Ordin de protecţie. Decizia nr. 986/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 986/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 986/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 986/2015
Ședința publică de la 02 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător I. C. D.
Grefier A. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror C. N.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă S. M. împotriva sentinței civile nr. 5213/21.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul T. D. având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă S. M. asistată de avocat G. A. F. și intimatul T. D..
Intimatul T. D. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât apărătorul său ales mai întârzie.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns apelanta reclamantă S. M. asistată de avocat G. A. F. și intimatul T. D. asistat de avocat J. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța acordă părților cuvântul cu privire la probe.
Avocat G. A. depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri respectiv copia încheierii de ședință din data de 07.04.2015, răspunsul Spitalului Poiana M. la adresa emisă de instanță privind internările intimatului în această unitate spitalicească, ancheta socială și declarațiile martorilor audiați în dosarul nr._/215/2014 de instanța de fond solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri. Arată că nu mai insistă cu privire la ascultarea minorei, aceasta fiind audiată la instanța de fond. De asemenea nu mai insistă nici în emiterea unei adrese către Spitalul de Psihiatrie Poiana M., respectivele înscrisuri fiind depuse la dosar la acest termen.
Avocat J. R. arată că instanța de fond a respins proba cu înscrisurile medicale solicitată de reclamantă ca nefiind utilă soluționării cauzei, consideră că înscrisurile depuse la acest termen de judecată nu sunt utile soluționării cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de apelantă.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată, ca fiind admisibilă pertinentă și utilă soluționării cauzei, luând act că apelantul nu mai insistă în audierea minorei și emiterea unei adrese către Spitalul de Psihiatrie Poiana M..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată deschise dezbaterile și acordă părților cuvântul cu privire la apel.
Avocat G. A. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pe fond admiterea cererii având ca obiect ordin de protecție. Instanța de fond în mod greșit a reținut că intimatul nu prezintă pericol sociale pentru integritatea fizică și psihică a reclamantei și a minorei. Apelanta a fost nevoită să se ascundă împreună cu minora de teama intimatului. Depoziția martorei audiate la instanța de fond pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe nu este una reprezentativă, aceasta l-a văzut pe intimat doar de câteva ori atunci când a perceput chiria datorată. Intimatul a fost internat de 8 ori la spitalul de psihiatrie Poiana M., reprezentând un real pericol atât pentru apelantă cât și pentru minoră. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Avocat J. R. pentru intimat solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. În mod corect a reținut instanța de fond că prin prisma probatoriului administrat în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui act de violență exercitat de intimat împotriva apelantei, actele de violență despre care face vorbire martorul propus de reclamantă fiind foarte vechi. În temeiul art. 5 din legea 217/2003 prezenta cerere privind emiterea ordinului de protecție nu este admisibilă întrucât părțile nu mai conviețuiesc de aproximativ un an de zile. Mai mult, dacă intimatul ar fi fost o fire atât de violentă și periculoasă, apelanta nu ar fi lăsat-o pe minoră să locuiască singură cu intimatul în perioada în care aceasta a fost plecată în străinătate și nu i-ar fi cerut proprietarei imobilului în care părțile locuiau al doilea rând de chei pentru a îl remite intimatului ca acesta să locuiască împreună cu minora. Minora a fost influențată de mamă pentru a nu mai dori să aibă legături personale cu tatăl său, nemaifiind adusă la școală de către mamă care are o atitudine iresponsabilă în acest sens. Depoziția martorei Cheiță audiată de instanța de fond este una sinceră, martora neavând niciun interes în cauză, în timp ce depoziția martorului propus de reclamantă este una subiectivă având în vedere relația de rudenie. Nu s-a făcut dovada actelor de violență prev. de art. 23 si 25 din Legea 217/2003. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat arătând că va depune în acest sens chitanța doveditoare. Mai arată că întrucât intimatul a promovat anterior acestui demers judiciar al reclamantei, o cerere privind stabilirea legăturilor personale cu minora, apelanta reclamantă a solicitat emiterea prezentului ordin de protecție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului și emiterea ordinului de protecție.
In replică av. G. A. solicită ca instanța de apel să aibă în vedere faptul că intimatul a dorit să se sinucidă și a amenințat că se va arunca împreună cu minora de pe geam, incident care este cunoscut și necontestat, astfel intimatul prezintă un real pericol pentru apelantă și minoră.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5213/21.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea având ca obiect instituire ordin de protecție, formulată de reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâtul T. D., domiciliat în Calafat, ., .. 14, ..
A fost obligată reclamanta către pârât la 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 14 ianuarie 2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta S. M. împotriva pârâtului T. D..
Prin prezenta cerere, reclamanta au solicitat obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată de 500 metri față de reclamanta – victimă, față de școala unde fiica părților este elevă, interzicerea pârâtului de a avea contacte telefonice, prin corespondență sau orice alt mod cu reclamanta victimă sau cu rudele acesteia( S. P. C. – fratele reclamantei și S. A. – mama ei), în vederea prevenirii și combaterii oricăror alte forme de violență din partea acestuia, asupra sa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au întreținut relații de concubinaj o perioadă, care s-au deteriorat în timp, din relațiile lor a rezultat minora T. D. E., născută la data de 18.09.2007, iar pârâtul are o fire foarte violentă, care deseori i-a aplicat reclamantei un tratament inuman, i-a luat minora cu forța de lângă ea, în plină stradă; pârâtul are probleme psihice, fiind internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Poiana M., atunci când minora avea un an și câteva luni, în anul 2009, el a deschis fereastra și a amenințat că se aruncă împreună cu copilul de la etaj.
În continuarea motivării cererii s-a mai învederat că reclamanta a fost supusă în trecut la lovituri și bătăi crunte din partea pârâtului, el i-a luat minora cu forța împreună cu mama lui, iar pentru a i-l înapoia îi punea condiția ca reclamanta să îl primească înapoi; când se enerva pârâtul spărgea geamurile de la apartament, îi spărgea telefonul mobil reclamantei, pentru ca aceasta să nu mai comunice cu nimeni, distrugea lucruri în casă, iar în prezent reclamanta trebuie să se ascundă în diverse locații împreună cu minora, întrucât îi este teamă de pârât.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 217/2003, așa cum a fost modificată prin Legea 25/2012.
Reclamanta a atașat cererii și formularul anexă la Legea 25/2012 bifat cu măsurile solicitate.
În scop probator s-au depus la dosar xerocopii de pe cartea de identitate a petentei, certificat de naștere al minorei, acte de stare civilă ale rudelor reclamantei, față de care se solicită instituirea ordinului de restricție – fratele și mama ei, certificat de căsătorie al părinților reclamantei, adeverința nr. 898/25.02.2015 emisă de Școala Gimnazială " N. B. " din C., referitoare la minoră, delegație avocațială.
La data de 10 martie 2015 pârâtul a depus la dosar o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și lipsa inadmisibilității cererii reclamantei, iar în ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
În motivarea cererii sale s-a arătat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, deoarece el locuiește în Calafat, iar petenta în C.; pe rolul Judecătoriei C. se află în curs de soluționare dosarul nr._/215/2014, prin care a solicitat stabilirea unui program de legături personale ale lui cu minora rezultată din relațiile părților.
S-a mai precizat că pârâtul a fost implicat atât în mod direct, cât și prin intermediul părințior lui, în procesul de creștere și îngrijire la minorei, încă din momentul nașterii sale, iar în prezent minora nu mai frecventează cursurile școlare, iar pârâta nu se ocupă corespunzător de creșterea și educarea minorei.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 c.proc.civ.
În scop probatoriu, în conformitate cu prevederile art. 311 și urm. c.proc.civ., la solicitarea părților, instanța a încuviințat la termenul din 10.03.2015 administrarea probei testimoniale, fiind audiați la termenul din 10 martie 2015, martorii Ș. V. propus de reclamantă și Cheiță M. propusă de pârât, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosar.
Prin încheierea de ședință de la data de 10.03.2015 instanța a dispus respingerea excepțiilor invocate de pârât pentru motivele menționate în acea încheiere.
La solicitarea instanței, prin adresa nr._/23.03.2015 emisă de IPJ D. – Poliția Mun. C. – Secția 4 Poliție, s-a comunicat faptul că T. D. și S. M. au fost sancționați contravențional la data de 11.04.2014, conform Legii nr. 61/1991 republicată, fiind anexate în acest sens procesele verbale de contravenție ._ și . nr._ din data de 11.04.2014.
La data de 31.03.2015 reclamanta a învederat că imobilul în care locuiește și față de care se solicită ca pârâtul să nu se apropie la o distanță de 100 metri este situat în C., . D 26b, apt. 5, scara 2, județul D..
La termenul din 31.03.2015, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. c.proc.civ., s-au luat interogatorii de către părți reciproc, răspunsurile acestora fiind consemnate și depuse la dosar.
Instanța a constatat faptul că, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta și pârâtul au întreținut relații de concubinaj, din relațiile lor s-a născut minora T. D. E., la data de 18.09.2007, iar ulterior aceștia s-au despărțit în fapt.
În ceea ce privește declarația martorului Ș. V. propus de reclamantă, în calitate de unchi al acesteia, instanța a reținut că în urmă cu circa 5 ani, părțile s-au despărțit în fapt, după ce întreținuseră relații de concubinaj cu câțiva ani înainte.
Din relațiile lor s-a născut minora T. D. E., la data de 18. 09. 2007, iar de când reclamanta a fost izgonită de acasă de către pârât, acesta s-a întors la ea, în noul domiciliu, motivând că vrea să se împace cu ea, și să vadă minora, martorul crede că vroia să fie întreținut de reclamantă.
A mai declarat martorul că de un an, reclamanta s-a mutat într-o locuință a cărei adresă îi este teamă să o comunice pârâtului, de teamă să nu vină la ea. În urmă cu câteva săptămâni, pârâtul s-a dus la școală la minoră, pentru a o vedea și a-i da un pachet, iar ulterior reclamanta i-a spus martorului că minora s-a ascuns de el sub bancă, probabil că i-a fost frică de el. În urmă cu câteva ore, pârâtul l-a amenințat pe martor că îl omoară; pârâtul are o fire violentă, în urmă cu 7-8 ani, el a văzut când pârâtul a lovit în zona maxilarului un coleg de serviciu, pentru că i-a luat o sticlă cu apă. Când minora avea 2 ani, pârâtul a luat-o în brațe, a deschis fereastra și a amenințat-o pe reclamantă că se va arunca cu minora pe geam, chiar martorul l-a văzut la geam cu minora, la fața locului a venit și poliția, probabil că reclamanta l-ar fi amenințat că se desparte de el, acesta ar fi motivul amenințării lui.
Martorul a auzit că pârâtul a lovit primarul din Calafat, în urmă cu peste un an, deoarece acesta ar fi refuzat să îi întocmească dosar pentru ajutorul social.
Mai cunoaște martorul că de când s-au despărțit in fapt părțile, reclamantul a amenințat pe fratele, pe mama și cumnata reclamantei; cât timp părțile locuiau împreună, pârâtul o lovea aproape zilnic pe reclamantă, din diverse motive, pe fondul consumului excesiv de alcool.
Martorul a precizat că nu s-au formulat plângeri penale de către reclamantă sau rudele sale cu privire la aspectele declarate anterior, iar reclamanta nu s-a dus la IML pentru a scoate certificat medico- legal.
Personal martorul a văzut-o lovită de multe ori cât timp părțile locuiau împreună, el nu a văzut fotografii ale reclamantei lovită, nu există astfel de fotografii; martorul a văzut-o lovită pe reclamantă în urmă cu patru- cinci ani; reclamanta se teme de pârât, că ar putea să o lovească.
De atunci martorul nu știe să mai fi existat altercații între soți.În anul 2014, paratul a avut grijă de minoră, cât timp reclamanta era în Italia la muncă . Minora i-a spus martorului acum o lună, că îi este teamă ca tatăl ei să nu se împace cu mama ei; minorei nu îi este teamă că tatăl ar lovi-o pe ea, ci că ar putea să o lovească pe mama ei.
A reținut prima instanță că martora Cheiță M., propusă de pârât, în calitate de proprietară a unui apartament pe care l-a închiriat pârâtului o perioadă, a declarat că din luna august până în septembrie 2014, pârâtul a locuit în acel apartament împreună cu minora T. D. E., născută la 18.09.2007 și rezultată din relațiile de concubinaj ale părților. Niciodată reclamanta nu i s-a plâns martorei că pârâtul ar fi violent în familie. Martora a constatat că pârâtul este coleric și repezit, dar în nici un caz nu este violent în familie, nu are cunoștință despre vreun astfel de caz. La sfârșitul lunii august 2014, reclamanta i-a telefonat martorei, din Italia și a rugat-o să îi dea pârâtului cel de-al doilea rând de chei de la imobil, pentru a locui cu minora acolo. Când martora a fost să perceapă chiria de la pârât, pe 18.09.2014, a constatat că minora era bine îngrijită, bucuroasă și se juca cu o păpușă. Niciodată martora nu a auzit că în apartamentul ei părțile să se fi certat și nici nu a venit vreodată poliția acolo. Nicidecum minora nu era traumatizată sau speriată cât timp martora a stat la pârât; ea nu îi cunoaște foarte bine ca persoană pe pârât, nici pe reclamantă.
A mai declarat martora că nu consideră că pârâtul este un pericol pentru viața sau integritatea reclamantei, însă există o comunicare mai slabă între pârât și minoră, fiind necesară evaluarea lor psihologică. Reclamanta i s-a părut martorei reținută, închistată din punct de vedere psihologic față de pârât, de teama ca minora să nu pățească ceva. Martora a văzut personal că la acest termen părțile s-au certat pentru copil.
Potrivit prevederilor art. 2, așa cum a fost modificat prin pct. 3 al art. I, din Legea nr. 25/2012 de modificare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie „ Violenta in familie reprezintă orice actiune sau inactiune intentionată, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, savarsită de catre un membru de familie împotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.
(2) Constituie, de asemenea, violență in familie împiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale ”.
În conformitate cu prevederile art. 2(1) din legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, „ Violenta in familie se manifesta sub următoarele forme:
a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;
b) violenta psihologica - impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;
c) violenta fizica - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;
d) violenta sexuala - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;
e) violenta economica - interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;
f) violenta sociala - impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;
g) violenta spirituala - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare ”.
Așa cum se menționează în cuprinsul art. 2(3) din legea nr. 217/2003, așa cum a fost modificat prin introducerea pct. 4 al art. I din Legea nr. 25/2012, „ Victima violentei in familie are dreptul:
a) la respectarea personalitatii, demnitatii si a vietii sale private;
b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
c) la protectie speciala, adecvata situatiei si nevoilor sale;
d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare sociala, precum si la asistenta medicala gratuita, in conditiile prezentei legi;
e) la consiliere si asistenta juridica gratuita, in conditiile legii ”.
Prin dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată, se stipulează că „ (1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.
(2) Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune si suportarea de catre agresor a chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala.
(3) Pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii ”.
După cum se știe, fapta este o manifestare a individului în sfera realității, în cadrul relațiilor sociale, iar pericol social prezintă orice activitate contrară normelor în vigoare, deoarece împiedică normala desfășurare a relațiilor sociale.
În speța de față, în urma analizării probelor administrate, instanța a constatat că asupra reclamantei au fost exercitate de către pârât acte de violență psihică și fizică, însă acestea nu au fost de o gravitate atât de mare încât să pună în pericol viața și integritatea fizică ori psihică sau libertatea persoanei, în sensul dispozițiilor legale anterior enumerate, iar cu minora pârâtul nu a fost violent.
Astfel, martorul Ș. V., propus de reclamantă, a declarat că de circa un an reclamanta s-a mutat într-o locuință a cărei adresă îi este teamă să o comunice pârâtului; de circa 4-5 ani martorul nu a auzit să mai fi existat altercații între soți.
Martora Cheiță M. a învederat că o perioadă în anul 2014 pârâtul s-a ocupat exclusiv de minoră, cât timp reclamanta era plecată din țară, niciodată aceasta nu i s-a plâns martorei că pârâtul ar fi violent; minora era bine crescută și îngrijită de pârât; martora nu consideră că pârâtul este un pericol pentru viața sau integritatea reclamantei.
Din cuprinsul proceselor verbale de contravenție anexate la filele 44 și 45 din dosar, a rezultat că ambele părți au fost amendate în urma discuțiilor contradictorii și tulburării liniștii publice, la data de 11 aprilie 2014.
Instanța a constatat din probele administrate că din anul 2014 reclamanta și pârâtul s-au despărțit în fapt, iar de atunci pârâtul nu a pus în pericol viața sau integritatea fizică a reclamantei sau a rudelor acesteia.
Așadar, instanța a constatat că, deși este evidentă starea de tensiune între părți, din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat iminența producerii unor infracțiuni privitoare la viața și integritatea reclamantei, a rudelor sale sau a minorei, care să justifice adoptarea măsurii de obligare a pârâtului să păstreze o distanță corespunzătoare față de reclamantă, de rudele ei sau de școala unde învață minora și nici interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondență al pârâtului față de aceștia.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept precum și faptul că nu s-a dovedit starea de pericol actuală pentru integritatea fizică și psihică a reclamantei și tatălui său, în sensul prevederilor art. 23-27 din legea nr. 217/2003 republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, instanța a respins cererea acesteia ca fiind neîntemeiată.
Văzând și prevederile art. 453 alin. 1 c.proc.civ., fiind în culpă procesuală, instanța a dispus obligarea reclamantei către pârât la 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Instanța de fond analizând cererea cu care a fost învestită, având ca obiect instituire ordin de protecție a respins această cerere apreciind în mod cu totul eronat că pârâtul T. D. nu reprezintă un pericol pentru reclamantă, pentru minoră și pentru familia sa..
În cadrul sentinței civile apelate instanța a expus depozițiile martorilor audiați în cauză, dar în ceea ce privește depoziția martorei Cheiță M., aceasta a fost interpretată greșit de către instanța de fond.
Astfel, analizând și observând declarația martorului Ș. V., rezultă fără putere de tăgadă faptul că pârâtul este o fire foarte violentă, ultimii ani din viața reclamantei alături de acesta fiind un calvar.
A arătat apelanta că, din depoziția martorului, se poate reține cu ușurință violențele la care a fost supusă și că și în prezent starea sa psihică este una extrem de deteriorată datorită presiunilor și amenințărilor pe care intimatul le proferează mereu la adresa sa. Declarația martorei Cheiță M. a fost apreciată în mod eronat de către instanță întrucât chiar martora a arătat în mod foarte clar că nu cunoaște părțile foarte bine deoarece apelanta i-a fost chiriașă pentru o perioadă foarte scurtă de timp, s-au întâlnit de foarte puține ori, rolul său fiind doar de a veni și percepe chiria, fără însă să poarte prea mari discuții astfel încât să poată să-și facă o părere foarte clară atât despre reclamantă cât și despre pârât, dar mai ales și față de situația minorei.
Reclamanta a mai aratat că pârâtul a recunoscut în fața instanței de judecată că a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie Poiana M. și numai din acest punct de vedere aprecieză că instanța trebuia să aibă în vedere că necesită o anumită protecție motivat și de împrejurarea evocată anterior.
Reclamanta precizează că depoziția martorei Cheiță M. trebuia interpretată de instanța de fond sub rezerva faptului că așa cum a arătat și martora, aceasta a văzut părțile de foarte puține ori, preț de câteva minute, numai cât percepea chiria, astfel că de unde putea martora să-și dea seama văzându-i în intervale atât de scurte ce fel de om este pârâtul și dacă acesta reprezintă un pericol pentru integritatea fizică, psihică sau emoțională a reclamantei sau dacă minora se teme sau nu de pârât. Pe de altă parte, martora a relatat că nu a auzit ca în apartamentul ei, părțile să se fi certat, însă a nu auzi nu este același lucru cu a nu se petrece, a nu exista. Nu are nicio relevanță aprecierea martorei potrivit căreia ea consideră că pârâtul nu reprezintă un pericol pentru viața sau integritatea mea, atâta vreme cât martora a arătat faptul că nu cunoaște foarte bine pe niciuna dintre părți, astfel că necunoscând foarte bine o persoană nu poți emite aprecieri sau caracterizări cu privire la comportamentul acestei persoane.
Deși instanța de fond expune pe larg condițiile înșiruite de legiuitor în legea 217/2003 republicată care este sensul juridic al noțiunii de victimă a violenței în familie, care îi sunt drepturile precum și ce măsuri se pot lua potrivit art. 23 din aceeași lege, apreciază în mod cu totul eronat că în speța în care a fost învestită din probatoriul administrat și analizat cu ocazia deliberării de către instanța de fond asupra reclamantei nu au fost exercitate acte de violență fizică și psihică de o gravitate atât de mare încât să pună în pericol viața, integritatea fizică ori psihică sau libertatea, în sensul corelării cu dispozițiile legale anterior precizate.
Chiar martorul Ș. V. a arătat că în prezent reclamanta s-a mutat într-o locuință a cărei adresă îi este teamă să o comunice pârâtului. Nu are relevanță că martora Cheiță M. a spus că reclamanta nu s-a plâns la ea niciodată că pârâtul ar fi fost violent cu apelanta, atâta vreme cât s-au cunoscut într-un interval scurt de timp și în calitate de locatar-locator.
Pe de altă parte, apreciază apelanta, că în cauză a fost vorba și de o insuficientă cercetare judecătorească din partea instanței, atâta vreme cât a dispus respingerea probei cu audierea minorei, aceasta fiind echidistantă și putând lămuri instanța despre comportamentul pârâtului, cu adresa către spitalul de psihiatrie Poiana M. și cu adresa către primăria Mun. Calafat pentru a-i întocmi o caracterizare având în vedere faptul că pe motiv că primarul i-ar fi refuzat un ajutor social, a manifestat acte de violență față de acesta, iar primarul a chemat organele de poliție, care, la rândul lor, l-au condus către spitalul de psihiatrie Poiana M., toate aceste lucruri petrecându-se în luna august 2014.
În dovedirea motivelor de apel a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea minorei, adresă către spitalul de psihiatrie Poiana M. pentru a comunica dacă și de câte ori a fost internat pârâtul și de ce diagnostic suferă și adresă către Primăria Mun. Calafat pentru a-i întocmi o caracterizare în care să se precizeze cum este cunoscut în localitate,având în vedere că este un oraș mic, pârâtul și emiterea unei drese către unitatea de învățământ unde este înmatriculată minora pentru a confirma au infirma susținerea mea conform căreia, în data de 07.04.2014, când pârâtul a mers după minoră la școală, aceasta când 1-a văzut a devenit foarte speriată, s-a ascuns sub bancă, iar de frică nu și-a mai putut controla nevoile fiziologice.
Ori într-o atare situație pârâtul reprezintă un pericol atâta vreme cât, chiar minorei i-a spus faptul că ea nu o să aibă nici mamă nici tată și că pe ea o s-o ia statul, de unde a dedus că pârâtul urma să o omoare pe reclamantă și apoi să o sinucidă.
Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate și pe fond admiterea cererii având ca obiect ordin de protecție, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul T. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
În motivare, a arătat că, în mod corect a apreciat instanța de fond că pârâtul nu a fost violent cu minora și că având în vedere considerentele de fapt și de drept, precum și faptul că nu s-a dovedit starea de pericol actual pentru integritatea fizică și psihică a reclamantei și tatălui său, în sensul prevederilor art. 23-27 din Legea nr. 217/2003 republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței in familie, instanța a respins cererea ca fiind neîntemeiată.
Totodată, martora Cheiță M. a învederat instanței de fond că o perioadă în anul 2014 pârâtul s-a ocupat exclusiv de minoră, cât timp reclamanta era plecată din țară, niciodată aceasta nu i s-a plâns martorei ca pârâtul ar fi violent; minora era bine crescută și îngrijită de pârât; martora nu considera ca pârâtul este un pericol pentru viața sau integritatea reclamantei.
Pârâtul menționează că nu a fost dovedit pericolul la care se referă la art. 23 din Legea nr.217/2003.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale în vigoare, instanța urmează să îl respingă pentru cele ce succed:
Ceea ce se critică în apelul declarat de reclamanta S. M. este modalitatea în care instanța de fond a analizat probatoriul administrat.
Tribunalul nu poate primi susținerea apelantei potrivit căreia hotărârea instanței de fond se bazează pe declarația martorei Cheiță M. care nu este una reprezentativă întrucât martora nu a cunoscut foarte bine părțile, având în vedere că prima instanța nu și-a întemeiat soluția exclusiv pe declarația acestui martor, ci a analizat întreg probatoriu administrat în cauză.
Astfel, instanța de fond, pe baza unei analize pertinente a probatoriului administrat și a stării de fapt confirmată de acest probatoriu, a arătat care sunt considerentele ce au condus la soluția dispusă.
Reanalizând probatoriul administrat in prima instanță, coroborat cu proba administrată in apel, se observa ca prima instanță a stabilit corect situația de fapt.
Astfel, din coroborarea certificatului de naștere aflat la fila 10 dosar fond cu depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța reține că părțile au conviețuit o perioadă de timp, din relația acestora rezultând minora T. D. E., născută la data de 18.09.2007. După cum însăși reclamanta a relatat în cererea introductivă, relația părților a încetat când minora avea vârsta de un an și câteva luni din cauza comportamentului inadecvat al intimatului pârât. A mai susținut reclamanta că după separarea de pârât, s-a mutat în orașul C..
De asemenea, la interogatoriu administrat la fond (fila 51 dosar fond), reclamanta a arătat că nu mai locuiește cu pârâtul din anul 2010 când a plecat cu minora.
Din susținerile intimatului pârât rezultă faptul că nu a mai luat legătura cu minora și cu apelanta din luna septembrie 2014, motiv pentru care a promovat o acțiune privind stabilirea legăturilor personale cu minora.
Așadar, rezultă din susținerile părților că acestea nu mai conviețuiesc de o perioadă mare de timp, actele de violență de care a fost acuzat intimatul petrecându-se cu aproximativ patru-cinci ani în urmă, așa cum rezultă din depoziția martorului Ș. V. propus de apelanta reclamantă (fila 62 dosar fond). Același martor a mai relatat că în ultimii 4-5 ani nu cunoaște să mai fi existat altercații între soți, iar în anul 2014 pârâtul a fost cel care a avut grijă de minoră în perioada în care reclamanta a fost la muncă în Italia.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012: ,,in sensul prezentei legi, ,,violența în familie’’ reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate’’, violenta putând fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 2 indice 1 din acelasi act normativ,
Emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului intimat în contextul lipsei oricărui contact direct între părți de o perioadă îndelungată de timp reprezintă o măsură de coerciție nejustificată, astfel încât în mod judicios a procedat instanța de fond când a apreciat caracterul neîntemeiat al cererii de emitere a unui astfel de ordin.
Susținerile reclamantei cu privire la starea de sănătate psihică a intimatului pârât nu sunt de natură să conducă în mod automat la concluzia că acesta ar reprezenta un pericol pentru integritatea fizică sau psihică a reclamantei sau a minorei în lipsa dovezii existenței unor acte de violență de natură să aducă o minimă atingere a valorilor ocrotite de legiuitor prin instituirea unei astfel de măsuri de protecție.
În speță, violențele despre care se face vorbire de către reclamantă nu sunt susținute decât de depoziția martorului propus de aceasta, fiind localizate în timp ca fiind petrecute cu aproximativ patru-cinci ani în urma promovării prezentului demers judiciar. Chiar și reclamanta în cererea introductivă precizează că incidentul petrecut în mun. Calafat, s-a petrecut când minora avea vârsta de aproximativ un an, adică în anul 2009, de la acea dată și până în prezent scurgându-se o perioadă însemnată de timp. Mai mult, chiar apelanta a arătat în răspunsul la interogatoriul propus de pârât că a lăsat-o pe minoră în grija intimatului în cursul anului 2014 timp de o lună de zile, perioadă în care aceasta s-a aflat la muncă în Italia. Astfel se presupune că reclamanta nu a avut vreo temere legată de atitudinea pârâtului față de minoră din moment ce a lăsat-o pe aceasta în îngrijirea exclusivă a tatălui în perioada în care a lipsit din țară.
De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile apelantei reclamante cu privire la greșita interpretare a materialului probator administrat în fața instanței de fond referitor la depoziția martorei Cheiță M., aceasta relatând faptele despre care a luat cunoștință în mod direct percepând prin propriile simțuri situația existentă, în raport de relația dintre părți și respectivul martor adică dintre chiriași și proprietarul imobilului în care au locuit părțile.
Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că, deși este evident faptul că părțile au o relație tensionată, din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat iminența producerii unor infracțiuni privitoare la viața și integritatea a apelantei reclamante și a minorei care să justifice adoptarea măsurii de obligare a intimatului să păstreze o distanță corespunzătoare față de aceasta, față de copilul părților, față de locuința lor și față de unitatea de învățământ a minorei.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 480 alin.1 C.pc., Tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, Tribunalul reține că, art. 453 C.p.c dă dreptul părții care a câștigat procesul să solicite plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit prevederilor art. 451 alin. 1 C. cheltuielile de judecată constau între altele în onorariile avocaților și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului, iar potrivit art. 452 partea care solicită astfel de cheltuieli trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor. În cauză, deși au fost solicitate de către intimat cheltuieli de judecată, nu au fost dovedite, nefiind depusă la dosar chitanța privind onorariul de avocat, motiv pentru care nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge apelul declarat de reclamanta S. M., CNP_, locuind efectiv în prezent în mun. C., .. D26b, ., împotriva sentinței civile nr. 5213/21.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul T. D., CNP_, domiciliat în Calafat, ., .. 14, . și cu domiciliul ales în localitatea Basarabi. . R. Baicoana V., județul D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 iunie 2015.
Președinte, A. M. M. | Judecător, I. C. D. | |
Grefier, A. D. |
Red.jud.A.M.M.
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.R.B.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 791/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
