimensiunile prevăzute în același plan si în T24 P 871 suprafata de 409 mp.cu categoria de folosintă vie delimitată de punctele 9-24-25-17-6-7-8-9 pe planul anexa nr.1A(hasurată albastru )cu vecinătățile și dimensiunile prevăzute în același plan si s-a constatat nulitatea absolută parțială a aceluiași titlu de proprietate si în sensul că se va radia din T24 P869 suprafata de 250 mp.identificată în acelasi raport de expertiză si notată cu S3 si delimitată de punctele 18-3-4-20-19-18 pe planul anexa nr.1 (hasurată cu rosu) cu vecinătățile si dimensiunile prevăzute in același plan.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 28.02.1979 CAP 8 Martie Predesti a înstrăinat reclamantului M. I., în timpul căsătoriei cu reclamanta M. M., un loc de casa in suprafata de 250 mp situat in intravilanul . vecinătăți și delimitat în schița de plan, teren pe care reclamantul a edificat câteva construcții, suprafata care conform concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza a fost notata cu S 3 si delimitată de punctele 18-3-4-20-19-18 pe planul anexa nr.1 (hasurată cu rosu)cu vecinătătile si dimensiunile prevăzute în plan.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiza efectuat in cauza întreaga suprafata S3 se suprapune cu partea de nord-est a parcelei 869 din titlu,motiv pentru care, prin sentința de mai sus, s-a dispus radierea din T24 P869 a suprafetei de 250 mp. identificată în același raport de expertiză si notată cu S3.

Terenul din titlul de proprietate nr.1409/18.06.2003 a fost partajat, anterior pronunțării sentinței, între reclamanta M. M. si pârâtul G. I. prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.6511/25.10.2004 de BNPA S. F.,avindu-se in vedere suprafetele din acte ale parcelelor,iar din considerentele sentintei anterioare a rezultat ca din raportul de expertiza efectuat in dosarul disjuns a mai reiesit,in conditiile in care a fost posibila identificarea amplasamentului de la fata locului a celor doua loturi ,ca cu certitudine suprafata de 250 mp.(S3) face parte din lotul reclamantei M. M., fără sa afecteze deloc lotul pârâtului G. I..

De altfel anterior încheierii contractului de partaj voluntar s-a dezbătut succesiunea defunctului G. C. si a soției acestuia G. E. prin certificatul de moștenitor nr. 126/08.10.2004 emis de BNP Patrau G. ,reclamanta M. M. si pârâtul G. I. fiind moștenitorii acestora in calitate de fiu si fiica, și, de asemenea, prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.7210/19.11.2004 emis de BNP S. F. ,depus in litigiul de față, în dovedirea cererii reconvenționale, rezulta ca cei doi au ieșit din indiviziune și cu privire la casa părinților care a revenit pârâtului G. I..

Sentința nr._/12.10.2012 a Judecătoriei C. nu a fost pusă în executare, în sensul ca nu a fost modificata suprafata terenului din titlu conform dispozițiilor acesteia prin includerea unei suprafețe de 1603 mp. de teren intravilan in loc de 1467 mp si prin excluderea terenului de 250 mp din T24 P869.

De asemenea contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.6511/25.10.2004 ,prin care s-a efectuat iesirea din indiviziune asupra terenului din titlul 1409/2003, este in vigoare,prin acesta cei doi mostenitori primind loturi din terenul așa cum era înscris in titlu înainte de constatarea nulității lui parțiale prin sentința.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, suprafata de 250 mp.(S3) face parte din lotul reclamantei M. M. atribuit prin contractul nr.6511/25.10.2004,si cu toate acestea ea solicita împreună cu reclamantul sa i se constate dreptul de proprietate asupra lui dobândit prin uzucapiune.

F. de cele expuse rezultând in ceea ce priveste acțiunea principală ca este neîntemeiată deoarece terenul asupra căruia se solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune aparține deja unuia dintre reclamanți si anume lui M. M. fiind in proprietatea exclusiva a acesteia in baza contractului nr.6511/25.10.2004,iar in ceea ce priveste cererea reconvențională ca nu este întemeiată deoarece,pe de o parte, nu este posibila ieșirea din indiviziune asupra terenului de 1603 mp cu privire la care s-a dispus sa fie înscris in titlu in baza sentinței deoarece nu a avut loc încă înscrierea lui efectiva in titlu ,deci nu a fost pusa in executare sentința, iar,pe de alta parte,este in vigoare contractul de partaj voluntar nr.6511/25.10.2004 prin care deja s-a efectuat ieșirea din indiviziune asupra terenului din titlu ,loturi din acesta revenind deja in proprietate exclusiva părților. De asemenea in ceea ce priveste capătul de cerere din cererea reconvențională privind stabilirea liniei de hotar instanța a apreciat că în condițiile in care nu s-a efectuat ieșirea în indiviziune asupra suprafeței de 1603 mp. nu se poate stabili o linie de hotar între loturile neindividualizate încă.

Prin urmare instanța a respinge acțiunea principală și cererea reconvențională.

In baza art.274 c.p.civ. a luat act ca pârâtul G. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. I. și M. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea de ședință de la 25.03.2014, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 155 alin. 2 C.pr.civ., întrucât părțile nu au stăruit în judecata pricinii, respectiv cauza a suferit mai multe amânări, cu acordul părților, pentru a depune titlul de proprietate eliberat în urma sentinței civile nr._/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011, prin care s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 1409/18.06.2003.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării .

Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa recurenților, ca părți interesate în judecarea căii de atac.

Culpa părților s-a apreciat prin prisma faptului că, în tot acest timp, nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția perimării în baza art. 137 alin. 1, art. 306 alin. 2 coroborat cu art. 252 alin. 1 și 2 C.p.civ., iar, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a IV-a C.p.civ., va constata perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de recurs formulată de reclamanții M. I. și M. M. împotriva sentinței civile nr. 4186 din 15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PREDEȘTI, C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și G. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 03 Iunie 2015.

Președinte,

V. P.

Judecător,

D. O.

Judecător,

M. N.

Grefier,

L. E. C.

Red. jud. D. O.

Tehnored. S.V./2 ex.

Data redactării: 15.06.2015

Jud. fond C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul DOLJ