Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1824/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1824/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚA C., împotriva sentinței civile nr. 4066 din
30 martie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- reclamantul S. C. Județean De Urgenta C., a formulat apel în termen, motivat,
- s-au comunicat motivele de apel către intimata pârâtă M. M.,
- intimata pârâtă M. M., nu a depus întâmpinare,
- se solicită judecarea cauzei în lipsă,
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pe pârâta M. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.215,68 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 27.11.2011 pârâta a fost internată la secția Ortopedie, în perioada 27.11-06.12.2011, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 3.215,68 lei, ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998, 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată .
De asemenea, reclamantul a mai precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul a mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 5/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.
În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 998, 999 C.civil, art. 112 C.proc.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv. și nici nu s-a prezentat in fața instanței pentru a formula apărări, deși a fost legal citat.
Prin sentința civilă nr.4066/30 martie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâta M. M., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile Codului civil conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâta a fost externată, respectiv de la data de 06.12.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 08.12.2014, potrivit art. 181 alin. 1, pct.3 și alin.2 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 27.01.2015, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 8, instanța a constatat că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care a admis excepția prescripției, invocată din oficiu și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 3.215,68 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege iar în conformitate cu dispozițiile art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, conform art.8 alin.1 ale cărui dispoziții sunt aplicabile cauzei de față, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul-reclamant a cunoscut paguba cu ocazia evaluării cuantumului cheltuielilor efectuate cu serviciile medicale acordate pârâtei M. M., evaluare concretizată în decontul de cheltuieli (27.11._11).
În raport de aceste constatări, în virtutea obligației impuse de art.18 din Decretul nr.167/1958 de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, este de necontestat că acțiunea promovată de reclamant în ceea ce privește creanța de 3.215,68 lei este formulată la data de 28.01.2015, după trecerea unui interval de 4 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.
Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că speță termenul de prescripție ar fi de 5 ani în considerarea caracterului fiscal al creanței.
O creanță fiscală își are ca izvor un titlu de creanță emis de organele competente iar colectarea creanțelor fiscale – procedură care se face doar în baza unui titlu de creanță care stabilește și individualizează creanța fiscală – se realizează direct prin executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act numit generic – titlu de creanță – ori în speță, obligația de plată s-a născut urmare a prestării unor servicii medicale, relațiile dintre părțile litigante neavând sub nici un aspect caracter fiscal. S. nu este un organ fiscal, nu emite titluri de creanță și nici nu are în competența sa acțiuni în executare silită. În situația în care s-ar admite că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de spitalizare ar fi o creanță fiscală, ar fi trebuit în mod obligatoriu, în sensul art.110 alin.2 C.proc.fiscală, or în situația de față nu există un astfel de act administrativ-fiscal.
Chiar apelanta – reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, făcând trimitere la decontul justificativ al cheltuielilor de spitalizare, ceea ce nu poate fi asimilat unui titlu de creanță, așa cum este definit de codul fiscal.
Intimatul-pârât, beneficiar al serviciilor medicale nu se află într-un raport de drept fiscal cu S. iar suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare nu poate fi considerat impozit sau taxă, ci rezultă din asistența medicală acordată, în considerarea calității Spitalului de furnizor de servicii medicale, în acest sens art.92 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuând că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului".
Prin urmare, creanța pretinsă de apelantul-reclamant nu are natură fiscală, fiindu-i astfel aplicabile regulile de drept comun privind prescripția extinctivă.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art.480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., cu sediul în municipiul C., ., județul D., cont RO 19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_,împotriva sentinței civile nr. în contradictoriu cu pârâta M. M., domiciliată în C., ., jud. D., CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, D. F. S. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehnored.F.M./4 ex.
Jud.fond.C.F.D.
← Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 621/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|