Contestaţie la executare. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 65/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR.65
Ședința publică din 16.02.2015
Completul compus din:
Președinte: A. P.
Judecător: R. N.
Judecător: E. M.
Grefier: A. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul G. – a fost reprezentat de procuror D. L..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de declarat de recurentul B. DE E. ȘI EVALUĂRI PATRIMONIALE M. M. – PFA cu sediul in G. . . jud.G. împotriva încheierilor din data de 14.05.2013 si 22.05.2013 si a sentinței civile nr.6449/2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. I., cu domiciliul in Galati ..24 ., C. N., cu domiciliul in Galati . . jud.G., G. Ș. cu domiciliul in Galati . . jud.G. și B. T. Ș., cu sediul in G. . . jud.G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele si lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, B. de E. și Evaluări Patrimoniale M. M. PFA G. a formulat în contradictoriu cu intimatul C. G. contestație la executare împotriva măsurii dispuse de către executorul judecătoresc T. Ș. privind sechestrarea si scoaterea la licitație a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, solicitând totodată si suspendarea executării silite.
În motivarea contestației a arătat, în esență, că titlul executoriu în baza căruia are loc executarea silită, respectiv ordonanța nr.731/17.02.2010 a Tribunalului G., este lovit de nulitate absolută.
S-a invocat faptul că procedura de vânzare la licitație a autoturismului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.434 Cod procedura civilă si că prin instituirea sechestrului asupra acestui autoturism au fost încălcate dispozițiile art.407 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că bunurile care servesc la exercitarea ocupației debitorului nu pot fi supuse executării silite.
Prin sentința civilă nr._/07.11.2011 Judecătoria G. a respins ca neîntemeiată contestația la executare. Această hotărâre a fost recurată de contestator, iar prin decizia civila nr.783/18.10.2012 a Tribunalului G. sentința a fost casată si trimisa cauza spre rejudecare pe motiv că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate de contestator. Mai exact, s-a reținut că la data de 17.08.2011 s-a solicitat desemnarea unui curator pentru intimatul C. G., invocându-se si lipsa capacității de exercițiu a acestuia. La termenul din 05.09.2011 s-a solicitat punerea sub interdicție a intimatului, s-a pus in discuția părților suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. T. Ș., precum și tardivitatea formulării contestației la executare. Contestatorul s-a înscris în fals la același termen de judecată cu privire la semnătura părților de pe împuternicirea avocațială aflată la fila nr.90 dosar.
Referitor la toate aceste cereri formulate, Tribunalul a retinut în decizia de casare că instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la punerea sub interdicție judecătorească a intimatului C. G. si cu privire la excepția tradivitatii formularii contestației la executare, lăsând nesoluționate celelalte cereri formulate de contestator.
In rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ din 12.02.2013.
În cel de-al doilea ciclu procesual contestatorul a formulat si a depus la dosar o cerere completatoare a contestației formulate, solicitând recuzarea executorului judecătoresc T. Ș. pe motiv că este incompatibil, deoarece între contestator si executor a existat o judecată penală. În ipoteza respingerii cererii de recuzare, a solicitat aplicarea art.4042 alin.1 Cod procedura civila si repunerea părților in situația anterioară în situația anterioară si suspendarea judecații în temeiul art.244 alin.1 C. până la soluționarea dosarului penal nr.624/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., care a fost trimis spre cercetare la DNA G., fiind realizate cercetări cu privire la infracțiunea de fals a împuternicirii avocațiale nr.61/21.06.2010.
În ședința de judecata din 14.05.2013 instanța a pus in discuție toate cererile contestatorului, rămase nesoluționate în primul ciclu procesual, dar si pe cele formulate în cel de-al doilea ciclu procesual.
Ulterior, prin sentința civila nr.6449/18.06.2013 Judecătoria G. a respins cererea de înscriere în fals cu privire la împuternicirea avocațială, ca lipsită de obiect.
A respins ca nefondată excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatului C. G..
A respins ca nefondată cererea de punere sub interdicție a intimatului.
A respins ca nefondată cererea de recuzare a executorului judecătoresc.
A respins ca nefondată contestația la executare.
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
A obligat pe contestator la 3100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut, în esență, următoarele:
Cu privire la cererea de înscriere în fals, având în vedere că se sesizase deja P. de pe lângă Curtea de Apel G. cu privire la ceea ce s-a apreciat că ar reprezenta un fals, fiind pronunțată o soluție in acest sens prin Ordonanța nr.160/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G., s-a apreciat ca înscrierea în fals, referindu-se la acelasi inscris pentru care s-au făcut deja cercetări penale, invocată în cadrul procesului civil de față, nu mai are obiect.
Cât privește excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatului C. G., aceasta s-a respins ca fiind nefondată, deoarece s-a apreciat că numai un minor sub 14 ani sau o persoană pusă sub interdicție se pot considera ca fiind persoane lipsite de capacitate de exercițiu, nicio altă ipoteza nefiind permisă de lege. Cum intimatul nu a fost pus sub interdicție și nici minor sub 14 ani nu este, astfel încât excepția instituită de art.11 din Decretul nr.31/1954 nu poate fi reținută, a rezultat că în privința intimatului nu s-a făcut dovada că nu ar avea capacitate de exercițiu.
Lipsa dovezii că discernământul intimatului ar fi fost afectat a făcut ca si cererea de punere sub interdicție să fie respinsa ca nefondată, intrucât potrivit art.164 din Noul cod civil numai o persoană care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale poate fi pusă sub interdicție judecătorească.
Referitor la cererea de recuzare a executorului judecatoresc, s-a retinut că între contestator și executor nu a existat o judecată penală. Plângerea formulata de către contestator împotriva executorului judecatoresc s-a soluționat prin neînceperea urmăririi penale, ori o judecată penală începe prin sesizarea instanței de judecată.
Și cererea de suspendare a judecatii în temeiul art.244 alin.1 Cod Proc.Civ. a fost respinsă, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textul de lege invocat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a arătat în contestația la executare formulată faptul că înțelege să conteste măsura de executare silită privind sechestrarea și vânzarea la licitația a autovehiculului KIA CEED cu nr. de înmatriculare_ în dosarul de executare nr._/233/TS/2010 al B. T. Ș., motivat de faptul că ordonanța ce reprezintă titlu executoriu nu a fost comunicată contestatoarei pentru a formula cerere în anulare și ca atare sunt lovite de nulitate încheierile prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a ordonanței nr. 731/2010 a Tribunalului G. precum și încuviințarea executării silite; a mai apreciat contestatorul că potrivit art. 10 al. 2 din OG 5/2001 prin contestația la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, arătând că intenționează să dovedească faptul că instanța ar fi trebuit să analizeze și existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a contestatoarei față de intimatul C. G., apreciind și asupra faptului că instanța a obligat contestatorul la plata unor cheltuieli exorbitant de mari pentru o procedură simplă și pentru o singură înfățișare. Prin respingerea acțiunii privind somația de plată și obligarea contestatoarei la plata sumei de 8.330 lei cu titlu de cheltuieli de judecată instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
A invocat nulitatea absolută a ordonanței nr. 731/17.02.2010 a Tribunalului G., solicitând anularea acesteia.
A arătat că solicită anularea executării silite ca fiind determinată de nulitatea titlului, pentru că suma pretinsă cu titlu de creanță nu reprezintă o creanță, certă, lichidă și exigibilă, iar executarea în aceste condiții reprezintă o încălcare a disp. art. 379 al.1 cod proc. civilă.
A solicitat contestatoarea anularea actului de executare silită reprezentat de notificarea din 08.07.2011 a B. T. Ș. pentru încălcarea disp. art. 105 al.2 cod proc. civilă, întrucât notificarea menționează ca și temei al vânzării la licitație art. 500 al. 3 cod proc. civilă care reglementează vânzarea bunurilor imobile, iar autovehiculul supus vânzării este un bun mobil. Temeiul legal din notificare fiind eronat continuarea procedurii de vânzare conduce la o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea actelor de executare. A mai apreciat că s-au încălcat disp. art. 434 C. care prevăd că vânzarea nu se va putea face în mai puțin de 2 săptămâni nici în mai mult de două luni de la data procesului verbal de sechestru. A arătat că procesul verbal de sechestru a fost întocmit la 15.10.2010 iar vânzarea la licitație a fost stabilită la 10.08.2011 prin depășirea termenului maxim stabilit de lege.
De asemenea a mai arătat că prin instituirea sechestrului asupra autoturismului proprietatea contestatorului executorul a încălcat disp. art. 407 al. 1 cod proc. civilă în sensul că nu pot fi supuse executării silite bunurile care servesc la exercitarea ocupației debitorului, autoturismul reprezentând un bun indispensabil activității curente desfășurate de birou.
Titlul pus în executare împotriva contestatorului este reprezentată de ordonanța nr. 731 din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul cu nr._ (f. 35-36), în soluționarea cererii formulate de către creditor B. de Expertiza și Evaluare M. M. PFA G. care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-debitor C. G. emiterea unei ordonanțe de plată în sumă de 1.654.517 lei, reprezentând pretenții și cheltuieli de judecată, cerere întemeiată pe disp. OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.
Prin soluția pronunțată în cererea formulată de contestatorul din prezenta cauză, cerere întemeiată pe disp. OG 5/2001, Tribunalul a respins ca nefondată cererea de somație de plată formulată de creditorul B. de Expertiza și Evaluare M. M. PFA G., fiind obligat acesta la plata sumei de 8.330 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 5/2001 doar debitorul împotriva căruia s-a admis cererea formulată potrivit procedurii speciale reglementate de această procedură specială are deschisă calea de atac a cererii în anulare, potrivit art. 7 din acest act normativ Ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului fiind irevocabilă.
Potrivit disp. art. 10 al. 2 din OG 5/2001 doar debitorul împotriva căruia a fost admisă cererea de emitere a somației de plată poate formula contestație la executare prin care să invoce și apărări de fond.
Din toate aceste reglementări rezultă că susținerile contestatorului cu privire la titlul executoriu (necomunicare acestuia și imposibilitatea formulării cererii în anulare, faptul că poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu) apar ca nefondate.
În condițiile art. 399 al. 3 cod procedură civilă se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu doar în ipoteza în care titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească.
Pe calea contestației la executare contestatorul nu poate contesta sumele la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu titlu de cheltuieli de judecată, contestatorul fiind cel care a ales să investească instanțe de judecată cu o cerere pentru care, în ipoteza respingerii cererii, hotărârea rămânea irevocabilă, fiind fără cale de atac, pentru creditor nefiind prevăzută cale de atac nici în ipoteza respingerii nici în ipoteza admiterii în tot sau în parte a cererii de emitere a somației de plată.
Cu privire la criticile aduse actului de executare reprezentat de notificarea din 08.07.2011 a B. T. Ș. (f. 14), în sensul că a fost indicat ca și temei al notificării sale dispozițiile art. 500 al. 3 cod procedură civilă, instanța a constatat că prin această notificare este informat contestatorul că a fost începută procedura de executare silită asupra bunului mobil reprezentat de bunul mobil autoturism marca KIA CEE D culoare verde – metalizat, nr. de înmatriculare_, proprietatea contestatorului, fiind anunțat că la data de 10 august 2011 la sediul B. T. Ș. va avea loc vânzarea la licitație publică a acestui bun, prețul de începere a licitației fiind de 18.135,48 lei, valoare stabilită prin raport de expertiză tehnică.
Chiar dacă a fost indicat art. 500 al. 3 cod procedură civilă, care se referă într-adevăr la procedura executării silite imobiliare, în condițiile în care în continuare se indică în mod clar și corect bunul care urmează să fie vândut la licitație, data și locul la care urmează să fie vândut bunul mobil, precum și prețul de începere a licitației, fiind respectate în acest fel dispozițiile art. 433 cod procedură civilă („Executorul judecătoresc îl va înștiința pe debitor despre data, ora și locul vânzării la licitație.„), instanța a apreciat că nu a fost creată nici o vătămare contestatorului prin indicarea unui temei juridic eronat.
Potrivit procesului verbal din 15 octombrie 2010 s-a aplicat sechestrul asupra autoturismului menționat (f. 74). În aprecierea instanței termenul maxim indicat în dispozițiile art. 434 este indicat în favoare creditorului la cererea căruia se realizează executarea silită, astfel încât nu i s-a creat nici o vătămare contestatorului.
Cu privire la încălcarea disp. art. 407 al. 1 cod proc. civilă care reglementează că „Bunurile care servesc la exercitarea ocupației debitorului nu pot fi supuse executării silite decât numai în lipsă de alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere, chirii, arenzi sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor” instanța apreciază că aceste norme nu sunt aplicabile. Contestatorul are ca obiect de activitate așa cum rezultă din chiar denumirea sa expertize și evaluări patrimoniale autovehiculul scos la licitație nereprezentând un bun care să servească la exercitarea ocupației debitorului.
Față de acest considerente, contestația a fot respinsă ca nefondată.
Pronunțându-se pe fond, cererea privind suspendarea executării silite s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri, dar si a incheierilor din 14.05.2013 si respectiv din 22.05.2013 a declarat recurs contestatorul. Acesta a solicitat suspendarea executării sentinței recurate, iar pe fond a invocat faptul că prima instanță, în rejudecare, nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control judiciar privind soluționarea tuturor cererilor formulate de contestator si analizarea celorlalte motive ce privesc fondul cauzei.
Cererile asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, a precizat recurentul, vizează:
1.capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare executării;
2.excepția lipsei capacitații de exercițiu a intimatului C. G.;
3.cererea de punere sub interdicție judecătorească a intimatului;
4.cererea privind anularea încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie si incuviințarea executării silite;
5.cererea formulată pe fondul cauzei si care privea caracterul cert, lichid si exigibil al creanței.
De asemenea, a mai susținut recurentul, încheierea din 14.05.2013 prin care s-a respins excepția lipsei capacitații de exercițiu a intimatului si proba cu interogatoriul acestuia, nu este motivată.
Cât privește încheierea din 22.05.2013, prin care s-a respins cererea de recuzare, acesta, susține recurentul, este nulă absolut. Instanța a analizat cererea de recuzare in camera de consiliu, fără citarea părților. Totodată, lipsa mentiunii din incheiere privind calea de atac si termenul în care se poate exercita, conduc, a conchis recurentul, la nulitatea absolută a încheierii din 22.05.2013.
Chestiunile de fond pe care instanța le-a soluționat cu încălcarea sau aplicarea gresita a legii, a menționat recurentul, vizează:
1.cererea privind punerea sub interdicție judecătorească a intimatului C. G.;
2.cererea de anulare a actului de executare silita reprezentat de notificarea din 08.07.2011 a B. T. Ș..
Printr-o interpretare eronată a dispozițiilor legale si chiar prin nesocotirea lor, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală care se impune a fi casată, cu consecința rejudecării contestației si admiterii ei.
Tribunalul, analizând legalitatea sentinței si a incheierilor recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate si potrivit art.3041 Cod procedura civilă, constată următoarele:
Singurul aspect sub care hotărârea instanței de fond se impune a fi reformată este de ordin procedural si vizează legala constituire a completului de judecata învestit, printre altele, si cu o cerere de punere sub interdicție a intimatului.
Potrivit legii, la soluționarea unei astfel de cereri participarea procurorului la judecată este obligatorie. Lipsa acestuia face ca instanța să nu fi fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale si constituie motiv de casare, potrivit dispozițiilor art.312 alin.3 în referire la art.304 pct.1Cod procedura civilă.
Cum însă la data de 24.12.2013, ulterior înregistrării recursului împotriva sentinței civile nr.6449/18.06.2013 a Judecătoriei G., intimatul C. G. a decedat, conform certificatului depus la fila nr.28, cererea de punere sub interdicție a rămas fără obiect.
Analizând celelalte critici invocate în recurs, Tribunalul constată că acestea nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Contrar celor susținute de recurent, instanța de fond, în rejudecare, s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate de contestator, analizând contestația și pe fond.
Cererea de punere sub interdicție, a fost soluționată conform tuturor dispozițiilor incidente în cauză și, dat fiind faptul că era vorba de o cerere formulată cu titlu incidental într-o cauză în care erau aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă (1865), acestea au fost avute în vedere de prima instanță cu referire la aspecte procedurale.
Tribunalul constată că dispozitivul sentinței recurate prevede respingerea contestației la executare, în integralitatea sa, ca nefondată. În consecință, contrar susținerilor contestatorului, prima instanță a analizat, implicit, și argumentele sale referitoare la încheierile de încuviințare a executării silite, respectiv de învestire cu formulă executorie, soluția asupra capetelor de cerere ce le vizează regăsindu-se în soluția pronunțată pentru întreaga contestație la executare. De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, contestatorul a menționat că „prin prezenta solicit și anularea încheierilor…”. Or, cererea (prezenta) despre care face vorbire este tocmai contestația la executare. În sprijinul acestei concluzii, este de reținut că prima instanță a analizat argumentele contestatorului reținând, în mod corect, că acestea sunt nefondate. Astfel, în cuprinsul hotărârii ce s-a pus în executare este menționat faptul că aceasta este irevocabilă, nemaiputând fi menționată o cale de atac, așa cum susține contestatorul și, în aceste condiții, comunicarea acestea către contestator nu se impunea.
Contrar susținerilor contestatorului, prima instanță a respectat dispozițiile art. 315 alin. 1 și alin. 3 C.proc.civ. în sensul că a pus în discuție și s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate în cauză conform indicațiilor instanței de control judiciar.
Astfel, cu privire la restabilirea situației anterioare executării, conform art.4042 alin.1 Cod proc.civ., instanța se pronunță numai in cazul in care a desființat titlul executoriu sau actele de executare. Ori, în cauza de față titlul executoriu nu a fost desființat. Prima instanță a arătat în considerentele hotărârii recurate că nu există motiv pentru desființarea titlului ori anularea actelor de executare. Titlul pus în executare vizează obligația contestatorului de plată a unor cheltuieli de judecată puse in sarcina sa potrivit ordonanței nr.731/17.02.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ . În acest dosar contestatorul din prezenta cauză a avut calitate de creditor al intimatului C. G., și cum cererea sa, vizând o somație de plată, a fost respinsă prin ordonanța mai susmenționată, cheltuielile de judecata făcute de intimat au fost puse in sarcina creditorului care a pierdut procesul. Cum acesta din urmă nu a înțeles să le achite de bunăvoie, s-a procedat la punerea în executare silită a titlului, după ce, în prealabil, s-a învestit cu formula executorie si a fost încuviințată executarea silită in conformitate cu prevederile art.372 si următoarele din Codul de procedură civilă.
Faptul că în notificarea din 08.07.2011, prin care executorul înstiințează pe contestator despre executare, este trecut ca și temei de drept art.500 alin.3 Cod proc.civ. aplicabil la vânzarea bunurilor imobile, nu este motiv de anulare a acestei notificări, după cum a solicitat recurentul-contestator. După cum a retinut și prin instanță, prin înstiințarea respectivă au fost respectate dispozițiile art.433 Cod proc.civ., astfel încât indicarea unui temei juridic eronat nu a creat contestatorului niciun fel de vătămare.
În mod corect a reținut prima instanță, cu privire la dispozițiile art. 407 al. 1 C.proc.civ. că normele menționate nu sunt aplicabile în cauză în condițiile în care contestatorul are ca obiect de activitate efectuarea unor expertize și evaluări patrimoniale. Astfel, autovehiculul ce a făcut obiectul licitației nu poate reprezenta un bun care să servească la exercitarea ocupației debitorului ce nu vizează, în sine, deplasarea acestuia cu mijlocul menționat.
Executarea silită a fost demarată în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecatorească definitivă si irevocabilă, pentru o creanță certă, lichidă si exigibilă, constând în cheltuieli de judecată.
Criticile recurentului legate de creanta pusă în executare nu pot fi primite pe calea contestației, câtă vreme titlul executoriu este emis de o instanță judecatorească.
Tribunalul reține că argumentele contestatorului legate de lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pentru recuperarea căreia s-a demarat executarea silită sunt neîntemeiate. Așa cum, în mod corect a reținut prima instanță, în sensul dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 5/2001, doar debitorul împotriva căruia s-a admis cererea formulată potrivit procedurii speciale reglementate de această procedură specială are deschisă calea de atac a cererii în anulare, iar potrivit art. 7 din acest act normativ, ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului fiind irevocabilă. Este de reținut, astfel, contrar susținerilor contestatorului că, în procesul ce a condus la pronunțarea sentinței puse în executare, acesta a avut calitatea de creditor, iar nu pe aceea de debitor, chiar dacă, în cadrul executării silite contestatorul are calitate de debitor.
Astfel, față de dispozițiile art. 10 al. 2 din OG 5/2001, în mod corect s-a reținut că doar debitorul împotriva căruia a fost admisă cererea de emitere a somației de plată poate formula contestație la executare prin care să invoce și apărări de fond.
În mod corect a fost pusă în executare o hotărâre care, în privința contestatorului, în calitatea sa de creditor (în somația de plată), era irevocabilă. De asemenea, față de caracterul irevocabil al somației, reține că nu se impunea comunicarea hotărârii către părți.
Față de dispozițiile art. 399 al. 3 cod procedură civilă, tribunalul constată că, pe calea contestației la executare contestatorul nu poate contesta sumele la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță, în condițiile în care dreptul de acces la instanță a fost garantat contestatorului prin chiar formularea și analizarea de către o instanță independentă și imparțială a cererii de emitere a somației de plată. Totodată, reține că, în ceea ce privește executarea silită, contestatorul a avut deschisă calea prezentei contestații la executare.
În același context, tribunalul reține că dreptul de a formula o cale de atac este recunoscut doar pentru situațiile în care legea nu prevede în mod expres altfel. Or, în cazul somației de plată, dispozițiile OG nr. 5/2001 sunt speciale și consacră caracterul irevocabil al hotărârii prin care a fost respinsă cererea de emitere a somației de plată.
Pe de altă parte, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște dreptul la un recurs cu referire la drepturile recunoscute de Convenție, însă, acest drept trebuie înțeles prin prisma dispozițiilor art. 6 din aceeași Convenție în sensul că, odată exercitat dreptul de acces la o instanță în mod efectiv cu privire la un drept recunoscut de Convenție, dispozițiile art. 13 sunt respectate.
Contrar susținerilor contestatorului, motivarea primei instanțe asupra acestor aspecte a fost clară și, deși s-au făcut referiri și la cererea de anulare reglementată de dispozițiile OG nr. 5/2001, acestea au fost făcute doar pentru a susține concluzia primei instanțe.
Sub acest aspect, in mod corect prima instanță a respins contestația ca nefondată.
Cât priveste lipsa capacității de exercițiu a intimatului si cererea de punere sub interdicție a acestuia, prin încheierea din 14.05.2013, când au avut loc dezbaterile asupra fondului, instanța le-a pus in discuție si s-a pronunțat asupra lor prin hotărârea finală. Motivarea asupra excepției si cererii de punere sub interdicție se regăseste în considerentele sentinței pronunțate. Încheierea de dezbateri face corp comun cu sentința si nu se motiveaza separat, după cum pretinde recurentul.
Contrar susținerilor contestatorului, în ședința publică din data de 14.05.2013, prima instanță a respins motivat cererea acestuia de administrare a probei cu interogatoriul învederând că excepția lipsei capacității de exercițiu este o problemă de drept, iar nu de fapt și că proba solicitată nu este utilă, pertinentă și concludentă soluționării excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu. Totodată, constată că, față de cererea formulată, care viza tocmai constatarea unei lipse a capacității de exercițiu, proba cu interogatoriu nu era utilă soluționării cauzei, răspunsurile la un interogatoriu nefiind de natură a ajuta la soluționarea cererii formulate. Capacitatea de exercițiu sau discernământul nu pot fi apreciate ținând cont de răspunsurile persoanei în cauză la un interogatoriu administrat.
Prin urmare, criticile aduse acestei încheieri nu pot fi primite.
Referitor la încheierea din 22.05.2013, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecatorului cauzei, aceasta s-a pronunțat conform art.31 C.proc.civ, în camera de consiliu si fără citarea părților.
În încheiere instanța și-a motivat soluția, a indicat faptul ca încheierea poate fi atacată odată cu fondul, ca pronunțarea s-a dat în sedință publică, astfel cum prevăd dispozițiile art.32 alin.1 Cod procedura civila.
Nu pot fi reținute argumentele contestatorului referitoare la nelegalitatea și netemeinicia încheierii din data de 22.05.2013 prin care a fost soluționată cererea de recuzare.
Astfel, în mod corect s-a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 27 pct. 7 C.proc.civ..
Instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a arătat în mod justificat că a transforma argumentul contestatorului în temei pentru recuzarea unui judecător ar echivala cu știrbirea independenței judecătorului și a posibilității de a realiza o apreciere a utilității, pertinenței și concludenței probelor solicitate de părți.
Față de considerentele primei instanțe, tribunalul reține că aceasta a analizat pe fond cererea formulată. Totodată, constată că aprecierea asupra utilității probelor solicitate nu indică faptul că judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă. Soluționarea cererilor de probatorii este atributul și obligația instanței.
Pe cale de consecință, nici criticile aduse acestei încheieri nu pot fi primite.
Așa fiind, constatând că singurul motiv de casare întemeiat este cel legat de alcătuirea instanței care a avut de soluționat si o cerere de punere sub interdicție, la judecata căreia era obligatorie participarea procurorului, Tribunalul, în temeiul art.312 alin.3 în referire la art. 304 pct.1 Cod procedura civilă, va admite recursul si va casa sentința primei instanțe, reținând cauza spre rejudecare numai cu privire la acest aspect.
Pentru considerentele expuse, cererea de punere sub interdicție a intimatului C. G. va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate vor fi menținute.
Va fi respins ca nefondat si recursul declarat împotriva încheierilor din 14.05.2013 și 22.05.2013.
Odată cu soluționarea pe fond a recursului, cererea de suspendare a executării sentinței recurate rămâne fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B. de expertize și evaluări patrimoniale M. M. – PFA G. cu sediul in G. . . jud.G. în contradictoriu cu intimații C. I., cu domiciliul in Galati ..24 . jud.G., C. N., cu domiciliul in Galati . . jud.G., G. Ș. cu domiciliul in Galati . . jud.G. și B. T. Ș., cu sediul in G. . . ., împotriva sentinței civile nr. 6449/18.06.2010, pronunțată de Judecătoria G..
Casează în parte sentința civilă nr. 6449/18.06.2010, pronunțată de Judecătoria G. și reține cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește cererea de punere sub interdicție a intimatului C. G., iar, în rejudecare,
Respinge cererea de punere sub interdicție a intimatului C. G. ca fiind rămasă fără obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respinge recursul declarat de același recurent împotriva Încheierilor din 14.05.2013 și 22.05.2013 ale Judecătoriei G., ca nefondat.
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței recurate, formulată în recurs, ca fiind rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2015.
Președinte,Judecător, Judecător, Grefier,
A. P. R. N. E. M. A. D.
Red..
Tehn.AD/27.04.2015
Fond N. D. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 143/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 129/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
