Contestaţie la executare. Decizia nr. 247/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 5844/324/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 247
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. B.
Judecător E. M.
Judecător C.-R. M.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de intimata ., cu sediul în B., ., în contradictoriu cu intimata-contestatoare . PISCU, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.1331/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect – „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2013, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 05.03.2013 și 11.03.2013.
TRIBUNALUL
Prin contestația la executare înregistrată sub nr._/233/2010 pe rolul Judecătoriei G. contestatoarea . din . în contradictoriu cu intimații . și B. V. D. din G. a solicitat anularea adresei de înființare a popririi nr.377/16.05.2010 și în consecință a tuturor formelor de executare din dosarul de executare nr.409/838/112/VD/2010 al B. V. D. din G. și a încheierii de încuviințare a executării silite.
In fapt s-a arătat că intimata . a solicitat executorului judecătoresc arătat punerea în executare silită a contractului de fidejusiune nr.2010.1/25.01.2010 și a contractului de garanție anexă la acest contract.
Contestatoarea arată că, executarea silită este nulă în privința sa, deoarece s-a declanșat față de debitorii . - SRL și N. E., nu însă și împotriva sa, nefiind înștiințată de executorul judecătoresc.
S-a mai reținut că, nici contractul de fidejusiune și nici cel de garanție reală mobiliară nu sunt titluri executorii deoarece nu au fost investite cu formulă executorie, aceste înscrisuri nu prezintă semnătura și ștampila tuturor părților și oricum nu reprezintă titluri executorii împotriva persoanelor care garantează obligația altei persoane.
In drept și-a întemeiat contestația pe disp.art.399 – 404 C.p.c.
Intimata . B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat „ încetarea” contestației la executare, deoarece a solicitat încetarea executării silite în dosarul de executare 409/838/112/VD/2010, motivat de faptul că societatea contestatoare și-a achitat obligațiile atât voluntar, cât și prin executare silită.
Prin sentința civilă 8596/2010 a Judecătoriei G. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești conform art.373 C.p.c.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești sub nr._ la data de 22.10.2010.
In cadrul acestui dosar contestatoarea a formulat cerere completatoare prin care a solicitat întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la restituirea sumei de 85.350 lei sumă preluată abuziv din conturile sale în condițiile în care debitul se achitase benevol, iar datoria nu mai exista.
In drept și-a întemeiat cererea pe disp.art.404/1 și următoarele C.p.c.
Intimata a contestat susținerile contestatoarei și a arătat că suma totală pentru care s-a purtat executarea este de 203.887,58 lei din care 196.346,37 lei creanța creditoarei . și 7.541,21 lei cheltuieli de executare ce reveneau executorului judecătoresc.
Prin sentința civilă 180/16.02.2011 a Judecătoriei Liești s-a respins contestația la executare ca nefondată, reținând în esență că cele două contracte de fidejusiune și de garanție reală constituie titluri executorii conform art.17 titlul VI din Legea 99/1999.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea contestatoare.
Prin decizia civilă nr.808/2011 a Tribunalului G. s-a admis recursul și s-a casat sentința recurată trimițându-se cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că, instanța de fond a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.
In rejudecare la Judecătoria Liești, cauza a fost înregistrată sub nr._ *.
Societatea contestatoare a făcut unele precizări în cadrul acestui dosar menționând că prezenta contestație este formulată atât împotriva actelor de executare și a executării în ansamblul ei, cât și împotriva titlului executoriu, întrucât atât contractul de garanție reală mobiliară cât și contractul de fidejusiune nu poartă ștampila contestatoarei, ci doar semnătura unei persoane despre care nu se cunoaște dacă este a reprezentantului societății sau exista mandat, întrucât acestea nu au fost ștampilate de societate și deci nu au fost asumate .
S-a mai arătat că, demararea procedurii executării silite s-a făcut în baza unei adrese de înființare a popririi care nu a fost comunicată societății contestatoare, fiind comunicată: administratorului N. E., către . - SRL și administratorului acestei societăți .
A susținut că adresa de înființare a popririi nu a fost emisă (și deci nici comunicată) pentru societatea contestatoare .
In cauza s-a formulat cerere de abținere, iar prin încheierea din 2.11.2011 a Tribunalului G. pronunțată în dosarul_/121/2011 în temeiul art.33 și 30 alin.2 C.p.c. s-a dispus trimiterea pricinii spre competentă soluționare Judecătoriei T., motivat de faptul că, judecătorii de la Judecătoria Liești sunt incompatibili să soluționeze cauza.
Judecătoria T. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 30.11.2011.
La termenul din 31.01.2012 contestatoarea prin avocat a invocat excepția nulității încheierii de încuviințare a executării silite, întrucât cele două contracte poartă doar semnătura numitei N. E. pentru societatea contestatoare, însă fără ștampila societății, neexistând și o garanție că această societate și-a dat legal consimțământul pentru încheierea celor două contracte.
Instanța a unit această excepție cu fondul.
Intimata prin nota de concluzii depusă la dosar a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Astfel, a arătat că, la cap. IV din contractul de fidejusiune nre.2010.1/25.01.2010, care a făcut obiectul încuviințării silite ( încheierea 12.03.2010 a Judecătoriei Liești) se prevede că în cazul în care fidejusorul nu-și execută obligația a sumată datorează, cu titlu de penalități de întârziere suma de 25.000 lei .
Se mai arată că, la obligația principală stabilită prin contractul de fidejusiune în sumă de 169.672,42 lei se adaugă 25.000 lei rezultând suma de 194.672,42 lei, așa încât contestația la executare urmează să fie respinsă ca nefondată.
În dovedirea contestației s-a solicitat proba cu acte și expertiză contabilă.
S-a atașat dosarul de executare 409/838/112/VD/2010 al B. V. D. .
Prin sent. civ. nr. 1331/15.05.2012, Judecătoria T. a admis în parte contestația la executare, a respins ca nefondat capătul de cerere privind contestația la titlu executoriu, a anulat în parte încheierea de încuviințare a executării silite din data de 12.03.2010 a Judecătoriei Liești pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Liești numai cu privire la încuviințarea executării silite a contractului de garanție reală imobiliară anexă la contractul de fidejusiune nr. 2010.1/25.01.2010, a anulat toate formele de executare emise în dosarul de executare silită nr. 409/838/112/VB/2010 al B. V. D. din G., a dispus întoarcerea executării silită, a obligat intimata . B. să restituie contestatoare . suma de 99.527,45 lei executată prin poprire și a dispus restituirea sumei de 194 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru la cererea contestatoarei.
Pentru a decide astfel, Judecătoria T. a reținut că societatea intimată a solicitat B. V. D. punerea în executare a contractului de fidejusiune nr.2010.1/25.01.2010 și a contractului de garanție anexă în contradictoriu cu societatea contestatoare . din . .
Societatea intimată în calitate de creditor al obligației principale a încheiat contractul de fidejusiune cu două societăți și anume cu . - SRL, reprezentată de C. M. în calitate de debitor al obligației principale și cu societatea intimată . reprezentată de N. E. în calitate de fidejusor.
Contractul de garanție reală mobiliară a fost încheiat de societatea creditoare doar cu societatea contestatoare în calitate de garant fidejusor.
Referitor la primul capăt de cerere, instanța a reținut că sunt două societăți împotriva cărora societatea creditoare putea să se îndrepte pentru executarea creanței: . - SRL reprezentată de C. M. și . reprezentată de N. E., aceasta din urmă societate fiind contestatoarea în cauză.
Cu toate acestea, din dosarul de executare silită a rezultat că somațiile de executare au fost emise doar către . - SRL ( pe procesul verbal de comunicare din 20.05.2010 - verso) ; către reprezentantul acestei societăți C. M. ( pe procesul verbal din 20.05.2010 - verso) și către numita N. E. ( pe anexa - cheltuieli de executare – verso).
Așadar, societatea contestatoare nu a fost înștiințată despre măsura popririi luată de creditoare față de ea așa cum prevăd disp. art.454 alin.1 C.p.c.
Faptul că adresa de înființare a popririi și copia titlului executoriu a fost comunicată reprezentantului acestei societăți, N. E., nu acoperă această omisiune gravă, nu a fost de natură a vătăma drepturile procesuale a societății contestatoare, care datorită acestei omisiuni nu a cunoscut că s-a declanșat o executare silită față de ea.
In conformitate cu art.399 alin.2 C.p.c. această omisiune nu poate fi sancționată decât cu anularea tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare nr.409/838/112/VD/2010 a B. V. D., acte care o vizează evident pe societatea contestatoare .
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită anularea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța a avut în vedere că din interpretarea art.399 C.p.c., această încheiere poate fi atacată pe calea contestației la executare.
Instanța a constatat că B. V. D. s-a adresat Judecătoriei Liești cu o cerere pentru încuviințarea executării silite a debitoarei . - SRL, așadar a celeilalte societăți și nu a societății contestatoare în cauză, iar instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 12.03.2010, față de debitoarea . - SRL ( dosar_ al Judecătoriei Liești).
Cu toate acestea a încuviințat pe lângă executarea contractului de fidejusiune și pe cea a contractului de garanție mobiliară ( anexă) deși acest contract fusese încheiat doar cu societatea contestatoare, care nu era vizată de cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc.
Așadar, s-a considerat că instanța în mod eronat a încuviințat și executarea contractului de garanție reală mobiliară atâta timp cât prin cerere executorul judecătoresc solicitase încuviințarea executării silite „ împotriva debitorului . - SRL„.
Capătul de cerere privind contestația la titlu executoriu este neîntemeiat, deoarece contractele de garanție reală mobiliară sunt titluri executorii în temeiul art.14 și art.17 din Titlul VI al Legii 99/1999, texte de lege în vigoare la data încheierii contractelor în cauză .
Criticile în sensul că aceste contracte nu poartă ștampila societății contestatoare, ci doar semnătura unei persoane despre care nu se cunoaște dacă a fost reprezentantul societății sau dacă a avut doar mandat, nu au putut fi primite, deoarece societatea contestatoare nu s-a înscris în fals împotriva acestor înscrisuri, iar pentru valabilitatea lor nu era necesară ștampila societății atâta timp cât exista semnătura reprezentantului acestei societăți.
De altfel, chiar și fără a proceda la o verificare de scripte analizând semnătura reprezentantului societății debitoare de pe aceste contracte, cu semnătura reprezentantului societății girante ( tot .) de pe BO_/14.09.2010, fila 28, dosar_ al Judecătoriei Liești) s-a constatat că ele sunt identice.
Intrucât pe un astfel de instrument de plată nu se pot regăsi decât semnăturile reprezentanților persoanelor juridice implicate, s-a tras concluzia că semnătura reprezentantului societății girante . nu poate aparține decât administratorului societății și care este identică cu semnăturile de pe cele două contracte.
În ceea ce privește întoarcerea executării silite, instanța a considerat că este admisibilă, doar în referire la suma de bani executată silit și la cheltuielile de executare, deoarece această executare a fost nelegală, așa cum s-a arătat, urmând a se anula toate actele de executare care o vizează pe societatea contestatoare.
In ceea ce privește suma de bani plătită de bună-voie, instanța nu a putut dispune întoarcerea executării silite, deoarece nu a făcut obiectul acestei executări, plata fiind efectuată în temeiul art.371/1 alin.1 C.p.c.
Motivat de acest aspect s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert N. F. rezultă că, debitul a fost achitat integral și anume suma de 169.,672,42 lei .
S-a mai menționat că prin poprire s-a executat suma de 99.527,45 lei, iar diferența de 109.442,34 lei a fost achitată de bunăvoie.
Societatea intimată a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză motivat de faptul că expertul nu a inclus în creanța totală și cheltuielile de executare silită stabilite de executorul judecătoresc.
Instanța a apreciat că acest aspect nu prezintă nicio relevanță în ceea ce o privește pe societatea intimată, deoarece odată ce s-a constatat că, executarea silită față de societatea contestatoare a fost nelegală, urmează ca aceste cheltuieli de executare să fie restituite societății contestatoare, dacă acestea au fost executare silit la rândul lor.
Față de disp.art.4041 C.p.c. și având în vedere că executarea silită față de societatea contestatoare a fost nelegală, instanța a privit ca fiind fondat și capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a motivat și declarat recurs intimata ., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că poprirea se înființează fără somație conform art. 454 C.pr.civ, debitorului comunicându-i-se numai o înștiințare privind înființarea popririi. Acest lucru s-a întâmplat în cauză, scopul înștiințării fiind acela de a da posibilitatea debitorului de a formula în termen apărări pe calea contestației la executare, ceea ce s-a și întâmplat.
A fost anulată greșit și încheierea de încuviințare a executării silite, deoarece contractul de garanție reală mobiliară nr. 2010.1/25.01.2010 este încheiat ca anexă a contractului de fidejusiune cu același număr unde este parte și . SRL ca debitor principal, iar . este fidejusor. Așadar . este datoare să plătească sumele de bani.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9, 3041 C.pr.civ.
În susținerea recursului, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului G., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că litigiul are un caracter între profesioniști, motiv pentru care competența aparține Secției a II-a Civilă a tribunalului.
Pe fond, a arătat că adresa de înființare a popririi nu a fost comunicată și debitoarei ., ceea ce atrage nulitatea popririi. Executarea silită a fost încuviințată față de . SRL, deși a fost executată silit .. De asemenea, creanța a fost integral achitată către creditoare, aceasta luând chiar mai mult decât i se cuvenea.
În drept, a invocat disp. art. 115 C.pr.civ.
În apărare, a a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul din 31.01.2013, tribunalul a respins excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului G. ca nefondată, reținând că, prin hotărâre a colegiului de conducere, s-a stabilit că toate contestațiile la executare sunt de competența Secției I Civilă.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Tribunalul constată că, în data de 03.03.2010, creditoarea . a solicitat B. V. D. punerea în executare a contractului de fidejusiune nr. 2010.1/25.01.2010 și a contractului de garanție reală imobiliară anexă din aceeași dată numai împotriva debitoarei . (f. 3 dos._ al Judecătoriei Liești).
Deși parte în contractul de fidejusiune nr. 2010.1/25.01.2010 era și . SRL (dacă nu chiar și în contractul de garanție reală imobiliară), creditoarea și-a exercitat dreptul de a decide cadrul executării silite și a solicitat executarea numai împotriva ..
Prin adresa emisă către Judecătoria Liești, executorul a solicitat încuviințarea executării silite față de . SRL (f. 1 dos. 409).
Prin încheierea din 12.03.2010, Judecătoria Liești a încuviințat executarea silită față de . SRL.
Așadar, există o neconcordanță între debitorul indicat în cererea de executare silită și persoana față de care s-a încuviințat executarea silită. Cele două societăți, . și . SRL sunt entități juridice distincte, cu atribute de identificare diferite, chiar dacă administrator este aceeași persoană.
Această eroare determină nulitatea actelor de executare silită ulterioare, întocmai ca și cum nu s-ar fi urmat deloc procedura încuviințarea executării silite.
D. urmare, instanța de fond a constatat în mod corect nulitatea actelor de executare silită și a dispus întoarcerea executării silite.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În legătură cu caracterele recursului, cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este stabilită de codul de procedură civilă prin situarea sa în Capitolul I din Titlul V consacrat căilor extraordinare de atac al Cărții a II-a. Această calificare este numai parțial corectă, deoarece, în prezent, recursul corespunde exigențelor firești ale unei căi de atac extraordinare numai în ceea ce privește motivele de recurs. Un alt atribut al recursului este acela că el constituie o cale de atac de reformare. Recursul se adresează unei instanțe superioare în scopul exercitării controlului judiciar și al casării hotărârii nelegale sau netemeinice. Recursul, spre deosebire de apel, nu este însă suspensiv de executare. De la această regulă există, însă, excepția prev. de art. 300 alin. 1 C.pr.civ., care stabilește că recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Un alt atribut al recursului este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă, întrucât în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei . De la această regulă există excepția stabilită de art. 3041 C.pr.civ., conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., instanța având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga recurenta să plătească intimatei . suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu avocat – f. 28,29 dos. recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea-intimată C. A. SRL, cu sediul în B., ., în contradictoriu cu intimata-contestatoare . PISCU, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1331/15.05.2012 pronunțată de Judecătoria T. în Dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatei . Piscu, jud. G., suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2013.
Pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. B. E. M. C.-R. M. C. B. promovat la Curtea de Apel G.
Conf.art.261 C.pr.civ.,
Semnează,
Președintele Tribunalului G.,
Judecător A. P.
Red.CRM/tehn.CB
Ex. 2/16.05.2013
Fond – V.G.L.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1061/2013. Tribunalul GALAŢI | Anulare act. Decizia nr. 1228/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
