Anulare act. Decizia nr. 46/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 46/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA NR.46
Ședința publică din 09.02.2016
Completul compus din:
Președinte: N. D. B.
Judecător: I. R.
Judecător: R. N.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul B. S. cu domiciliul in G. . jud.G. împotriva sentinței civile nr.2299/2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. E. cu domiciliul in Tulcea . . ., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2016, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 09.02.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 09.02.2004, reclamantul B. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. E., constatarea nulității absolute a testamentului olograf, întocmit la data de 17.10.2002, de P. S. G. și a certificatului de moștenitor nr. 68/08.04.2003.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că defunctul a fost căsătorit cu mama sa și a fost crescut de acesta, deși nu era fiul său natural.
După data decesului, survenit la data de 04.02.2003, a găsit printre lucrurile personale ale acestuia testamentul olograf datat 17.10.2002 prin care a fost instituit legatar în ceea ce privește imobilul situat în mun. G., .. 17, ., . și toate bunurile aflate în apartament în afara celor lăsate moștenire altor persoane.
La data de 07.08.2003 conform declarației autentificate sub nr. 1571 a acceptat, în calitate de legatar cu titlu particular, succesiunea rămasă după defunctul său tată.
Ulterior acestui moment a luat la cunoștință despre faptul că pârâta se află în posesia unui alt testament olograf al aceluiași defunct, potrivit căruia aceasta este instituită legatar cu privire la imobilul anterior menționat, în temeiul acestui testament fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 68/08.04.2003.
În final a precizat că urmare a cercetărilor efectuate în cadrul actelor de urmărire penală în dosarul având ca obiect plângerea formulată sub aspectul cercetării realității semnăturii testatorului, având ca temei concluziile raportului de expertiză grafologică s-a stabilit că semnătura din testamentul deținut de pârâtă nu aparține defunctului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 859 și ale art. 886 C.civ.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată. În motivare a arătat că, la data de 04.02.2003, a fost contactată de reclamant fiind încunoștințată despre decesul lui P. S. G. și despre faptul că în domiciliul acestuia a fost identificată o notă scrisă desemnând persoanele ce vor fi anunțate în cazul decesului precum și un înscris din conținutul căruia a rezultat că la cabinetul de avocat A. F. a fost depus un testament. Arată pârâta că s-a prezentat la cabinetul de avocat unde a fost de acord să deschidă plicul ce îi era adresat, circumstanțele fiind consemnate întru-un proces-verbal.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie și a probei testimoniale.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate dosarul succesoral nr. 95/2003 și nr. 75/2013.
Prin sentința civilă nr. 3994 pronunțată la data de 11.05.2007 Judecătoria G. a admis cererea constatând nulitatea absolută a celor două acte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta, prin decizia civilă nr. 647/06.12.2007 Tribunalul G. pronunțând o soluție de admitere a căii de atac, în urma desființării sentinței atacate cauza fiind trimisă spre rejudecare.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 9661 pronunțată la data de 07.10.2010 Judecătoria G. a respins cererea constatând nulitatea absolută a celor două acte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul, judecata cauzei fiind strămutată, prin încheierea nr. 7101/12.10.2011 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ , la Tribunalul Suceava.
Prin decizia civilă nr. 209/25.09.2012 Tribunalul Suceava a admis apelul declarat și, ca efect al anulării sentinței atacate a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, stabilind pentru instanța de fond obligația de a proceda la administrarea probei cu contraexpertiza grafică solicitată de reclamant la INEC București.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat la Judecătoria G. sub nr._ .
La termenul din data de 30.09.2013, Judecătoria G. a respins excepția necompetenței teritoriale, a acestei instanțe, invocată de reclamant.
Prin sentința civilă nr.2229/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B. S., în contradictoriu cu pârâta I. E., având ca obiect „anulare act”. Obligă reclamantul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria G. a reținut, în fapt, că la data de 30 mai 2002 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1488 de BNP S. T., P. S. G. devine proprietarul imobilului situat în G., .. 17, ., etaj 3, . de la T. A.. P. S. G. s-a căsătorit ulterior cu P. E., mama reclamantului. La data de 4 februarie 2003 P. S. G. a decedat iar în baza testamentului olograf datat 17.10.2002 defunctul P. S. G. a testat în favoarea reclamantului imobilul sus-menționat și toate bunurile mobile ce se aflau în aceasta.
La data de 07.08.2003 reclamantul a acceptat în calitate de legatar cu titlu particular bunurile mobile și imobile lăsate de defunct conform declarației autentificate sub nr. 1571/07.08.2003 de BNP Novitas (filele 6-9 dosar nr. 1182/C/2004). Cu aceeași ocazie, reclamantul a găsit în casa defunctului și alte două înscrisuri provenind de la defunct, unul intitulat „Explicație” și cel de al doilea cu numele persoanelor ce trebuiau informate de deces (filele 21-23 dosar nr. 1182/C/2004).
Conform indicațiilor din cele două înscrisuri, la data de 05.02.2003, părțile au mers la sediul Cabinetului Individual Avocat A. F. și în prezența avocatului a fost deschis plicul lăsat de către defunct încheindu-se proces verbal semnat atât de către reclamant cât și de către pârâtă (filele 24 – 25 dosar nr. 1182/C72004). Conform celor menționate în procesul-verbal indicat anterior, în plic a fost găsit un înscris intitulat „Testament” întocmit la data de 17.10.2002 de același defunct. În baza acestui testament olograf, pârâta I. E. s-a prezentat la BNP Asociați C. L. B. și Z. V. I. fiindu-i eliberat certificatul de moștenitor nr. 68/08.04.2003.
Reține Judecătoria G. că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, de către oricine are interes. Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, cât și a principiilor ce guvernează instituția nulității absolute, rezultă că are calitate procesuală activă orice persoană care justifică un interes în a solicita nulitatea actului juridic.
Reclamantul invocă o nulitate absolută și urmărește valorificarea unor drepturi proprii.
În cadrul cercetărilor efectuate în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 720/P/2003 sub aspectul săvârșirii de către I. E. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, au fost efectuate două expertize grafice, la data de 25.06.2003 asupra testamentului datat 17.10.2002 având ca elemente de comparație trei bilete conținând semnături executate de defunct, în urma examenului comparativ fiind formulate concluzii în sensul că semnătura în litigiu nu a fost executată de defunct și la data de 29.09.2003 în urma căreia, din lipsa de material pentru comparație, nu s-a putut stabili dacă pârâta este autoarea semnăturii de pe testamentul autentificat sub nr. 95/2003.
Un element important în stabilirea situației de fapt existentă la momentul decesului testatorului este conținut de referatul cu propunere de neîncepere a urmării penale împotriva numitei I. E. unde este reținut, pe baza declarației cuprinse în plângere, faptul că reclamantul cu ocazia curățeniei efectuate în casă a găsit mai multe hârtii pe care fără să își dea seama le-a rupt, ulterior constatând că una dintre acestea era un testament prin care defunctul îi lăsase drept moștenire apartamentul în cauză, act pe care l-a reconstituit ulterior.
În fapt, prin testamentul testamentului olograf, întocmit la data de 17.10.2002, testatorul P. S. G. a dispus pentru cauză de moarte în favoarea pârâtei I. E., instituindu-o legatară cu titlu particular imobilul situat în mun. G., .. 17, ., .. În urma dezbaterii moștenirii a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 68/08.04.2003.
Astfel,constată Judecătoria G. că obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond este constatarea nulității absolute a testamentului olograf, întocmit la data de 17.10.2002, pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, respectiv pentru lipsa semnăturii testatorului și a certificatului de moștenitor nr. 68/08.04.2003, întocmit subsecvent, pentru lipsa cauzei.
Testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață, conținând dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziții sau chiar și în lipsa unor asemenea dispoziții, testamentul poate să conțină dispoziții referitoare la partaj, revocarea dispozițiilor testamentare anterioare, dezmoștenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moștenitorilor legali și alte dispoziții care produc efecte după decesul testatorului.
Testamentul este valabil, potrivit dispozițiilor art. 859 C.civ. numai dacă este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului.
Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile și testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia. Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci.
Dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.
Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii.
În cauză au fost întocmite două expertize tehnice, ale căror concluzii nu au afirmat fără putință de tăgadă dar nici nu au infirmat îndeplinirea condiției existenței semnăturii olografe a testatorului, instanța apreciind în acest context faptul că elementul dubiu, invocat de reclamant, căruia trebuie să îi fie recunoscută valoarea intrinsecă, nu este susținut sub aspect probatoriu.
În acest context Judecătoria G. apreciază că nu a fost făcută dovada viciilor de formă, întrucât expertiza criminalistică efectuată în cadrul dosarului de urmărire penală ce a vizat-o pe pârâtă și care a identificat vicii ale semnăturii a avut ca baza de comparație alte înscrisuri decât cele două expertize judiciare, concluziile fiind prin aceasta străine de ansamblul probator administrat în cadrul judecății.
De asemenea Judecătoria G. apreciază faptul că situația de fapt, astfel cum a fost prezentată de reclamant în ceea ce privește împrejurarea distrugerii din eroare a testamentului nu reflectă realitatea. Aceasta deoarece pe foile pe care a fost transpus actul de ultima voință se observă tăieturi pe întreaga diagonală, ce au semnificația revocării dispoziției, dublată de ruperea înscrisului, situație ce conferă deplină valoare testamentului posterior prin care a fost instituită legatară pârâta.
Ipoteza astfel enunțată este susținută și de modul în care testatorul a înțeles să remită actul unui birou avocațial, spre păstrare, în opoziție cu reținerea asupra persoanei sale, în apartament, împreună cu alte bunuri a testamentului vizându-l pe reclamant.
Pentru aceste motive, Judecătoria G. respinge cererea sub acest aspect.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor, Judecătoria G., constatând caracterul subsidiar al pretențiilor derivate din pretenția principală, îl respinge ca neîntemeiat. Admite cererea accesorie de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și îl obligă la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, apreciind că această sumă este justificată în raport de obiectul litigiului și munca îndeplinită.
Împotriva sentinței civile nr. 2229/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._ a declarat apel reclamantul B. S. solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii principale.
În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și pct.6 Cod proc. civilă, arătând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv faptul că Judecătoria G. nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere.
În susținerea primului motiv de recurs se arată că instanța de fond a stabilit în mod greșit existența unui dubiu în privința semnăturii de pe testamentul pârâtei, fiind o certitudine faptul că această semnătură este diferită de toate cele prezentate în scriptele de comparație.
În opinia recurentului, instanța nu a motivat de ce nu a ținut seamă de opinia doctrinei juridice în cazuri similare, invocată de reclamant . A mai arătat recurentul că instanța de fond nu putea să aprecieze că testamentul pârâtei este posterior celui aparținând reclamantului.
În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că instanța de fond a omis a se pronunța asupra capătului doi al cererii, respectiv să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.68/08.04.2003 întocmit de către BNP Ciuă B.. Deși în considerente instanța de fond a precizat că va respinge acest capăt de cerere, dispozitivul hotărârii nu conține vreo referire la nulitatea certificatului de moștenitor.
Au fost atașate cererii, împuternicirea avocațială și dovada plății taxei de timbru în sumă de 20 lei.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 02.02.2016 recurentul-reclamant a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății.
Cererea introductivă de instanță a fost depusă de reclamantul B. S. la data de 09.02.2004, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ . În urma desființării sentinței civile nr. 3994/11.05.2007, pronunțată de prima instanță, cauza a fost reînregistrată sub nr._ .
Împotriva soluției dispusă în rejudecare, respectiv sentința civilă nr. 9661/07.10.2010 a Judecătoriei G., reclamantul a formulat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului G. sub nr._ .
Prin încheierea nr. 7101/12.10.2011 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ (f.32 doar nr._ - Trib. G.), s-a admis cererea de strămutare formulată de petentul B. S., cu privire la dosarul nr._ al Tribunalului G. și s-a dispus strămutarea acestei cauze la Tribunalul Suceava.
Prin decizia civilă nr. 209/25.09.2012 Tribunalul Suceava a admis apelul declarat și, ca efect al anulării sentinței atacate, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria G. sub nr._, pronunțându-se sentința civilă nr. 2229/23.02.2015 împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs.
Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.
Efectul strămutării procesului este acela al dezînvestirii instanței și trimiterea cauzei spre soluționare unei alte instanței egale în grad, care, formal, n-ar fi fost competentă teritorial.
Dispunând strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul G. la Tribunalul Suceava, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a strămutat numai judecarea căii de atac într-o anumită fază procesuală a desfășurării procesului, astfel încât, după rejudecare, Tribunalul Suceava rămâne instanța competentă teritorial, prin prorogare judecătorească de competență, să soluționeze recursul formulat de recurentul-reclamant .
Pentru aceste considerente, în raport de disp. art.40 alin.3 și art.158 alin.1 și 3 Cod proc. civilă (de la 1865), va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., invocată de recurentul-reclamant B. S. și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., invocată de recurentul-reclamant B. S..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe recurentul-reclamant B. S. cu domiciliul in G. . jud.G. în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. E. cu domiciliul in Tulcea . . ., în favoarea Tribunalului Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2016.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. D. B. I. R. R. N. A. D.
Red.IR/10.02.2016
Tehn.AD/10.02.2016
Fond A. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 60/2016. Tribunalul GALAŢI | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
