Rezoluţiune contract. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 405/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal 2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr.405
Ședința publică de la 30.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. G. F.
Judecător: M. A.
Judecător: D. G. B.
Grefier: F. D.
Pe rol fiind judecarea recursului-contestație în anulare formulată de contestatoarea-recurentă R. M., domiciliată în G., ., jud. G., împotriva deciziei civile nr.106/05.03.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2012, în contradictoriu cu intimatul M. D., domiciliat în G., .. 10, având ca obiect „rezoluțiune contract”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea R. M. personal, legitimată cu CI, CNP_ și intimatul M. D., legitimat cu CI, CNP_.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței stadiul procesual fiind al doilea termen de judecată, contestația în anulare este semnată, nemotivată și netimbrată, după care;
Contestatoarea R. M. depune la dosar dovada achitării taxei de timbru judiciar și concluzii scrise, comunicând un exemplar și părții adverse.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat în cauză instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Contestatoarea-recurentă, având cuvântul, arată că și-a întemeiat prezenta contestație în anulare pe disp. art. 318 C.pr.civ., considerând că este o greșeală materială. Arată că deși instanța de fond menționează în sentință că punerea în întârziere se face fie prin notificare, fie prin cerere de chemare în judecată, i-a respins cererea de chemare în judecată formulată tocmai pe considerentul lipsei notificării. Mai mult, există o decizie din anul 2009 a ICCJ care arată că punerea în întârziere constă într-o manifestare de voință din partea creditorului, fie prin notificare fie prin cererea de chemare în judecată. Solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate, iar în rejudecare să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul M. D. lasă la aprecierea instanței cu privire la prezenta contestație în anulare.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._/233/2012 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta R. M., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. D., să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare, obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 Euro compusă din 10.000 Euro achitată de reclamantă către pârât cu titlu de avans preț și 10.000 Euro reprezentând penalitatea care trebuia plătită de către pârât în cazul în care contractul de vânzare cumpărare nu se încheie din culpa sa, achitată cu titlu de avans și instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților asupra construcției, până la momentul restituirii integrale a sumei achitate cu titlu de avans. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că la data de 05.07.2010 a achitat către pârât suma de 10.000 Euro în prezența a doi martori, urmând ca diferența de 60.000 Euro să fie achitată la întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, dar nu mai târziu de data de 15.09.2010.
Promitentul vânzător și-a asumat obligația ca până la data de 15.09.2010 să se prezinte la notarul public în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare privind imobilul promis.
A susținut reclamanta că neexecutarea contractului se datorează exclusiv culpei pârâtului, reclamanta fiind cea care și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv a achitat avansul în cuantum de 10.000 Euro.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 969, 1020, 1066 și 1070 C.civ.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citați pârâtul nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri precum și proba cu expertiza grafoscopică.
Prin sentința civilă nr. 5096/2014 Judecătoria G. a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamantă reținând în motivarea soluției, în principal, incidența în speță a dispozițiilor art. 1021 cod civil și față de temeiul de drept indicat împrejurarea că reclamanta nu a depus la dosar dovada punerii în întârziere a pârâtului. Instanța a considerat că această exigență nu este îndeplinită prin introducerea prezentei acțiuni întrucât prin această cerere reclamanta nu a solicitat executarea obligației ci doar rezoluțiunea contractului. În aceste împrejurări, instanța a apreciat că prin neîndeplinirea acestei obligații reclamanta nu a dovedit că neexecutarea obligației de către pârât ar fi prejudiciat-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând nelegalitatea sentinței instanței de fond întrucât motivarea soluției este contradictorie: instanța reține că cererea de chemare în judecată reprezintă o modalitate de pune în întârziere a debitorului dar respinge acțiunea ca nefondată motivând că nu a dovedit punerea acestuia în întârziere.
Recurenta a susținut că practica judiciară în materie a statuat că promovarea acțiunii direct în instanță constituie o modalitate de punere în întârziere a debitorului pentru îndeplinirea obligației și nu poate determina respingerea acțiunii și cum nemijlocit instanța a constatat refuzul debitorului de a îndeplini obligația, soluția care se impunea era de admitere a acțiunii formulate.
Legal citat, intimatul, nu a formulat întâmpinare însă, prezent în instanță la termenul din 23.02.2015 a precizat că nu a fost notificat niciodată de reclamantă, că nu este de acord cu perfectarea vânzării – întrucât nu a primit nicio sumă de bani de la aceasta si că pe martorii indicați în invocatul antecontract nu îi cunoaște, dar a aflat că sunt fiul, respectiv soțul reclamantei.
Recurenta a depus la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Prin decizia civila nr. 106/05.03.2015, Tribunalul Galati a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. M., în contradictoriu cu intimatul M. D..
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de recurs a constatat urmatoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, respectiv că în data de 05.07.2010 între cele două părți a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare prin care s-a convenit ca pârâtul M. D., în calitate de promitent vânzător să înstrăineze reclamantei R. M., în calitate de promitentă cumpărătoare, imobilul situat în .. 10 constând într-o cameră, hol, bucătărie și baie precum și terenul aferent exploatării acestuia.
Părțile au mai convenit că reclamanta să achite cu titlu de avans suma de 10.000 Euro vânzătorului, urmând ca după întocmirea actelor în formă autentică, dar nu mai târziu de data de 15.08.2010 să achite diferența de 60.000 Euro reprezentând prețul de 70.000 Euro convenit pentru vânzare. Tot prin acest act s-a mai convenit că în cazul în care până la data de 15.08.2010 pârâtul nu încheie actele în formă autentică sau revine asupra promisiunii de vânzare acesta se va obliga să plătească o penalitate egală cu avansul acordat.
Prin acest contract părțile au stabilit că se obligă să cumpere, respectiv, să vândă imobilul mai sus descris, iar de la data semnării antecontractului imobilul va fi folosit de cumpărător.
Părțile au mai întocmit un acord cu aceeași dată ca cel mai sus arătat, stabilind aceleași obligații, convenind însă ca dată scadentă pentru încheierea actului autentic să fie 15.09.2010, cu o lună mai mult decât cea stabilită prin celălalt contract.
Cum pârâtul a susținut că semnătura de pe înscrisul invocat nu îi aparține instanța a administrat proba cu expertiză grafoscopică concluziile raportului fiind că semnăturile aparțin acestuia.
Instanța a reținut de asemenea incidența în speță a dispozițiilor art. 1021 Cod civil pe care le-a interpretat și aplicat corect, funcție de materialul probator administrat, susținerile recurentei că motivarea hotărârii ar fi contradictorie a fost înlăturată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1020 Cod civil, „Condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice în caz când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său”.
Potrivit art. 1021 Cod civil – în ipoteza textului enunțat anterior – creditorul are alegerea sau să silească pe debitor să își execute obligația sau să ceară desființarea – rezoluțiunea – contractului cu daune interese.
Învestindu-se cu soluționarea unei cereri în rezoluțiune instanța verifică: existența faptei ilicite a debitorului – neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației asumate – vinovăția acestuia – dacă neexecutarea îi este imputabilă – și îndeplinirea cerinței privind punerea în întârziere a debitorului obligației neexecutate, instanța având posibilitatea de a acorda debitorului, după caz, un termen de grație pentru a-și îndeplini obligația asumată.
Instanța de fond a reținut îndeplinirea primelor două condiții ale rezoluțiunii și a constatat corect că reclamanta nu a depus la dosar dovada notificării prealabile a debitorului concluzionând că cererea reclamantei prin care solicită instanței să dispună rezoluțiunea este neîntemeiată.
Motivarea soluției nu este contradictorie, ci corectă întrucât în convențiile în care părțile au prevăzut un termen cert pentru îndeplinirea obligației asumate de debitor împlinirea termenului marchează strict momentul în care obligația trebuie executată, respectiv când aceasta devine scadentă.
Spre deosebire de termen, punerea în întârziere marchează momentul de la care debitorul refuză îndeplinirea obligației iar creditorul este în drept – sub condiția dovedirii întinderii, caracterului cert al prejudiciului și al culpei debitorului, să pretindă daune interese compensatorii pentru neexecutarea obligației.
Dispozițiile art. 1079 Cod civil stipulează că punerea în întârziere constă într-o manifestare de voință din partea creditorului prin care cere expres debitorului îndeplinirea obligației asumate și în adevăr se poate realiza fie printr-o notificare adresată debitorului prin executor judecătoresc, fie prin cererea de chemare în judecată a debitorului, cu excepția cazurilor în care debitorul este de drept în întârziere.
Când în discuție este vorba de o obligație de a face sau de a da simpla ajungere la termen – scadență – nu echivalează cu punerea în întârziere a debitorului obligației ci se impune punerea în întârziere în modalitatea prevăzute de teza II punctele 1-3 ale menționatului articol.
În speță, părțile au stipulat expres data scadenței – 15.09.2010, nu au precizat în contract o clauză din care să rezulte că pentru a fi de drept în întârziere – în sensul art. 1079 pct. 2 Cod procedură civilă – este necesară și suficientă condiția devenirii scadente a obligației.
Față de aceste aspecte, tribunalul a apreciat ca in mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nefăcând dovada punerii în întârziere a pârâtului, cerința impusă de textul art. 1021 Cod civil nu poate fi considerată îndeplinită direct prin formularea cererii de chemare în judecată în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să solicite mai întâi executarea obligației ci doar rezoluțiunea convenției.
Ca atare, susținerea recurentei că hotărârea instanței de fond ar avea o motivare contradictorie a fost înlăturată ca nefondată.
Susținerea recurentei că actul autentic nu a putut fi încheiat întrucât imobilul în discuție făcea obiectul unui litigiu înregistrat sub nr._ la Judecătoria G., chiar reală, este irelevantă în speță întrucât nu poate fi considerată critică care se circumscrie motivelor de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
De asemenea, trimiterile recurentei la dispozițiile art. 1522 din noul Cod civil nu au facut obiectul analizei instanței de control judiciar întrucât înscrisului încheiat între părți îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil 1885.
Cum dispozițiile art. 1079 Cod civil prevăd expres modalitatea de punere în întârziere a debitorului obligației de „a da” sau „a face” iar în speța dedusă judecății obligația intimatului era de a se prezenta la notar în vederea perfectării vânzării, punerea în întârziere a acestuia se impunea a fi făcută – potrivit textului enunțat – exclusiv prin executor judecătoresc, contestarea semnăturii neputând echivala cu notificarea prealabilă a debitorului pentru a-și îndeplini obligația impusă de dispoziția legală invocată.
Impotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare reclamanta R. M., aratand ca hotararea pronuntata de instanta de recurs este rezultatul unei greseli materiale, invocand, in drept, art. 318 C. proc. civ.
Ulterior, contestatoarea-reclamanta a aratat ca aceasta greseala materiala rezida in aceea ca instanta de recurs, in mod gresit a retinut ca nu exista o punere in intarziere a paratului, atat timp cat aceasta punere in intarziere se poate realiza prin chiar cererea de chemare in judecata, asa cum a stabilit si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 892/03.02.2009.
Prin notele de concluzii, contestatoarea-reclamanta a aratat ca potrivit disp. art. 1079 alin. 3 C. civ. debitorul este de drept pus in intaziere cand obligatia nu putea fi indeplinita decat ., ce debitorul a lasat sa treaca.
Legal citat. Intimatul-parat M. D. nu a formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor contestatiei in anulare, tribunalul constata urmatoarele:
Conform disp. art. 318 C. proc. civ. o hotărâre irevocabilă poate fi sancționată prin admiterea contestației în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
In cazul de fata nu sunt incidente dispozitiile art. 318 c. proc civ.
Aratand ca o hotarare data in recurs poate fi retractata daca a fost rezultatul unei greseli materiale, textul se refera la erori materiale ale judecarii recursului, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau insuficient timbrat, desi la dosar se gasesc dovezi din care rezulta ca a fost depus in termen sau ca a fost legal timbrat, pentru verificarea carora nu este necesara o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Aceste erori materiale sunt greseli de fapt involuntare, care au determinat o solutie eronata si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitiuni legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
In solutionarea recursului ce format obiectul dosarului nr._/233/2012 nu a existat nicio astfel de eroare. Mai mult, motivele contestatiei in anulare sunt aceleasi ca motivele de recurs, adica faptul ca cererea de chemare in judecata reprezinta punere in intarziere si ca de fapt, paratul se afla de drept pus in intarziere, aspecte analizate de catre instanta de recurs si care nu mai pot fi analizate inca o data.
Pentru considerentele expuse mai sus, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege mai sus invocat, contestația in anulare va fi respinsa ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea-recurentă R. M., domiciliată în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul M. D., domiciliat în G., .. 10, împotriva deciziei civile nr. 106/05.03.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2012, ca fiind nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința azi, 30.09.2015.
Președinte Judecător Judecător Grefier
R. G. F. M. A. D. G. BichilieFlorina D.
Red. jud. R.G.F./02.11.2015
Tehnored. gref. F.D./02.11.2015
Jud. recurs: Președinte L. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 433/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul... → |
|---|
