Pretenţii. Sentința nr. 846/2013. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 846/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 11682/121/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 846

Ședința publică de la 29.03.2013

Completul compus din:

Președinte A. B.

Grefier F. B.

La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. M., domiciliată în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții G. M. și P. M., ambii citați la locul de muncă în G., . (sediul ArcelorMittal G. S.A.), având ca obiect ,,pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâții personal, lipsă fiind reclamanta și procuristul acesteia P. T..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care;

Pârâții, consideră că, în baza disp. art. 183 C.p.civ., față de hărțuirea la care sunt supuși de către reclamantă, față de valoarea pretențiilor acesteia, față de falsurile depuse, prezenta cauză ar trebui suspendată, și înaintarea înscrisurilor procurorului pentru analizarea infracțiunii fals și uz de fals.

Tribunalul face aplicarea disp. art. 182 C.p.civ., potrivit cărora ,,Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat”. Învederează pârâților că au posibilitatea de a formula plângere penală împotriva reclamantei în sensul celor solicitate mai sus.

Tribunalul pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a lui P. T., în raport cu reclamanta A. M., invocată de către pârâți.

Pârâții solicită înlăturarea procurii depusă de reclamantă pentru P. T. (filele 16-17 dosar), întrucât aceasta este o copie coloră. Din punctul lor de vedere la acest moment nu există dovada calității de reprezentant a numitei P. T., solicitând aplicarea disp. art. 161 alin. 2 C.p.civ.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a lui P. T., în raport cu reclamanta A. M., invocată de către pârâți.

TRIBUNALUL

Analizând cauza de față, constată următoarele:

La data de 20.12.2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G., în rejudecare, acțiunea în pretenții formulată de reclamanta A. M., prin mandatar P. T., în contradictoriu cu pârâții G. M. și P. M..

La termenul de judecată din 25.01.2013, pârâta G. M. a solicitat instanței ca, în baza art.139 din vechiul C.pr.civ., să se pună în vedere reclamantei să depună la dosar originalul procurii speciale depusă la fila 16 dosar în primul ciclu procesual, deoarece are suspiciuni că în originalul acesteia s-au făcut modificări în sensul că în rândul 15 al acestei procuri fontul și mărirea scrisului e diferită de restul rândurilor. La rândul său, pârâtul P. M. a avut aceeași solicitare.

Prin înscris înregistrat la instanță pe 19.02.2013, mandatarul reclamantei a arătat că depune înscrisurile solicitate, dar a depus procura specială doar în fotocopie color.

La termenul de judecată din 26.02.2013, pârâta G. M. a învederat instanței faptul că există o diferență evidentă între copia procurii depusă la fila 16 dosar din primul ciclu procesual și originalul depus la fila 17 din prezentul dosar. Apreciază că s-a făcut un fals prin inserarea numărului de dosar în conținutul copiei depuse la fila 16 și, drept urmare, solicită a se face aplicarea art.180 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă. La rândul său, pârâtul P. M. a avut aceeași solicitare.

La același termen de judecată, instanța a stabilit un nou termen de judecată și a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a se prezenta personal în fața instanței având asupra sa originalul procurii autentificate sub nr.1682/22.09.2010, punând în vedere pârâților să se prezinte în instanță la următorul termen de judecată în vederea continuării procedurii falsului.

La termenul de judecată acordat în vederea continuării procedurii falsului, instanța a constatat absența reclamantei și, aplicând art.182 din vechiul Cod de procedură civilă, a înlăturat înscrisul atacat ca fals și, în consecință, a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului P. T. în raport cu reclamanta A. M..

Analizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului în raport cu reclamanta, instanța reține următoarele:

În fapt, acțiunea din cauza de față formulată de reclamanta A. M., prin mandatar P. T., dar în urma aplicării procedurii falsului, la termenul de judecată din 29.03.2013 a fost înlăturată procura autentificată sub nr.1682/22.09.2010 de B.N.P. G. M. din București, act ce constata dreptul de reprezentare al mandatarului.

În drept, potrivit art.161 din vechiul Cod de procedură civilă, când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Rezultă că instanța poate aprecia oportunitatea acordării unui nou termen pentru dovedirea calității de mandatar. În speță, nu era necesară acordarea acestui nou termen pentru că partea avea cunoștință de efectele înlăturării înscrisului ce constată mandatul său (ca urmare a faptului că nici nu a prezentat originalul cerut de instanță, ci doar o fotocopie color), dar și a posibilelor consecințe de drept penal decurgând din falsul comis de reclamantă prin mandatar.

În consecință, instanța va admite excepția și va anula acțiunea formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâții G. M. și P. M., ca fiind formulată de o persoană (P. T.) ce nu are calitatea de reprezentant a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția, invocată de pârâții G. M. și P. M., ambii citați la locul de muncă în G., . (sediul ArcelorMittal G. S.A.), a lipsei dovezii calității de reprezentant a lui P. T., domiciliată în București, ..100, etajul 6, ., în raport cu reclamanta A. M..

Anulează acțiunea formulată de reclamanta A. M., domiciliată în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții G. M. și P. M., ca fiind formulată de o persoană (P. T.) ce nu are calitatea de reprezentant a reclamantei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. B. F. B.

promovată la Curtea de Apel

semnează conf. Art. 261 C.pr.civ.

Grefier șef secție S. B.

Red.AB

Tehn..>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 846/2013. Tribunalul GALAŢI