Uzucapiune. Sentința nr. 9687/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9687/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 14/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 14/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Judecător M. E. N.
Grefier C. C. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. M., împotriva sentinței civile nr. 9687/04.07.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții M. C., M. F., I. M., I. A., M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant rep. de av. P. F. lipsind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-au depus înscrisuri în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar, după care;
Av. P. F. pentru recurentul reclamant depune taxa judiciară de timbru în cuantum de TT 484 lei.
Instanța califică recurs calea de atac și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, s-a acordat cuvântul pe recurs.
Av. P. F. pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii precizate, să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui teren în suprafață de 357 mp situat în C., . fost 29, care are vecinătățile descrise în raportul de expertiză confirmat de OCPI D., fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.09.2012, reclamantul D. M. a chemat în judecată pârâții I. M., I. A. și M. C. – prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența în patrimoniul său a unui drept real de proprietate asupra unui teren intravilan în suprafață de 183 mp, situat în C., ., ca efect al uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor.
În fapt, a motivat că din anul 1980 a stăpânit împreună cu autorii lui, terenul intravilan în suprafață de 183 mp, situat în C., ., Jud. D..
Primii posesori ai imobilului au fost I. M. și I. A. care au folosit continuu, netulburat și sub nume de proprietar acest teren din anul 1980, au construit pe acesta o casă, și-au deschis rol fiscal și au plătit impozit pe acesta, iar la data de 17.05.2011 dreptul de proprietate a fost transferat în patrimoniul său ca urmare a încheierii înscrisului sub semnătură privată intitulat chitanță din data de 17.05.2011, dată la care a achitat prețul și a intrat în stăpânirea acestuia.
De la data de 17.05.2011, a folosit continuu și netulburat acest teren, a demolat construcția autorilor săi și a început edificarea unei noi fundații pe acesta.
Timp de aproximativ 32 de ani, împreună cu autorii mei a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică, netulburată și sub nume de proprietar asupra suprafeței de teren menționată, iar după împlinirea a 30 de ani s-a născut în patrimoniul lui un drept real de proprietate ca efect al uzucapiunii, prin joncțiunea posesiilor.
A arătat că solicită ca probe 2 martori și expertiză topografie având ca obiective identificarea terenului prin amplasament, vecinătăți, dimensiuni, evaluare și întocmirea schiței topo.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1846, 1847, 1860 și 1890 C. Civ.
A evaluat obiectul cererii la suma de 5000 de lei.
A anexat la acțiune în copie înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță " din data de 17.05.2011.
În data de 18.02.2013, reclamantul și-a precizat acțiunea cu privire la cadrul procesual pasiv.
Instanța i-a încuviințat ca probe în dovedirea acțiunii proba cu martorii I. E. și C. L., care a fost audiați, declarațiile lor fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, și proba cu expertiză topo avizată OCPI.
Prin încheierea din 07.06.2013 instanța a desemnat, prin tragere la sorți, ca expert topo pe B. D., care a întocmit și depus raportul de expertiză la dosarul cauzei în data de 04.06.2014 Prin adresa nr._/21.11.2013 M. C. comunică faptul că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului C., iar prin adresa nr._/20.01.2014 M. C. comunică faptul că pentru terenul în litigiu și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
La solicitarea instanței prin adresa_/25.02.2014, Primăria Municipiului C. a comunicat instanței că trenul situat în .( nou 31) în suprafață de 357 mp nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului C. și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar, nefiind solicitat până în prezent.
În data de 14.03.2014, reclamantul a precizat moștenitorii lui M. C. ca fiind M. C. și M. F., instanța dispunând introducerea acestora în cauză în calitate de pârâți prin încheierea din aceeași dată.
În aceeași dată reclamantul a depus la dosar certificat emis de OCPI D. din care rezultă că pentru imobilul situat în C., . nu s-a identificat număr cadastral sau număr de carte funciară.
În data de 25.04.2014, instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtului M. C..
În aceeași dată reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii asupra terenului în suprafață de 357 mp, suprafață ce rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert B. D..
A arătat că solicită constatarea dreptului de proprietate în baza accesiunii imobiliare artificiale pentru fundația ridicată pe terenul menționat.
Prin sentința civilă nr. 9687/04.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată privind capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate în baza uzucapiunii asupra terenului intravilan în suprafață de 357 mp situat în C., . ( fost nr. 27 ) formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâții I. M., I. A., M. C., M. F. și M. C. prin Primar.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului privind capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate în baza accesiunii imobiliare artificiale asupra fundației situată pe terenul intravilan în suprafață de 357 mp situat în C., . ( fost nr. 27 ).
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la data de 17.05.2011 numiții I. M. și I. A. au vândut reclamantului imobilul situat în M. C., jud. D., . 27 și nr. vechi 31 cu suprafața totală de teren 183,13 mp și suprafața construită desfășurată de 49.22 mp.
Instanța a reținut că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civ., e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
În acest sens, art. 1846 alin. 1 Cod civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 Cod civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Astfel, instanța a reținut că din cauza faptului că reclamanții nu dețin un just titlu (înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță" fiind nul pentru neîndeplinirea condițiilor de formă), singura modalitate prin care aceștia pot dobândi dreptul de proprietate este uzucapiunea prevăzută de disp. art. 1890 C.civil, respectiv prin exercitarea unei posesii utile timp de treizeci de ani.
Însă, instanța a constatat că posesia reclamanților nu a fost exercitată pe o perioadă suficientă pentru a naște în patrimoniul acestora dreptul de proprietate, câtă vreme reclamanții au intrat în posesia imobilului în data de 17.05.2011, după cum recunosc în cuprinsul cererii introductive și cum rezultă din probatoriul administrat (chitanța depusă la fila 2 și depozițiile martorilor C. L. și I. E.), împlinirea termenului de prescripție achizitivă putând opera abia în anul 2041.
Mai trebuie menționat că, în cauză, reclamanții nu-și pot uni posesia cu cea a pârâților I. M. și I. A., în condițiile art. 1860 C.civil, întrucât pe de o parte, acestea sunt persoanele față de care solicită realizarea dreptului, iar pe de altă parte nu are calitatea de succesori ai pârâților I. M. și I. A..
Astfel, potrivit art. 1860 cod civil orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune uzucapiunea, sa unească posesia sa cu posesia autorului sau (joncțiunea posesiilor), însa pentru a putea opera joncțiunea posesiilor, între posesorul ulterior si cel anterior trebuie sa existe o legătura juridica, în sensul ca posesorul anterior al imobilului trebuie sa fie autorul celui care invoca joncțiunea, prin urmare acesta din urma trebuie sa fie succesorul posesorului anterior.
În acest sens este și decizia ÎCCJ secția civilă și de proprietate individuală nr. 1483/25.02.2005 conform căreia "joncțiunea posesiilor operează numai în cazul în care posesiile s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă uzucapiunea deține bunul de la autorul lui în baza unui raport juridic".
În dreptul românesc succesiunea poate fi: universala sau cu titlu universal derivând din moștenire legală sau testamentara.
Întrucât în speța reclamantul nu este moștenitor ai posesorilor anteriori, iar pentru a uzucapa posesia trebuie exercitata sub nume de proprietar, instanța a reținut că reclamantul poate avea calitatea de succesor doar daca a încheiat cu posesorii anteriori un act juridic translativ de proprietate privind terenul în litigiu.
Astfel, instanța a reținut că între reclamantul D. M. și pârâții I. M. și I. A. a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță " la data de 17.05.2011 prin care pârâții au vândut reclamantului imobilul situat în M. C., jud. D., . 27 și nr. vechi 31 cu suprafața totală de teren 183,13 mp și suprafața construită desfășurată de 49.22 mp, acest înscris fiind însă nul ca vânzare cumpărare pentru nerespectarea formei autentice a actului, impusă ad validitatem în cazul înstrăinării terenurilor potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din titlul X al Legii nr. 247/2005.
Ca atare, instanța constată ca nu poate opera joncțiunea posesiilor întrucât posesia bunului imobil s-a transmis printr-un act lovit de nulitate absoluta si nu s-a creat astfel un raport juridic valabil pentru joncțiunea posesiilor.
De asemenea, instanța a mai reținut că reclamantul nu-și poate uni posesia nici cu cea a numitului M. C. și a moștenitorilor acestora M. C. și M. F., în condițiile art. 1860 C.civil, întrucât nu are calitatea de succesori ai acestora.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. C. prin Primar, instanța constată că la solicitarea instanței prin adresa_/25.02.2014 Primăria Municipiului C. a comunicat instanței că trenul situat în .( nou 31) în suprafață de 357 mp nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului C. și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar, nefiind solicitat până în prezent.
Prin urmare, terenul care face obiectul prezentei cauze nu se află în proprietatea Municipiului C. prin Primar, ori uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a apreciat că cererea formulată de reclamant privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului teren este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.
Întrucât reclamantul a depus la dosarul cauzei declarație notarială de renunțare la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate în baza accesiunii imobiliare artificiale asupra fundației situată pe terenul intravilan în suprafață de 357 mp situat în C., . ( fost nr. 27 ), instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului privind capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate în baza accesiunii imobiliare artificiale asupra fundației situată pe terenul intravilan în suprafață de 357 mp situat în C., . ( fost nr. 27 ).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, apel ce a fost calificat recurs in sedinta din 14.01.2015.
Reclamantul arată ca martorii I. E. și C. L. au confirmat că primii posesori au terenului au fost M. C. și M. E. care stăpâneau terenul încă de acum 40 de ani, posesie pe care au transmis-o ulterior pârâților I. M. și I. A., care la rândul lor au transmis această posesie reclamantului.
Cele două depoziții se coroborează cu răspunsurile la interogatoriu date de M. C. care confirmă aceleași aspecte reieșite din cele două depoziții.
Reclamantul arată că din adresa eliberată de Primăria Municipiului C. rezultă că terenul nu este proprietatea publică sau privată a municipiului C., precum și raportul de expertiză ce poartă viza O.C.P.I. din care reiese că suprafața stăpânită de reclamant este de 357 m.p., suprafață ce este împrejmuită.
Pe această suprafață de teren există o fundație, distrusă de intemperii, motiv pentru care s-a renunțat la capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Toate aceste probe relevă că imobilul a fost stăpânit animo domini de reclamant și autorii săi, posesia îmbracă toate caracterele cerute de art. 1846 și art. 1847 Cod Civil, a fost o posesie publică, utilă și exercitată sub nume de proprietar de către toți posesorii, iar toți martorii audiați au confirmat că nimeni nu a revendicat vreodată un drept asupra acelui imobil.
Referirile pe care prima instanță le face cu privire șa necesitatea deținerii de către reclamant a unui just titlu nu are nici un fel de legătură cu instituția joncțiunilor posesiilor, acesta fiind necesar în cazul uzucapiunii de 10 până la 20 de ani.
Reclamantul precizează că chitanța din 17.05.2011 arată clar că acesta este un succesor în drepturi a pârâților I. M. și I. A.. Referirile la felurile succesiunii sunt total străine de obiectul cauzei, legea referindu-se la succesor în drepturi, nu la calitatea de moștenitor.
Motivarea de la fila 4 din considerentele sentinței referitoare la nulitatea chitanței, ca act translativ de proprietate, din perspectiva Legii nr.247/2005 este lipsită de sens.
Se susține eronat că reclamntul nu își poate uni posesia cu cea a pârâților M. C. și M. F., deoarece nu are calitatea de succesori ai acestora., M. C. și M. F. au transmis posesia pârâților I. M. și I. A., care la rândul lor au transmis posesia reclamantului D. Minel.
Reclamantul arată că a solicitat citarea în cauză a municipiului C. deoarece terenul este situat pe raza teritorială a municipiului și pentru a verifica în contradictoriu cu
ar putea cineva să revendice vreun drept cu privire la acest imobil.
Ținând seama de învestirea instanței, dobândirea unui drept de proprietate ca efect al uzucapiunii, prin joncțiunea posesiilor, singura analiză ce trebuia făcută, viza posesia cu caracterele legale exercitată de reclamant și autorii săi, pârâții I. M. și I. A. și pârâții M. C. și M. F..
Recursul a fost legal timbrat.
Analizind recursul din prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art 304 si 3041 C. din anul 1865, Tribunalul retine urmatoarele:
Cu prioritate fata de retinerile instantei de fond asupra calitatii procesuale pasive a Municipiului C., Tribunalul constata urmatoarele:
M. C. prin Primar are calitate procesuală pasivă, în considerarea faptului că terenurile aflate pe raza localității C. și care nu aparțin cu acte valabile de proprietate unei anumite persoane fizice sau juridice, nu pot aparține decât unității administrativ-teritoriale M. C., în temeiul prevederilor Legii 213/1998 și Legii 215/2001, municipiu care este reprezentat prin primar. Reclamantul a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren asupra careia a dobindit o posesie printr-un act juridic cu titlu particular de la o persoana fizica ce nu a facut dovada calitatii sale de proprietar, imprejurare care impune calitatea procesuala pasiva a Municiupiului fata de textele aratate.
In fapt, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță” încheiat la data de 17.05.2011, numiții I. M. și I. A. au inteles sa vânda reclamantului imobilul situat în M. C., jud. D., . 27 și nr. vechi 31 cu suprafața totală de teren 183,13 mp și suprafața construită desfășurată de 49.22 mp.
Reclamantul a inteles sa investeasca instanta de fond cu o cerere prin care sa obtina dreptul de proprietate asupra imobilului teren descris in actul juridic mentionat in temeiul uzucapiunii de lunga durata cu retinerea eficientei juridice a institutiei jonctiunii posesiei. ( A solicitat unirea posesiei sale cu cea a piritilor I. M. si A. )
In aprecierea apelantului, instanta de fond in mod gresit nu a dat eficienta actului juridic de promisiune de vinzare cumparare, in transmiterea cu titlu particular a posesiei utile a promitentilor vinzatori.
Astfel, instanta de fond a retinut ca e necesar ca sa se transmita posesia, si sa opereze jonctiunea posesiilor, ca reclamantul sa aiba numai calitatea de succesor universal sau cu titlu universal.
Interpretarea data de instanta de fond, textelor art 1859 si 1860 C.civ. din anul 1864, este eronta. In cuprinsul reglementarilor, legiuitorul a stabilit urmatoarele: "În toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros."; "Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său."
Dispozitiile de la 1859 arata ca stramutarea posesiunii se face fie universal, singular, lucrativ sau oneros. In consecinta, legiuitorul a inteles sa stabileasca ca se obtine calitatea de posesor, printr-un act juridic care face o transmitere, fie cu titlu particular sau universal. In continuarea art 1859, 1860 a reglementat, fara sa faca distinctie intre modalitatea in care a intrat posesiunea in patrimoniu, in favoarea noului posesor dreptul de a uni posiunea sa cu cea a autorului.
Coroborate cele doua texte, retinind in acelasi timp si ordinea de reglementare, rezulta ca orice posesor, ca urmare a lipsei distingerii in textul de la 1860, indiferent daca este un succesor cu titlu particular sau unul universal, are posibilitatea sa isi uneasca posesia sa cu posesia autorului. Prin numirea celui care face trasmiterea posesiei " autor", legiuitorul a inteles asa cum arata art 1859, persoana ce transmite posesia fie cu titlu particular, universal sau cu titlu universal.
In consecinta, eronat s-a constatat, ca in speta de fata, reclamantul in calitate de succesor cu tilu particular nu are dreptul de a uni propria posesie cu cea a autorilor sai.
Prin antecontractul de vinzare cumparare, reclamantul a obtinut nu numai promisiunea de vinzare, dar si posesia terenului, asa cum rezulta din continutul inscrisului, a declaratiilor martorilor si a recunoasterii piritilor persoane fizice.
Reclamantul a inceput o noua posesie, dar a inteles sa o uneasca cu cea a anteposesorilor sai, I. M. si I. A..
Din declaratiile martorilor audiati la fond, rezulta cu certitudine ca posesori utili ai imobilului din litigiu au fost pe linga reclamant, si I. M., I. A. si anterior mostenitorii lui M. C. si M. C.. Mostenitorii lui M. C. au inteles sa instraineze posesia terenului in cauza, lui I. A. si I. M.. Aceleasi declaratii arata ca durata posesiunilor unite ale reclamantului cu cele antecesorilor au o durata de 40 de ani.
In continuare pentru o justa analiza a cauzei, Tribunalul analizeaza utilitate posesiei exercitate de catre posesori, conditie necesara in stabilirea incidentei uzucapiunii.
Potrivit art.1890 C.civ. de la 1864, "toate actiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poata fi dobandit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie indeplinite doua conditii cumulative: sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel putin 30 de ani.
Prin urmare, uzucapiunea se întemeiaza pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobandirea proprietatii, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adica fara sa fi fost afectata de vreun viciu - discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul - si fara ca respectiva posesie sa fi incetat prin intrerupere sau precaritate.
Termenul de 30 de ani prevăzut de dispozițiile art. 1890 Codul civil de la 1864 începe să curgă de la data la care autorii reclamantului din cauza, ce invocă dobândirea dreptului de proprietate ( si prin jonctiunea posesiilor) au început să exercite o posesie utilă asupra imobilului aparținând unei alte persoane. În cauza, conform mijloacelor de proba administrate- declaratiile martorilor, suprafata de teren în litigiu este stapanită de 40 de ani, posesia exercitandu-se sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public, fara a fi incidente vreuna din cauzele de intrerupere reglementate de art.1864 c.civ.
Astfel cum posesia a fost definita in literatura juridica, aceasta reprezinta stapanirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Existenta posesiei este subsumata intrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizeaza prin vointa celui care stapaneste bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Acest element psihologic exista atat în situatia in care aceasta conduita isi are izvorul in convingerea sincera a posesorului, ca este titularul dreptului real, cat si atunci cand stie sau trebuie sa stie ca nu are aceasta calitate, de aici rezultand distinctia intre posesia de buna credinta si cea de rea credinta.
In conditiile in care, asa cum rezulta din declaratiile martorilor, reclamantul cit si antecesorii sai au fost cunoscuti drept proprietari ai imobilului si s-au comportat ca atare.
In privinta caracterului util al posesiei, dispozitiile art 1854 din C.civ. din anul 1864, stabilesc o prezumtie de utilitate – " Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul."
Din coroborarea prezumtie instituite de art 1854 si mijloacele de proba administrate in cauza, Tribunalul retine ca s-a exercitat o posesie utila. Durata acestei posesiuni este de 40 de ani.
In consecinta, fata de cele retinute in fapt si in drept, Tribunalul constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de C.civ. din anul 1864, necesare pentru reclamant de a obtine dreptul de proprietate asupra terenului, in suprafata asa cum a fost precizata, in raport de raportul de expertiza, administrat in cauza in vederea identificarii imobilului.
Instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile ce privesc regulile de jonctiune a posesiei si in consecinta a pronuntat o solutie cu aplicarea gresita a legii.
In temeiul art 340 punctul 9 si 340 indice 1 C. din anul 1865, Tribunalul urmeaza sa admita recursul, sa modifiec in parte sentinta atacata in sensul admiterii acțiunii precizate si constatării dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 357 mp situat în C., ., fost nr. 29, jud. D. identificat în planul de amplasament și delimitare întocmit de expert B. D., recepționat la OCPI D. ( fila 121 din dosarul de fond) care va face parte integrantă din prezenta hotărâre si cu menținerea restului dispozițiilor instanței de fond.
Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D. M., împotriva sentinței civile nr. 9687/04.07.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții M. C., M. F., I. M., I. A., M. C. PRIN PRIMAR
Modifică în parte sentința civilă atacată, în sensul că admite acțiunea precizată.
Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 357 mp situat în C., ., fost nr. 29, jud. D. identificat în planul de amplasament și delimitare întocmit de expert B. D., recepționat la OCPI D. ( fila 121 din dosarul de fond) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Menține restul dispozițiilor instanței de fond.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.
Președinte, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. | Judecător, M. E. N. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./3 ex.
Jud.fond.C.N.M.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 323/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
