Pretenţii. Sentința nr. 6053/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6053/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 204/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 204/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. Z.
Judecător A. B.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței nr. 6053/28.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul V. A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. G. pt. intimat, lipsind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen legal, se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Avocat G. G. pt. intimat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în efectuarea unei adrese către apelant pt. a comunica scrisoarea medicală și actele de internare care cuprind diagnosticul și motivul internării.
Instanța respinge ca inutilă soluționării cauzei proba solicitată de apărătorul intimatului, după care nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat G. G. pt. intimat solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 18 decembrie 2013 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul V. A. F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 633,78 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 3 mai 2010 pârâtul a fost internat la secția CH-BMF în perioada 3 mai-5 mai 2010 contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 633,78, sumă ce nu a fost achitată.
Reclamantul a mai arătat că, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul și că a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul a refuzat.
În drept au fost invocate disp. art. 998 și 999 Cod Civil, art. 112 C. pr. civilă, art. 313 din Legea 95/2006.
Reclamantul, în dovedirea acțiunii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse copiile următoarelor înscrisuri: decont de cheltuieli.
Prin sentința civilă nr.6053/28.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul V. A. F., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a fost internat la secția CH-BMF a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 3 mai-5 mai 2010.
Reclamantul a formulat acțiunea la data de 18.12.2013,după termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul 167/1958 art. 3.
Față de cele menționate, instanța a admis excepția prescripției și a respins acțiunea formulată ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 633,78 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Intimatul V. A. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că acțiunea reclamantului a fost introdusă tardiv, peste termenul de 3 ani, intervenind prescripția extinctivă, astfel cum în mod corect a constat și instanța de fond.
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în temeiul dispozițiilor art.476-477 NCPC tribunalul reține următoarele:
Reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei intimate ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.
Astfel, prin decizia nr.1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speța), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Tribunalul reține că, potrivit dispozițiile art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat, a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatei pârâte.
Așadar, astfel cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 18.02.2010, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, în mod corect s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 05.05..2013, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 17.12.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 7 din cadrul dosarului de fond, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată, din oficiu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza I N.c.p.c, tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în . cod fiscal_, împotriva sentinței nr. 6053/28.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul V. A. F., domiciliat în C., . R CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.
Președinte, R. L. Z. | Judecător, A. B. | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-M.M.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 70/2015.... → |
|---|
