Fond funciar. Decizia nr. 810/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 810/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 9174/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 810

Ședința publică din data de 26 martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. R.

Judecător V. N.

Judecător M. T.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta intimată Direcția S. Gorj împotriva sentinței civile nr._/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I.I. și intimatele C. L. de fond funciar Peștișani și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic D. R., pentru recurenta intimată Direcția S. Gorj și intimatul pârât P. I I., asistat de avocat D. L. în substituire pentru avocat A. G., lipsă fiind intimatele C. L. de fond funciar Peștișani și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic D. R., pentru recurenta intimată Direcția S. Gorj a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea sentinței și respingerea cererii ca netemeinică și nefondată, iar în subsidiar a solicitat casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

Avocat D. L. pentru intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că sentința instanței de fond este temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J. sub nr._, reclamantul P. I. I., a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele C. L. Peștișani pentru aplicarea Legii 18/1991, C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991 și Direcția S. Gorj, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună reconstituirea dreptului său de proprietate pentru suprafața de 1,1474 ha, teren situat în tarlaua 137, .. VI D. și Ua 99 B.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin s.c. nr. 8455/9.12.2010 a Judecătoriei Tg-J., a fost obligată C. L. Peștișani pentru aplicarea Legii 18/1991 să soluționeze cererea nr. 358/200, însă aceasta a analizat cererea în sensul că a individualizat terenul din testamentul autoarei sale din 1917 conform planurilor parcelare și a hărților cadastrale din zonă, prin amplasament și vecinătăți.

A susținut reclamantul că în urma identificării terenului a fost emis procesul verbal de punere în posesie urmând să fie înaintată documentația în vederea emiterii actelor de proprietate.

Că în mod nejustificat C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr.18/1991 prin HCJ 5903/27.04.2012, a respins propunerea Comisiei Locale Peștișani pentru suprafața de 1,1474 ha teren cu vegetație forestieră, motivat de faptul să pentru suprafața înscrisă în BAP-ul din 1948 s-a eliberat titlul de proprietate, iar în anul 1949 nu s-au naționalizat și pădurile comunale.

Prin sentința civilă nr._/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. I. I. domiciliat în comuna Peștișani, ., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Peștișani pentru aplicarea legii 18/1991, C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991 și Direcția S. Gorj.

A fost anulată HCJ nr.5903/27.04.2012 respectiv art.1 cu privire la petiționar.

S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului, in calitate de mostenitor al autorilor def. M. I. Anitoiu si L. Ghe. P. pentru suprafața de 1,1474 ha, teren cu vegetație forestieră pe următorul amplasament: T137, p 110, UP VI D., Ua 99 B %, având ca vecini: N- Moșt.G. C., Moșt.B. N., Moșt.S. I., Est- Teren agricol la dispozitia Comisiei Locale- fostă fermă pomi, la Sud- teren rezerva Primăriei Peștișani, V- Islaz comunal.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost identificat terenul în litigiu ca fiind în suprafață de 1,1472 ha, descris în Anexa 1 la raport, care se regăsește în actele de proprietate, precizându-se că fostul amplasament a fost reconstituit altor persoane, însă organul local a oferit petentului un alt amplasament, cu aceeași suprafață, amplasament acceptat de petent, identificat astfel: T137, p 110, UP VI D., Ua 99 B %, având ca vecini: N- Moșt.G. C., Moșt.B. N., Moșt.S. I., Est- Teren agricol - fostă fermă, Moșt. B. N., S- teren rezerva Primăriei Peștișani, V- Islaz comunal.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata Direcția S. Gorj criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A susținut că terenul pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului a fost dintotdeauna proprietate publică a statului nefiind preluat de la vreo persoană fizică sau juridică și astfel în raport cu dispozițiile art.45 alin. 1 din Legea 18/1991 nu poate face obiectul retrocedării.

Că nu s-a făcut dovada deținerii în proprietate la momentul naționalizării a terenului cu vegetație forestieră menționat în sentință așa cum se dispune în art.61 alin. 1 teza a II a din HG 890/2005.

Că testamentul invocat a fost prezentat în original la dosarul cauzei și acesta fiind întocmit în anul 1947 nu face dovada îndreptățirii la reconstituire, putând fi înstrăinat anterior naționalizării.

Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este nefondat și în baza art.312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge ca atare pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin actele depuse la dosarul cauzei recurenta nu a făcut dovada în cursul cercetării judecătorești că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului și raportat la art.45 alin. 1 din Legea 18/1991 nu poate face obiectul retrocedării, astfel încât critica adusă în acest sens sentinței este neîntemeiată.

Deși recurenta invocă faptul că terenurile menționate în testamentul depus de către petent și invocat ca act de proprietate în dovedirea plângerii formulate au fost înstrăinate și astfel nu pot face obiectul retrocedării, nu a depus vreo dovadă în acest sens la dosarul cauzei.

Cum în raport de actele amintite și depozițiile martorilor audiați a fost identificat terenul solicitat de petent în baza Legii 247/2005 concluzionându-se că fostul amplasament a fost atribuit altor persoane în mod corect prima instanță a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pe un alt amplasament stabilit de comun acord de acesta cu intimata C. L. de Fond Funciar Peștișani.

Fiind îndeplinite condițiile cerute de art.6 din Legea 1/2000, în mod corect a fost admisă plângerea formulată și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafața de 1,1474 ha teren cu vegetație forestieră.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta intimată Direcția S. Gorj împotriva sentinței civile nr._/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I.I. și intimatele C. L. de fond funciar Peștișani și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

G. R.

Judecător,

V. N.

Judecător,

M. T.

Grefier,

E. C.

Red.V.N.

Tehnored.L.M.

Jf.D.B.

ex.2/28 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 810/2013. Tribunalul GORJ