Contestaţie la executare. Decizia nr. 2183/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 2183/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 8862/95/2013

Dosar nr._/318/2010

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2183/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte G. R.

Judecător V. N.

Judecător M. T.

Grefier L. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr.6422 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA și avocat A. D. pentru intimații I. G., S. L. Minerul Rovinari SA, B. B. F., lipsă fiind intimata terț poprit B. București.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA depune la dosar împuternicirea.

Avocat A. D. pentru intimații I. G., B. B. F. și S. L. Minerul Rovinari SA depune la dosar întâmpinare într-un singur exemplar, la care atașează factura . nr. 0285 din 11.11.2013, chitanța nr.0132, împuternicirile avocațiale nr. 45 și nr. 24 și învederează instanței faptul că intimatul S. L. Minerul Rovinari SA și-a schimbat denumirea în S. L. Minerul EMC Rovinari Pinoasa.

Consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării, precizând că a luat cunoștință de aceasta.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:

Consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimați.

Avocat A. D. pentru intimații I. G., B. B. F. și S. L. Minerul EMC Rovinari Pinoasa solicită respingerea recursului cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform motivelor din întâmpinare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_/318/2010, contestatorul Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1689/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 1397/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat I. G., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care stabilește cheltuieli de executare în procent de 50% din total sumei executate silit, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ.

Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Minerul EMC Rovinari de a formula cererea de executare silită în temeiul căreia a fost pornită executarea silită contestată, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I. iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.

În cauză intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr.6422 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010, a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată contestația la executare silită formulată de contestatorul S Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva intimaților S. L. „Minerul” Rovinari Pinoasa, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, I. G. citat la sediul S. L. Minerul Rovinari din Rovinari, ., județul Gorj, B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj și în contradictoriu cu terțul poprit Banca Comercială Română, cu sediul în București, ., sector 3.

A fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, cauza a fost suspendată la data de 30.11.2011 potrivit art. 183 C.pr.civ. iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.

Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen. iar împotriva acestei rezoluți nu s-a formulat plângere conform art. 278 ind. 1 C.pr.pen. și potrivit art. 248 C.pr.civ. „ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu”

Întrucât de la data soluționrării cauzei penale prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.pr.civ., s-a constatat perimată acțiunea de față.

În consecință, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat contestatorul să plătească intimatului B. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, deoarece sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către contestator.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata . SA, criticând-o în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.

Susține recurenta că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală sub acest aspect, apreciind că în realitate se va ajunge la o dublă încasare a sumelor de bani, sume care au fost deja executate silit.

Arată că factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului de avocat ce constituie cheltuielile de judecată acordate, ci doar convenția părților, obligația de plată în urma acceptării la plată a documentului fiscal. Or, factura nu a fost semnată și acceptată la plată.

Invocă hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza S. și P. contra României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că jurisprudența instanței europene a stabilit că trebuie demonstrate cheltuielile făcute.

Evocând prevederile art. 274 alin.1 C.p.civ. de la 1865, aplicabil în speță, recurentul afirmă că pentru a fi incident acest text legal este necesar să aibă loc o judecată asupra fondului, deoarece legea nu reglementează în cadrul perimării și cheltuieli de judecată. În alte cuvinte, arată recurentul că partea nu poate fi „căzută în pretenții” dacă nu s-a soluționat pe fond pricina.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ. 1865.

În dovedirea motivelor de recurs, au fost depuse hotărârea din 28.09.2004 a CEDO, amintită mai sus, decizia nr. 703/2008 a Curții de Apel Bacău, decizia civilă nr. 1653/2012 a Tribunalului Gorj, cu titlu de practică judiciară.

Intimații Biroul Executorului Judecătoresc B. F., S. L. „Minerul” EMC Rovinari Pinoasa și I. G. au depus întâmpinare prin mandatar avocat, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Arată că față de complexitatea cauzei, de faptul contestării de către recurent a însăși formei de organizare a profesiei executorului judecătoresc, între parte și avocat s-a încheiat un contract nou de asistență juridică, având ca obiect reprezentarea în fața instanței de judecată și depunerea copiilor conforme cu originalul de pe dosarele de executare.

O soluție de neacordare a cheltuielilor de judecată, susțin în continuare intimații, ar conduce la încălcarea art. 6 pct. 1 din CEDO și a art. 1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană. Astfel, instanța nu poate încălca dreptul de proprietate al părții asupra cheltuielilor de judecată, iar convenția de asistență juridică s-a stabilit între părți cu respectarea art. 132 din Statutul profesiei de avocați.

Apreciază că onorariul convenit cu partea ale cărei interese judiciare le reprezintă nu este unul exagerat, chiar dacă a sfătuit-o să nu repună cauza pe rol pentru a interveni sancțiunea perimării, iar dispoziția art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865 este una de prevenire a abuzului de drept, ceea ce nu se verifică în speță.

Relativ la neaplicarea art. 274 C.p.civ. 1865, mai susține că întreaga practică judiciară și doctrina juridică sunt în sensul că și în situația intervenirii perimării se acordă cheltuieli de judecată. Pe de altă parte, se arată că onorariul de avocat s-a stabilit cu partea anterior intervenirii sancțiunii amintite, în anul 2010.

Intimații exemplifică soluții de admitere a cheltuielilor de judecată indicând practica unor curți de apel și tribunale din țară, evocând încă odată jurisprudența CEDO.

O altă apărare este aceea că factura fiscală este însoțită de chitanța emisă pentru primirea efectivă a onorariului.

De asemenea, față de practica invocată de recurent raportat la decizia civilă nr. 1635/2012 a Tribunalului Gorj, intimații susțin că această soluție a fost pronunțată în 1% din dosarele pe rolul instanței, dar speța de față este diferită față de cea din hotărârea indicată întrucât anterior s-a avut în vedere lipsa unei chitanțe de achitare a onorariului, pe când în prezenta cauză este depusă chitanța doveditoare.

În fine, se menționează un număr de dosare pe rolul aceleiași instanțe în care soluția a fost de acordare a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115-119 C.p.civ. 1865.

S-a solicitat judecarea și în lipsa părții, conform art. 242 C.p.civ.1865.

Recursul este fondat în sensul celor ce urmează.

Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că doar o pricină judecată în fond poate genera cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, nu doar când se respinge acțiunea reclamantului pârâtul poate obține la cererea sa cheltuieli de judecată. Este suficient pentru stabilirea culpei procesuale și atitudinea pasivă a părții care a generat un proces civil, dar l-a lăsat în nelucrare, partea adversă efectuând anumite cheltuieli. Este și cazul în speță. Contestatorul a promovat contestația la executare, au fost acordate termene de judecată până la suspendarea procesului din vina inclusiv a acestuia, iar intimatul a angajat anumite cheltuieli neavând cum să anticipeze lipsa de diligență a contestatorului în susținerea propriei acțiuni civile.

Această soluție, așa cum arată și intimații în întâmpinare, este consacrată în practica judecătorească și doctrina juridică.

Relativ la susținerea recurentului că factura fiscală nu dovedește decât o convenție de plată a cocontractanților, inclusiv în cadrul convenției de asistență juridică, instanța de control judiciar reține că de principiu această afirmație este corectă, însă în speță aceasta este însoțită de chitanța emisă în probarea plății efective a onorariului de avocat, încât s-a dovedit că obligația asumată prin contract a fost îndeplinită.

În ceea ce privește jurisprudența CEDO și a Tribunalului Gorj invocate de recurent, se reține că în speța de față situația de fapt este diferită. Astfel, dacă în decizia civilă nr. 1653/2012 partea depusese doar factura fiscală cu titlu de dovadă a onorariului convenit de cocontractanți, motiv pentru care s-a apreciat de instanța judecătorească în sensul lipsei dovezii plății efective, a executării obligației de plată a unui onorariu, în cauza de față partea a demonstrat că a făcut o astfel de plată prin emiterea unei chitanțe liberatorii aferentă facturii analizate. Or, o astfel de stare de fapt concordă și cu cele reținute de Curtea Europeană în hotărâri precum cea dată în cauza S. și P. contra României.

Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.civ. 1865, însă instanța de control judiciar constată că era necesar a se aprecia cuantumul onorariului de avocat prin prisma criteriilor reglementate de alineatul al treilea al aceluiași text legal.

Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Instanța de recurs constată că într-un număr mare de dosare având același obiect, situație învederată chiar de intimați în întâmpinare, mandatarul avocat al intimaților a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, ceea ce subliniază că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Modul de lucru se verifică inclusiv în calea de atac, unde întâmpinarea depusă de aceiași intimați prin același mandatar convențional are conținut identic în dosarele pe rolul aceleiași instanțe de judecată. Mai mult, observă instanța de recurs că mandatarul nici nu a indicat distinct numele unuia dintre intimați, anume pe cel al salariatului unității contestatoare, rezumându-se a face trimitere la contestația la executare pentru a fi identificat, lucru ce subliniază faptul că munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite în mai multe cauze.

Totodată, reține instanța din chiar întâmpinarea depusă în recurs rezultă precizarea intimaților că munca avocatului ales a constat în reprezentare înaintea instanței și depunerea copiilor conforme de actele din dosarele de executare silită.

În aceste condiții, fără a interveni în convenția de asistență juridică, respectiv în executarea obligațiilor asumate reciproc, care convenție are la bază principiul autonomiei de voință a cocontractanților, instanța de judecată constată că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la întreaga sumă plătită de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. cu titlu de onorariu avocat. întrucât este prea mare în raport cu munca efectiv depusă de mandatarul avocat al părții potrivit cu cele mai sus arătate.

Pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, instanța de control judiciar, raportat la motivul de recurs invocat, dar și la art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în loc de 248 lei către intimatul B. B. F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6422 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010.

Modifică sentința în parte în sensul că, în baza art. 274 alin.3 C.pr.civ. 1865, obligă contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. B. F., în loc de 248 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 Noiembrie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. R.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. T.

Grefier,

L. P.

Red. VN

j.f.B. L.

ex.3

SL. 18 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2183/2013. Tribunalul GORJ