Pretenţii. Hotărâre din 25-09-2013, Tribunalul GALAŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 745/838/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător R. J.

Judecător A. F.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant R. (F. P.) I. în contradictoriu cu intimata R. A., împotriva sentinței civile nr. 1162/16.10.2012 pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a răspuns pentru recurent avocat Oteliță C., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 13), lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței stadiul procesual al cauzei, că procedura de citare a fost îndeplinită cu intimata prin afișare la ușa instanței și prin publicitate lărgită, după care:

Apărătorul recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a putea fi prezent și recurentul.

Față de această cerere instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, identificat cu C.I. . nr._, CNP_, și asistat de avocat Oteliță C., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 13), lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței stadiul procesual al cauzei, că procedura de citare a fost îndeplinită cu intimata prin afișare la ușa instanței și prin publicitate lărgită, după care:

Prezent fiind recurentul își însușește prin semnătură recursul formulat de apărător și transmis instanței pe fax.

Tribunalul constată procedura de citare cu intimata ca fiind legal îndeplinită.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța dă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul recurentului arată că a criticat sentința Judecătoriei Liești ca nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a respins în mod nejustificat acțiunea pe excepția prescrierii raportându-se doar la cele două momente obiective: nașterea dreptului la acțiune și data formulării acțiunii. Invocă prevederile Decretului nr. 67/1958 potrivit cărora termenul de prescripție este susceptibil de întrerupere și suspendare. Precizează că între părți contractul a fost prelungit în mod tacit, fără acte, având în vedere relația de rudenie dintre acestea. Intimata a recunoscut obligația de plată dar a amânat plata. Apreciază că excepția prescripției prevăzută art. 137 Cod procedură civilă este o excepție de fond pe care judecătorul, în baza rolului activ, trebuia să o cerceteze. Menționează că a indicat la instanța de fond motivele care au întrerupt cursul prescripției – respectiv prelungirea tacită a contractului și recunoașterea publică de către intimată a datoriei pe care o are față de recurent.

Opinează că în temeiul art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă instanța de fond trebuia să unească excepția prescripție cu fondul cauzei și să administreze proba testimonială în dovedirea prelungirii tacite a contractului și, implicit, a faptului că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Pentru motivele prezentate, solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare. Precizează că la instanța de fond a formulat apărări pe excepția prescripției, că s-a reținut în încheierea de ședință susținerea sa privind prelungirea tacită a contractului datorată relațiilor de rudenie dintre părți și că poate produce probe în susținere, dar pronunțarea s-a făcut fără administrarea dovezilor.

Întrebat fiind, arată că susține motivele scrise de recurs.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă,

DISPUNE

Amână pronunțarea în cauză la data de 25.09.2013.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.

Președinte,

L. B.

Judecător,

R. J.

Judecător,

A. F.

Grefier,

A. P.

A.P. 30 Septembrie 2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 850

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător R. J.

Judecător A. F.

Grefier A. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant R. (F. P.) I. în contradictoriu cu intimata R. A., împotriva sentinței civile nr. 1162/16.10.2012 pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când Tribunalul a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.09.2013.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

P. cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei Liești, reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta R. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 de euro, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamatul a arătat că, întrucât pârâta îi datora suma de 122.555 de lei, pe care i-a împrumutat-o la momentul achiziționării unui apartament, a încheiat cu aceasta o chitanță de mână prin care s-a consemnat împrumutul sumei de_ de lei, cu obligația de a restitui suma până la data de 30.08.1993, iar în caz contrar, să suporte o dobândă de 100 % asupra sumei.

În susținerea acțiunii a solicitat proba cu acte.

Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

P. sentința civilă nr. 1162/16.10.2012, Judecătoria Liești a admis excepția prescripției și a respins acțiunea în pretenții ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Potrivit art.1 din Decretul n.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal. Conform art.3 din același act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.

Potrivit art.7, alin.(1) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, adică la momentul ajungerii la scadență a împrumutului, adică la data de 30.08.1993. În consecință, s-a apreciat că prescripția a început să curgă la data de 31.08.1993 și s-a împlinit la 31.08.1996.

În aceste condiții, raportat la data la care reclamantul s-a adresat instanței, s-a reținut că dreptul reclamantului de a cere în justiție plata debitului de către pârâtă s-a prescris.

Împotriva sentinței civile nr.1162/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Liești a declarat recurs reclamantul R. I., care a criticat soluția pronunțată cu motivarea că instanța s-a dezînvestit greșit pe excepția prescripției dreptului material la acțiune în condițiile în care a promovat o acțiune în constatare care este imprescriptibilă.

A solicitat să se constate că pârâta este sora sa și în repetate rânduri a recunoscut acest împrumut, fapt care în opinia sa constituie un impediment pentru aplicarea sancțiunii prescripției dreptului material la acțiune.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Intimata-pârâtă, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:

Reclamantul, titular al dreptului la acțiune a învestit instanța cu o acțiune în constatare.

Deși acesta nu a indicat nici un temei de drept, acțiunea sa se încadrează în dis. art.111 C.proc.civ.

Potrivit teoriei dreptului procesual civil, acțiunea în constatare este imprescriptibilă. În consecință, în mod greșit și cu încălcarea art.129 alin.6 C.proc.civ. instanța a recalificat cererea în acțiune în realizare și s-a dezînvestit pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În aceste condiții, potrivit art.304 pct.5 și 6 în ref. la art.312 alin.5 C.proc.civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

În rejudecare, instanța va pronunța o hotărâre cu respectarea principiului disponibilității prev. de dis. art. 129 alin.6 C.proc.civ.

Totodată va avea în vedere și dis. art.111 și 137 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant R. (F. P.) I., cu domiciliu ales la Cabinet avocat Oteliță C. în G., ., ., în contradictoriu cu intimata R. A., cu domiciliul în Italia, Bolognia, La Burak P., Via Aguchi nr. 36, împotriva sentinței civile nr. 1162/16.10.2012 pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2013.

Președinte,

L. B.

Judecător,

R. J.

Judecător,

A. F.

Grefier,

A. P.

Red. L.B./

Tehn. P.A./2 ex./

Fond: O. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 25-09-2013, Tribunalul GALAŢI