Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 28/2013. Tribunalul GALAŢI

Încheierea nr. 28/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-08-2013 în dosarul nr. 21731/233/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 28 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R. M.

Judecător D. G. N.

Judecător M. M.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți F. M., recurent ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 761 în contradictoriu cu intimata G. S. G., împotriva sentinței civile nr. 695/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ 2012, având ca obiect ordonanță președințială - OBLIGAȚIA DE A FACE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul F. M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al recurentei Asociația de Locatari nr. 761, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, timbrat, modul de îndeplinire a procedurii de citare, că a fost sesizată Curtea Constituțională, după care:

Instanța încuviințează părților proba cu înscrisuri.

Recurentul depune la dosar extras de pe site-ul intimatei și înscrisuri emise de aceasta. Solicită constatarea neconcordanței existente în documentele emise de intimată, în sensul că acestea arată că a fost rebranșat la rețeaua de gaze alt . că a depus la dosar buletin de sigilare contor și ordin de serviciu de reconectare, ambele întocmite pentru blocul S5A, din cadrul Asociației 761. Învederează că aceste documente au fost avute în vedere la pronunțarea soluției de către instanța de fond, deși nu se refereau la blocul PM4 pentru care recurentul a solicitat rebranșarea. Menționează că aceste înscrisuri nu i-au fost comunicate la instanța de fond, motiv pentru care nu a putut sesiza această neconcordanță.

Apreciază că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei deduse județii și nu s-a pronunțat pe capătul de cerere prin care a solicitat comunicarea facturilor emise de intimată.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și retrimiterea spre rejudecare instanței de fond.

Recurentul arată că nu a avut acces la dosar decât după împlinirea termenului de recurs. Precizează că nu cere completarea sentinței recurate ci invocă faptul că în mod nelegal s-a admis excepția lipsei de obiect.

Solicită amânarea pronunțării pentru a putea depune concluzii scrise.

INSTANȚA

Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art. 146 Cod procedură civilă, și văzând și dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă care prevăd că „dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile”;

DISPUNE

Amână pronunțarea în cauză la data de 30.08.2013.

Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2013.

Președinte,

C. R. M.

Judecător,

D. G. N.

Judecător,

M. M.

Grefier,

A. P.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 731

Ședința publică de la 30 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R. M.

Judecător D. G. N.

Judecător M. M.

Grefier A. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții-reclamanți F. M., recurent ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 761 în contradictoriu cu intimata G. S. G., împotriva sentinței civile nr. 695/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ 2012, având ca obiect ordonanță președințială - OBLIGAȚIA DE A FACE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.08.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.08.2013.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.11.2012 sub nr._, reclamanții F. M. si ASOCIATIA DE L. NR.761 G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta G. S. G., pronunțarea, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă, a unei hotărâri prin care aceasta din urmă să fie obligată să suspende măsura de întrerupere a furnizării gazului metan la blocul PM4, . să reia, în consecință, furnizarea.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că parata a luat măsura de sistare a furnizării gazului în mod abuziv, având în vedere că nu există restanțe la plata facturilor si mai mult, a fost plătit și un avans.

În susținerea cererii formulate, au fost atașate la dosarul cauzei, în copie, o . înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.581,112,108-137 Cod procedura civilă, ale Codului civil, ale art.1,11,15,16,20,24,124,126,148 din Constituție, ale art.1,6,13,14,17 din CEDO, ale art.1-30 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, OUG 77/2003, Legea nr.48/2002.

Legal citată, parata a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Prin sent. civ. nr. 695/29.01.2013, Judecătoria G. a respins cererea ca rămasă fără obiect.

Pentru a decide astfel, Judecătoria G. a reținut că reclamanții au solicitat obligarea paratei la reluarea furnizării gazelor naturale, pe calea ordonanței președințiale, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod proc.civilă, respectiv aparența dreptului, urgența, existența unei pagube iminente.

La termenul din data de 22.01.2013, parata a depus la dosarul cauzei ordinul de serviciu nr._/13.11.2012, precum si buletinul de reluare a furnizării gazelor naturale din 15.11.2012, învederând faptul că reluarea furnizării de gaze naturale către Asociația nr. 761 s-a efectuat încă din data de 15.11.2012.

Prezenți la termen, reclamanții au recunoscut faptul că a fost reluată furnizarea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au motivat și declarat recurs reclamanții F. M. si ASOCIATIA DE L. NR.761 G. care au criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei.

În motivare, au arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la comunicarea facturilor de gaze la sediul asociației din mun. G., ., ., nu la sediul Asociației de proprietari nr. 761 Albina.

De asemenea, furnizarea gazului a fost reluată la alt ., indicat de reclamanți.

Nu au invocat niciun temei de drept.

În susținerea recursului, recurenții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

În ce privește cadrul procesual al recursului, Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.

Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată, se observă că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la comunicarea facturilor de gaze la sediul asociației din mun. G., ., ., nu la sediul Asociației de proprietari nr. 761 Albina.

Potrivit disp. art. 2812a C.pr.civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 2812.

Așadar, pentru această omisiune a instanței de fond, recurenții trebuiau să folosească calea cererii de completare dispozitiv, formulată în termen de 5 zile de la pronunțare, nu calea de atac a recursului.

În legătură cu celălalt motiv de recurs invocat, tribunalul reține că ordinul de serviciu și buletinul de reluare furnizare depuse de pârâtă privesc un alt . indicat de reclamanți, pentru care s-a solicitat obligarea la reluarea furnizării (f. 80,81 dos. recurs).

Deoarece instanța de fond nu a administrat probe pe fondul acțiunii, cauza va fi trimisă în rejudecare. Instanța de fond va administra probe pentru a lămuri dacă s-a reluat sau nu furnizarea gazului la blocul indicat de reclamanți, fără a se mai pronunța asupra capătului de cerere privind comunicarea facturilor către reclamantă.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, care se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Tribunalul va admite recursul, va casa în totalitate sent. civ. nr. 695/29.01.2013 a Judecătoriei G. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți F. M., domiciliat în G., ., ., . DE L. NR. 761, cu sediul în G., ., ., . cu intimata G. S. G., cu sediul în G., ., nr. 46A, împotriva sentinței civile nr. 695/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ 2012, având ca obiect ordonanță președințială - OBLIGAȚIA DE A FACE.

Casează în totalitate sent. civ. nr. 695/29.01.2013 a Judecătoriei G. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.08.2013.

Președinte,

C. R. M.

Judecător,

D. G. N.

Judecător,

M. M.

Grefier,

A. P.

Red. C.R.M./06.09.2013

Tehn. P.A./2 ex./13.09.2013

Fond: C.M.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 28/2013. Tribunalul GALAŢI