Pretenţii. Hotărâre din 23-01-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 43373/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 118/2015
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător V. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. în contradictoriu cu pârâta V. M., împotriva sentinței civile nr. 4032 din 20 martie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- este primul termen de judecată în apel;
- apelul este declarat și motivat în termen;
- au fost comunicate motivele de apel;
- nu s-a depus întâmpinare.
Față de lipsa părților, instanța, în temeiul art. 104 pct. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța, având in vedere ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantul reclamant, verificând din oficiu competenta constata ca, potrivit art 95 alin 1 pct 2 C., este competenta sa soluționeze cauza, că nu s-au solicitat probe prin cererea de apel și reține cauza în pronunțare .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.12.2013, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta V. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 448, 02 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale oferite pârâtei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, la data de 04.03.2010 numita V. M., a fost internată la Secția Chirurgie Toracică, în perioada 04.03._10, iar contravaloarea zilelor de spitalizare este în cuantum de 448, 02 lei, care nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform art.998 și 999 C. civil precum și condițiile prev. de art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei datorate reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
Au fost invocate dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 conform căruia S. în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală și având în vedere faptul că, . săvârșită asupra pârâtului face parte din infracțiunile prev. de Codul penal pentru care plângerea prealabilă se exercită de către partea vătămată, în condițiile în care acesta nu a formulat plângere în termenul legal împotriva făptuitorului, reclamanta este în imposibilitatea materială și legală de a recupera prejudiciu.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a fi restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
S. C. Județean de Urgență C., a făcut toate demersurile necesare pentru soluționarea pe cale amiabilă, în sensul că a înștiințat pârâtul solicitând să prezinte toate datele cu privire la accidentul de circulație/. a cărui/cărei victimă a fost și care a determinat internarea în unitatea sa.
În cauza de față apreciază faptul ca printr-o interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate.
In cazul în care s-ar accepta ideea că doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciara ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având în vedere faptul ca pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiuni, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Este de necontestat că, deși Codul civil român în vigoare nu consacră principiul îmbogățirii fără justă cauză ca izvor de obligații de sine stătător, el este recunoscut de unanimitatea literaturii juridice și consacrat ca atare de practica judecătorească. Potrivit acestui principiu, faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe temei juridic, naște în sarcina celui care își mărește astfel patrimoniul, având obligația de a restitui în limita măririi către cel care și-a diminuat patrimoniul, a baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului - rămânerea în pasivitate - care nu făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care a agresat-o.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Acest text de lege se coroborează cu dispozițiile art. 998 și 999 cod civil conform cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului/autorului accidentului chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca parata își recunoaște culpa prevăzuta de dispozițiile art.998-999 C.Civ., constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Din dispozițiile legale mai sus menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția făptuitorului, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa prevăzuta de dispozițiile art.998-999 C.Civ., constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului/autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acesteia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției sale care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
S-a menționat că suma pretinsă de către spital cu titlul de despăgubire constituie o creanță bugetară.
In drept, a invocat dispozițiile art. 998 și 999 C.Civil, 112 Cod Procedura Civila si art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Potrivit art.17 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea este scutită de obligația achitării taxei de timbru.
In temeiul art.242.alin2.Cod Procedura Civilă a solicitat judecarea și în eventuala lipsa.
În scop probatoriu, reclamantul a depus la dosar decontul de cheltuieli al pârâtei.
Pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, dar s-a prezentat in fata instanței pentru a formula apărări.
La termenul de judecată din data de 20.03.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Prin sentința civilă nr.4032/20.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției extinctive invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâta Vanauce M., ca tardiv introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele.
În speță, la data de 04.03.2010, pârâta V. M. a fost internată la S. C. Județean de Urgență C., Secția Chirurgie Toracică, în perioada 04.03._10.
Din decontul de cheltuieli atașat la dosarul cauzei, contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de internarea acesteia a fost în cuantum de 448, 02 lei.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu va reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
În acest sens, nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art.998, 999 Cod civil.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 05.03.2010, instanța a reținut că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța a constatat că acest termen s-a împlinit la data de 05.03.2013, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 17.12.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 8, instanța a constatat că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care a admis excepția dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 448,02 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege iar în conformitate cu dispozițiile art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, conform art.8 alin.1 ale cărui dispoziții sunt aplicabile cauzei de față, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul-reclamant a cunoscut paguba cu ocazia evaluării cuantumului cheltuielilor efectuate cu serviciile medicale acordate pârâtei V. M., evaluare concretizată în decontul de cheltuieli (04.02-05.03.2010).
În raport de aceste constatări, în virtutea obligației impuse de art.18 din Decretul nr.167/1958 de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, este de necontestat că acțiunea promovată de reclamant în ceea ce privește creanța de 448.02 lei este formulată la data de 18.12..2013, după trecerea unui interval de 4 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.
Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că speță termenul de prescripție ar fi de 5 ani în considerarea caracterului fiscal al creanței.
O creanță fiscală își are ca izvor un titlu de creanță emis de organele competente iar colectarea creanțelor fiscale – procedură care se face doar în baza unui titlu de creanță care stabilește și individualizează creanța fiscală – se realizează direct prin executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act numit generic – titlu de creanță – ori în speță, obligația de plată s-a născut urmare a prestării unor servicii medicale, relațiile dintre părțile litigante neavând sub nici un aspect caracter fiscal. S. nu este un organ fiscal, nu emite titluri de creanță și nici nu are în competența sa acțiuni în executare silită. În situația în care s-ar admite că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de spitalizare ar fi o creanță fiscală, ar fi trebuit în mod obligatoriu, în sensul art.110 alin.2 C.proc.fiscală, or în situația de față nu există un astfel de act administrativ-fiscal.
Chiar apelanta – reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, făcând trimitere la decontul justificativ al cheltuielilor de spitalizare, ceea ce nu poate fi asimilat unui titlu de creanță, așa cum este definit de codul fiscal.
Intimata-pârâtă, beneficiară a serviciilor medicale nu se află într-un raport de drept fiscal cu S. iar suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare nu poate fi considerat impozit sau taxă, ci rezultă din asistența medicală acordată, în considerarea calității Spitalului de furnizor de servicii medicale, în acest sens art.92 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuând că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului".
Prin urmare, creanța pretinsă de apelantul-reclamant nu are natură fiscală, fiindu-i astfel aplicabile regulile de drept comun privind prescripția extinctivă.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art.480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., cu sediul în C., ., județul D. cont RO19TREZ2915005XXX000154 deschis la Trezoreria C., în contradictoriu cu pârâta V. M., domiciliată în C., ..22, jud.D., CNP_, împotriva sentinței civile nr.4032 din 20 martie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, V. F. | |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.M.N.
28. 01. 2015
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.E.Z.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul DOLJ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 32/2015.... → |
|---|
