Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 1821/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1821/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C., împotriva sentinței civile nr. 4790 din
14 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. I. L., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- reclamantul S. C. Județean De Urgenta C., a formulat apel în termen, motivat,
- s-au comunicat motivele de apel către intimatul pârât I. I. L.,
- intimatul pârât I. I. L., nu a depus întâmpinare,
- se solicită judecarea cauzei în lipsă,
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată la data de 19.12.2014 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I. I. L. obligarea acestuia la plata sumei de 2965,18 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu servicii medicale.
În fapt, numitul I. I. L. a fost internat la Secția ortopedie a Spitalului Județean de Urgență C. in perioada 18.09._11, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 2965,18 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 cod civil și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, S. C. Județean de Urgență C. solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța obligarea la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
Totodată solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să il oblige la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plații efective a debitului.
Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii: "persoanele care prin faptele, lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spitalul cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 5/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se li portă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări .
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obliga de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul Național de asigurari de sanatate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurari de Sanatate D..
In cauza de față apreciază faptul ca printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sanatatii altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având in vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea reclamantă a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea reclamantă, în speță, S. C. Județean de Urgență C.. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției care a acordat îngrijiri medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Menționează că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata"" si face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscala cu privire atât la conținutul cat si cuantumul creanțelor fiscale .
In același timp obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscala: - obligația de a plati la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; - obligația de a plați majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani si potrivit alin. 1 termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, întrucât debitul menționat în cererea noastră de chemare în judecată este o creanță bugetară.
Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.
Menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea reclamantă, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art .998 și 999 C.Civil, 112 C.P.C și art.din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatății.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: decont de cheltuieli din data de 2.10.2011.
Instanța a dispus comunicarea cererii către parat, care nu a depus întâmpinare la dosar. Instanța a acordat primul termen de judecata la data de 14.04.2015, pentru cand a dispus citarea părților.
La termenul din data de 14.04 instanța a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a paratului si a reținut cauza in pronunțare.
Prin sentința civilă nr.4790/14 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a paratului, invocata din oficiu de instanța.
A fost respinsă cererea formulata de reclamantul S. C. Județean de Urgenta C., cu sediul în C., ., județul D., in contradictoriu cu pârâtul I. I. L.,, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art.248 alin. 1 Cod procedura civila “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
Acțiunea civila, ca ansamblu de mijloace procesuale prin care se poate realiza protecția juridica a drepturilor subiective si a situațiilor juridice ocrotite de lege, trebuie exercitata cu respectarea anumitor condiții generale ce se identifica in acelasi timp cu condițiile necesare pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poată fi parte in proces.
Astfel, se impune a fi verificate atât condiția formulării unei pretenții, cat si celelalte cerințe, respectiv interesul promovării acțiunii, capacitatea si calitatea procesuala.
În analiza excepției invocate, instanța a reținut că identitatea între persoana chemată în judecată si cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății condiționează soluționarea în fond a pricinii.
Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat despăgubirea sa de către pârât cu contravaloarea asistentei medicale acordate acestuia, arătând în considerentele de fapt ale cererii ca aceasta obligatie îi incumba ca o consecinta a faptului că nu a indicat in concret persoana care a produs prejudiciul.
Instanța a reținut că art 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stabilește cu claritate persoana împotriva căreia furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta pentru recuperarea daunei suferite ca urmare a prestării asistentei medicale în favoarea unei persoane – victima a unei agresiuni, sarcina reparării prejudiciului revenind persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Așadar, chiar legea stabilește cadrul procesual în care se va desfășura un eventual litigiu având ca obiect recuperarea contravalorii prestațiilor efectuate, excluzând posibilitatea obligării persoanei victimă a agresiunii la plata acestor sume.
In plus, legea sus menționată reglementează si aspectul cheltuielilor ocazionate de această situație, arătând în art 93 alin 1 că „finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgentă se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice si bugetul Ministerului Administrației si Internelor, din bugetul Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate etc.”
Rezultă astfel că nimic nu îndreptățește furnizorul de servicii medicale să solicite contravaloarea acestora câtă vreme sunt prestate în regim de urgenta, iar plata contribuției la asigurările sociale de sănătate se face tocmai cu scopul ca asiguratul să beneficieze de asemenea servicii.
Reglementarea posibilității furnizorului de servicii medicale de a acționa pe cei vinovați de lezarea sănătății altor persoane se înscrie în logica legii si explică rațiunea acesteia, aceea că acordarea asistentei medicale de urgenta să fie un drept al cetățeanului si o datorie a statului.
Cât privește invocarea ca temei al acțiunii a dispozițiilor generale ale angajării răspunderii civile delictuale ale art. 998-999 Cod civil acestea nu pot fi reținute ca temei legal al pretențiilor reclamantului, pentru că dispozițiile speciale ale art. 313 din legea precizată ce reglementează răspunderea civilă în această materie sunt nu numai de strictă interpretare si aplicare, ci înlătură aplicarea dispozițiilor cu caracter general cuprinse în codul civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. I. L., invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul apelant S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniu! sănătății ""persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi rate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de ari de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta ala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru din condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate 353 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de persoanele vinovate.
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat, acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate are obligația de a le restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În cauza de față, a apreciat faptul ca, printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art. 313 alin. 1 actul normativ mai sus menționat, a rezultat ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana; fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica duce la concluzia ca in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a solicita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale numai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care a accepta ideea că persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar fii implicit în imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare, având în vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru această existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a întreprins demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, Legea 95/2006 fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula căreia, pe cale de interpretare, nu pot fi create excepții în drept. Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai în vederea rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale, conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, situația în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar acesta, în caz contrar, în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune posibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Ținând cont de dispozițiile art. 313, din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea a acestora" iar „spitalul, in calitatea de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de medicala acordata, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt din Fondul național de asigurări de sănătate".
A menționat faptul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate victimelor accidentelor de circulație/agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii, in speța de fata S. C. Județean de Urgenta și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul apelant a arătat că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta decât, acesta are în evidență persoanelor spitalizate.
Apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedura Civila, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006, art. 21 și următoarele Cod Procedura Fiscala, art. 89 si următoarele C.Pr. Fiscala.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru conform disp. art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Părțile nu au solicitat încuviințarea și administrarea de noi probe, conform disp. art. 478 alin. 2 N.c.p.c.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Responsabilitatea juridică (penală, civilă, disciplinară, etc.) una dintre formele responsabilității sociale, definește capacitatea unei persoane de a-și asuma în totalitate obligațiile ce îi revin în urma săvârșirii unui act sau fapt ilicit prin care se încalcă normele dreptului obiectiv – pozitiv și, în consecință, de a putea fi supusă sancțiunii juridice pentru acțiunile sau inacțiunile sale prohibite, asupra cărora a putut decide în mod liber, având reprezentarea consecințelor sociale ale acestora.
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime aparținând unei persoane.
Poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, aceasta din urmă reprezentând neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În speță, însă, pasivitatea pârâtului și neformularea unei plângeri penale în cauză împotriva autorului nu este o împrejurare care să poată fi calificată drept faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu pentru a fi incidente dispozițiile art. 998 – 999 Cod Civil.
Exercitarea unei plângeri împotriva unei persoane este un drept și nu o obligație, nu există o reglementare legală care să oblige victima unui accident să solicite tragerea la răspundere a autorului accidentului. Exercitarea din oficiu a acțiunii penale de către organele judiciare în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, nu se confundă cu o eventuală obligație a victimei de a iniția demersurile judiciare în acest sens.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs accidentul, s-ar fi săvârșit o faptă ilicită atâta timp cât intimatul – pârât nu avea această obligație și nu a produs o pagubă în patrimoniul reclamantului. Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, așa cum a susținut și apelantul, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană și nu cea a pârâtului accidentat/agresat.
Astfel, sunt nefondate susținerile apelantului privind așa –zisa culpă a pârâtului pentru că nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 se prevede expres că prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, trebuie reparat de persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
În mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor legale mai sus menționate în condițiile în care din actele medicale depuse la dosar rezultă că pârâtul este persoana care a beneficiat de îngrijirile medicale.
În niciun caz, aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Tribunalul D. va avea în vedere că prima instanță a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente – art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a persoanei spitalizate, în deplină concordanță cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptei ilicite iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează sa respingă apelul ca nefondat, în baza art. 480 alin. 1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în municipiul C., ., județul D., cont RO 19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 4790/14 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu paratul I. I. L., CNP_, cu domiciliul în ., .. 149, județul D.,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, D. F. S. | |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehnored.F.M./4 ex.
Jud.fond.C.G.B.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-06-2015, Tribunalul... | Pretenţii. Hotărâre din 04-11-2015, Tribunalul DOLJ → |
|---|
