Contestaţie la executare. Decizia nr. 862/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 862/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 19243/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 862/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător M. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de recurenții contestatori C. G., C. C., de recurentul intervenient D. V. de recurentul pârât B. D. D. M. și recurenta pârâtă O. B. Romania, împotriva sentinței civile nr. 970/4.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții contestatori C. G. și C. C., fiind reprezentați de avocat C. P., a răspuns recurentul intervenient D. V., asistat de avocat V. M., a lipsit recurentul pârât B. D. D. M., reprezentat de avocat I. F., a lipsit recurenta pârâtă O. B. România reprezentată de consilier juridic S. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a luat act de faptul că recurentul intervenient D. V. a timbrat recursul declarat, de faptul că avocat C. P. pentru recurenții contestatori a precizat că nu timbrează recursul declarat, s-a comunicat părților întâmpinarea formulată de recurenții C. G. și C. C., s-a luat act de faptul că avocat V. M. pentru recurentul intervenient D. V. a precizat că are cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită termen pentru pregătirea apărării și în lipsa altor cereri s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat I. F. pentru recurentul B. D. D. M. precizează că nu mai susține motivul de recurs prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a B. D. D. M., susține oral motivele scrise și arată că greșit s-au constatat perimate formele de executare, întrucât s-a emis somație al data de 10.10.2012, cât și la data de 15.10.2012, acestea nu au fost contestate, contestatorii fiind de acord cu reluarea executării și în această situație nu se mai poate pune în discuție perimarea actelor de executare.
De asemenea, susține că nu există două dosare de executare cu privire la contestatori, ci doar un singur dosar de executare, care a înregistrat două etape ca urmare a aplicării unor norme de executare, că s-a declanșat și executarea prin poprire fără somație și astfel dispozițiile referitoare la perimare nu sunt aplicabile.
Pune concluzii de admitere a recursului, de modificare a sentinței și de respingere a contestației la executare, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic S. B. pentru recurenta pârâtă O. B. România susține oral motivele scrise ale recursului și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației la executare .
Invocă emiterea formelor de executare prin poprire fără somație și neaplicarea dispozițiilor art. 389 c.pr.civ., așa cum prevăd dispozițiile art. 390 c.pr.civ.
Avocat V. M. pentru recurentul D. V. solicită admiterea recursului declarat de intervenient, modificarea sentinței și respingerea contestației al executare și în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru soluționarea capătului de cerere care se referă la fondul acesteia .
Precizează că în speță nu operează perimarea, întrucât executarea a fost suspendată prin sentința civilă nr. 8230/6 dec. 2010 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J., iar această din urmă cauză a suferit mai multe cicluri procesuale și s-a soluționat prin sentința civilă nr._/5.12.2011 pronunțată în dosar nr._/318/2010**, rămasă irevocabilă la data de 18.06.2012 prin decizia civilă nr. 2158/2012 a Tribunalului Gorj, iar la data de 10.10.2012 s-a emis o nouă somație necontestată.
Pune concluzii de admitere a recursurilor declarate de recurenții B. D. D. M. și O. B. România și de anulare ca netimbrat a recursului contestatorilor.
Avocat C. P. pentru recurenții contestatori susține că, contestatorii nu timbrează recursul formulat și solicită respingerea recursurilor celorlalți recurenți, apreciind că corectau fost perimate actele de executare, întrucât perimarea a început să curgă la data de 5.12.2011 și pe o perioadă de 6 luni nu s-au mai emis acte de executare.
A depus la dosarul cauzei întâmpinare și susține pe larg apărările invocate prin aceasta.
Avocat I. F. pentru recurentul B. D. D. M. pune concluzii de anulare ca netimbrat a recursului declarat de contestatori și de admiterea recursurilor intervenientului și cel al O. B. Romania.
Consilier juridic S. B. pune concluzii de admitere a recursurilor declarate de recurentul intervenient D. V. și de recurentul B. D. D. M..
Solicită anularea ca netimbrat a recursului contestatorilor.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, contestatorii C. G. și C. C., au chemat în judecată pe pârâți B. D. D. M. și O. B. Romania și au contestat publicația de vânzare nr.470/E/2012 din 12.11.2012 și celelalte forme execuționale, solicitând instanței pe cale de excepție, să se constate perimarea actelor execuționale, iar pe fond să se dispună admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare emise cu încălcarea dispozițiilor privitoare la executarea silită.
La data de 27.12.2012, petenții au depus la dosar o completare la contestație, înțelegând să conteste și procesul verbal încheiat ulterior publicației, respectiv în data de 17.12.2012 și a actelor succesive prin care a fost vândut bunul lor imobil ipotecat.
La cererea în completare au atașat somația nr.1743 din 19.10.2010, procesul verbal din 17.12.2012 întocmit de B. D. D. M..
Că, pe parcursul procesului a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul D. V., adjudecatarul imobilului scos la licitație de către executor, imobil ce a aparținut contestatorilor C. G. și C. C., acesta depunând la dosar actul de adjudecare din 11.01.2013.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, instanța s-a pronunțat în ședința din 04.02.2013.
Prin sentința civilă nr. 970/4.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost admisă contestația la executare ulterior precizată formulată de contestatorii C. G. Și C. C. cu domiciliul ales în Tg-J., ..65, ., județul Gorj, în contradictoriu cu intimații B. D. D. M. cu sediul în Slatina, ., județul O., O. B. ROMANIA SA cu sediul în București, .-68, sectorul 1 și intervenientul în interes propriu D. V. cu domiciliul în Tg-J., ., ., jud. Gorj.
În baza art. 389 alin.1 C.pr.civ. s-a constatat perimată executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 470/E/2012 al B. D. D. M..
În baza art. 391 C.pr.civ. raportat la art. 389 C.pr.civ. s-au anulat actele de executare întocmite de B. D. D. M., în dosarul de executare nr. 470/E/2012 respectiv publicația de vânzare din 12.11.2012, procesul verbal din 17.12.2012 și actul de adjudecare din 11.01.2013.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D. V..
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către petenți.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că la data de 06.06.2008 între intimata – creditoare O. B. România SA, debitoarea ., reprezentată prin P. N., în calitate de asociat unic și administrator respectiv C. G., C. C. și alții, aceștia din urmă în calitate de garanți, s-a încheiat un contract de credit pentru suma de 44.963 Euro, stabilindu-se ca dată de rambursare a creditului 06.11.2014.
Garantarea împrumutului asumat de . a fost făcută de către contestatori, aceștia încheind contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1354 din 06.06.2008 de BNP I. N. și D. R., contract încheiat între contestatori și creditoarea O. B. ROMÂNIA SA.
Că, contractul de ipotecă viza rambursarea creditelor în sumă de 160.000 lei respectiv_ Euro acordate de bancă în baza contractelor de credit nr.R_ din 06.06.2008 și nr. R_ din 06.06.2008, cât și actelor adiționale ulterioare la acesta, precum și a oricăror dobânzi, comisioane aferente, speze și costuri legate de acordarea sau executarea silită prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului, compus din apartament situat în Tg-J., ., ., ..
Că, prin încheierea nr.5666/14.09.2010 pronunțată în dosarul nr._/318/2010 s-a încuviințat executarea dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de contractul de ipotecă autentificat sub nr.1354/2008 de BNP I. N. și D. R., la cererea executorului bancar D. D. M., după care a fost emisă somația nr. 1743/19.10.2010 și întocmite procesul verbal nr. 1637/24.09.2010 de inspecție în care se menționează debitul de_ lei, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr.1354/2008 și procesul verbal de situație nr. 1639 din 24.09.2010 în care se menționează debitul de_,45 lei (din care_,97 lei reprezintă credit restant și diferența dobândă restantă), reprezentând credit, penalități, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr.1354/2008, cât și publicația de vânzare nr. 1778/11.11.2010 în care se precizează că imobilul a fost evaluat la suma de_,2 lei, sumă ce reprezintă prețul de pornire a licitației.
Că, dreptul de ipotecă a fost intabulat în cartea funciară și a fost notată interdicția de înstrăinare a imobilului descris în contractul de ipotecă autentificat sub nr.1354/2008, iar prin raportul de evaluare (depus la dosar) din 13.10.2010 a fost stabilită valoarea de piață a acestui imobil 48.000 EUR.
Că, prin cererea depusă la data de 9 februarie 2010 și înregistrată sub nr._ la Tribunalul Gorj, creditorul . București, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei . Turburea, . acesteia o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 158.318,95 lei și prin sentința nr.563 din 4.05.2010, judecătorul sindic a admis cererea creditorului . BUCUREȘTI și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, numind administrator judiciar pe SIOMAX SPRL TG-J. care a întocmit și depus la dosarul cauzei tabelul preliminar și tabelul definitiv al creanțelor, totalul creanțelor fiind de 279.725,01 lei.
S-a reținut că petenții au solicitat constatarea nulității contractului de ipotecă, Judecătoria Tg-J. pronunțându-se prin sentința civilă nr._/19.12.2011, în dosarul nr._/318/2011, în sensul respingerii cererii și astfel, contestatorii au formulat mai multe contestații la executare împotriva aceleiași publicației de vânzare nr.1778 întocmită în dosarul de executare nr. 402/DDM/2010 ce au făcut obiectul dosarului nr._/318/2010 înregistrat la data de 25.11.2010 pe rolul Judecătoriei Tg-J.; dosarului nr._/318/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-J. în data de 24.11.2010 și dosarului 24._ înregistrat la data de 03.11.2010, pe rolul Judecătoriei Tg-J..
Că, dosarul nr._/318/2010 a fost soluționat la data de 15.03.2011,prin sentința civilă nr. 2424, în sensul respingerii contestației la executare și prin decizia civilă nr.1579/21.06.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în recursul declarat de contestator, sentința a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe și astfel s-a format dosarul nr._/318/2010* în care, prin încheierea din 03.10.2011 s-a admis cererea de conexare a contestatorilor și s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr._/318/2010**.
S-a mai reținut că dosarul nr._/318/2010 a fost conexat la dosarul nr._/318/2010, acesta din urmă fiind ulterior conexat la dosarul nr._/318/2010** și în toate cele trei dosare de executare s-a solicitat suspendarea executării silite.
Că, contestația la executare formulată de contestator împotriva procesului verbal de situație nr. 1637 și 1639/24.09.2010, respectiv a somației nr. 1743/2010 a fost soluționată de către Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă nr._/05.12.2011, instanța prin hotărâre soluționând și cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatori în cadrul contestației la executare, în sensul respingerii acesteia.
S-a mai reținut instanța că anterior celor trei contestații formulate, contestatorii au solicitat pe cale de ordonanță președințială suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. 402/DDM /2010 până la soluționarea contestației la executare ce făcea obiectul dosarului nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J. și prin încheierea din 06.12.2010, irevocabilă pronunțată în dosarul nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J., instanța a admis cererea contestatorilor și a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. 402/DDM /2010 până la soluționarea contestației ce face obiectul dosarului nr._/318/2010al Judecătoriei Tg-J..
Că, încheierea fiind irevocabilă nu a fost comunicată părților, singurii care au avut cunoștință de ea au fost contestatorii care au formulat cererea și ca atare, a reținut instanța că în perioada 06.12.2010 ( dată la care s-a pronunțat încheierea de suspendare provizorie) respectiv 05.12.2011 ( dată la care s-a soluționat contestația la executare a contestatorilor și în cadrul ei cererea de suspendare a executării silite), executarea silită în dosarul de executare nr. 402/DDM/2010 a fost suspendată.
Că, instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatori în dosarul nr. 402/DDM /2010, la data de 05.12.2011 prin sentința civilă nr._ în sensul respingerii acesteia, s-a apreciat că până la data de 05.12.2011 a fost suspendată executarea în dosarul de executare amintit fără a prezenta relevanță faptul că sentința nu a fost comunicată părților, respectiv sentința a fost supusă căii de atac a recursului.
Instanța a reținut că, soluția în dosarul nr._/318/2010**, inclusiv în ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a executării silite a fost publicată pe portalul instanței.
Că, soluția fiind favorabilă intimatei – creditoare O. B. România SA, aceasta nu a formulat recurs, singurii care au formulat recurs în cauză fiind contestatorii C. G. Și C. C., aceștia înregistrând în 26.01.2012 recursul la Judecătoria Tg-J., instanță care a înaintat ulterior, Tribunalului Gorj cererea și dosarul, în vederea soluționării recursului și atât în cererea de recurs formulată de contestatori cât și ulterior, aceștia nu au invocat motive ce țineau de suspendarea executării silite și nici nu au solicitat pe parcursul soluționării recursului suspendarea executării hotărârii.
Că, potrivit art.300 alin.1 C.pr.civ., recursul suspendă executarea hotărârii numai în cazurile privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazuri anume prevăzute de lege și potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă aliniatul 1.
Cu privire la excepția perimării invocată de contestatori în contestația formulată, instanța a reținut că potrivit art.389 alin.1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se primă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Că, potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării .
Instanța a apreciat că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 05.12.2011, dată la care Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă nr._ a soluționat cererea de suspendare formulată în temeiul art.403 alin.1 C.pr.civ., în sensul respingerii acesteia și nu prezintă relevanță nici faptul că sentința a fost comunicată în 12.01.2012, intimatei – creditoare O. B. România SA și nici faptul că Tribunalul Gorj a soluționat în data de 18 iunie 2012 recursul contestatorilor .
Susținerea intimatei – creditoare O. B. ROMÂNIA SA, cât și a intervenientului în interes propriu D. V., în sensul că de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr._/2011 respectiv din 18 iunie 2012 ar curge termenul de perimare, a fost înlăturată de instanță.
S-a reținut că intimata – creditoare recunoaște în întâmpinarea formulată că după ce s-a pronunțat Tribunalul Gorj în recursul înaintat de contestatori, aceasta a adresat la data de 18.06.2012 cererea nr. 8636, prin care a solicitat continuarea executării silite, reiterând acest lucru prin cererea de stăruință în executare nr. 8647/20.09.2012 înaintată aceluiași executor și instanța a reținut că în intervalul 05.12.2011 – 05.06.2012, în dosarul de executare nr. 470/E/2012 nu s-a efectuat nici un act de executare.
S-a apreciat că, perimarea este sancțiune procesuală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele procedurale, fiind în același timp și o prezumție de desistare dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în executare, respectiv rămânerea în nelucrare a dosarului execuțional de la îndeplinirea ultimului act de executare ( în speță de la încetarea suspendării, conform art.389 alin.2 C.pr.civ.).
Că, potrivit art.101 alin.3 C.pr.civ., termenele statornicite pe luni se sfârșesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare; astfel termenul de perimare se calculează pe zile pline, ziua în care începe să curgă și ziua în care se împlinește fiind luate în calcul, acesta împlinindu-se în aceeași zi în care a început să curgă.
Instanța a constatat că actele de executare emise în dosarul de executare nr. 470/E/2012, al B. D. D. M., după data de 05.06.2012, respectiv publicația de vânzare din 12.11.2012, procesul verbal din 17.12.2012 și actul de adjudecare din 11.01.2013 nu mai pot produce nici un efect, acestea fiind desființate de drept la momentul intervenirii perimării și pe cale de consecință, s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D. V..
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către petenți.
Nu s-a reținut în examinarea excepției perimării, excepție invocată de contestatori, perioada menționată inițial de aceștia în contestația formulată, respectiv 19.10.2010 când s-a emis somația nr. 1743 și 25.08.2011, când s-a emis ultimul act execuțional respectiv publicația de vânzare nr. 997, având în vedere că în perioada 06.12.2010 ( dată la care s-a pronunțat încheierea de suspendare provizorie, în dosarul nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J.) respectiv 05.12.2011(dată la care s-a soluționat contestația la executare a contestatorilor și în cadrul ei cererea de suspendare a executării silite), executarea silită în dosarul de executare nr. 402/DDM/2010 a fost suspendată .
Instanța a constatat că, deși din 06.12.2010, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. 402/DDM/2010, cu toate acestea B. D. D. M. a emis acte de executare în dosarul amintit, așa cum rezultă din publicațiile de vânzare de la filele 324 din dosar( publicația de vânzare nr. 407/28.03.2011), fila nr. 315 din dosar (publicația de vânzare nr. 495/03.05.2011); fila nr. 298 din dosar ( publicația de vânzare nr. 686/10.06.2011), fila nr. 289 din dosar (publicația de vânzare nr. 845/19.07.2011); fila nr. 269 din dosar( publicația de vânzare nr. 997/25.08.2011).
Că, petenții au mai formulat pe cale de ordonanță președințială, două cereri de suspendare a executării civile, în dosarul de executare nr. 402/2010; una care a făcut obiectul dosarului nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J., soluționată la data de 07.12.2010 prin încheierea nr. 2202C, prin care s-a luat act de renunțarea la judecată și alta ce a făcut obiectul dosarului nr._/318/2010, soluționată prin sentința civilă nr. 8011/26.11.2010, în sensul respingerii acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții contestatori C. G., C. C., recurentul intervenient D. V., recurentul pârât B. D. D. M. și recurenta pârâtă O. B. Romania.
Recurenții contestatori C. G., C. C., critică sentința arătând că instanța nu s-a pronunțat motivat cu privire la cererea de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare și nu a dispus anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 470/E/2012, întrucât și pentru aceste acte de executare a intervenit perimarea .
Recurentul intervenient D. V. critică sentința arătând că a dobândit imobilul supus vânzării prin licitația publică ca urmare a dosarului de executare nr. 470/E/2012, fiind întocmit actul de adjudecare la data de 11.01.2013 ; că greșit s-au constatat perimate formele de executare, întrucât executarea a fost suspendată până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare finalizată prin sentința civilă nr._/2011 în dosar nr._/318/2010**, invocând dispozițiile art. 403 c.pr.civ. și faptul că suspendarea a operat până la data soluționării recursului declarat împotriva acestei sentințe, respectiv până la data de 18.06.2012.
Recurentul arată că instanța greșit a înlăturat somațiile de executare emise la data de 10.10.2012, cât și publicația de vânzare din 12.11.2012, invocă executarea prin poprire și prevederile art. 390 C.pr.civ. și mai arată că contestatorii au formulat mai multe contestații la executare și dosarul de executare 402/2010 a fost continuat cu dosarul 470/E/2012 reprezentând aceeași executare, dar ca urmare a promulgării Legii 287/2011 s-a schimbat numărul acestuia .
Recurentul pârât B. D. D. M. critică sentința invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive ,precizează că a existat o singură executare asupra contestatorilor ce a făcut obiectul dosarului nr. 402/2010, continuat în dosarul nr. 470/E/2012 ca urmare a aplicării Legii 287/2011 ,iar cu privire la perimarea formelor de executare invocă dispozițiile art. 390 c.pr.civ. în sensul că cu privire la contestatori executarea s-a realizat și prin poprire fără somație și nu erau aplicabile dispozițiile art. 387 și 389 c.pr.civ
Recurenta pârâtă O. B. România critică sentința invocând dispozițiile art. 390 c.pr.civ. în sensul că nu a operat perimarea, întrucât executarea s-a realizat și prin poprire fără somație și dispozițiile art. 389 c.pr.civ. nu erau aplicabile.
Schimbarea numărului de dosar al executării a avut loc ca urmare a unor dispoziții legale și de asemenea susține că instanța s-a pronunțat și cu privire la actele de executare emise după data de 25.02.2012, deși nu a fost învestită cu soluționarea anulării acestora. Apreciază că instanța s-a pronunțat asupra unor cereri cu care nu a fost învestită.
Tribunalul analizând recursurile declarate, constată următoarele ;
Cu privire la recursul declarat de recurenții contestatori C. G. și C. C., se va lua că aceștia prin apărător au arătat că nu timbrează recursul declarat, astfel că instanța va dispune anularea ca netimbrat a recursului .
Referitor la celelalte recursuri, tribunalul constată că motivul esențial formulat de toți ceilalți recurenți se referă la soluționarea contestației prin reținerea greșită a excepției perimării executării, invocând pe de o parte că dispozițiile art.389 c.pr.civ. nu au operat, deoarece executarea s-a realizat și sub forma popririi fără somație și astfel potrivit dispozițiilor art. 390 c.pr.civ., aceasta nu operează, iar recurentul intervenient D. V. a susținut în plus faptul că perimarea nu a operat, întrucât pe cale de ordonanță președințială s-a dispus suspendarea executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/318/2010, care ulterior ca urmare a conexării cauzelor și a ciclurilor procesuale suferite a devenit dosarul_/318/2010**, soluționat la data de 18.06.2012.
Motivele invocate de contestatori cu privire la greșita reținere a excepției perimării executării sunt fondate, urmând ca recursurile să fie admise, să fie modificată sentința în sensul respingerii cererii privind constatarea perimării actelor de executare și va fi trimisă cauza pentru soluționarea pe fond a contestației la executare, în temeiul art. 312 alin. 5 c.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 8 și 9 c.pr.civ, reținându-se următoarele considerente;
Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că executarea s-a perimat, întrucât termenul de perimare a început să curgă la data de 5.12.2011, dată la care prin sentința civilă nr._ pronunțată în dosarul_/318/2010** s-a respins cererea de suspendare, iar perioada dintre data pronunțării sentinței de fond și data soluționării recursului, respectiv data de 18.06.2012 nu prezintă relevanță juridică.
Reținerea instanței este greșită, întrucât prin sentința civilă nr. 8230/6.12.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._/318/2010 pe cale de ordonanță președințială s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite începută în dosar nr. 402/DDM/2010, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației al executare ce formează obiectul dosarului nr._/318/2010.
Din dispozitivul sentinței rezultă că suspendarea s-a dispus până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare ori, această cerere a fost soluționată la data soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile nr._/5.12.2011, respectiv la data de 18 iunie 2012 când prin decizia civilă 2158/2012 pronunțată în dosarul nr._/318/2010** s-a respins ca nefondat recursul contestatorilor. La această dată cererea de suspendare s-a soluționat definitiv, suspendarea operând și pe perioada 5.12._12.
Cauza nr._/318/2010 cu privire la care s-a dispus suspendarea provizorie prin sentința civilă 8230/2010, ca urmare a rejudecării a figurat sub nr._/318/2010* și a fost conexată la dosarul nr._/318/2010**, dosar ce a avut ca obiect contestația la executare în cadrul căreia s-a formulat de către contestator cererea de suspendare, iar până la soluționarea acestei cereri se dispusese suspendarea provizorie prin sentința civilă 8230/2010 .
Astfel, greșțit instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare s-a soluționat la data de 15.12.2011, deoarece sentința civilă_/2011 a fost atacată cu recurs și nu era executorie, reținându-se greșit dispozițiile art. 300 alin. 1 c.pr.civ.
Erau aplicabile în speță și dispozițiile art. 390 c.pr.civ. și excepția perimării nu opera, deoarece executarea s-a realizat și sub forma popririi și dispozițiile art. 387 și 389 c.pr.civ. nu erau aplicabile, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond la filele 175-179, iar încuviințarea executării silite s-a solicitat asupra tuturor bunurilor mobile și imobile .
În consecință, fiind soluționată greșit excepția perimării, se va modifica sentința în sensul respingerii acesteia, iar cu privire la motivele de fond ale contestației, cauza va fi trimisă pentru soluționare instanței de fond, ocazie cu care vor fi avute în vedere și motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, invocate de recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenții contestatori C. G. și C. C., împotriva sentinței civile nr. 970/4.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .
Admite recursurile formulate de intimații O. B. România SA, B. D. D. M. și D. V., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge capătul de cerere privind constatarea perimării actelor de executare și trimite cauza pentru soluționarea pe fond a contestației la executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Aprilie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. P. |
Red. NȘ
j.f. R. A M
ex. 3
SL . 04 Aprilie 2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 818/2013. Tribunalul GORJ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








