Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 401/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 9503/233/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.401
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. M.
JUDECĂTOR: D. B.
JUDECĂTOR: E. M.
GREFIER: I. Ș.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul C. A. „A. V.” G., cu sediul în G., . bis, jud.G., împotriva sentinței civile nr.8932/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . G., cu sediul în G., . bis, ., având ca obiect „ordonanță președințială – alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-reclamant a înaintat la dosar la data de 17.10.2013 motivele de recurs în două exemplare, un exemplar fiind comunicat intimatei-pârâte, precum și taxa de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care;
Tribunalul, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul rămâne în pronunțare și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul C. A. A. V., în contradictoriu cu pârâta . a solicitat, pe calea ordonanței președințiale stabilirea unui termen de restituire a sumei de 57.609 lei reprezentând suma împrumutată către pârâtă, prin transfer bancar. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că în baza relațiilor de prietenie și familiale existente între reprezentantul legal al reclamantului și reprezentantul legal al pârâtei, a împrumutat cu diverse sume de bani societatea pârâtă, în vederea achitării facturilor scadente către partenerii săi de afaceri.
Astfel, începând cu data de 02.07.2009 și până la data de 16.07.2009, în trei tranșe, a împrumutat societatea pârâtă cu suma de 57.609 lei, prin transfer bancar, întrucât societatea, în acest interval de timp nu avea activitate comercială și nu avea lichidități suficiente.
Susține că împrumuturile se regăsesc în evidențele contabile ale societății și în extrasele de cont eliberate de banca ING, astfel: 10.000 lei la data de 02.07.2009, 32.933,50 lei la data de 16.07.2009 și 14.675,50 lei la data de 16.07.2009, iar ca detalii ale transferului se menționează „împrumut societate”.
Întrucât relațiile de prietenie s-au răcit, administratorul societății pârâte refuză să comunice o dată când va restitui sumele împrumutate.
Astfel, arată că a notificat pârâta la data de 16.09.2011, conform art. 720¹ C.pr.civ. la punctul de lucru unde își desfășoară efectiv activitatea, dar nu a primit niciun răspuns la notificare.
Se mai arată că în extrasul de cont depus la dosar se disting părțile contractante, detaliile transferului bancar și contul unde au ajuns banii, dar nu se precizează un termen de restituire a acestor sume.
Mai arată reclamantul că se află în situația unui împrumut de consumație, urmând ca instanța să stabilească un termen de restituire, ținând cont de scopul împrumutului, de natura obligației și a bunurilor împrumutate, de situația părților și de orice altă împrejurare relevantă, conform disp. art. 2162 C.civ.
Se mai susține că scopul împrumutului a fost ca societatea pârâtă să-și achite diverșii furnizori sau parteneri de afaceri, întrucât are ca activitate restaurant și facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată-hotel/pensiune, desfășurându-și activitatea în Comuna Moieciu, . F, jud. B., iar la data împrumutului nu avea activitate, fiind în procesul de amenajare și construcție al hotelului.
Din datele furnizate de Ministerul Finanțelor Publice rezultă că pârâta are o cifră de afaceri considerabilă, având profit.
Profitând de lipsa unui termen de restituire a împrumutului, societatea pârâtă nu înțelege să-și achite de bună voie obligația de plată.
În drept a invocat art. 2162 C.civ. și art. 581 C.pr.civ.
A depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare. A depus la dosar concluzii scrise.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sent. civ. nr. 8932/27.09.2012, Judecătoria G. a respins cererea ca nefondată.
Pentru a decide astfel, Judecătoria G. a reținut că În temeiul dispozițiilor art. 581 C.pr.civ., instanța de judecată poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Textul art. 581 C.pr.civ. stabilește astfel trei condiții cumulative de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială și anume: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului dreptului.
Instanța constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Cu privire la condiția urgenței, instanța reține următoarele:
Din analiza art. 581 C.pr.civ. rezultă două cazuri în care instanța poate aprecia situația urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Raportat la aceste criterii, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența.
De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația existentă la momentul judecării cauzei.
În speță, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat caracterul urgent al acestei măsuri sau producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Astfel, deși reclamantul a susținut că a împrumutat societatea pârâtă cu suma de 57.609 lei în trei tranșe, respectiv 10.000 lei la data de 02.07.2009, 32.933,50 lei la data de 16.07.2009 și 14.675,50 lei la data de 16.07.2009, prezenta acțiune este introdusă pe rolul Judecătoriei G. abia la data de 30.05.2012, după aproape 2 ani și 8 luni, când potrivit susținerilor reclamantului, relațiile de prietenie între părți s-au răcit, iar acest aspect a determinat formularea prezentei acțiuni.
Ori, raportat la probatoriul analizat nu poate fi admisă o asemenea cerere de ordonanță președințială dacă partea a lăsat să treacă un timp mai îndelungat de la săvârșirea faptului prejudiciabil până la introducerea acțiunii, deoarece prin atitudinea ei ar recunoaște implicit că litigiul nu are caracter de urgență.
Cu privire la condiția vremelniciei, instanța a reținut că aceasta nu este îndeplinită, deoarece în prezenta cauză reclamantul a solicitat stabilirea unui termen de restituire a sumei de 57.609 lei, iar stabilirea unui astfel de termen nu poate avea un caracter vremelnic. De asemenea, dosarul de fond nr._ are un alt obiect față de cel din prezenta cauză și anume „ pretenții”.
Referitor la condiția neprejudecării fondului cauzei, instanța a reținut că, pentru ca măsura solicitată să fie dispusă este necesară analizarea fondului raporturilor din părți, pentru a se putea verifica dacă între părți a existat sau nu un contract de împrumut, precum și de a se verifica existența unei creanțe certe și lichide, iar aceste aspecte nu pot fi verificate pe calea sumară a ordonanței președințiale, pentru că în caz contrar, s-ar prejudeca fondul dreptului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a motivat și declarat recurs reclamantul C. A. A. V., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei.
În motivare, a arătat că cererea sa se întemeiază pe disp. art. 2162 C.civ.2009 și nu are ca obiect ordonanță președințială, cel puțin nu cea prevăzută de art. 581 C.pr.civ.
Dispozițiile noului cod civil derogă de la principiul neretroactivității legii civile, astfel că disp. art. 2162 C.civ. se aplică și obligațiilor născute înainte de ..
În drept, a invocat disp. art. 312 alin. 5 C.pr.civ.
În susținerea recursului, recurentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Potrivit art. 2162 C.civ.2009, dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanță, ținându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligației și a bunurilor împrumutate, de situația părților și de orice altă împrejurare relevantă (alin. 1). Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanța, constatând că împrumutatul le deține sau le putea obține între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni (alin. 2). Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluționează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială (alin. 3).
În rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului Cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 și art. 102 alin. 1 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Are importanță data încheierii convenției dintre părți, care se situează în perioada de activitate a Codului civil vechi.
În aceste condiții, ar fi aplicabile în cauză disp. art. 1582 C.civ.1864, care prevăd că, „nefiind defipt termenul restituțiunii, judecătorul poate să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările”.
Dispozițiile Codului civil vechi nu vorbesc de calea ordonanței președințiale, astfel că cererea reclamantului ar fi trebuit introdusă pe fond, nu pe ordonanță președințială.
În orice caz, Tribunalul apreciază că, prin aplicarea disp. art. 1582 C.civ.1864 sau art. 2162 C.civ.2009, nu s-ar putea înlătura incidența termenelor de prescripție extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1958 republicat, care curg de la data nașterii raportului juridic în cazul obligațiilor neafectate de termen.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În legătură cu caracterele recursului, cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este stabilită de codul de procedură civilă prin situarea sa în Capitolul I din Titlul V consacrat căilor extraordinare de atac al Cărții a II-a. Această calificare este numai parțial corectă, deoarece, în prezent, recursul corespunde exigențelor firești ale unei căi de atac extraordinare numai în ceea ce privește motivele de recurs. Un alt atribut al recursului este acela că el constituie o cale de atac de reformare. Recursul se adresează unei instanțe superioare în scopul exercitării controlului judiciar și al casării hotărârii nelegale sau netemeinice. Recursul, spre deosebire de apel, nu este însă suspensiv de executare. De la această regulă există, însă, excepția prev. de art. 300 alin. 1 C.pr.civ., care stabilește că recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Un alt atribut al recursului este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă, întrucât în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei . De la această regulă există excepția stabilită de art. 3041 C.pr.civ., conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., instanța având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. A. „A. V.” G., cu sediul în G., . bis, jud.G., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . G., cu sediul în G., . bis, ., împotriva sentinței civile nr.8932/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2013.
PREȘEDINTE, PT.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. M. D. B. E. M. I. Ș.
Promovat la Curtea de Apel G.
-cf. disp.art. 261 C.pr.civilă
Semnează
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G. JUDECĂTOR A. P.
red.C.R.M../tehnodact.I.S./2 ex./ 17.06.2013
fond: jud.A. M.
| ← Cereri. Decizia nr. 1224/2013. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Hotărâre din 25-09-2013, Tribunalul GALAŢI → |
|---|
