Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-01-2015, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 119/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 119/2015

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător V. F.

Grefier C. C. S.

Pe rol judecarea apelului declarat de contestatorul B. I. în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECATORESC T. ANELIN D., împotriva sentinței civile nr. 7077 din 16 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- este primul termen de judecată în apel;

- apelul este declarat și motivat în termen;

- au fost comunicate motivele de apel;

- nu s-a depus întâmpinare.

- apelantul contestator solicită judecarea cauzei în lipsă.

Față de lipsa părților, instanța, în temeiul art. 104 pct. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța, având in vedere ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantul contestator, verificând din oficiu competenta constata ca, potrivit art 95 alin 1 pct 2 C., este competenta sa soluționeze cauza, că nu s-au solicitat probe prin cererea de apel și reține cauza în pronunțare .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.12.2013, sub nr._, contestatorul B. I. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr. 87/EX/2013, solicitând admiterea contestației, anularea formelor de executare, suspendarea executării până la soluționarea contestației, restituirea taxei de timbru și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, contestatorul a arătat că la data de 14.04.2011 s-a întocmit procesul-verbal . 11 nr._ de către C.N.A.D.N.R. SA, suma contravenției fiind 114,76 lei, iar la data de 22.04.2011 ora 12,32 a achitat suma contravenției din procesul-verbal menționat în contul bancar care era menționat în procesul-verbal. A precizat contestatorul că a făcut dovada plății procesului-verbal de mai multe ori, s-a luat legătura telefonică cu cei care au întocmit procesul-verbal, confirmând că a fost primită confirmarea achitării debitului și că nu mai sunt probleme, însă, la data de 16.12.2013 a primit înștiințare că este executat silit conform înștiințării privind măsura popririi, titlul executoriu în temeiul căruia a fost formulată cererea de executare fiind reprezentat de procesul-verbal de contravenție menționat anterior.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 – 714 NCPC.

La data de 30.01.2014, contestatorul a depus precizare la acțiune, prin care a arătat că înțelege să se judece cu B. T. Anelin D..

Prin sentința civilă nr.7077/16.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. E. Judecătoresc T. Anelin D., invocată de instanță din oficiu și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul B. I., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECATORESC T. ANELIN D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. E. Judecătoresc T. Anelin D. că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. a din același act normativ, executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii. De asemenea, dispozițiile art. 61 din Legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.

Prin urmare, din aceste texte legale rezultă că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, astfel că acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fata instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activa si pasiva în cadrul unei contestații la executare având doar partile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare. Calitatea procesual pasiva a executorului judecătoresc nu poate fi justificată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, deoarece executorul judecătoresc, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotărâre judecătoreasca irevocabila.

În același sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 162/22.04.2003 a statuat că în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin.1 ultima teză din C., atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege, decizie aplicabilă și în lumina dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.

Instanța a apreciat că, în cauză, nu este incidentă o astfel de situație, astfel că B. E. Judecătoresc T. Anelin D. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecații.

În raport de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția lipsei

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul B. I., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în contradictoriu cu C.N.A.D.R. București, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare.

În motivarea apelului se arată că instanța, în baza rolului activ ar fi trebuit să introducă în cauză și creditorul la cererea căruia a început executarea. Astfel, în mod greșit, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate din oficiu cât timp în cauză nu a fost introdus ca și intervenient forțat, creditorul obligației ce se executa silit.

Mai arată că a achitat amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenție . 11 nr._, sumă expusă în chitanța din 22.04.2011, astfel că, titlul executoriu reprezentat de acest proces-verbal rămâne fără suport juridic iar amenda deja plătită înlătură orice fel de răspundere a apelantului.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a actelor cauzei, Tribunalul constată că apelul este nefondat, din considerentele ce succed:

Potrivit principiului disponibilității părților ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează limitele procesului, acesta stabilind prin cererea de chemare in judecata limitele cadrului procesul in care se va desfășura judecata, inclusiv cu privire la părți.

Apelantul a susținut in motivele de apel ca instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a dispus introducerea forțată in cauza a creditorului.

Acest motiv nu poate fi primit de către Tribunal deoarece, pe de o parte, potrivit disp art 68 C., intervenientul forțat se poate introduce in cauza la cererea uneia dintre părți și nu din oficiu de către instanța, iar, pe de altă parte, rolul activ al judecătorului nu consta in a stabilii cadrul procesual, acesta putând, cel mult sa pună in discuția părților acest aspect, fapt pe care judecătorul fondului l-a și realizat citându-l pe contestator, in procedura de regularizare, cu mențiunea daca înțelege sa se judece în contradictoriu si cu creditorul și cu terțul poprit, așa cum rezulta din rezoluția existenta in dosarul de fond.

Mai mult, în ceea ce privește susținerile apelantului in sensul că a achitat amenda aplicata prin procesul verbal ce constituie titlu executoriu, Tribunalul reține că acest aspect nu are relevanță in cauză deoarece ceea ce se execută silit este tariful de despăgubire și nu amenda contravențională.

În consecință, in temeiul art 480 C., apelul declarat de contestatorul B. I. împotriva sentinței civile nr. 7077 din 16 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de contestatorul B. I., CNP_, cu domiciliul în Târgu-J., ., nr. 25, ., ., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECATORESC T. ANELIN D., C.I.F. RO_, cu sediul în C., .. 54A, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 7077 din 16 mai 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015.

Președinte,

M. N.

Judecător,

V. F.

Grefier,

C. C. S.

Red.jud.V.F.

Tehn.VF și S.V.

4 ex./02 02 2015

Jud.fond-A.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-01-2015, Tribunalul DOLJ