Pretenţii. Sentința nr. 4546/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4546/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 2178/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2178/2015
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător D. G.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât S. F. AUTOMOBILE C. împotriva sentinței civile nr.4546/07.04.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. LUCREȚIA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-pârât S. F. Automobile C., prin consilier juridic D. C. care depune la dosarul cauzei delegație și intimata-reclamantă, prin avocat S. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen
- au fost comunicate motivele de apel
- s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru
- s-a depus întâmpinare
- a fost comunicată întâmpinarea
- s-a depus răspuns la întâmpinare
- se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată pune în discuția părților competența Tribunalului D. în soluționarea prezentului apel și estimarea duratei procesului.
Apelantul-pârât S. F. Automobile C., prin consilier D. C., având cuvântul, învederează că Tribunalul D. este competent în soluționarea prezentei cauze și estimează durata procesului la trei luni.
Intimata-reclamantă I. Lucreția, prin avocat A. S., având cuvântul, învederează că Tribunalul D. este competent în soluționarea prezentei cauze și estimează durata procesului la un singur termen de judecată.
Instanța verificându-și competența, în raport de dispozițiile art.482 coroborat cu art.131 raportat la dispozițiile art.95 pct 2 și art. 94 pct. 1 litera k Noul Cod procedură civilă constată că este competentă, general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, în raport de dispozițiile art.238 Noul Cod procedură civilă, estimează durata procesului la un termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelantul-pârât S. F. Automobile C., prin consilier juridic D. C., având cuvântul, solicită admiterea apelului, anularea sentinței pronunțate de instanța de fond. Învederează că suma de 642 lei a fost reținută și calculată corect având în vedere prevederile statutului sindicatului. Legea nr.571/2003 definește foarte clar care sunt venituri din salarii. La pronunțarea hotărârii, instanța de fond nu a avut în vedere fișa de retribuție a intimatei-reclamante aferente lunii noiembrie în care este evident că venitul brut al acesteia a fost de_ lei și a fost plătit integral la 13.12.2012 conform prevederilor CCM, dată la care aceasta avea calitatea de membru de sindicat, corect fiindu-i reținută contribuția în cuantum de 642 lei. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă I. Lucreția, prin avocat A. S., având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Învederează că aceasta avea doar obligația de a achita contribuția aferentă lunii raportat la venitul salarial. Este greșită interpretarea făcută de apelantă în sensul că sumele compensatorii primite de aceasta ar fi venituri salariale brute aferente lunii noiembrie 2012, deoarece conform ofertei de participare la programul de încetare de comun acord a relației de muncă cu F. România din 22.11.2012, acele sume au fost menite să acopere nevoile existențiale pentru o perioadă de timp și nu au avut caracterul unor salarii. Cu cheltuieli de judecată.
Apelantul-pârât S. F. Automobile C., prin consilier juridic D. C., având cuvântul, învederează că au încetat relațiile contractuale cu acordul părților, astfel că acele sume de bani au fost cu titlu de salarii acordate. Salariile compensatorii au fost acordate cu titlu de bonusuri și au fost raportate la venitul din luna anterioară, respectiv noiembrie.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.09.2014, sub nr._ , reclamanta I. Lucreția a chemat în judecată pe pârâtul S. F. Automobile C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 642 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, a fost salariată la F. România SA și a avut calitatea de membră a Sindicatului F. Automobile C. și, în această calitate potrivit statutului sindicatului, plătea o cotă de cotizație lunară raportată la veniturile sale salariale.
Între reclamantă și F. România SA au încetat raporturile de muncă în baza deciziei nr. 629/28.11.2012.
La momentul concedierii, societatea a reținut și plătit către reclamantă sume compensatorii conform Ofertei de participare la programul de încetare voluntară de comun acord a relației de muncă F. România din 22.11.2012.
Odată cu plata acestor salarii compensatorii, pârâtul în cauză a reținut cu titlu de cotizație membru sindical suma de 26 lei pentru luna octombrie 2012, iar în luna noiembrie a reținut suma globală de 642 lei.
Reținerea sumei de 642 lei, fapt petrecut în luna noiembrie 2012 ca și cotizație sindicală este o sumă însușită nelegal, reclamanta nemaiavând calitatea de salariată și membru sindical, prevederea din statutul sindicatului privitor la cota ce constituie cotizație raportată la venitul salarial, nefăcând nici o referire la sumele compensatorii, care acoperă numai dezdăunarea salariatului ca urmare a concedierii și care au menirea să acopere necesitățile personale ale concediatului pe perioada cât încă nu este încadrat în muncă.
Ca atare, reținerea respectivă, direct din venitul său salarial și fără acordul său și fără obligație, reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului, motiv pentru care în baza disp. art. 1345 Cod Civil, acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând ca pârâtul să fie obligat la restituire, în baza dispozițiilor art. 1639 - 1647 Cod Civil.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar în acest sens următoarele: împuternicire avocațială, copie fișă retribuție pe lunile octombrie - noiembrie 2012, copie acord de încetare a contractului individual de muncă, copie decizie nr.629/28.11.2012, copie de pe cartea de identitate a reclamantei și proba cu interogatoriu.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, în baza dispozițiilor art. 411 Cod procedură civilă.
La data de 22.10.2014 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că potrivit susținerilor reclamantei, în baza Deciziei nr. 629/28.11.2012 raporturile de muncă existente între părți au încetat.
În conținutul deciziei nr. 629/28.11.2012 rezultă fără echivoc că raporturile de muncă existente între reclamantă și F. Romania SA, conform contractului individual de muncă nr._ din 16.10.1989 au încetat începând cu 01.12.2012.
A arătat că la momentul calculării și reținerea cotizației de sindicat – raportate în conformitate cu prevederile Statului și Legea 62/2011, la venitul salarial brut aferent lunilor octombrie și noiembrie, reclamanta avea calitate de salariat și de membru de sindicat și, drept urmare, cotizația a fost reținută corect și în temeiul legii.
A precizat că în cadrul F. Romania SA, data la care se plătesc salariile este data de 13 (treisprezece) a fiecărei luni, plata făcându-se în ziua de 13 a lunii următoare celei pentru care s-a calculat salariul și care s-a încheiat.
În concret, acest lucru înseamnă că retribuția pentru munca prestată de reclamantă, calculată conform fișei de retribuție anexă la dosar pentru luna noiembrie, a fost plătită la data de 13 decembrie, drepturile salariale fiind drepturi cuvenite pentru luna noiembrie, dată la care reclamanta avea calitatea de salariat cât și pe cea de membru de sindicat, conform deciziei de încetare a Contractului individual de muncă.
Pârâtul a precizat că în cadrul F. Romania SA, Programul de încetare voluntară de comun acord, nu înseamnă concediere, iar plățile făcute de societate nu sunt plăți reprezentând salarii compensatorii. Aceste plăți sunt plăți făcute ca drepturi salariale, ele constituind venit salarial aferent lunii pentru care au fost plătite.
De asemenea, evident contractul individual de muncă fiind un act bilateral, încetarea acestuia conform dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii (cu acordul părților), a fost condiționată de aprobarea de către angajator a cererii depuse de salariat.
În mod greșit reclamanta precizează că încetarea contractului individual de muncă a fost făcută ca urmare a unui proces de concediere, caz în care s-ar fi aplicat dispozițiile art. 65 Codul Muncii.
În cazul reclamantei, nu este vorba de încetarea contractului individual de muncă ca urmare a unui proces de concediere, iar încetarea acestuia a fost ca rezultat al acordului părților, conform art. 55 lit. b Codul Muncii și art. 7 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de companie, așa cum rezultă și din decizia nr. 629/28.11.2012 emisă de angajator.
Tocmai din acest motiv, sumele de bani plătite de angajator au fost raportate la salariul individual al fiecăruia (nu la salariul mediu pe companie ca în cazul concedierii) și au fost plătite ca drepturi salariale calculate în funcție de salariul de bază brut din luna anterioară încetării contractului individual de muncă.
În conținutul statutului pârâtului este prevăzută clar valoarea cotizației reprezentând 0,76% raportată ca baza de calcul la venitul lunar brut al fiecărui membru de sindicat.
Din textul acțiunii este evident că reclamanta a avut calitatea de membru al sindicatului F. Automobile din C., a cunoscut întocmai prevederile statutului sindicatului și prevederile Legii nr.62/2011 și a plătit cotizația în toată perioada în care a fost membru al sindicatului.
Față de argumentele arătate, pârâtul consideră că suma de 642 lei a fost reținută în mod corect ca valoare a cotizației de sindicat aferentă venitului brut al reclamantei cuvenit pentru luna noiembrie 2012, în conformitate cu prevederile statutului sindicatului F. Automobile din C., precum și cu prevederile legislației în vigoare.
Pentru aceste motive, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat prevederile statutului Sindicatului F. Automobile din C. coroborat cu Legea nr. 62/2011, Legea nr. 571/2003 și Legea nr. 53/2003.
În susținerea celor invocate a solicitat proba cu înscrisuri și orice altă probă necesară dezbaterii, depunând la dosar următoarele: extras din statutul Sindicatului F. Automobile din C., extras din contractul colectiv de muncă 2012 – 2013 F. România SA și extras din Legea Dialogului Social – Legea nr. 62/2011.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a susținut apărările invocate în cererea de chemare în judecată, arătând că veniturile încasate în luna noiembrie sunt sume compensatorii conform Ofertei de Participare la Programul de Încetare de Comun Acord a relației de muncă F. România din data de 22.11.2012, menite să acopere nevoile existențiale pe o perioadă de timp și nu salarii lunare, ori în această situație reclamanta nu mai avea calitatea de salariat și nici de membru de sindicat, suma reținută neputând face obiectul unor rețineri salariale deoarece destinația sumelor a fost alta.
Opinia pârâtului potrivit căruia sumele încasate sunt salarii nu poate fi primită, deoarece aceste sume au fost încasate în calitate de fost salariat și nicidecum ca salariat în funcție.
Prin sentința civilă nr.4546/07.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată reclamanta I. Lucreția, împotriva pârâtului S. F. Automobile C..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 616 lei reprezentând cotizația încasată de pârât necuvenit, aferentă lunii noiembrie 2012.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 350 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune, reclamanta I. Lucreția a chemat în judecată pe pârâtul S. F. Automobile C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 642 lei, cu cheltuieli de judecată.
Se reține că reclamanta a fost salariată la F. România SA și a avut calitatea de membră a Sindicatului F. Automobile C. și, în această calitate potrivit statutului sindicatului, plătea o cotă de cotizație lunară raportată la veniturile sale salariale.
Între reclamantă și F. România SA au încetat raporturile de muncă în baza deciziei nr. 629/28.11.2012.
La momentul concedierii, societatea a reținut și plătit către reclamantă sume compensatorii conform Ofertei de participare la programul de încetare voluntară de comun acord a relației de muncă F. România din 22.11.2012.
Odată cu plata acestor salarii compensatorii, pârâtul S. F. Automobile C. a reținut cu titlu de cotizație membru sindical suma de 26 lei pentru luna octombrie 2012, iar în luna noiembrie a reținut suma globală de 642 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1345 din Codul Civil "cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri."
Articolul 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Codul Fiscal prevede că: "sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă." În cuprinsul Statutului Sindicatului, la Capitolul IV, punctul 4.1.1. este stipulat faptul că Adunarea Generală a Liderilor stabilește cuantumul cotizației lunare la 0,76% din venitul brut lunar al fiecărui membru de sindicat, iar Legea Dialogului social nr. 62/2011 prevede la art. 24 "Cotizația plătită de membri de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat."
Or, din cuprinsul acordului de încetare a contractului individual de muncă, reiese că reclamanta I. Lucreția a acceptat Oferta Programului de Încetare Voluntară de Comun Acord a Relațiilor de Muncă lansat de Companie în data de 20.11.2012, semnând acest acord la data de 22.11.2012, în baza căruia a primit ca și compensație brută 24 de salarii brute de baza luând în considerare salariul de bază brut al angajatorului din luna anterioară încetării contractului individual de muncă.
Astfel, prin decizia nr. 629/28.11.2012 în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii și art. 7 lit. a din capitolul 6 al Contractului colectiv de muncă la nivel de companie, începând cu data de 01.12.2012 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei.
Se reține că în calitate de membră de sindicat reclamanta plătea lunar cu titlul de cotizație suma de 26 lei raportată la veniturile sale, conform fișei de retribuție pe luna octombrie atașată la dosar (fila 9).
Din probatoriul administrat se reține că pentru luna noiembrie 2012, reclamanta avea obligația de a achita suma de 26 lei raportată la veniturile încasate în calitate de salariat pe luna în curs, întrucât contractul individual de muncă a încetat la data de 01.12.2012, conform deciziei nr. 629/28.11.2012 atașată la dosar, (fila 11)
De asemenea, s-a reținut că sume compensatorii oferite conform Ofertei de Participare la Programul de Încetare de Comun Acord a relației de muncă F. România din data de 22.11.2012, sunt menite să acopere nevoile existențiale pe o perioadă de timp și nu salarii lunare, reclamanta nemaiavând calitatea de salariat și nici de membru de sindicat.
Așadar, conform art. 1636 cod civil " dreptul de restituire aparține celui care a efectuat prestația supusă restituirii sau, după caz, unei alte persoane îndreptățite, potrivit legii."
În consecință, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 616 lei reprezentând cotizația încasată de pârât necuvenit, aferentă lunii noiembrie 2012.
Fiind în culpă procesuală, potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariul apărătorului ales, conform dovezilor atașate în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. F. Automobile din C., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii apelului.
Apelantul consideră că se află în prezența unui conflict de muncă a cărui cerere de soluționare trebuia formulată și adresată către Tribunalul D., instanța în competența căreia intră judecarea acestor litigii, conform prevederilor art.269 C.muncii, art.95 NCPC, art.208 și 210 din Legea nr.62/2011 rep..
Pe rolul Judecătoriei C. a mai existat dosarul cu nr._/215/2014, iar prin s.c. nr.324/2015 din 16.01.2015, Judecătoria C. și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului D..
Astfel, invocă excepția necompetenței generale a Judecătoriei C. în soluționarea cererii, în toate situațiile ce au ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, competența revenind tribunalului.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond nu a avut în vedere nici fișa de retribuție a intimatei-reclamante aferentă lunii noiembrie în care este evident a venitul salarial brut al intimatei este în cuantum de_ lei și care a fost plătită integral la data de 13.12, 2012 conform prevederilor CCM și pentru vare acesteia i s-a reținut cotizația de sindicat în cuantum de 642 lei, aceasta având calitatea de salariat și membru de sindicat, în toată luna noiembrie și nici prevederile legale cu privire la calculul cotizației de sindicat și definirea veniturilor din salarii.
Instanța s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că sumele încasate de intimata-reclamantă sunt sume compensatorii ca urmare a unui proces de concediere și nu reprezintă salarii lunare, caz în care CIM ar fi fost făcută conform art.65 C.muncii, iar salariile plătite conform CCM ar fi fost raportate la salariul mediu pe companie și nu la salariul individual al fiecăruia.
Arată că participarea la programul de încetare de comun acord a relației de muncă oferit de apelantă ca urmare a negocierilor cu sindicatul nu înseamnă concediere, iar sumele plătite de angajator nu reprezintă salarii compensatorii, ele fiind plătite de acesta ca și bonus, o compensație salarială, motiv pentru care acestea au fost raportate la salariul individual al fiecăruia din luna anterioară încetării CIM și plătite ca și drepturi salariale, ele constituind venit brut salarial pentru una anterioară datei la care au fost plătite.
Atâta timp cât raporturile de muncă dintre reclamanți și pârâtă nu au încetat ca urmare a concedierii, nu se poate pune problema primirii de către aceasta a plăților compensatorii, ci ca un bonus care are caracterul drepturilor salariale.
Intimata I. Lucreția a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., arată că aceasta trebuia invocată la instanța de fond, cel târziu la primul termen de judecată, însă nu a fost invocată o asemenea excepție nicicând pe fondul cauzei, astfel încât instanța de fond să se pronunțe asupra ei, motiv pentru care solicită respingerea acestei excepției, apelantul fiind decăzut din dreptul de a o invoca.
Referitor la fondul cauzei, intimata arată că în calitate de salariat a achitat suma de 26 lei raportată la veniturile încasate pentru luna în curs, întrucât contractul individual de muncă a încetat la data de 01.02.2012.
În mod greșit apelanta a interpretat faptul că sumele compensatorii primite ar fi venituri salariale brute aferente lunii octombrie 2012, deoarece aceste sume sunt menite să acopere nevoile pârâtei existențiale pentru o perioadă de timp, nu au caracterul unor salarii, pârâta nemaiavând calitatea de salariat și nici cea de membru de sindicat.
În statutul sindicatului nu se face nicio referire la sumele compensatorii, care acoperă numai dezdăunarea salariatului ca urmare a concedierii și care au menirea să acopere necesitățile personale ale concediatului pe perioada cât încă nu este încadrat în muncă.
Apelantul a recunoscut că a acordat cele 24 de salarii conform programului Ofertei de Participare la Programul de Încetare Voluntară de Comun acord a relației de muncă F. România și că aceste sume sunt acordate ca recompensă pentru activitatea prestată de salariat.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că, în mod greșit, intimata a apreciat că sumele plătite de angajator sunt sume compensatorii care nu au caracterul unor salarii.
Sumele de bani plătite de angajator ca urmare a aderării intimatei la programul de plecare voluntară, la cerere, cu acordul părților, au fost raportate și calculate la salariul individual al acesteia, și au fost plătite ca drepturi salariale calculate la salariul de bază brut al intimatei din luna anterioară încetării CIM cu acordul părților, acestea reprezentând un bonus, o recompensă pentru activitatea prestată, ele nefiind salarii compensatorii ca urmare a unui proces de concediere și au constituit venitul brut al intimatei pentru luna la care a fost calculată și reținută cotizația de sindicat.
Asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 N.C.P.C. stabilesc că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării necompetenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Potrivit art. 130 alin. 2, pct. 2, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Sancțiunea nerespectării acestui termen limită, potrivit art. 185 alin. 1 N.C.P.C., este decăderea din dreptul de a invoca necompetența materială, chiar dacă este vorba de o excepție de ordine publică.
Dispozițiile art. 131 alin. 1 N.C.P.C. stabilesc că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care se constată competența instanței sesizate.
Instanța de fond a respectat aceste prevederi legale, la termenul din data de 27.01.2015, verificându-și competența și arătând că, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 pct.1 lit. j rap. la art. 107 C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
În aceste condiții, nu mai putea reveni asupra celor stabilite, încheierea de verificare a competenței având caracter interlocutoriu, potrivit art. 131 alin. 1 N.C.P.C.
Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta este întemeiat.
Astfel, se reține că intimata-reclamantă a fost salariat al S.C. F. Romania S.A., în funcția de economist, iar prin decizia nr. 629/28.11.2012 i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 30.11.2012, în temeiul art. 55 litera b din Codul muncii .
La încetarea contractului de muncă, reclamantul a primit salarii compensatorii în cuantum de_ lei din care pârâta i-a reținut contribuția de sindicat în cuantum de 642 lei .
Reclamanta susține că această cotizație la sindicat nu trebuia reținută alături de celelalte contribuții datorate bugetului de stat, cu atât mai mult cu cât plățile compensatorii nu sunt de natură salarială, impozitarea acestora fiind făcută diferit de impozitul pe salariu.
Instanța constată că potrivit art.24 din legea 62/2011 "Cotizația plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului fiscal", iar potrivit art. 55 alin. 1 din Legea 571/2003 privind codul fiscal veniturile din salarii sunt definite ca fiind " toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă".
Prin urmare, potrivit legii, contribuția ca membru de sindicat se calculează la venitul brut realizat, adică la toate veniturile realizate de salariat în baza unui contract individual de muncă.
Compensațiile oferite cu prilejul disponibilizării/pensionării intră în categoria veniturilor din salarii fiind plătite în considerarea raportului de muncă dintre părți și în mod corect angajatorul a reținut cotizația ca membru de sindicat pe care a virat-o apoi apelantei-pârâte S. F. Automobile C..
Față de cele arătate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 N.C.P.C.,va admite apelul, va schimba sentința apelată, în sensul că va respinge cererea ca neîntemeiată, reținând că intimata-reclamanta datorează plata acestei contribuții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul-pârât S. F. Automobile C., cu sediul în Municipiul C., ..29, județul D., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 4546/07.04.2015 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata-reclamanta I. Lucreția, CNP_, cu domiciliul în Municipiul C., .. 19, ., ., .
Schimbă sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
red. jud. D. G.
4 ex. – 17.12.2015
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1761/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
