Pretenţii. Decizia nr. 236/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 23261/233/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 236
Ședința publică de la 08.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. M.
Judecător R. G. F.
Grefier F. B.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta -reclamantă V. A. M., cu domiciliul în G., ., ..63, jud.G., și în G., ., jud.G., în contradictoriu cu intimatul-pârât V. F. I., cu domiciliul în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2329/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Încheierea de ședință din data de 06.10.2011 judecata recursului a fost suspendată în baza disp. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, și că, la data de 24.01.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, o pune în discuție și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 2329/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, recurs promovat de recurenta - reclamantă V. A. M., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2011;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.10.2011, când judecarea recursului a fost suspendată în baza disp. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezentul recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Tribunalul, în baza art.248 și urm. C.pr.civilă, urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul declarat de recurenta -reclamantă V. A. M., cu domiciliul în G., ., ..63, jud.G., și în G., ., jud.G., în contradictoriu cu intimatul-pârât V. F. I., cu domiciliul în G., ., ..63, jud.G., împotriva sentinței civile nr. 2329/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. M. M. M. R. G. F. F. B.
tehnored.FB/ex.2/14.03.2013
← Cereri. Decizia nr. 242/2013. Tribunalul GALAŢI | Anulare act. Decizia nr. 781/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|