Fond funciar. Decizia nr. 2406/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 2406/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 9773/95/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2406/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător N. U.

Judecător M. T.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul G. A., împotriva deciziei civile nr. 2343/03.07.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic S. V. I. pentru intimatul P. M. Tg- J. - C. F., în Calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Tg- J., lipsă fiind contestatorul și intimata C. L. de Fond Funciar Tg-J..,

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina a fost repusă pe rol în vederea verificării condițiilor perimării.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării contestației în anulare și o pune în discuție.

Consilier juridic S. V. I. pentru intimatul P. M. Tg- J. - C. F., în Calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Tg- J., lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul G. A. în contradictoriu cu intimații P. M. Tg- J. - C. F., în Calitate de Președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J. și C. L. de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se fie obligați intimații la plata daunelor cominatorii in cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 388/22.01.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._/318/2009 și până la punerea ei in executare.

Prin sentința civilă nr. 7152 din 03.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de petentul G. A. în contradictoriu cu intimații P. M. Tg- J. - C. F., în Calitate de Președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J. și C. L. de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamantul G. A., prin cererea înregistrată la Primăria M. Tg-J. sub nr._/2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren provenit de la autorul său, G. N..

Că, prin sentința civilă nr. 388/22.01.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._/318/2009, C. L. Tg-J. de Fond Funciar a fost obligată să soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant.

S-a reținut că în baza acestei sentințe, C. L. Tg-J. a înaintat documentația Comisiei Județene Gorj, iar prin HCJ nr. 5507/9.07.2010 s-a invalidat dreptul de proprietate pentru suprafața de 275 mp, teren ce provine de la autorul G. N. și care a fost expropriat in baza Decretului nr. 328/1981.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că în mod greșit acțiunea formulată în cauză a fost respinsă, deoarece la termenul din 03.05.2012 a depus întâmpinare prin care a precizat că nu i-a fost comunicată HCJ nr. 5507 din 09.07.2010.

Prin decizia civilă nr. 2343/03.07.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ a fost respins recursul declarat de recurentul reclamant G. A. împotriva sentinței civile nr.7152 din 03.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimații P. M. Tg- J. - C. F., în calitate de Președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J. și C. L. de Aplicare a Fondului Funciar Tg- J., ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recursul este nefondat și în baza art. 312 alin1 C pr civ, l-a respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.388/22.01.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._/318/2009, C. L. Tg-J. de Fond Funciar a fost obligată să soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant.

S-a mai reținut că din întâmpinarea depusă la dosar de către intimați rezultă că obligația stabilită în sarcina Comisiei Locale Tg _ J. prin sentința amintită a fost dusă la îndeplinire de aceasta fiind înaintată documentația către C. Județeană Gorj, iar aceasta din urmă a emis HCJ nr. 5507 din 09.07.2010, aflată în copia la fila 16 din dosar, prin care i s-a invalidat reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 275mp. Întrucât obligația stabilită în sarcina Comisiei Locale Tg – J. a fost adusă la îndeplinire, în mod corect acțiunea privind plata daunelor cominatorii formulată în cauză a fost respinsă.

S-a reținut că susținerea recurentului că nu i-a fost comunicată hotărârea Comisiei Județene este fără relevanță în cauză, având în vedere faptul că, termenul de contestare a acesteia este de 30 de zile de la comunicare.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat contestație în anulare contestatorul G. A. solicitând admiterea contestației, anularea în totalitate a deciziei atacate și, pe cale de consecință, să se dispună rejudecarea cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a arătat că, atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar nu au ținut cont de motivul invocat și anume faptul că HCJ 5507/09.04.2010 nu i-a fost comunicată în termen legal.

Intimatul P. M. Tg- J. - C. F., în Calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Tg-J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată arătând că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 27.09.2012, tribunalul a dispus, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării contestației în anulare, pentru lipsa părților.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:

Ultimul act de procedură s-a îndeplinit la 27.09.2012, când contestația în anulare a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

Potrivit art. 248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile.

Or, în speță a trecut mai mult de un an de zile, respectiv de la data de 27.09.2012, când pricina a fost suspendată, iar partea interesată nu a formulat nicio cerere pentru repunerea pe rol a cauzei timp de mai mult de un an, astfel încât se va constata că prezenta contestație în anulare este perimată în condițiile art. 248 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul G. A., împotriva deciziei civile nr. 2343/03.07.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.12.2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

M. G.

Judecător,

N. U.

Judecător,

M. T.

Grefier,

Firuța Ș.

Red. M.T./Tehnored. PL

2ex./13 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2406/2013. Tribunalul GORJ