Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 126/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 126

Ședința publică din data de 13.02.2015

Completul constituit din:

Președinte: R. G. F.

Judecător: A. M.

Grefier B. V.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta-intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva Încheierii pronunțată de Judecătoria G. la data de 06.11.2014 în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimații A. I. și A. G.-DGFP G., având ca obiect „contestație la executare-apel împotriva încheierii de suspendare executare silită din 06.11.2014”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează prim termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apel motivat, comunicat, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare, care a fost comunicată, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ 14 la data de 21.08.2014, contestatoarea A. I., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2014 al intimatei, solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării până la soluționarea contestației la contestatoarea a arătat că este prejudiciată prin executarea la care este supusă, întrucât nu datorează creditoarei suma comunicată prin somația din data de 06.08.2014, iar situația financiară precară nu ii permite să acopere sumele solicitate de intimată.

De asemenea, mai arată că suma supusă executării este prescrisă și că există dosarele nr._/233/2010, nr._/233/2012 și nr._ soluționate definitiv în favoarea contestatoarei, ce au avut ca obiect contestație la executare împotriva aceleași creanțe cuprinse în alte titluri executorii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ.

Instanța reține că prezenta cerere a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.

Instanța a stabilit cauțiunea în cuantum de 600 lei, care a fost achitată de contestatoare.

Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2014 Judecătoria G. a admis cererea și a dispus suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr._/2014 al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice G.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și a reținut cauțiunea de 600 lei consemnată la CEC Bank SA cu recipisa nr._/1/29.08.2014, înregistrată la Grefa Judecătoriei G. sub nr. 864/2014.

De asemenea, a dispus suspendarea până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul prezentului dosar.

Pentru a pronunța aceasta încheiere, instanța de fond a reținut că suspendarea executării silite are rolul de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave, uneori ireparabile în natură, ce ar putea să fie determinate de continuarea executării ce a fost pornită, în mod vădit, în disprețul legii.

S-a apreciat că este o măsură vremelnică și excepțională, care poate fi justificată doar prin existența unei prejudicieri a debitorului prin continuarea executării silite începute împotriva sa și care ar fi greu de reparat sau imposibil de reparat în viitor.

Pentru acordarea suspendării executării, instanța trebuie să cerceteze sumar, să pipăie motivele contestației la executare și să aprecieze dacă printre motivele invocate de către contestatoare se înscriu aspecte ce ar putea constitui nereguli săvârșite de către organul de executare.

Pe de altă parte, dispunerea suspendării executării silite nu trebuie să constituie o măsură prin care creditorul să fie prejudiciat.

În cauză, contestatoarea a invocat mai multe neregularități ale executării silite, precum și apărări de fond, care urmează să fie analizate în cadrul contestației la executare.

Pipăind aceste apărări ale contestatoarei, instanța a constatat că se invocă o neconcordanță cu privire la prescripția executării sumei cuprinse în titlul executoriu ce se contestă.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., arătând că încheierea de ședință este netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii a arătat în esență că cererea de suspendare a executării silite a obligațiilor fiscale este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 172 alin. 2 din OG nr. 92/2003, acestea stabilind că dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 718 alin. 7 C.pr.civ. nu sunt aplicabile.

Mai arată că în această situație contribuabilul poate solicita suspendarea executării silite a actului administrativ fiscal în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003, raportat la art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța avea obligația de a identifica normele de drept material aplicabile cauzei dedusă judecății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

În temeiul art. 411 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

Legal citată, contestatoarea A. I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, întrucât reprezentantul apelantei se află într-o gravă eroare de drept. Astfel, a arătat că în cauză s-a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în baza titlului executoriu și nu împotriva actului administrativ fiscal.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În calea de atac a apelului nu s-a administrat nicio probă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

În rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și cele ale noului Cod de procedură civilă(Legea nr. 134/2010 republicată), instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea normelor Codului de procedură civilă nou, deoarece, potrivit art. 25 din noul Cod de procedură civilă, doar procesele în curs de judecată și executările civile începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar în prezenta cauză cererea de executare silită a fost depusă ulterior intrării în vigoare a noului cod.

În mod corect, a reținut instanța de fond că până la soluționarea contestației la executare, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita fie odată cu contestația la executare, fie prin cerere separată și pentru a putea fi admisă, partea trebuie să achite o cauțiune în cuantumul legal, cauțiune care a fost achitată în cauză în cuantumul stabilit de instanța de judecată.

Se reține că în cauză executarea silită se face în baza unui titlu executoriu emis în baza unui titlu de creanță, iar ceea ce se contestă sunt actele de executare silită și nu actul administrativ fiscal în baza căruia s-a emis titlul executoriu.

Se mai constată că cererea de executare silită a fost formulată în cadrul contestației la executare și în aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 718 alin. 1 C.pr.civ. și nu cele ale art. 718 alin. 7 C.pr.civ., care reglementează suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea suspendării executării silite din cadrul contestației la executare. Prin urmare, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 172 alin. 2 din OG nr. 92/2003, astfel că excepția inadmisibilității este nefondată.

Instanța de fond a reținut că se invocă o neconcordanță cu privire la prescripția executării silite a sumei cuprinsă în titlul executoriu ce se contestă, precum și faptul că se invocă neregularități ale executării silite.

S-a reținut în mod corect că suspendarea unei executări silite are rolul de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave, uneori ireparabile în natură, ce ar putea să fie determinate de continuarea executării ce a fost pornită, în mod vădit, în disprețul legii.

Față de considerentele expuse și față de motivele de apel invocate, față de dispozițiile art. 480 și 718 Cpr.civ., instanța urmează să respingă apelul, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de către apelanta-intimată ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva Încheierii pronunțată de Judecătoria G. la data de 06.11.2014 în dosarul nr._ 14, în contradictoriu cu intimații A. I., cu sediul procesual ales la CIA T. I. M., situat în G., ., . și A. G.-DGFP G., cu sediul în G., ., ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

R. G. F. A. M. B. V.

Red. Jud. A.M./12.03.2015

Tehnored. B.V./12.03.2015 /5ex

Comunicat 3ex..

Jud. fond. M. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul GALAŢI