Revendicare imobiliară. Decizia nr. 643/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 34549/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 643/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. Ș.
Judecător L. C. C.
Grefier F. C. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelantele - pârâte A. S. și A. G., împotriva sentinței civile nr._/17.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și intimații pârâți A. T., Ț. V., T. M. și V. R., având ca obiect grănițuire.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 06.04.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
La data de 22.12.2011 reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâții A. S., A. G. și A. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ca pârâții să demoleze gardul despărțitor dintre curțile lor și să-l refacă pe vechiul aliniament, în caz contrar să fie autorizat reclamantul să demoleze gardul și să-l refacă pe vechiul amplasament, eventul să construiască un altul pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 131 mp teren de curte ocupată din terenul său, conform TDP nr. 2085-2164/22.08.1997 eliberat pe numele mamei sale D. P..
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că se învecinează cu pârâții în partea de vest și în partea de nord se învecinează cu drumul comunal.
Din anul 1988 pârâții au înlocuit gardul de scândură în partea de nord cu altul de beton, la drumul comunal și amplasarea gardului din plăci de beton s-a făcut din partea de vest a locuinței lor către partea de est, iar când să instaleze ultima placă, ajungând la hotarul dintre reclamant și pârâți trebuia să taie dintr-o placă de 2 ml pentru o porțiune de 0,70 m, dar A. T. l-a chemat și l-a rugat să nu mai taie placa și să o pună întreagă că și așa se va respecta linia de hotar dintre ei.
Din acel moment placa a fost amplasată pe dreptul curții reclamantului pe o lungime de 1,30 m.
A mai arătat că hotarul dintre proprietățile părților de la nord la sud se întinde pe o suprafață de 90 ml, la nord au vecini drumul comunal la sud drumul național, iar pe distanța de 45 ml de la nord la sud gardul despărțitor aparține pârâților și este din plasă din sârmă împletită, susținută pe șpalieri din beton, iar reclamantul are cealaltă parte de 45 ml. de la mijlocul curții până la sud la drumul național.
Pârâții din anul 1997, de când mama sa a părăsit domiciliul, mutându-se la una din surorile sale din satul Sărata până în anul 2005, profitând că au plasă de sârmă și că reclamantul le-a tolerat să nu mai spargă acea placă din beton, în lipsa sa au început să mute în perioada când nu era acasă, linia de hotar, mutând șpalierii ce susțineau plasa de sârmă și plasa respectivă pe curtea sa, cu scopul de a ajunge la capătul plăcii lor din ciment din partea de nord, în felul acesta i-au ocupat din suprafața de teren.
A mai arătat că a făcut ieșirea din indiviziune cu mama sa și a devenit proprietar numai pe casă, dar nu și pe suprafața de teren intravilan, dar cu acea ocazie s-a efectuat expertiză, din care rezultă că în TDP eliberat pe numele mamei sale este o suprafață de teren de 1858 mp scriptic, iar faptic în anul 2002 conform copiei cadastrale figura cu 1712 mp faptic, deci cu un minus de 146 mp curte.
Cu ocazia vânzării-cumpărării, între D. E. și pârâți s-a efectuat cadastrul din care se observă că pârâții figurau scriptic în TDP cu suprafața de 1174 mp, iar în cadastru figurează cu 1335 mp, deci cu un plus de 161 mp în anul 2005.
A mai arătat că la data de 04.01.2008 i-a chemat în judecată pe pârâți și prin s.c.nr. 802/22.01.2009 s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active.
În prezent, mama sa a decedat și fiind moștenitorul acesteia, având în vedere și adeverința eliberată de Primăria comunei Călărași, consideră că este îndreptățit să revendice cele solicitate în sensul stabilirii liniei de hotar, întrucât persoana care a efectuat cadastrul pârâților avea obligația să sesizeze Primăria comunei Călărași, iar notarul care a întocmit actul de vânzare-cumpărare între A. S. și D. E., putea să observe diferența de teren dintre cadastru și titlu de proprietate, dar pentru că nu a observat aceste aspecte, reclamantul a sesizat organele de anchetă penală.
Față de aceste considerente, a solicitat admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a depus la dosar: TDP nr. 2085-2164/22.08.1997, plan de amplasament, acte de stare civilă, adeverința nr. 3043/24.05.2011, TDP nr. 614-_/25.01.1996, plan de amplasament, contract de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 102/14.04.2005, s.c.nr. 802/22.01.2009 a Judecătoriei C., referat din 01.07.2011 al Poliției orașului B., încheiere din 24.05.2011 din dosar nr._/215/2011, TDP nr. 1287-_/16.02.997, plan de amplasament, extras de carte funciară G. Vergica, încheiere nr._ dată la 23.12.2011 de O.C.P.I. D., ordonanța nr. 399/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Pârâții A. S. și A. G. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În fapt, au arătat că în anul 2008 s-au judecat în acțiune în grănițuire cu reclamantul asupra liniei de hotar, acțiune ce a fost respinsă datorită excepției invocate de pârâți privind calitatea procesuală a acestuia.
Respingerea acțiunii reclamantului cât și a recursului formulat de acesta s-a făcut pe baza faptului că acesta nu este titularul dreptului de proprietate din TDP nr. 2085-2164/22.08.1997.
A invocat de asemenea, excepția autorității de lucru judecat cu privire la această acțiune în grănițuire invocate acum potrivit disp. Art. 166 C.P.CIV., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile privind această excepție.
În drept, au invocat disp. Art. 115 – 119 C.P.CIV.
La data de 10.01.2012 reclamantul D. I. a depus precizare la acțiune prin care învederează că pârâții deși în mod abuziv au trasat un nou aliniament așa cum au dorit din partea nordică (capătul plăcii de gard ) spre sud față de linia de hotar a vechiului amplasament, gardul despărțitor dintre reclamant și ei fiind de sârmă împletită a devenit un fel de semilună cu boltă masivă către reclamant, în felul acesta i-a ocupat suprafața de teren conform diferențelor existente dintre actele cadastrale și titlurile de proprietate, adică fapticul pe teren (fișa cadastrală a fiecărui titlu de proprietate ) nu corespund.
Tocmai de aceea, a solicitat o expertiză la fața locului, singura în măsură să stabilească cu exactitate linia de hotar pe vechiul amplasament în raport de suprafețele de teren intravilan înscrise în titlul de proprietate al titularului de drept.
A solicitat să se rețină că mai are un dosar de partaj succesoral pe rol la CF5 dosar nr._/215/2011 termen 02.20.2012 și a considerat că este necesar cu prioritate de a da curs acestei expertize întrucât în raport de soluționarea dosarului sus menționat privind vechiul amplasament va fi utilă și soluționarea dosarului privind partajul succesoral în care va avea loc o altă expertiză.
A depus alăturat și comunicarea din dosarul de urmărire penală nr. 399/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. din care rezultă destul de clar că cei doi ( expertul cadastral și notarul public ) au falsificat planul de amplasament și delimitarea terenului aparținând reclamantului și că fapta săvârșită de către aceștia s-a prescris, iar P. de pe lângă Curtea de Apel a înaintat către Judecătoria C. anularea în parte sau în totalitate a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 102 din data de 16.04.2005.
A solicitat efectuarea unei expertize la fața locului singura în măsură să concluzioneze asupra liniei de hotar a vechiului amplasament, în raport cu suprafețele de teren intravilan existente în titlul de proprietate al fiecărui autor.
Reclamantul a depus la dosar ordonanța nr. 399/P/2011/26.04.2011, încheiere din 13.12.2011, certificate de deces D. P..
Prin încheierea de ședință din data de 02.02.2012 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți, reținând că fondul raporturilor juridice nu a fost soluționat prin s.c.nr. 802/22.01.2009 și a fost unită cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâți.
Prin încheierea de ședință din data de 15.03.2012 instanța, la solicitarea reclamantului a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte a moștenitoarelor T. V., T. M. și V. R..
La data de 20.04.2012 pârâta T. M. a depus întâmpinare prin care a precizat că aceasta prin căsătorie a părăsit acel domiciliu părintesc din . 45 de ani, în locuința respectivă rămânând fratele său D. M I., așa cum stabiliseră părinții la acea vreme.
În ceea ce privește gardul despărțitor existent între fratele său D. I. și pârâții A. S., A. G. și A. T. fiind vorba de o delimitare de hotar între cele două suprafețe de teren curte existente în litigiu, solicită ca instanța să dispună efectuarea unei expertize tehnice care să delimiteze cu exactitate linia de hotar între cele două suprafețe de teren,în funcție de titlurile de proprietate eliberate pe numele părinților lor, conform legii nr. 18/1991 și cu această ocazie după efectuarea acestei expertize și delimitarea liniei de hotar se va stinge conflictul între cele două părți, conflict ce există de aproximativ 6-7 ani.
Pârâta a depus la dosar acte de stare civilă.
La termenul de judecată din data de 26.04.2010 instanța a luat din oficiu interogatoriu pârâtei Ț. V., care a declarat că este moștenitoarea autoarei D. P. și nu își însușește acțiunea în revendicare formulată de reclamantul D. M. I..
Prin încheierea de ședință din data de 07.06.2012, instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiză specialitatea topografie, care să stabilească linia de hotar în funcție de TDP emise pe numele părților, să se stabilească dacă linia de hotar este cea veche de peste 40 de ani sau este o linie de hotar modificată.
Prin încheierea de ședință din data de 14.06.2012, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul D. M I. și a încuviințat ajutorul public judiciar sub forma reducerii onorariului de expert cu 50 % astfel că reclamantul va achita onorariu de expert de 400 lei din onorariul de 800 lei fixat de instanță.
Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost efectuat de către expert D. A. V. și a fost depus la data de 21.03.2013, iar la dosar a fost depus și raportul de expertiză întocmit de expertul D. V., încuviințat ca expert asistent pentru reclamant, prin încheierea de ședință din data de 06.09.2012 instanța a încuviințat ca la efectuarea expertizei să participe expertul asistent D. V. pentru reclamant.
Pârâții A. G. și A. S. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că linia de hotar a fost stabilită total greșit, luându-se în considerare TDP al vecinului lor N. F. I., cu nr. 1287-_/16.02.1997, expertul nu a efectuat măsurători în teren, rezultând astfel o suprafață greșită de 145 mp.
Reclamantul a formulat obiecțiuni, în sensul de a se ține seama de latura de sud a terenului pârâților, conform lucrării de cadastru nr. 5043/16.02.2005 care are lungimea de 14,70 ml și nu de 14,83 ml cât a menționat expertul în schița anexă, expertul nu a ținut seama de faptul că a ocupat suprafața de 41 mp delimitată de punctele 12-46-45-44-43-41-47-12 în anul 2008 ulterior efectuării cadastrului nr. 5043/16.02.2005 al pârâților și că a fost avertizat de Primăria comunei Călărași să-și retragă gardul pe vechiul amplasament, în această situație suprafața ce o deține cu acte la data efectuării expertizei este de 1705 mp nu de 1746 mp, expertul trebuia să țină seama de suprafața totală din ambele titluri de proprietate, concluzia la care a ajuns expertul că pârâții dețin în plus suprafața de 112 mp este greșită, să confirme sau să infirme expertul că acel gard de sârmă aparține pârâților, că această plasă de sârmă era boltită către curtea sa, iar lângă această sârmă în curtea pârâților erau peste 7-8 tone de pământ existente până în prezent, obiecțiuni la care expertul a răspuns la data de 04.06.2013.
La data de 13.06.2013 la solicitarea reclamantului s-a luat interogatoriu pârâtei A. G., care a răspuns că gardul dintre cele două proprietăți conform TDP este din sârmă, este al său de peste 40 de ani și nu este uzat.
Prin încheierea de ședință din data de 13.06.2013 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ până la soluționarea dosarului nr._/215/2011, având ca obiect partaj succesoral
La data de 04.09.2013 reclamantul și pârâta T. M. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, susținând că au pe rolul Judecătoriei C. dosar nr._/215/2011 având ca obiect partaj succesoral și este strict necesar soluționarea dosarului de grănițuire pentru a se stabili suprafața de teren ce urmează a fi împărțită de moștenitorii defunctei D. P., cauza fiind repusă pe rol la data de 12.09.2013.
Reclamantul a depus la dosar procură specială aut. sub nr. 1009/05.08.2013, declarație dată de V. R. aut. sub nr._/25.10.2012, raport de expertiză din dosar nr._/215/2011.
Prin s.c. nr._/17.09.2013 Judecătoria C. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocata de parata A. G.; a admis acțiunea precizata, formulată de către reclamantul D. I., in contradictoriu cu pârâții. A stabilit linia de hotar dintre proprietățile pârtilor cea stabilita de expert D. V. A.,in varianta a II propusa in răspunsul la obiecțiuni (anexa 2, culoare roșie). Au fost obligați pârâții A. G., A. T. si A. S. sa lase reclamantului in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de teren de 148 mp, individualizata in schița anexa (anexa2) la raportul de expertiza, întocmit in varianta a II a din răspunsul la obiecțiuni. Au fost obligați parații sa construiască gardul pe amplasamentul stabilit de expert iar in caz de refuz, autorizează pe reclamant sa construiască gardul pe cheltuiala paraților. Au fost obligați pârâții A. G., A. T., A. S. către reclamant la 2200 lei cheltuieli de judecata și către Statul R. la 400 lei reprezentând ajutorul public încuviințat reclamantului prin încheierea de ședința din 14.06.2012 conform OUG 51/2008.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 137 C.pr.civ., a reținut și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Instanța a avut în vedere condițiile de exercitare a acțiunii în revendicare între care și aceea că un coproprietar sau coindivizar nu poate introduce acțiunea împotriva terților, acțiunea se poate exercita de către toți copărtașii cărora le aparține proprietatea.
S-a constatat că reclamantul, deși a promovat în nume propriu acțiunea în grănițuire și în revendicare a chemat în judecată și pe ceilalți moștenitori cu scopul de a-și însuși acțiunea formulată de acesta.
Deși suprafața de teren revendicată se află în curtea în care este amplasată casa de locuit a reclamantului pe care o stăpânește de peste 30 de ani de zile, se constată că acțiunea introdusă de reclamant are ca scop readucerea suprafeței de teren revendicată în masa succesorală a defunctei D. P. iar nu simpla recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra unei cote părți ideale nedeterminate în materialitatea sa.
Din susținerile moștenitoarei T. M. din întâmpinare, din declarația autentificată sub nr._/25.10.2012 de Ambasada României în Italia prin care moștenitoarea V. R. declară că înțelege să rămână străină de succesiunea defunctei D. P., având în vedere și poziția procesuală a moștenitoarei pârâte Ț. V. care prin declarația dată in instanță la data de 26.04.2012 a arătat că nu își însușește acțiunea în revendicare formulată de reclamant, dar a fost de acord cu suspendarea dosarului nr._/215/2011 având ca obiect partaj succesoral până la soluționarea acțiunii în revendicare promovată de reclamant, instanța apreciază că în raport de motivele de fapt și de drept ale prezentei acțiuni, reclamantul justifică faptul că are calitate în a promova acțiunea în revendicare și, în consecință, excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâții A. G. și A. T. va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul și pârâtele T. M., V. R. și Ț. V. sunt proprietarii unei suprafete de teren de 1858 m.p. înscrisă în T 30 P 1189 P 1190 intravilan ., conform TDP nr. 2085- 2164 /22.08.1997 eliberat pe numele autoarei lor, D. P., iar pârâții dețin în baza TDP nr. 614-_/25.01.1996 suprafața de 1174 m.p. înscrisă în T 30 P1191 P 1192 P 1193 intravilan ..
Suprafețele imobilelor în litigiu s-au măsurat în prezența pârâților și a expertului asistent D. V..
În raportul de expertiză întocmit în urma obiecțiunilor formulate de părți s-a propus a doua variantă de grănițuire a proprietăților ținând cont de distanța de 14,70 m.p. din documentația cadastrală nr. 5043/2005 a pârâților și s-a constatat că situația actuală a imobilului reclamantului, așa cum este îngrădit este de 1746 m.p. din care expertul a scăzut suprafața de 41 m.p. ocupată de reclamant din domeniul public, astfel că în prezent are suprafața de 1705 m.p. identificată pe planul de situație anexă la raportul de expertiză având în minus suprafața de 148 m.p. în timp ce pârâții au în prezent, conform expertizei suprafața de 1319 m.p., față de 1171 m.p. suprafața pe care ar trebui să o aibă pârâții, rezultând suprafața de 148 m.p. deținută în plus de pârâți, confruntându-se titlurile de proprietate și documentațiile cadastrale ale părților.
Potrivit prevederilor art. 480 cod civil dreptul de proprietate este "dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", iar acțiunea în revendicare, este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acelui bun de la posesorul neproprietar.
Este de principiu ca, în cadrul acțiunii în revendicare, reclamantului îi incumbă obligativitatea dovedirii pretențiilor formulate făcând dovada pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului pretins, iar pe de altă parte să facă dovada că pârâtul ocupă în mod abuziv acest bun.
În cauză, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat precum și că pârâții ocupă suprafața de teren revendicată, respectiv că aceștia, în prezent sunt posesorii terenului revendicat.
Astfel, pârâții sunt posesorii neproprietari ai terenului în suprafață de 148 m.p. și în consecință vor fi obligați în raportul juridic dedus judecății, reclamantul fiind îndreptățit în acest fel să solicite în temeiul art. 480 Cod civil, recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea suprafeței de teren de la pârâți.
În raport de actele de proprietate ale părților, expertul a constatat la fața locului linia de hotar dintre proprietăți ca fiind cea materializată în anexa 2, culoare roșie, la răspunsul la obiecțiuni, urmând ca în temeiul art. 584 Cod civil, potrivit căruia orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, instanța să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților ca fiind cea menționată mai sus.
Din concluziile raportului de expertiză precum și din planșele foto depuse la dosar a rezultat ca gardul existent pe hotarul comun este deteriorat, nu este estetic și nu este amplasat pe hotarul stabilit de expert, urmând ca pârâții să fie obligați în temeiul art. 1073 Cod civil să construiască gardul pe amplasamentul stabilit de expert iar în caz de refuz, va autoriza pe reclamant să construiască gardul pe cheltuiala pârâților.
Împotriva sentinței civile nr._/17.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., au declarat apel apelantele-pârâte A. S. și A. G., prin care au solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate și a respingerii acțiunii formulată de reclamant, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. în subsidiar:admiterea recursului,casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria C.
În esență, apelantele au arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru mai multe motive:
Au invocat insuficienta timbrare a acțiunii prin raportare la cele trei petite și taxa de timbru de 19 lei.
Au invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active a tuturor coproprietarilor imobilului și lipsa calității procesuale active a reclamantului având în vedere că doctrina și practica judiciară au stabilit că acțiunea în revendicare nu poate fi exercitată doar de unul dintre coproprietari, fiind obligatorie exercitarea ei de către proprietarii, în aplicarea principiului unanimității, întrucât este pus în discuție un drept exclusiv și determinat al unui bun.
Apelantele au arătat de asemenea, că pe lângă faptul că acțiunea în revendicare a reclamantului formulată împotriva surorilor sale, celelalte coproprietare ale imobilului, este inadmisibilă, inadmisibilă este și acțiunea în revendicare promovată doar de reclamant împotriva noastră, a celorlalți pârâți, cu încălcarea deci a principiului unanimității.
La termenul din 26.04.2013 s-a prezentat în fața instanței pârâta Ț. V. care a declarat că este moștenitoarea autoarei D. P. alături de reclamantul D. I., T. M. și V. R. și că nu își însușește acțiunea în revendicare formulată de D. M I. (fila 91).
Au susținut de asemenea, că instanța a ignorat susținerile privind amplasamentul gardului care este același de peste 40 de ani, ceea ce impunea sancționarea cu fine de neprimire a cererii de revendicare imobiliară datorită intervenirii prescripției achizitive.
Nu s-au administrat probe pentru dovedirea acestei stări de fapt, iar solicitarea formulată prin apărător la data de 07.06.2012, ca expertul sa stabilească dacă linia de hotar este mai veche de 40 de ani sau este o linie de hotar modificată, a fost ignorată atât de instanță cât și de expertul desemnat (fila 119).
Obiectivele expertizei nu au fost stabilite de instanță, fiind încălcate astfel dispozițiile. art. 17 din OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, cu modificările ulterioare: „organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul indică scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuieli de deplasare când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile numele persoanei desemnate să efectueze expertiza."
Suprafața de teren revendicată nu a fost evaluată în vederea stabilirii cuantumului taxei de timbru datorată și a căii de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria C. în cauză.
Raportul de expertiză a fost efectuat de dl expert D. A. V., deși prin încheierea din 21.03.2013, asupra căreia nu a mai revenit, instanța de fond a numit să efectueze expertiza pe dl expert M. A. D., dispunând totodată retragerea onorariului expertului D. V. A. (fila 175).
Raportul de expertiză nu a fost vizat și înregistrat la Biroul local de Expertize tehnice și nici la O.C.P.I. D., deși avizarea expertizelor topo de către O.C.P.I. este obligatorie prin raportare la prevederile art. 4, 8 și 10 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 634/2006 și art. 59 din Legea nr.7/1996.
Amplasamentul liniei de hotar dintre proprietatea noastră și aceea a vecinilor din partea de vest, familia N., redat în Planul de amplasament al corpului de proprietate, înregistrat la 0JCPI D. sub nr. 5043/16.02.2005 (fila 11), necontestat în cauză, nu a fost respectat de expert (fila 224).
Expertul nu a arătat probele și argumentele opiniei formate.
Reclamantul a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză, întrucât a solicitat prin acțiunea introductivă revendicarea suprafeței de 131 m.p., iar instanța a admis acțiune pentru 148 m.p.Starea de fapt reținută de instanță este o contradicție cu dispoziția de obligare la a-i lăsa doar reclamantului în proprietate și liniștită posesie suprafața respectivă, nu și celorlalți copărtași.
In hotărâre nu se arată care sunt argumentele pentru care instanța a
hotărât ca noua linie de hotar să aibă configurația propusă de expert și nu o alta.
Apelantele au invocat de asemenea, nerespectarea dispozițiilor art.584 Cod Civil și nemotivarea hotărârii în ceea ce privește obligarea la cheltuielile de grănițuire și cheltuielile de judecată.
In susținerea cererii de ajutor public judiciar reclamantul a depus la dosar dovada veniturilor sale pentru lunile septembrie 2011 și noiembrie 2011, iar prin cerere a făcut declarații neadevărate cu privire la bunurile pe care acesta le are în proprieetate (a se vedea în acest sens sentința civilă nr. 1696 pronunțată la data de 06.02.2002 în dosarul nr._/1999, depusă chiar de reclamant la dosar - fila 236 - 238).
Instanța de fond, prin încheierea din 14.06.2012 a încuviințat ajutorul public judiciar sub forma reducerii onorariului de expert cu 50%, cu neobservarea îndeplinirii de către reclamant a îndatoririi de a pune la dosar dovada veniturilor pentru două luni anterioare formulării cererii și a obligației sale legale de a face declarații adevărate cu privire la bunurile pe care le deține în proprietate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant D. I., a formulat întâmpinare prin care a arătat că a fost obligat la plata diferenței de taxă de timbru și a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, întrucât jurisprudența CEDO impune ca aplicarea regulii unanimității să nu se mai facă rigid, ci în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte.
În atare condiții, măsura cerinței obținerii acordului tuturor coproprietarilor reclamantului o sarcină disproporționată de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată garantat de art. 6 alin. 1 din CEDO.
A arătat de asemenea, că susținerea apelantelor privind amplasamentului gardului de peste 40 de ani și intervenirea prescripției achizitive reprezintă o cerere nouă inadmisibilă în recurs.
Avizarea expertizei de către OCPI D. nu este obligatorie pentru instanță.
Apelantele nu au cerut instanței avizarea expertizei de OCPI D., nici reclamantul nu a cerut și-atunci de ce să o facă instanța dacă nu era obligatorie conform legii și nici o parte nu ceruse acest lucru?
Amplasamentul liniei de hotar dintre proprietatea recurentelor și aceea a
vecinilor de la vest, familia N., redat în Planul de amplasament al corpului de proprietate nu a fost respectat de expert.
În cererile de la filele 195, 211, 225 si in concluziile scrise (fila 270) a solicitat omologarea variantei 2 a raportului de expertiza efectuat de D. A..
Instanța nu se poate substitui expertului. Instanța nu putea să hotărască
ca linia de hotar să aibă altă configurație decât cea propusă de expert pentru că nu este specializată în această chestiune, expertul este cel care propune linia de hotar.
Intimatul a arătat de asemenea, că apelantele nu pot critica modul de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Prin încheierea din 20 martie 2014, instanța a încuviințat proba cu expertiza specialitatea topografie stabilind ca obiective identificarea suprafeței deținută de părți conform actelor lor de proprietate, respectiv pentru intimatul-reclamant D. I. – TDP aflat la fila 5 din dosarul de fond – 2085-2164/22.08.1997 iar pentru apelantele-pârâte – TDP aflat la fila 10 din dosarul de fond – 614-_/25.01.1996, identificarea suprafeței de teren situată în T 30 P 1189, P 1190, P 1191; P 1192, P 1193 în funcție de actele de proprietate menționate mai sus și planurile parcelare care au stat la baza emiterii lor, să se precizeze dacă reclamantul D. I. ocupă vreo suprafață de teren din domeniul public, iar în caz afirmativ să se indice care este această suprafață cu dovezi în acest sens, să se precizeze dacă documentația cadastrală a autoarei pârâților numita D. E. ( aflată la fila 11 din dosarul de fond) respectă TDP ul indicat (614-_/25.01.1996) respectă planurile parcelare ce au stat la baza emiterii acestora, să se precizeze dacă în urma măsurătorilor, pârâții ocupă vreo suprafață de teren din terenul reclamantului, în caz afirmativ se va preciza care este această suprafață, urmând a fi indicată prin amplasament, vecinătăți și dimensiuni, să se stabilească linia de hotar între părți, să se întocmească o schiță, să se evalueze terenul în litigiu și totodată a dispus efectuarea unei adrese către Comisia Locală Călărași pentru a înainta la dosarul cauzei planurile parcelare ce au stat la baza TDP-ului nr 2085-2164/22.08.1997 emis pe numele numitei D. P. și TDP-ului nr. 614-_/25.01.1996 emis pe numele numiților D. E. și V. Pantele. A încuviințat proba cu martori și interogatoriu.
În ședința din 8 mai 2014, s-a procedat la luarea interogatoriului intimatului-reclamant D. I. și au fost audiați martorii S. I. și V. D..
Raportul de expertiză efectuat de expertul Păcioga-C. R. a fost depus la dosar la data de 01.09.2014, iar prin încheierea din 25.09.2014 au fost încuviințate în parte obiecțiunile formulate de apelante.
Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la dosar pentru termenul din 6 noiembrie 2014.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește prima critică din apel referitoare la insuficienta timbrare a acțiunii, se constată că aceasta a fost clarificată în cursul soluționării apelului, anterior finalizării dosarului întrucât față de evaluarea terenului în litigiu în suprafața de 148 mp de către intimatul-reclamant D. I. prin notele depuse la dosar (f 21), instanța a dispus prin încheierea de ședință din data de 16.01.2014 obligarea acestuia de a achita taxa judiciară de timbru pentru fond în cuantum de 83 lei, obligație îndeplinită conform chitanței nr._-0002 din 28.01.2014 (f 43).
Față de inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, invocată prin motivele de apel în considerarea faptului că demersul juridic promovat în instanță nu a aparținut tuturor coproprietarilor imobilului, este de necontestat că în practica judiciară s-a pus deseori problema admisibilității acțiunii în revendicare ce are ca obiect un bun deținut în coproprietate formulată de un singur coproprietar; se respingea acțiunea ca inadmisibilă în considerarea regimului juridic al coproprietății temporare, guvernate de regula unanimității ce impunea existența acordului de voință al tuturor copărtașilor pentru efectuarea unui act având ca obiect întregul bun. Soluția se justifica pe considerentul că acțiunea în revendicare presupune un drept exclusiv și determinat asupra bunului, drept pe care nu îl are un coproprietar sau coindivizar decât prin efectul partajului.
Însă, se impune a se avea în vedere că în doctrina recentă, animată de necesități sociale și regândirea instituției acțiunii în revendicare din punct de vedere a naturii juridice, inclusiv prin prisma cauzei L. și alții versus România la C.E.D.O., s-a nuanțat regula unanimității în formularea acțiunii în revendicare, în sensul că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în oricare acțiune privind la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat regula unanimității ca fiind în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, cu excepția cazurilor în care, din motive obiective, nu este posibilă atragerea tuturor coproprietarilor în proces în calitate de reclamanți; prin obstacol insurmontabil la revendicarea unor bunuri aflate în coproprietate sau indiviziune se înțelege însă în jurisprudența C.E.D.O. și doctrina recentă, nu numai imposibilitatea de identificare a coproprietarilor, dar și refuzul unui coproprietar de a se alătura acțiunii, ambele cazuri fiind analizate în ipoteza unor circumstanțe speciale. De altfel, chiar apelanta susține în cererea de apel ipoteza a II-a, mai sus menționată învederând că pârâta Ț. V., o altă moștenitoare a autoarei D. P. alături de reclamantul D. I. și pârâtele T. M. și V. R., a declarat că nu își însușește acțiunea în revendicare formulată, în acest sens fiind la dosar declarația sa (fila 91- dosar fond).
De altfel, prin reglementarea actuală a NCC s-a atenuat regula unanimității în formularea acțiunii în revendicare tocmai pentru că refuzul uneia dintre părți a împiedicat în cele mai multe cazuri formularea unor acțiuni în revendicare, eliminând prin dispoziția art.643 sarcina instanței de a analiza în fiecare speță excepția inadmisibilității ori a lipsei calității procesuale.
În ceea ce privește posibila paralizare a acțiunii în revendicare prin prescripția achizitivă, Tribunalul reține că potrivit art.294 alin.1 C.proc.civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".
În speță, prin motivele de apel formulate, se urmărește a se valorifica de către apelantele-pârâte în cadrul apelului cereri pe care nu le-au formulat în fața primei instanțe în condițiile art.119 C.proc.civ., cu care instanța nu a fost învestită. Astfel prin întâmpinarea de la fond (f 34) apelantele-pârâte nu au formulat o astfel de susținere, nu au promovat nici cerere reconvențională, singura referire la amplasamentul gardului fiind făcută cu ocazia formulării obiectivelor la expertiză, în ședința publică din 07.06.2012, când au solicitat să se stabilească dacă linia de hotar este cea veche de 40 de ani sau este o linie de hotar modificată (f 119).
Or, cererea de constatare a intervenirii prescripției achizitive nu putea fi valorificată de apelantele-pârâte pe calea unei simple formulări de probe sau apărări în proces. Solicitarea în cadrul discuțiilor obiectivelor la expertiză și chiar obținerea încuviințării lor nu poate fi avută în vedere în cadrul motivelor de apel și în limitele devolutive ale acestei căi de atac.
Nu poate fi primită nici susținerea că nu s-au administrat probe pentru că expertiza în specialitatea topografie a fost dispusă tocmai în vederea clarificării situației de fapt și a soluționării inclusiv a petitului având ca obiect grănițuire prin stabilirea corectă a liniei de hotar.
Criticile privind modul de administrare a acestei probe nu sunt fondate întrucât rezultă din încheierea de la data de 07.06.2012 că cererea de probatorii constând în expertiza tehnică de specialitate pentru stabilirea liniei de hotar în funcție de actele de proprietate ale părților a fost pusă în discuția părților și corect încuviințată în vederea justei soluționări a cauzei (f 119).
Împrejurarea că prima instanță nu a mai procedat finalmente la înlocuirea expertului inițial desemnat nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii întrucât proba cu expertiza tehnică a fost administrată în condiții de contradictorialitate, cu posibilitatea pentru apelante de a formula obiecțiuni iar înlocuirea expertului s-a avut în vedere doar în considerarea faptului că raportul de expertiză nu a fost depus în timp util. În acest sens, prin încheierea din 21.03.2013 se justifică în mod explicit măsura retragerii onorariului expertului D. A. ca urmare a amânării succesive a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză – care a fost însă depus, chiar în ziua ședinței, dar după strigarea cauzei (f 175-179), nemaisubzistând astfel motivele de înlocuire a expertului.
Lipsa unui aviz al raportului de expertiză efectuat în prima instanță nu s-a concretizat în formularea unei obiecțiuni a apelantelor-pârâte cu privire la acest aspect, ceea ce este de natură a atrage decăderea din dreptul de a formula direct în faza procesuală a apelului a acestei obiecțiuni, însă oricum potrivit Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1882/C din 12.09.2011, problema avizării tehnice a expertizelor în specialitatea topografie este incidentă numai în cazul cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare a unor bunuri imobile, ceea ce nu este cazul în speță.
Sunt nefondate, de asemenea, criticile apelantelor privind raportul de expertiză întrucât în esență, expertul D. V. A. a stabilit linia de hotar în funcție de suprafețele măsurate, precizând în răspunsul la obiecțiuni că pârâții dețin în plus o suprafață de 148 mp, situație confirmată și prin raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului. Astfel, expertul Păcioga – C. R. a concluzionat că suprafața totală ocupată de pârâți din terenul reclamantului este de 148 mp având în vedere plusul de suprafață aflat în posesia pârâtelor și minusul de suprafață determinat la imobilul deținut de reclamant, concluziile fiind reluate prin răspunsul la obiecțiuni, de unde rezultă că la întocmirea expertizei s-au comparat suprafețele deținute efectiv cu cele rezultate din actele de proprietate ale părților.
Nu se poate sesiza niciun argument contradictoriu sau confuz în motivarea hotărârii apelate, instanța având în vedere concluziile raportului de expertiză conform căruia pârâții ocupă suprafața de teren revendicată, făcând astfel o corectă aplicare a dispozițiilor art.480 C.civil la situația de fapt rezultată din probele administrate.
Nu se poate reține nicio îmbogățire fără justă cauză întrucât regula unanimității în formularea acțiunii în revendicare nu este aplicabilă în cauză pentru considerentele mai sus menționate.
Este de asemenea, nefondată critica apelantelor privind nerespectarea limitelor învestirii de către prima instanță, întrucât nu s-a acordat reclamantului mai mult decât a cerut, ci suprafața de 148 mp stabilită de expert ca fiind ocupată de pârâte, în acord cu cerința reclamantului privind omologarea variantei nr. II din răspunsul la obiecțiuni.
În ceea ce privește critica privind nemotivarea hotărârii, Tribunalul reține că acestea sunt nefondate sub toate aspectele evidențiate în cererea de apel.
Este adevărat că orice hotărâre judecătorească presupune în mod obligatoriu analizarea raportului juridic dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar pentru a se circumscrie exigențelor art.261 pct.5 C.proc.civ. cu privire la elementele hotărârii judecătorești.
Însă, așa cum a precizat și Î.C.C.J. într-o decizie de speță, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Or în speță, stabilirea liniei de hotar a fost făcută prin raportare la expertiza omologată de instanța căreia i s-a dat eficiență juridică, iar obligarea apelantelor-pârâte la plata cheltuielilor de grănițuire și a cheltuielilor de judecată a fost justificată prin trimiterea la dispozițiile legale incidente, respectiv art.584 C.civ. și art.274 C.proc.civ.
Referitor la cererea de acordare a ajutorului public judiciar, Tribunalul constată că apelantele-pârâte puteau sesiza instanța, odată ce aceasta a fost învestită din partea reclamantului cu solicitarea scutirii de plata onorariului de expert, prezentând dovezi cu privire la situația reală a reclamantului căruia i s-a încuviințat cererea, în sensul art.17 din OUG nr.51/2008. De la momentul formulării cererii de acordare a ajutorului public judiciar (f 96) și până la data soluționării efective, au fost acordate mai multe termene de judecată, iar apelantele-pârâte, deși au beneficiat de asistență juridică calificată, nu au sesizat instanței împrejurarea invocată direct în apel privind eventuala declarație neadevărată a petentului despre resursele financiare.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art.294 C.proc.civ. va respinge apelul ca nefondat.
În baza art.274 C.proc.civ., Tribunalul va acorda cheltuielile de judecată solicitate de intimatul-reclamant D. I. în faza procesuală a apelului prin admiterea însă în parte a cererii formulate; astfel se vor acorda cheltuielile efectuate pentru obținerea proceselor-verbale de punere în posesie de la O.C.P.I. în cuantum de 20 lei conform chitanței depuse la filele 185; 202, onorariu avocațial în cuantum de 1200 lei, taxa de timbru achitată în apel în completarea celei de la fond, în cuantum de 103 lei și parțial, cheltuieli de transport, corespunzător termenelor de judecată ale procesului, în faza de apel, respectiv 180 lei, rezultând un cuantum total de 1513 lei. Pe cale de consecință, vor fi obligate apelantele-pârâte la plata acestei sume către intimatul-reclamant D. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul apelului declarat de apelantele pârâte A. S. și A. G., ambele domiciliate în Călărași, .. 161, județul D. împotriva sentinței civile nr._/17.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I., domiciliat în comuna Călărași, ..161, județul D. și intimații pârâți A. T., domiciliat în, domiciliat în comuna Călărași, .. 161, județul D., Ț. V., domiciliată în ., județul D., T. M., domiciliată în ., județul D. și V. R., domiciliată în Timișoara, cartier Trubadur, ., ., ., ca nefondat.
Admite în parte cererea formulată de intimatul-reclamant D. I. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Obligă apelantele-pârâte la plata către intimatul-reclamant D. I. a sumei de 1513 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
Președinte, I. G. Ș. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.I.G.Ș.
10.04.2015
Tehn.S.V./9 ex.
Jud.fond-F.D.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9682/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 282/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
