Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1869/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1869/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1869/2015

Dosar nr._ -suspendare executare silită-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1869/2015

Ședința publică din data de 09 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. P.

Judecător: D. G.

Grefier: E. D. C.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de către apelanții-contestatori P. M. M., în calitate de reprezentant legal al minorului. P. M. M., P. M. M., în calitate de reprezentant legal al minorei P. M. L., P. M. M., P. C. D., P. M. M., P. M. PASTICA, P. M. F., P. M. A. și P. M. L., împotriva încheierii de ședință din data de 19.08.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C., având ca obiect suspendare executare silită.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelanta-contestatoare P. M. M., personal, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au fost depuse relațiile solicitate de la Societatea Civilă de Executori Judecătorești U. G. și A. M..

La interpelarea instanței, apelanta-contestatoare P. M. M., având cuvântul, învederează că, la acest moment, aceasta împreună cu familia sa, au fost evacuați.

Instanța, din oficiu, în temeiul disp. art. 248 alin. 1 N.c.p.c., invocă excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării silite și acordă cuvântul cu privire la excepție și apelul declarat în cauză.

Apelanta-contestatoare P. M. M., având cuvântul, învederează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

La data de 19 iunie 2015, contestatorii P. M. M., P. C. D., P. M. M., P. M. Pastica, P. M. F., P. M. A. și P. M. L., în contradictoriu cu intimații M. C. Prin Primar și C. L. al Municipiului C., au formulat cerere de suspendare a executării silite pornită în dosarul nr. 140/E//2015 al B.E.J. U. și A., prin care s-a dispus executarea silită și evacuarea contestatorilor din locuința situată în C., .. 30 D .. 1, .> la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._/215/2015.

În motivare, contestatorii au arătat că formează o familie și au cinci copii minori și doi copii majori.

Contestatorii, în dovedirea contestației și intimatele, în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu expertiză.

Instanța a apreciat ca fiind utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri, a încuviințat-o ca atare, fiind depuse la dosar: dovada achitării taxei de timbru, adeverință medicală, certificat nr. 2727/29 septembrie 2009 și în copii: acte de stare civilă, înștiințare, somație, încheieri privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, sentința civilă nr._/8 noiembrie 2012, sentința civilă nr. 75/4 iulie 2013, certificat de grefă nr._, chitanța nr. 66/25 iunie 2015, dovada achitării cauțiunii, înștiințare predare imobiliară, acte medicale, contract individual de muncă nr. 78 din 15 iunie 2015.

Instanța a respins cererea formulată de contestatori, privind efectuarea unei expertize în cauză.

La solicitarea instanței a fost înaintată copia, conformă cu originalul, a dosarului de executare nr. 140/E/2015 al B.E.J. U. și A..

Pentru soluționarea cererii formulate, instanța a stabilit cauțiune în sumă de 1000 lei, în sarcina contestatorilor.

Prin încheierea de ședință din data de 19 august 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de suspendare executare silită formulată de contestatorii P. M. M., P. C. D., P. M. M., P. M. Pastica, P. M. F., P. M. A. și P. M. L., în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 718 alin. 1 N.c.p.c ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată."

Instanța a reținut că, pe rolul instanței, există dosarul nr._/215/2015, având ca obiect contestație la executare.

Instanța a mai reținut că, prin prezenta cerere, contestatorii au solicitat instanței suspendarea executării silite din dosarul nr. 140/E/2015 până la soluționarea dosarului nr._/215/2015.

Față de prevederile art. 718 alin. 1 N.c.p.c., instanța a constatat că contestatorii nu invocă motive temeinice care să facă oportună măsura suspendării executării silite.

În consecință, instanța a respins cererea de suspendare executare silită.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel contestatorii apelanți P. M.-M., P. C. D., P. M. F., P. M. Păștica, P. M. A., P. M. L. și P. M. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului au arătat că nu au găsit înțelegere la intimată, situație în care intimata, în loc să prelungească contractul, a solicitat instanței de judecată evacuarea, fără a le asigura contestatorilor o altă locuință.

Având în vedere faptul că sunt o familie numeroasă, nu au posibilități pentru a cumpăra o locuință, deoarece veniturile nu le permit acest lucru, au solicitat suspendarea executării silite, obligând intimata să le acorde șederea în locuința de la adresa din municipiul C., Calea Severinului, nr. 30 D, ., ori să le pună la dispoziție o altă locuință corespunzătoare familiei, contestatorii obligându-se să achite întreținerea și celelalte obligații cerute de proprietar.

Apelanții contestatori au solicitat admiterea apelului și suspendarea executării silite.

La dosarul cauzei, apelanții au depus un extras din Gazeta de Sud și certificat de deces . nr._ privind pe apelantul contestator P. C.-D. (filele 17-18 din cadrul dosarului de apel).

Prin încheierea de ședință din data de 26.10.2015, instanța a dispus emiterea unei adrese către Societatea Civilă de Executori Judecătorești U. G. și A. M., pentru a preciza dacă s-a încheiat executarea silită în dosarul nr. 140/E/2015, cu depunerea dovezilor în acest sens, precum și procesul-verbal prin care s-a dispus evacuarea apelanților contestatori din imobilul situat în C., .. 30 D, ., acesta fiind depus la dosar la data de 02.11.2015 (filele 25-26 din cadrul dosarului de apel).

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând sentința civilă apelată, prin prisma excepției rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării silite, excepție care, în temeiul disp. art. 248 alin. 1 N.c.p.c., are prioritate cu privire la soluționare, în raport de fondul apelului, tribunalul constată că excepția invocată este întemeiată pentru următoarele considerente:

La data de 19 iunie 2015, contestatorii P. M. M., P. C. D., P. M. M., P. M. Pastica, P. M. F., P. M. A. și P. M. L., în contradictoriu cu intimații M. C. Prin Primar și C. L. al Municipiului C., au formulat cerere de suspendare a executării silite pornită în dosarul nr. 140/E//2015 al B.E.J. U. și A., prin care s-a dispus executarea silită și evacuarea contestatorilor din locuința situată în C., .. 30 D .> la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._/215/2015.

Prin încheierea de ședință din data de 19 august 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de suspendare executare silită formulată de contestatorii P. M. M., P. C. D., P. M. M., P. M. Pastica, P. M. F., P. M. A. și P. M. L., în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C..

Tribunalul constată că, prin cererea de chemare în judecată, apelanții petenți au solicitat suspendarea executării silite pornită în dosarul nr. 140/E//2015 al B.E.J. U. și A., prin care s-a dispus executarea silită și evacuarea contestatorilor din locuința situată în C., .. 30 D, .. 1, ., până la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._/215/2015.

Obiectul executării silite în cadrul dosarului nr. 140/E//2015 al B.E.J. U. și A. l-a reprezentat și sentința civilă nr. 75/04.07.2013, pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2011, prin care s-a dispus evacuarea petenților din imobilul situat la adresa anterior indicată (filele 12-13 din cadrul dosarului de fond), astfel cum rezultă din cererea de executare silită formulată de către creditorul M. C. (fila 51 din cadrul dosarului de fond), dar și din actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare anterior menționat (filele 47-47-48 și 50 din cadrul dosarului de fond).

Întrucât, în dosarul de apel, a fost depus procesul-verbal din data de 27.08.2015, întocmit în cadrul dosarului nr. 140/E//2015 al B.E.J. U. și A., proces-verbal prin care s-a dispus evacuarea debitorilor, apelanții petenți din cauza de față, din apartamentul situat în C., .. 30 D, .. 1, ., acesta fiind predat creditorilor, prin împuternicit, fără ca, în acesta, să mai existe vreun bun al debitorilor, în temeiul disp. art. 898 N.c.p.c., iar cererea de suspendare a executării silite cu care a fost învestită instanța de fond a privit doar executarea silită referitoare la evacuare, tribunalul constată că, în prezent, cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, executarea silită privind acest petit referitor la evacuare fiind încheiată, potrivit procesului-verbal din data de 27.08.2015, anterior menționat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 248 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării silite formulată de către petenții P. M.-M., P. C.-decedat în timpul procesului, P. M.-M., P. M.-Păștica, M.-F., P. M.-A. și P. M.-L. și va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelanții petenți M.-M., P. C.-D.-decedat în timpul procesului, P. M.-M., P. M.-Păștica, P. M.-F., P. M.-A. și P. M.-L., împotriva încheierii din data de 19.08.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. prin primar și C. L. al municipiului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării silite formulată de către petenții P. M.-M., P. C.-decedat în timpul procesului, P. M.-M., P. M.-Păștica, M.-F., P. M.-A. și P. M.-L..

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelanții petenți M.-M., CNP_, P. C.-D.-decedat în timpul procesului, P. M.-M., CNP_, P. M.-Păștica, CNP_, P. M.-F., CNP_, P. M.-A., CNP_ și P. M.-L., CNP_, toți cu ultimul domiciliu cunoscut în municipiul C., Calea Severinului, nr. 30 D, .. 1, ., jud. D., împotriva încheierii din data de 19.08.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. prin primar și C. L. al municipiului C., ambii cu sediul în municipiul C., ., nr. 7, jud. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09.11.2015, la sediul Tribunalului D..

Președinte,

V. P.

Judecător,

D. G.

Grefier,

E. D. C.

Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 10 ex./24.11.2015

Jud. fond: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1869/2015. Tribunalul DOLJ