Contestaţie la executare. Decizia nr. 410/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 3700/317/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 410/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător M. B.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA C. împotriva sentinței civile nr.3381/31.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul contestator V. I., asistat de avocat L. L., lipsă fiind recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA C. și intimatul B. E. Judecătoresc M. C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul este netimbrat, după care:
Avocat L. L. pentru intimatul contestator V. I. a solicitat anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunesti la data de 19.09.2012 ,sub nr. 3700/2012 ,contestatorul V. I. în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc M. C. I. și C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale din România S.A. C., a solicitat anularea actelor de executarea silită de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 1095/G/2012, respectiv somația 1095/G/2012 din data de 24.08.2012 și procesul- verbal de cheltuieli din data de 24.08.2012 și restabilirea situației anterioare potrivit dispozițiilor art. 402 ind. 2 Cod de procedură civilă.În conformitate cu dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod de procedură civilă, a solicitat suspendarea executării silite .
În motivare, contestatorul a invocat faptul că la data de 14.09.2012 a primit actele de executare contestate și adresa de înființare a popririi asupra conturilor bancare și a sumelor viitoare ,până la achitarea debitului de 4140,60 lei,nefiind astfel respectat termenul de plată menționat în somația emisă.
De asemenea nu s-a făcut dovada achitări onorariului de executare silită, astfel cum prevede art. 317 ind. 7 Cod de procedură civilă.
A mai precizat că în cauză nu există titlul executoriu în baza căruia a fost începută executarea, procesul verbal întocmit fiind anulat prin pronunțarea sentinței civile 3387/16.11.2010, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunesti, hotărâre definitivă și irevocabilă.
Deși în luna ianuarie 2011, intimatei creditoare i-a fost comunicat un exemplar al sentinței civile prin care a fost soluționată plângerea contravențională ,la data de 19.04.2012 a primit adresa prin care se solicita achitarea sumei de 3152,73 lei conform facturii nr. 8087/18.04.2012.Contestatorul i-a adus la cunoștință din nou intimatei că procesul-verbal de contravenție a fost anulat, însă creditoarea a solicitat executarea silită a acestui titlu executoriu.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa părților.
Cererea a fost legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
În dovedirea motivelor invocate, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele:înștiințare înființare poprire, proces-verbal de cheltuieli din data de 24.08.2012, somația nr. 1095/G/2012,acte emise la data de 24.08.2012, sentința civilă 3387/16.11.2010, pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunesti în dosarul nr._, adresa nr. 1547/18.04.2012,adresa nr. 2/9.05.2012, confirmare de primire și s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A fost atașat dosarul_ al Judecătoriei Tg Cărbunesti.
În ședința publică din data de 17.10.2012, instanța a dispus suspendarea executării silite în dosarul de executare silită nr. 1095/G/2012 al B. M. C. I., până la soluționarea contestației la executare,fiind achitată cauțiunea în cuantum de 450 lei..
La solicitarea instanței, intimatul B. M. C. I. a comunicat dosarul de executare silită nr. 1095/G/2012 ,în copie conformă cu originalul, răspunsul fiind comunicat cu adresa 1095/G /2012, aflat la filele 24-45 dosarul cauzei..
Prin sentința civilă nr.3381/31.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul V. I. domiciliat în com Căpreni,. ,în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc M. C. I. ,cu sediul în Slatina, ., județul O. și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. C., cu sediul in C., Calea Severinului, nr. 17, D..
A fost anulată somația nr. 1095/G/2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 1095 /G/2012 ,acte de executare silită întocmite la data de 24.08.2012 în dosarul de executare nr. 1095/G/2012 al Biroului E. Judecătoresc M. C. I..
A fost obligată intimata creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata către contestator a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr._/01.09.2010 ,încheiat de intimată, contestatorul a fost sancționat amnedă contravențională în cuantum de 3000 lei, fiind obligat și la plata sumei de 720 euro(3047,47 lei) ,reprezenmtând tarif de desăgubire.
Prin sentința civilă nr. 3387/16.11.2010 ,pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul V. I. ,fiind anulat procesul-verbal de contravenție susmenționat ,iar petentul exonerat de plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire.
Intimata CNADNR SDN Tg. J., a emis adresa nr. 1547/18.04.2012, contestatorului fiindu-i adusă la cunoștință obligația de a achita suma de 3152,73 lei, conform procesului-verbal de contravenție. La data de 11.05.2012, intimata CNADNR SDN Tg. J., a primit adresa nr. 2/09.05.2012 ,prin care petentul învedera faptul că prin sentința civilă nr. 3387/2010 a fost anulat procesul-verbal contestat,intimatei fiindu-i comunicată și o copie a sentinței civile. La data de 24.05.2012 ,intimata a formulat cerere de executare silită a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție seria_/01.09.2010, formându-se dosarul de executare nr. 1095/G/2012 al intimatului B. M. C. I., dosar de executare în care au fost întocmite actele de executare silită contestate, comunicate contestatorului la data de 14.09.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 37 din OG 2/2001 “procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate”.
Potrivit dispoziților art. 33 alin 1 ,din același at normativ ,pentru soluționarea plângerii contravenționale ,”judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei”.
Este adevărat că intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, nu a fost citată în calitate de intimată în dosarul nr._ ,cu obiect plângere contravențională, în calitate de intimat fiind citat IPJ Gorj, însă în această situație nu se poate reține faptul că procesul-verbal contestat ar fi devenit titlu executoriu în condițiile art. 37 din OG 2/2001 pentru considerentul că sentința civilă nu este opozabilă intimatei.
De altfel ,înainte de a formula cererea de executare silită, contestatoarea a luat cunoștință de existența sentinței civile nr. 3387/2010 prin care a fost admisă plângerea contravențională formulată de contestatorul din prezenta cauză, astfel că intimata ar fi avut posibilitatea de a exercita căile de atac împotriva acestei sentințe ,iar pe acestă cale ar fi avut posibilitatea de invoca aceste aspecte cu privire la procedura de citare.
Întrucât prin sentința civilă nr. 3387/2010 a fost admisă plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/01.09.2010,fiind anulat acest proces-verbal, se reține că că acest înscris nu mai poate constituie titlu executoriu, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 din OG 2/2001 .În conformitate cu dispozițiile art. 372 Cod de procedură civilă ,”executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ședința publică din data de 18.02.2013 s-a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată că prin art.1 din Legea 146/1997,așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată.
Potrivit art.20 alin3 din legea 146/1997 și art.30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului rezultă că recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA C. nu a timbrat anticipat recursul, astfel că pentru termenul de judecată din data de 18.02.2013 i s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila nr.14 din dosar.
La termenul menționat, tribunalul a constatat că recurenta intimată nu s-a conformat obligației de timbrare, astfel că făcând aplicațiunea dispozițiilor Legii 146/1997, recursul va fi anulat ca netimbrat.
Văzând și disp.art. 274 Cpr.civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul civil declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA C. împotriva sentinței civile nr.3381/31.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosarul nr._ ca netimbrat.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul V. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2013.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. P. |
Red N.Ș.
20 Februarie 2013
Thn. .
Jud. fond E. D.
← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 22-03-2013, Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 809/2013. Tribunalul GORJ → |
---|