Pretenţii. Decizia nr. 1077/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1077/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 262/838/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949
SECTIE I CIVILA
Decizia Civilă nr. 1077/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător L. B.
Judecător R. J.
Grefier D. L.
Pe rol, fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți C. E. și C. G., cu domiciliul în . și recurenții intimați I. L. și I. N., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 57/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică la data de 18.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrală din prezenta, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 25.11.2013 și 02.12.2013, când a decis:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Liești la data de 10.02.2012, sub nr._ reclamanții C. E. și C. Ghită au chemat în judecată pe pârâții I. L. și I. N. soți pentru a fi obligați aceștia la-plata sumei de_ lei ron la care se adaugă despăgubirile și distrugerile și degradările aduse prin fapta proprie la imobilul proprietatea acestora-reclamanților- din ..
În motivarea cererii s-a aratat că sunt proprietarii imobilului teren și construcții situat în .., iar, în acest imobil a funcționat un bar aparținând pârâților,reclamanții fiind cei care au tolerat activitatea barului în locuința acestora .
Au precizat reclamanții că o vreme au fost în armonie cu pârâții și chiar au fost de acord cu extinderea construcției pentru a mari suprafața comercială pe care o foloseau și, dat fiind faptul că, pentru extindere, era nevoie de autorizația organului ad-tiv local, pârâții l-au chemat în judecată pe acesta iar cheltuielile cu procesul în sumă de 7000 lei au fost avansate de reclamanți deoarece așa a fost înțelegerea cu pârâții.
Reclamanții au mai învederat că, în urma procesului, pârâții au beneficiat de despăgubiri pe care trebuiau să le împartă cu reclamanții însă aceștia nu doresc decât restituirea acestei sume pe care au avansat-o cu procesul.
S-a arătat că barul a fost evacuat, însă, la plecare, pârâții au degradat cât au putut spațiul ocupat în sensul că au tăiat gratiile la 2 uși și două ferestre, au distrus tavanul, au distrus și sustras prizele întrerupătoarele, au tăiat dozele firele electrice și au distrus instalația electrică
Au precizat reclamanții că au fost sustrase bunuri care se aflau în bar și care aparțineau reclamanților respectiv vas WC, chiuvetă ,cafetieră, boiler pentru curent electric, rafturile, yala, și mânerul de la ușa toaletei.
În drept au fost invocate disp. art. 998 și 999 cod civil
În susținerea cererii formulate, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri martori, interogatoriu, expertiză.
În susținerea cererii formulate, au fost atașate, la dosar, în copie, contract de comodat și act de alipire.
Legal citați pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondata
Au arătat pârâții ca au avut acordul reclamanților pentru mai multe îmbunătățiri și astfel au pus gresie și faianță în magazie, au amenajat un al doilea grup sanitar au extins instalația electrică în bar magazie terasă, au construit o fosă septică, au turnat o placa de beton pentru terasă.
Au precizat, de asemenea, că, la data de 03.01. 2012 în bune relații și fără existenta unor conflicte au părăsit locația și și-au luat următoarele bunuri:un boiler electric, una cafetieră, 3 mese pal, 12 scaune și una masă plastic
Pârâții au arătat ca plafonul încăperii făcut din lambriu era deformat din căldurii emanate de soba de la bar, iar cheltuielile cu judecata pentru autorizare extindere au fost suportate de pârâți și nu de reclamanți care nici nu cunosc cuantumul acestor cheltuieli.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâții – reclamanți au solicitat obligarea reclamanților - pârâți la plata îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea acestora cu acordul lor pe care le-au estimat la suma de 3000 lei.
Au apreciat pârâții - reclamanți ca aceste îmbunătățiri au adus un spor de valoare imobilului si au precizat că solicită restituirea acestor îmbunătățiri având în vedere ca reclamanții au înțeles sa denunțe unilateral contractul și faptul că reclamanții au înțeles să vândă imobilul pârâților.
În drept au fost invocate disp. art. 1345 și urm. cod civil și art. 115-119 cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu interogatoriu și 2 expertize în specialitățile construcții și bunuri mobile.
Acțiunea principală a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 831 lei și 5 lei timbru judiciar și cererea reconvențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 251 lei.
Prin sentința civilă nr. 57/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._ , instanța a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanții pârâți C. G. și C. E. în contradictoriu cu pârâții I. L. și I. N., ca nefondată și a respins cererea reconvențională ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca între părți a intervenit un contract de comodat pentru o perioada de 10 ani începând cu 20.05.2009, însă exemplarul depus de reclamanți nu este semnat decât de pârâtă și nu face nici o descriere a imobilului și a bunurilor predate pârâților spre folosință.
A mai reținut instanța că, în speță, contractul este încheiat cu titlu gratuit, însă din cuprinsul acestuia precum și din actul de alipire autentificat sub nr. 1874/05.mai 2010 rezulta ca reclamanții sunt proprietarii acestui imobil care a funcționat ca gogoșărie până la încheierea contractului de comodat. Din declarațiile martorilor precum coroborate cu o prezumție simplă instanța a reținut că pentru barul care avea o activitate cu clienții și în interior, spre deosebire de gogoșăria pentru care produsul era vândut la geam în afara, toate îmbunătățirile au fost realizate de pârâți pentru ca în acea locație să-și poată desfașura activitatea .
A constatat instanța că acest fapt rezultă și din cererea formulată de reclamanți care au arătat că pârâții s-au judecat pentru extindere cu primăria .
De asemenea, a reținut că imobilul închiriat nu a fost descris în amănunțime neputându-se determina cum arata acesta la data încheierii contractului și ce bunuri mobile ale proprietarilor se aflau în interior.
S-a constatat că, potrivit chitanței de la fila 55 din dosar pentru procurarea unui boiler, reclamanta C. E. a cumpărat un boiler cu lemne, iar în acțiune reclamanții solicită un boiler electric, iar pârâții au precizat că au luat un boiler electric.
A apreciat instanța că despăgubirile solicitate de reclamanți nu sunt fondate deoarece, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, imediat după plecarea pârâților, reclamanții au reluat activitatea în aceeași locație justificând o prezumție că aceasta era funcțională și nu era degradata.
Instanța a considerat că facturile fiscale au fost întocmite pe numele reclamanților având în vedere ca orice autorizare la un imobil se soluționează numai în contradictoriu cu proprietarul imobilului, însă, potrivit declarațiilor martorilor, îmbunătățirile și cheltuielile cu extinderea au fost suportate de pârâți.
Cu privire la suma pretinsă instanța a constatat ca pentru a face dovada operațiunii juridice invocate trebuia încheiat un înscris preconstituit iar proba cu martori solicitata de reclamanți la care pârâții nu s-au opus nu a dovedit operațiunea menționată.
A apreciat instanța că denunțarea unilaterală și înainte de termen a contractului recunoscut de păți este de natura a produce suficiente prejudicii pârâților pentru care nu s-au solicitat, însă, despăgubiri.
Totodată, a reținut că despăgubirile solicitate de reclamanți nu sunt justificate deoarece nu exista nici o dovada ‚ cu privire la îmbunătățiri fata de situația inițială a contractului.
Instanța a apreciat că ambele părți sunt în culpă întrucât nu au preconstituit înscrisuri pentru a dovedi împrejurările invocate.
Împotriva sentinței civile nr. 57/29.01.2013, pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._ au declarat recurs reclamanții – pârâți C. G. și C. E.. Au solicitat recurenții – reclamanți admiterea recursului formulat, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea acțiunii formulate.
În motivare, recurenții – reclamanți au arătat că instanța a interpretat probele în mod eronat și a fost indusă în eroare de pârâți care au depus facturi fiscale datate 20.03.2010 pentru 10 scaune de plastic verzi, 26.11.2010 pentru pal alb și vergea în condițiile în care contractul de comodat s-a încheiat la data de 01.04.2009.
Au precizat recurenții – reclamanți că martorii propuși au atestat existența bunurilor despre care se susține că au fost sustrase în imobil și a fost încheiat și un proces – verbal de inventar cu pârâții în care au fost menționate toate bunurile care existau în imobil la momentul preluării acestuia de către pârâți, proces – verbal semnat și ștampilat de către pârâta I. L..
Cu referire la factura fiscală depusă odată cu concluziile scrise de către pârâți, recurenții – reclamanți au arătat că aceasta atestă achiziționarea a 45 mp gresie, însă în imobil nu erau mai mult de 10 mp de gresie. Au precizat, de asemenea, că achiziția s-a făcut de către fiul lor pe firma pârâților, întrucât o rudă de-a pârâților l-a rugat pe fiul reclamanților să cumpere aceste materiale pentru renovarea unui spațiu pe care îl deținea.
Recurenții – reclamanți au arătat că aparatul de cafea pentru care a fost depus un contract odată cu concluziile scrise este diferit de cel pe care l-au lăsat în grija pârâților și pe care martorii audiați l-au indicat în declarațiile lor, iar aparatul de cafea care se afla în imobil a fost menționat în avizul sanitar nr. 1338/21.11.2006.
De asemenea, au mai precizat că boilerul achiziționat de reclamantă era un boiler electric potrivit facturii depuse, în copie, la dosar, iar nu un boiler pe lemne.
Au apreciat recurenții – reclamanți că, în mod greșit, instanța a reținut că au continuat activitatea în imobil după plecarea pârâților, dat fiind faptul că spațiul este degradat, așa cum ar rezulta și din fotografiile depuse de expert.
Recurenții – reclamanți au învederat că instanța trebuia să rețină concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat M. D. cu referire la degradările constatate, însă nu putea să rețină concluziile acestuia cu referire la fosa septică, întrucât au fost menționate 10 tuburi în temeiul declarației unei singure părți, în timp ce, în cuprinsul avizului sanitar din anul 2006, a fost reținută existența a 6 tuburi.
Au precizat recurenții – reclamanți că grosimea plăcii de beton nu poate fi de 12 cm, șapa turnată fiind de 5 cm.
Cu referire la împrumutul invocat, recurenții – reclamanți au arătat că suma împrumutată a fost recunoscută de pârâți prin răspunsurile de interogatoriul administrat și nu are vreo importanță destinația dată de aceștia banilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 492 și art. 493 C.civ..
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 415,5 lei.
Prin întâmpinarea formulată, intimații – pârâți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, au arătat că scaunele de plastic în discuție nu erau rezistente și se impunea a fi schimbate, iar pentru desfășurarea activității tip BAR au făcut amenajările necesare în imobil în timp și în funcție de posibilitățile materiale.
Intimații – pârâți au învederat că recurenții interpretează probele în mod trunchiat și nu au în vedere că, din probele administrate rezultă că pârâții au fost cei care au realizat îmbunătățirile care se impuneau în imobil.
Au precizat că procesul – verbal de inventar invocat nu există.
Intimații pârâți au arătat că, potrivit declarațiilor martorilor audiați, activitatea a fost continuată de reclamanți în imobil după plecarea pârâților, fiind demonstrată, în opinia pârâților, starea bună în care se afla imobilul la preluare.
Totodată, au precizat că împrumutul invocat de reclamanți nu a fost probat în condițiile în care acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria Grivița a fost promovată la începutul anului 2010, reclamanții nu aveau calitate în dosar, iar chitanța de care aceștia înțeleg să se folosească este din anul 2011 atestând doar plata unor furnizori.
Au solicitat intimații – pârâți plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 57/29.01.2013, pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._ au declarat recurs pârâții – reclamanți I. N. și I. L.. Au solicitat recurenții – pârâți modificarea în parte a hotărârii recurate și admiterea cererii reconvenționale, respectiv obligarea reclamanților – pârâți la plata sumei de 2278 lei cu titlu de despăgubiri.
În motivare, recurenții – pârâți au arătat că spațiul necesita o . amenajări impuse de organele sanitare precum și o . amenajări care să facă posibilă desfășurarea activității, iar, în contextul construirii unui al doilea grup sanitar și amenajarea instalației pentru spălarea veselei, s-a impus mărirea fosei septice în care se deversau apele menajere.
Au precizat recurenții – pârâți că au solicitat autorizarea lucrărilor la Primărie, însă cererea le-a fost refuzată, astfel încât au fost nevoiți să înregistreze o acțiune în justiție, însă toate cheltuielile acestei acțiuni au fost suportate de recurenții – pârâți.
Recurenții – pârâți au apreciat că, din probele administrate în cauză rezultă au au realizat lucrări de îmbunătățiri la imobil cu materiale pe care tot ei le-au cumpărat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 312 C.proc.civ..
Prin întâmpinarea formulată, intimații – reclamanți C. G. și C. E. au solicitat respingerea recursului formulat de pârâții – reclamanți, ca nefondat.
În motivare, intimații – reclamanți au reiterat argumentele invocate în cererea de recurs pe care au formulat-o și au concluzionat că recurenții – pârâți nu au probat îmbunătățirile pe care le-au adus la imobil.
Cererea de recurs formulată de recurenții – pârâți a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 125,5 lei.
Au fost depuse, la dosar, în copie, avizul sanitar pentru transformare nr. 940/21.07.2009, raportul de expertiză întocmit de expertul D. D. la data de 20.07.2009, memoriu tehnic.
În ședința publică din data de 18.11.2013, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității formulării recursului declarat de recurenții – pârâți I. N. și I. L..
Analizând actele și lucrările cauzei cu referire la excepția invocată, reține următoarele:
În drept, potrivit art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În fapt, așa cum rezultă din dovezile de comunicare atașate la dosarul cauzei (f. 157 – 158), sentința civilă nr. 57/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Liești, le-a fost comunicată recurenților – pârâți I. N. și I. L. la aceeași dată, respectiv la data de 12.02.2013.
Cererea de recurs formulată de aceiași recurenți – pârâți a fost înaintată instanței prin fax la data de 04.03.2013 și a fost înregistrată la aceeași dată.
Totodată, la data de 04.03.2013, aceeași cerere de recurs a fost depusă la oficiul poștal în original și a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 05.03.2013.
Față de data la care sentința recurată le-a fost comunicată recurenților – pârâți – 12.02.2013 – tribunalul reține că, la data de 04.03.2013, dată la care cererea de recurs a fost înaintată instanței, termenul indicat de art. 301 C.proc.civ. era împlinit.
Nu pot fi reținute apărările recurenților – pârâți referitoare la neconcordanța dintre data menționată, în cuprinsul dovezii de comunicare, ca fiind data comunicării și data menționată pe ștampila poștei, întrucât ștampila poștei aplicată pe dovada de comunicare poartă aceeași dată – 12.02.2013 – și doar data înapoierii dovezii este menționată ca fiind 13.02.2013. pe de altă parte, chiar dacă ar fi luată în considerare această din urmă dată ca fiind data comunicării, tribunalul reține că și față de data de 13.02.2013, recursul a fost formulat cu depășirea termenului legal de 15 zile.
În consecință, apreciind că excepția invocată este întemeiată, va respinge ca fiind tardiv declarat recursul formulat de recurenții – pârâți I. N. și I. L..
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile sentinței civile nr. 57/29.01.2013, pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenții – reclamanți C. G. și C. E., instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect, contrar susținerilor recurenților – reclamanți, prima instanță a reținut că, în fapt, la momentul încheierii contractului de comodat și predării imobilului spre folosința familiei I., nu a fost întocmit un inventar al bunurilor predate în care, eventual, să fie menționată și starea în care se aflau unele dintre bunurile preluate.
Mai mult, părțile nu au întocmit nici proces – verbal de predare – primire cu referire la același imobil la momentul la care contractul de comodat a fost denunțat și familia I. l-a predat familie C..
Pe de altă parte, niciunul dintre martorii audiați în cauză nu a asistat la momentul predării imobilului către soții I. sau la momentul preluării acestuia ulterior de către soții C..
De asemenea, în aceste împrejurări, declarațiile martorilor T. G. și V. V. care au arătat că imobilul era într-o stare avansată de degradare nu pot fi reținute drept hotărâtoare în dovedirea pretențiilor recurenților – reclamanți, întrucât nu poate fi apreciat momentul în care martorii au văzut imobilul după predarea acestuia de către pârâți, cu atât mai mult cu cât, din declarațiile martorului B. P. rezultă că după ce a plecat familia I., barul a funcționat sub coordonarea familiei C. timp de aproximativ 1 – 2 luni, fiind astfel în stare de funcționare. În același context, reține că pârâții au predat imobilul la începutul anului, iar martora T. Gherighina a arătat că a fost în imobil în anul 2012 după Paști. Totodată, martorul V. V. a precizat că nu a fost prezent când au plecat pârâții și nu știe când au plecat aceștia sau până când a funcționat barul.
Declarațiile martorilor propuși de reclamanți cu referire la bunurile care se regăseau în imobil în perioada în care funcționat gogoșeria nu pot fi apreciate ca fiind relevante în împrejurările speței, dat fiind faptul că, așa cum am arătat, existența acelorași bunuri nu poate fi dovedită la momentul preluării imobilului de către pârâți.
Aceeași concluzie este întemeiată pentru aceleași argumente și în ceea ce privește factura prezentată de recurenții – reclamanți prin care înțeleg să dovedească achiziționarea unui boiler electric. Cu referire la acest aspect, instanța reține, contrar susținerilor recurenților – reclamanți că, din certificatul de garanție și factura atașate la dosarul cauzei în copie (f. 55 – 56) nu rezultă că reclamanții aur fi achiziționat un boiler electric și cu atât mai puțin faptul că acest boiler ar fi fost instalat în imobilul în cauză, că ar fi existat în același loc la momentul predării imobilului către soții I. sau că nu ar mai fi existat la momentul denunțării contractului de comodat.
Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză cu referire la degradările suferite de imobil au avut drept temei starea imobilului din momentul întocmirii expertizei, neputând atesta, contrar susținerilor recurenților – reclamanți faptul că imobilul s-ar fi găsit în această stare la momentul predării acestuia de către familia I. sau faptul că imobilul era într-o stare mai bună la momentul încheierii contractului de comodat.
Pentru argumentele de mai sus, tribunalul reține că, în speță, nu a fost probată fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în sensul art. 998 – 999 C.civ., astfel încât răspunderea intimaților – pârâți pentru eventuale degradări ale imobilului sau pentru eventuala lipsă a unor bunuri din imobil nu poate fi angajată.
În ceea ce privește suma de 7800 lei despre care recurenții – reclamanți susțin că este datorată de intimații – pârâți în temeiul unui contract de împrumut, reține că procesul – verbal întocmit la data de 20.05.2011 (f. 49) atestă primirea de către intimata – pârâtă I. L. de la recurentul – reclamant C. G. a sumei de 1000 Euro reprezentând contravaloarea plății la agenți economici rămânând diferența de 700 lei. Potrivit răspunsurilor intimatului – pârât I. N. la interogatoriul administrat, suma de 7800 lei a fost cerută recurenților – reclamanți ca preț pentru bunuri lăsate în magazinul mixt administrat de fiul reclamanților.
Tribunalul constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că, între părți, ar fi intervenit un contract de împrumut având ca obiect suma de 7800 lei. De altfel, din înscrisul intitulat proces – verbal și întocmit la data de 20.05.2011, rezultă că o parte din bani au fost primiți de către intimata – pârâtă I. L. cu titlu de plată pentru anumiți agenți economici, iar nu cu titlu de împrumut.
Astfel, în aceste împrejurări, reține că raporturile contractuale specifice contractului de împrumut și obligațiile ce derivă din acesta nu au fost probate de recurenții – reclamanți, răspunderea contractuală a intimaților – pârâți neputând fi angajată.
Pentru toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 312 și art. 301 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. E. și C. G. cu domiciliul în . împotriva sentinței civile nr. 57/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Liești.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulată de pârâții I. L. și I. N. cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 57/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Liești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2013.
Președinte Judecător Judecător pentru Grefier,
A. F. L. B. R. J. D. L.
Transferată la Judecătoria C., semnează,
potrivit disp. art. 261 C. Proc. Civ.,
grefier-șef Secția I civilă, cu delegație,
N. J.
Red.: R.J./20.01.2014
Tehnored.: F.I.S./20.01.2014
2ex/20.01.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 128/2013. Tribunalul GALAŢI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1085/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
