Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 5/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O.
Judecător D. G.
Judecător V. P.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatoarea A. C.-C. împotriva sentinței civile nr._ din 17.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. T.-N. C. ȘI TERPOVICI B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. B. M. pentru recurenta contestatoare, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-au înaintatrelațiile solicitate B. B.E.J. ASOCIAȚII T.-N. C. ȘI TERPOVICI B., care a depus și întâmpinare, după care;
La interpelarea instanței, av. B. M. pentru recurenta contestatoare arată că a observat relațiile înaintate de B. B.E.J. ASOCIAȚII T.-N. C. ȘI TERPOVICI B..
Observând că prin întâmpinare intimatul B. B.E.J. ASOCIAȚII T.-N. C. ȘI TERPOVICI B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a biroului executorului judecătoresc, iar prin adresa cu care s-au înaintat la dosar actele solicitate de instanța se precizează că biroul a fost dezinvestit, nemaiavând competență în ceea ce privește continuarea executării silite în respectivul dosar, aceasta renunțând benevol la executarea pornită în dosarul nr.622/E/2002, nemaiavând competență în speță, iar executarea silită încetează prin renunțarea creditorului, nemaiputând fi admisibilă o cerere de continuare a executării în aceste condiții, instanța, în temeiul art. 137 alin.1 C.p.civ., pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. B.E.J. ASOCIAȚII T.-N. C. ȘI TERPOVICI B..
Av. B. pentru recurenta contestatoare, având cuvântul, solicită respingerea excepției, singurul care trebuia să facă executarea a fost acest biroul, care a fost investit inițial.
Pe recurs, pune concluzii de admitere, conform motivelor de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.10.2012, sub nr._, reclamanta A. C.-C. a solicitat, în contradictoriu cu B. T. N. C. ȘI TERPOVICI B., evacuarea din apartamentul situat în Municipiul C., ..4, județul D., a familiei G..
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că familia G. locuiește în mod abuziv în imobilul proprietate personală din anul 2001 până în prezent.
A precizat reclamanta faptul că prin Decizia civilă nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă
nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001, a adjudecat imobilul apartament situat în C., .. K23, ..
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Decizia civilă nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, Decizia civilă nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001.
În baza art. 242 C.proc.civ., s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 01.11.2012, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune, prin care a solicitat revendicarea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în C., .. K23, ..
A arătat reclamanta că deciziile menționate anterior constituie titluri executorii asupra imobilului în litigiu, pe care l-a cumpărat la licitație publică cu suma de_ lei în dosarul comandament_/1998, dosar instituit asupra imobilului debitorului G. C. în dosarul de executare silită 2152/E/1998.
A mai precizat reclamanta că deciziile menționate anterior îi recunosc și consfințesc dreptul său de proprietate asupra imobilului și resping ca nefondată contestația la executare silită în dosarul de comandament nr._/1998 a contestatorilor G. C. și G. M., în mod definitiv și irevocabil.
În drept, a invocat dispozițiile art. 111 și 372 C.proc.civ..
La data de 12.11.2012, reclamanta a depus la dosar o nouă precizare, prin care a arătat că renunță la cererea de recunoaștere a dreptului de proprietate și solicită revendicarea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în C., .. K23, . și evacuarea persoanelor care din anul 2001 și până în prezent ocupă în mod ilegal și abuziv imobilul pe care-l revendică, reiterând argumentele din cererea anterioară.
Au fost depuse la dosar Încheierea din data de 01.11.1999, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1998, Încheierea din data de 11.10.100, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1998, adresă Judecătoria C..
La data de 04.01.2013, reclamanta a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat evacuarea numitului G. C. și a familiei acestuia din imobilul situat în C., ., proprietatea sa și eliberarea actului de adjudecare a imobilului menționat, conform Deciziei civile nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001.
În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia menționată, Curtea de Apel C. a respins ca nefundat recursul declarat de G. C. și G. M. împotriva deciziei civile nr. 1801/2001 a Tribunlului D.. În pagina a treia, paragraful 3 al Deciziei civile nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001, instanța de judecată a modificat conținutul dispozitivului deciziei civile a Tribunalului și a reținut că prin Decizia civilă nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, apelul declarat de creditoarea A. C. C. împotriva sentinței civile nr._ din 10.11.2000 din dosarul de comandament nr._/2000, a fost admis, s-a schimbat sentința, s-a respins debitorului G. C. contestația la executare silită, trimițându-se dosarul Biroului Executorului Judecătoresc în vederea continuării formelor de executare silită, care, potrivit dispozițiilor judecătorești executorii, erau obligați să-i elibereze actul de adjudecare în dosarele Judecătoriei C., respectiv dosarul de executare silită nr. 2152/E/1998 și dosarul de comandament nr._/1998, conform art. 371 indice 2 alin.3 și 545 N.C.Proc.civ..
În dovedire, au fost depuse următoarele înscrisuri: decizia penală nr. 336 din 03.04.1998, somația din data de 06.05.1998, procesul-verbal din data de 25.05.1998, comandamentul din data de 27.05.1998, Încheierea din data de 01.11.1999, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1998, Încheierea din data de 11.10.100, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1998, adresă Judecătoria C., sentința civilă nr._/15.11.1999, pronunțată în dosarul de comandament nr._/1998, decizia civilă nr. 2208/07.06.2000, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 4333/2000, sentința civilă nr._/10.11.2000, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul de comandament nr._/2000, Decizia civilă nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001.
La data de 21.01.2013, reclamanta a depus la dosar o nouă acțiune, prin care s solicitat în contradictoriu cu B. T. N. C. ȘI TERPOVICI B., pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să-i oblige pe aceștia să emită actul de adjudecare în ceea ce privește imobilul apartament situat în C., .. K 23, ..
În motivare, reclamanta a arătat că în prin comandamentul emis la data de 27.05.1998 către G. C., prin încheierea Judecătoriei C. din data de 26.05.1998, s-a dispus scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului proprietatea debitorului G. C., pentru acoperirea unui prejudiciu în sumă de 73.094.630 lei, sumă datorată conform titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 336 din 1998, prin care debitorul inculpat a fost obligat la plata către reclamantă, în calitate de parte civilă, a sumei de 74.864.530 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism marca ARO 243D, precum și 400.000 lei cheltuieli judiciare către ea. Prin urmare, în vederea recuperării prejudiciului, reclamanta a obținut Decizia civilă nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, prin care s-a trimis cauza în vederea continuării formelor de executare silită la pârât, în vederea continuării formelor de executare silită ca urmare a comandamentului.
S-a mai arătat că, prin Încheierea din data de 11.10.100, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1998, instanța a luat în sensul că se va prelua de către creditoare, în contul creanței, imobilul proprietatea debitorului G. C. și s-a încuviințat plata prin mandatul emis de instanță pentru achitarea sumei de 17.976.000 lei, reprezentând achitarea integrală a imobilului.
A menționat reclamanta că a efectuat în toată această perioadă de timp și până în prezent demersuri, atât la Biroul Executorilor Judecătorești, cât și la instanțe, în vederea continuării formelor de executare pentru a intra În posesia imobilului, ca urmare a deciziilor pronunțate în dosarele de executare silită nr. 2152/E/1998 și în dosarul de comandament nr._/1998.
La data de 20.02.2013, reclamanta a depus la dosar o ultimă precizare, prin care a arătat că obiectul prezentei cauze îl constituie obligația de a face, conform Deciziei civile nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001, respectiv eliberarea actului de adjudecare
A menționat reclamanta că cele două decizii constituie titluri executorii în dosarul de executare silită imobiliară nr. 2152/E/1998 și au fost trimise de instanță Biroului Executorului Judecătoresc de pe lângă Judecătoria C. în dosarul nr. 2152/E/1998.
La data de 25.04.2013, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la capetele inițiale de cerere, respectiv cererea de evacuare, acțiune în constatare și revendicare.
La termenul de judecată din data de 17.05.2013, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la cererea de evacuare, la acțiunea în constatarea dreptului de proprietate și la acțiunea în revendicare.
A fost atașat dosarul de executare nr. 2152/E/1998 al B. T. N. C. și Terpovici B..
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr._/17.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. C. C., în contradictoriu cu pârâtul B. T. N. C. și TERPOVICI B., cu sediul în C., . D., astfel cum a fost precizată.
A fost respinsă cererea reclamantei pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia penala nr. 336 din 03.04.20, pronuntata de Curtea de Apel C., debitorul G. C. a fost obligat la plata către contestatoarea A. C. C., la plata sumei de 74.864.530 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea unui autoturism ARO 243.
La data de 25.05.1998 creditoarea A. C. C. a formulat cerere de executare silita imobiliara, solicitand instituirea comandamentului asupra imobilului situat in C., . G. C..
Prin încheierea din camera de consiliu din 26 mai 1998, Judecătoria C. a admis cererea creditoarei si a încuviințat urmărirea imobilului proprietatea debitorului.
La data de 27.05.1998 in dosarul de executare silita nr. 2152/E/1998, Serviciul Executori Judecătorești din cadrul Judecătoriei C. a emis comandamentul privind imobilul proprietatea debitorului.
La data de 01 octombrie 1998 a fost întocmit proces-verbal de situație nr. 2152/E/1998, iar la data de 2 noiembrie 1998 a fost înaintat dosarul de executare pentru a se fixa termen pentru vânzarea imobilului proprietatea debitorului G. C..
Prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 1999, pronuntata de Judecătoria C., in dosarul de comandament nr._/1998, instanța a luat act de faptul ca reclamanta din prezenta cauza înțelege sa preia in contul creanței imobilul proprietatea debitorului G. C., acordându-se termen pentru a se achita diferența de la prețul de pornire al licitației pana la valoarea autoturismului marca ARO, diferență care a fost depusa la termenul de judecata din data de 01.11.1999, astfel cum rezulta din încheierea de ședință de la acea data.
Împotriva acestei cereri debitorul și soția acestuia au formulat contestație la executare solicitând suspendarea executării silite demarate in cadrul dosarului nr. 2153/E/1998, cerere respinsa prin sentința civila nr._ din 15.11.1999 a Judecătoriei C..
Prin sentința civila nr._ din 15.11.1999 a Judecătoriei C., pronuntata in dosarul de comandament_/1998, s-a respins cererea de executare silita formulata de creditoare ca inadmisibila, sentința ce a fost desființată prin decizia civila nr. 2208 din 07.06.2000, cauza fiind trimisa spre rejudecare aceleiași instanțe in vederea continuării procedurii instituite prin intermediul comandamentului.
In rejudecare, debitorul a formulat contestație la executare, iar prin sentința civilă nr._ din 10.11.2000, pronuntata in dosarul de comandament nr._/2000, Judecatoria C. a admis contestația la executare formulata de G. C., a respins cererea de executare silita formulata de creditoare si a anulat formele de executare indeplinite in dosarele de executare nr. 2152/E/1998 si respectiv nr._/1998 ale Judecatoriei C. si s-a dispus restituirea sumei de 17.976.300 lei consemnata de creditoare.
Prin decizia civilă nr. 1801/15.05.2001, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 3470/civ/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7999/14.11.2001, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001, s-a admis apelul declarat de creditoarea A. C. C., s-a schimbat sentinta si s-a respins contestația la executare formulata de debitor, trimițându-se dosarul la biroul executorilor judecătorești in vederea continuării formelor de executare silita.
In prezenta cauza, reclamanta a solicitat obligarea Biroului Executorului Judecătoresc Terpovici B. si Talpa N. C. sa-i elibereze actul de adjudecare al imobilului situat in C., .. K 23, ., conform deciziilor menționate anterior.
Insa, din dosarul de executare silita nr. 2152/E/1998, rezulta ca ultimul act de executare îl reprezintă procesul-verbal de situație nr. 2152/E/1998 din data de 01 octombrie 1998, iar de la data pronunțării Deciziei civile nr. 7999/14.11.2001, de către Curtea de Apel C., în dosarul nr. 8982/2001, în cauză, creditoarea nu a mai efectuat niciun act de executare. Prin urmare, instanța a reținut că executarea silita in dosarul de executare nr. 2152/E/1998 s-a perimat, astfel ca reclamanta nu mai este îndreptățită sa solicite biroului executorului judecătoresc continuarea executării silite, in sensul de a emite actul de adjudecare.
Față de cele expuse, instanța a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
In baza art. 274 C.proc.civ.., față de împrejurarea ca reclamantei i s-a respins acțiunea, fiind astfel în culpă procesuală, instanța a respins cererea pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. C. C., care a arătat că în dosarul de executare silită nr.2152/E/1998 nu există nicio cerere expresă de renunțare la executare a recurentei și că cererea formulată de către aceasta prin care a solicitat executorului judecătoresc restituirea dosarului în vederea continuării executării silite nu poate fi interpretată ca o cerere de renunțare.
Prima instanță, în mod greșit i-a atribuit recurentei calitatea de contestatoare, motiv pentru care solicită eliberarea actului de adjudecare al imobilului în cauză, fiindu-i necesar pentru a-l înscrie pe numele său în cartea funciară și punerea în executare a deciziei civile nr.7999/14.11.2001 pronunțată de Curtea de Apel C..
Analizand cu prioritate exceptia absoluta și peremptorie a lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul B. T. N. C. ȘI TERPOVICI B., în condițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive a intimatului parat, se reține că una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Astfel, se reține că, întrucât reclamantul este acela care declanseaza procedura judiciara, lui ii revine obligatia de a justifica atat calitatea sa procesuala cat si calitatea procesuala a paratului.
Prin indicarea pretentiei sale, precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat.
Pentru ca instanta este interesata in pronuntarea unei solutii legale si temeinice, este datoare sa verifice atat calitatea procesuala activa ca si calitatea procesuala pasiva. In privinta reclamantului trebuie sa constate ca este titularul dreptului in raportul juridic dedus judecatii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale justitiei.
In privinta paratului trebuie verificat, pornind de la acelasi raport juridic supus cercetarii instantei, daca el este obligat in acel raport.
In prezenta cauza, reclamanta a solicitat obligarea Biroului Executorului Judecatoresc Terpovici B. si Talpa N. C. sa-i elibereze actul de adjudecare al imobilului situat in C., .. K 23, ..
Prin decizia penală nr. 336/03.04.1998 a Curții de Apel C., debitorul G. C. a fost obligat la plata către reclamanta A. C. a sumei de 74.864.530 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea unui autoturism ARO 243.
Creditoarea a formulat cerere de executare silită asupra imobilului situat în C., .. K23, . G. C..
Debitorul a formulat contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite demarate în dosarul nr. 2152/E/1998 până la finalizarea cercetării penale în dosarul penal nr. 7028/P/1998, precum și suspendarea cauzei până la împărțirea bunurilor comune.
În rejudecare, s-a solicitat anularea comandamentului instituit asupra apartamentului proprietatea sa, iar prin sentința civilă nr._/10.11.2000, Judecătoria C. a admis contestația la executare, formulată de debitorul G. C., a respins cererea de executare silită formulată de creditoare și a anulat formele de executare îndeplinite în dosarele nr. 2152/E/1998 și_/1998 ale Judecătoriei C..
Această sentință a fost schimbată însă prin decizia civilă nr. 1801/15.05.2001 a Tribunalului D., decizie prin care a fost admis apelul creditoarei și s-a respins contestația la executare, trimițându-se dosarul la biroul executorilor judecătorești în vederea continuării executării silite. Prin decizia civilă nr. 7999/14.11.2001, Curtea de Apel C. a respins recursul debitorului.
Din răspunsul la adresa efectuată de instanța de recurs către intimatul B. T. N. C. ȘI TERPOVICI B., tribunalul reține că executarea silită a titlurilor executorii a încetat la data de 24.10.2011, data la care, la cererea recurentei (fila 181), i-au fost restituite acesteia toate titlurile executorii.
Acest aspect reiese și din adresa nr._/13.11.2014 emisă de Judecătoria C..
Prin urmare, tribunalul reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a biroului executorului judecatoresc, invocată de intimat, este întemeiată, acesta nemaiavând posibilitatea de a continua executarea silită, in sensul de a emite actul de adjudecare, câtă vreme nu se mai află în posesia titlurilor executorii.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimat, cu consecința respingerii recursului ca nefondat.
În raport de modul de soluționare a excepției absolute și peremptorii a lipsei calității procesuale pasive a biroului executorului judecatoresc, tribunalul constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimat.
Respinge recursul formulat de contestatoarea A. C.-C. împotriva sentinței civile nr._ din 17.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. T.-N. C. și TERPOVICI B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.
Președinte, D. O. | Judecător, D. G. | Judecător, V. P. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./2 ex., 21.01.2015
Jud.fond-A.C.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul DOLJ | Uzucapiune. Sentința nr. 9687/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|