Pretenţii. Decizia nr. 420/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1178/316/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
DECIZIA CIVILĂ NR.420
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. M.
JUDECĂTOR: D. B.
JUDECĂTOR: E. M.
GREFIER: I. Ș.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamantul B. I., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.1376/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.B., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. BĂLĂBĂNEȘTI și C. L. BĂLĂBĂNEȘTI, cu sediul în ., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.04.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg. B., jud. G., reclamantul B. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. ., și C. L. al ., obligarea pârâților de a aplica două sentințe pronunțate de Judecătoria Tg.B., definitive și irevocabile, precum și plata unor daune materiale și morale, în cuantum de 9730 lei.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtelor la aplicarea deciziei civile nr. 716/R/2008 a Curții de Apel G. și a sentinței civile nr. 1040/2011 a Judecătoriei Tg.B., daunele materiale în cuantum de 9730 lei și introducerea restricției de circulație a mijloacelor de transport pe drumul creat în mod abuziv de către locuitorul B. Gh. I..
Reclamantul a mai arătat că începând cu anul 2005 P. i-a imputat faptul că a ocupat o suprafață de teren din drumul stradal, diminuând domeniul public al comunei. A susținut reclamantul că de fapt imobilul său-teren a fost diminuat cu 19 m.p. prin mutarea gardului în interiorul proprietății de către vecini.
Reclamantul a arătat că între anii 2005-2007 a formulat opt plângeri penale împotriva vecinilor săi, însă prin poziția adoptată de primărie toate plângerile au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale.
Se mai arată că prin sentința penală civilă nr. 624/2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B. s-a respins acțiunea Consiliului L. Bălăbănești formulată împotriva sa, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 716/R/2008 a Curții de Apel G..
Susține că a încercat să pună în aplicare decizia civilă prin executare silită și P. a fost obligată prin sentința civilă nr. 1040/2011 a aceleiași instanțe să restituie onorariul executorului judecătoresc.
Mai arată reclamantul că prin sentința civilă nr. 58/2009 a Judecătoriei Tg.B., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a stabilit linia de hotar conform expertizei efectuate de expert N. V. și a încercat să execute această hotărâre, dar a fost refuzat de executorii judecătorești.
Se arată că sentința a fost pusă în executare, însă toți țărușii fixați au fost scoși de vecini deoarece P. nu a executat și gardul imobilului.
Apreciază reclamantul că P. comunei Bălăbănești se face vinovată pentru neaplicarea sentințelor judecătorești.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu acte și a depus la dosarul cauzei o notă de calcul a despăgubirilor solicitate, copii de pe hotărârile judecătorești, schița terenului.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
Prin întâmpinare pârâta P. mun. G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 58/2009 pronunțată de Judecătoria Tg.B. s-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului și drumul comunal și această sentință a fost pusă în aplicare de trei ori de pârâți și de executorul judecătoresc Coțac D. C., însă, deși reclamantul își stabilea singur linia de hotar, iar primăria doar și-a asumat obligația de a executa gardul, reclamantul nu era mulțumit și acționa primăria în judecată pentru motivul că nu s-a respectat sentința judecătorească.
Pentru că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată și executare, primăria a comunicat reclamantului că nu se opune la executare, însă nu mai participă la fața locului la executarea propriu-zisă.
Pârâta a mai arătat că a achitat reclamantului toate cheltuielile de judecată la care a fost obligată și a depus în acest sens documente.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei note de ședință prin care a solicitat ca primăria să aplice sentința nr. 59/2009 deoarece „nu există posibilitate practică de aplicare a sentinței în lipsa unor oameni plătiți de primărie care să lucreze în prezența delegațiilor acesteia”. A arătat reclamantul că banii solicitați se referă la pagubele pe care i le-au pricinuit vecinii cu acceptul primăriei în cei opt ani de procese.
Au fost încuviințate pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru pârâtă proba cu interogatoriu, fiind respinsă proba cu martori, ca fiind neconcludentă cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1376/14.11.2012 Judecătoria Tg. B., jud. G., a respins ca nefondată acțiunea, având în vedere următoarele aspecte:
Sentința civilă nr. 1040/4.10.201 pronunțată de Judecătoria Tg.B. în Dosarul nr. 274/316/_ a avut ca obiect contestație la executare prin care Comisia Locală a comunei Bălăbănești a contestat procesul-verbal de grănițuire și punere în posesie a reclamantului încheiat la data de 17.02.2011, motivat de faptul că acesta că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de executare către executorul judecătoresc Coțac D.-C. întrucât sentința civilă nr. 58/2009 prin care se stabilea grănițuire proprietății reclamantului față de drumul comunal a fost pusă în executare de bună-voie.
Prin sentința civilă nr. 1040/2011, a cărei aplicare o solicită reclamantul în cauza de față, s-a respins contestația la executare formulată de Comisia Locală Bălăbănești și a fost obligat contestatorul să plătească reclamantului suma de 1005 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (505 lei onorariu expert și 500 lei onorariu avocat). În aceste condiții solicitarea reclamantului „să se aplice sentința nr. 1040/2011” a fost interpretată în sensul de obligare a pârâților să-i plătească cheltuielile de judecată în cuantumul de 1005 lei.
Prin borderoul 1754/6.12.2011 emis de P. Bălăbănești s-a apreciat că s-a plătit benevol suma de bani în discuție, iar reclamantul B. I. a semnat pentru primirea sumei de 1005 lei. Totodată, chiar în răspunsurile date de către reclamantul B. I. la interogatoriul formulat de pârâtă (întrebarea nr. 13 prin care este întrebat dacă P. Bălăbănești i-a plătit suma de 1005 lei), reclamantul a răspuns „da”, deci sentința nr. 1040/2011 a fost aplicată.
Referitor la solicitarea reclamantului ca pârâții să aplice decizia civilă nr. 716/2008 instanța de fond a constatat că prin aceasta s-a dispus numai respingerea recursului formulat de P. comunei Bălăbănești împotriva deciziei civile nr. 201/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul G..
Prin decizia nr. 201/2008 pronunțată de Tribunalul G. s-a dispus respingerea apelului formulat de Comisia Locală Bălăbănești împotriva sentinței civile nr. 624/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B..
Prin sentința civilă nr. 624/16.10.2007 s-a respins acțiunea formulată de Comisia Locală Bălăbănești, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991, având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate a numitului B. I., și a fost obligată Comisia Locală Bălăbănești să plătească reclamantului B. I. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, prin cererea de a se aplica decizia nr. 716/R/2008 s-a interpretat voința reclamantului ca pârâții din prezenta cauză să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei la care au fost obligați prin sentința nr. 624/2007, irevocabilă prin decizia nr. 716/2008.
Din extrasul de cont depus la dosar s-a considerat că P. face dovada achitării acestei sume de 1000 lei în baza sentinței nr. 624/2007 reclamantului B. I., sumă care a fost poprită de executorul judecătoresc P. Ș..
Mai mult decât atât, reclamantul a recunoscut la interogatoriu întrebarea nr. 1 ( fila 19-21) că „da” a primit suma de 1000 lei, deci și această deciziei 716/2008 a fost aplicată.
Referitor la solicitarea reclamantului de a se dispune interdicția de circulație a autovehiculelor pe drumul comunal pe care susține că l-a constituit abuziv în anul 2005 numitul B. I., și acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat, având în vedere că nu există nicio dovadă că drumul comunal a fost construit de o persoană fizică, respectiv B. I., și nu se poate pune o restricție de circulație de către instanță, ci numai de Autoritatea Națională a Drumurilor și Ministerul de Interne.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 07.11.2012, reclamantul a solicitat ca pârâta P. Bălăbănești să aplice sentința civilă 59/2009, să traseze gardul și să plătească oameni care să construiască gardul în prezența unor delegați ai primăriei.
Instanța de fond a constatat că în cauză este vorba de sentința civilă nr. 58/2009 pronunțată de Judecătoria Tg.B. în Dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea formulată de B. I. în contradictoriu cu Comisia Locală Bălăbănești și s-a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantului și drumul comunal, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert N. V., și a obligat pârâta Comisia Locală Bălăbănești să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 6,05 m.p. teren.
Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și răspunsurile la interogatoriu date de reclamant s-a constatat că s-a pus în executare sentința civilă nr. 58/2009 în mai multe rânduri pe cale amiabilă, apoi, datorită nemulțumirii reclamantului, s-a pus în executare prin executor judecătoresc, s-a contestat executarea și s-a constatat că nu s-a respectat întocmai sentința, astfel că pârâtele Comisia Locală Bălăbănești și P. comunei Bălăbănești a transmis reclamantului o notificare prin care îi aduce la cunoștință că nu se opune la punerea în aplicare a sentinței civile nr. 58/2009, însă nu se va mai prezenta la fața locului pentru ca reclamantul să nu mai invoce vreo eventuală influență.
Faptul că executarea nu s-a finalizat deoarece vecinii reclamantului au scos țărușii fixați de executor s-a apreciat că nu se poate imputa pârâților, iar reclamantul are la îndemână promovarea altor cereri prin care pot fi trase la răspundere persoanele vinovate de distrugerea semnelor de hotar.
Susținerea reclamantului potrivit căreia nu există posibilitate practică de aplicare a sentinței civile în lipsa unor oameni plătiți de primărie care să lucreze gardul în prezența delegațiilor acesteia au fost considerate nefondate întrucât o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum este și sentința civilă nr. 58/2009, poate fi pusă în aplicare de bună-voie, iar în caz contrar se poate aplica prin executare silită, executorul judecătoresc poate contacta o societate care să construiască gardul pe aliniamentul dispus de instanță, iar cheltuielile de executare vor fi recuperate de la pârâți.
Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada refuzului pârâtelor de a executa sentința civilă nr. 58/2009, nu s-a opus acesteia niciodată la executare, dovadă fiind procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc, s-a apreciat că nu există un prejudiciu material sau moral adus reclamantului.
De altfel reclamantul solicită daune materiale reprezentând cheltuieli de judecată (bilete de transport, deschidere acțiuni, onorariu expertize, timp alocat susținerii dosarelor), daune pricinuite de vecini, reprezentând furtul gardului, incendiere a 4 m. c. lemne, materiale de construcție și contravaloarea gardului nou ce urmează a se monta conform sentinței civile nr. 58/2009, dar aceste cheltuieli au mai fost recunoscute reclamantului prin alte hotărâri judecătorești sau nu pot fi puse în sarcina pârâților din prezenta cauză, ci persoanelor vinovate de distrugeri și furt.
Așa cum s-a arătat, cheltuielile de judecată la care pârâții au fost obligați prin sentințele judecătorești, inclusiv cheltuielile de executare, au fost achitate reclamantului, iar cheltuielile reprezentând daunele pricinuite de vecini cuantificate de reclamant la suma de 4345 lei, nu pot fi puse în sarcina pârâtelor din prezenta cauză.
Față de toate aceste motive instanța de fond a apreciat că nu se justifică nici acordarea de daune morale, având în vedere că reclamantul nu a făcut nicio dovadă că a suferit un prejudiciu moral cauzat de către pârâți.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B. I., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectele nelegalității și netemeiniciei ei, astfel:
- în mod greșit judecătoria Tg. B. a fost preocupată a analiza dacă reclamantul a primit sau nu cheltuielile de judecată din cele două hotărâri judecătorești, deși nu acesta a fost obiectul acțiunii sale, și nici nu a solicitat interzicerea circulației pe drumul comunal respectiv, ci doar reducerea lățimii drumului, conform dimensiunilor existente anterior anului 2005, ceea ce conducea la corecta aplicare a sentinței civile nr. 58/2009 a Judecătoriei Tg. B.;
- vinovăția pârâtului C. L. al . faptul că a susținut permanent acțiunile nejustificate ale vecinilor reclamantului prin care aceștia din urmă au ocupat samavolnic o porțiune din drumul comunal și a încurajat pătrunderea vecinilor în curtea reclamantului pentru a-i produce diverse distrugeri, aspecte față de care prima instanță nu face nici un fel de analiză;
- plățile făcute de pârâți nu au nicio legătură cu daunele produse reclamantului în cei 8 ani de procese, iar o parte din cheltuielile solicitate prin prezenta acțiune reprezintă onorarii plătite experților topometriști aduși de reclamant pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, însuși executorul judecătoresc punând greșit și în complicitate cu pârâții în executare hotărârea judecătorească de grănițuire;
- în mod greșit s-a apreciat că de fapt reclamantul împiedică punerea în executare a hotărârii de grănițuire, în fapt presiunile pârâților determinând distrugerea imediată a gardului, determinând și alte persoane din . executarea gardului etc.;
- sugestia primei instanțe de a se pune din nou în executare hotărârea de grănițuire, cu consecința suportării cheltuielilor de executare de către pârâții-debitori nu rezolvă litigiul, ci eventual îl agravează;
- nu a fost avut în vedere faptul că prin acțiunile pârâților și vecinilor reclamantului acesta a suferit grave prejudicii materiale, inclusiv prin pierdea de bunuri și animale, dar și prejudicii morale, constând în agravarea stării de sănătate.
În dovedirea recursului recurentul a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar acte medicale și privind efectivele de animale pe care le posedă.
În drept nu și-a întemeiat recursul.
Deși legal citați, intimații nu au fost reprezentați în instanță și nici nu și-au exprimat în scris poziția cu privire la recursul promovat.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Cerea de chemare în judecată nu respectă întrutotul cerințele prev. de disp. art. 112 C. proc. civ., motiv pentru care obiectul acțiunii a fost greu de identificat și de prima instanță, dar în final cererea a fost corect interpretată. Din cererea de chemare în judecată, ca și memoriile ulterioare și susținerile orale ale reclamantului în mod corect Judecătoria Tg. B. a apreciat că „punerea corectă în aplicare” a celor două hotărâri judecătorești reprezintă respectarea dispozitivului acestor hotărâri, respectiv de obligare a intimaților la plata unor sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care acțiunea/contestația la executare promovate de ei au fost respinse.
Astfel, nici un moment recurentul-reclamant nu a solicitat reanalizarea situației de fapt privind grănițuirea sau punerea în executare a hotărârii judecătorești privind proprietatea/grănițuirea acesteia, acest lucru nefiind nici posibil printr-o acțiune „de respectare a unor hotărâri judecătorești” pentru că, pe de o parte există posibilitatea executării benevole/silite a hotărârii, pe de altă parte s-ar opune autoritatea de lucru judecat.
Din cererile recurentului rezultă fără dubiu că a solicitat interzicerea accesului pe respectivul drum comunal, precizarea făcută în recurs în sensul de a se dispune reducerea dimensiunilor acestuia fiind în fapt o încercare de punere în imposibilitate de exploatare a drumului.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că intimații ar fi susținut permanent acțiunile nejustificate ale vecinilor săi, promovarea unor cereri pe rolul instanțelor de judecată neputând fi interpretată ca o activitate injustă, liberul acces la o instanță de judecată fiind garantat constituțional.
Faptul că o parte din sumele de bani pretinse prin acțiune reprezintă cheltuieli de executare îndreptățesc recurentul să le obțină pe calea executării silite, iar nu prin promovarea prezentei cereri. Totodată, nu s-a dovedit că o parte din pretenții s-au datorat culpei intimaților, altele decât cheltuielile avansate pentru purtarea diferitelor procese, acestea din urmă putând fi recunoscute cu titlu de cheltuieli de judecată chiar în respectivele procese/plângeri.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că intimații ar obstrucționa punerea în executare a hotărârilor privind întinderea proprietății, „presiunile” făcute asupra consătenilor rămânând la nivel de afirmații.
Este adevărat că un litigiu judiciar poate provoca neajunsuri, dar recurentul nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta intimaților de a provoca procese privind proprietatea și prejudiciul încercat prin deteriorarea stării de sănătate a recurentului.
Faptul că bunuri ale recurentului ar fi fost sustrase sau distruse de vecinii săi nu conduce automat la instituirea răspunderii patrimoniale a intimaților, în condițiile în care nu s-a dovedit că la rândul lor intimații au săvârșit un delict civil care să antreneze răspunderea lor materială.
Pentru toate aceste Tribunalul apreciază că recursul reclamantului nu este fondat, cu consecința respingerii lui în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C. proc. civ. și menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. BĂLĂBĂNEȘTI și C. L. BĂLĂBĂNEȘTI, cu sediul în .,împotriva sentinței civile nr.1376/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.B., jud.G., în Dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. M. D. B. E. M. I. Ș.
red.D.B./tehnodact.I.S./2 ex./26.04.2013
fond: jud.A. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul... → |
|---|
