Pretenţii. Sentința nr. 3080/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3080/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1876/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1876/2015
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător D. G.
Grefier E. D. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C., împotriva sentinței civile nr. 3080/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen
- au fost comunicate motivele de apel
- nu s-a depus întâmpinare
- se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța verificându-și competența, în raport de dispozițiile art.482 coroborat cu art.131 raportat la dispozițiile art.95 pct și art. 94 pct. 1 litera k Noul Cod procedură civilă constată că este competentă, general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, în raport de dispozițiile art.238 Noul Cod procedură civilă, estimează durata procesului la un termen de judecată.
Instanța având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pe pârâtul P. M. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 806,86 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 29.10.2011 pârâtul a fost internat la secția ORL, în perioada 29.10-31.10.2011, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 806,86 lei, ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998, 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul a mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 5/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.
În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 998, 999 C.civil, art. 112 C.proc.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile OUG 80/2013.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv. și nici nu s-a prezentat in fața instanței pentru a formula apărări, deși a fost legal citat.
Prin sentința civilă nr. 3080/09.03.2015/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile Codului civil conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 31.10.2011, instanța a reținut că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 31.10.2014, potrivit art. 181 alin. 1, pct.3 și alin.2 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 19.12.2014, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 8, instanța a constatat că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 806,26 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-478 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 17.12.2014, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. M. A., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 806,86 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale ce va fi reactualizată cu indicele de inflație până la data plătii efective.
Prin sentința civilă nr. 3080/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată, din oficiu și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C..
Tribunalul constată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamantul solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului intimat ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.
Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
În cauză însă nu se poate reține incidența acestor dispoziții legale, creanța apelantului-reclamant nefiind una fiscală, întrucât între acesta și intimat nu a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere reclamantului dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de fond. Creanța din speța de față nu se încadrează între cele enumerate de dispozițiile alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 ca fiind de natură fiscală.
Mai mult, apelantul-reclamant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatului-pârât.
Așadar, astfel cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară, ci dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 31.10.2011, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, în mod corect s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 31.10.2014, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 17.12.2014, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată din oficiu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza I N.c.p.c., tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., cont RO19TREZ2915005XXX000154 la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 3080/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M.-A., CNP_, domiciliat în C., ., jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Noiembrie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.D. G.
Tehn.S.V./4 ex., 10.11.2015
Jud.fond.C.F.D.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 442/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
