Anulare act. Sentința nr. 783/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 783/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 8470/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator. 4886

JUDECĂTORIA MOTRU

Sentința civilă nr. 783

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Grefier M. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 21.03.2013 privind acțiunea civilă formulată de formulată de reclamanții B. E., T. E., D. N., Z. A., B. V., G. G., Ț. D., . SA și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. G. împotriva pârâților E. C., P. comunei Slivilești, P. comunei Slivilești.

Procedura legal îndeplinită din ziuia dezbaterilor.

Despre mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunțării din data de 21.03.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la Judecătoria Motru, reclamanții Z. A., B. V., B. E., T. E., D. Nicolare, G. G., Ț. D. au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr.79/28.03.2006, emisă de P. comunei Slivilești, pentru suprafețele de 0,50 ha situată în punctul Stația Trafo și 0,50 ha situată în punctul Școala Știucani.

În motivare, reclamanții au menționat că terenul din punctul Stația Trafo este proprietatea lor, pentru că li s-a emis titlu de proprietate, astfel încât în mod nelegal pârâtului i s-a eliberat ulterior decizia nr.79, prin care i s-a retrocedat același teren, deși nu era îndreptățit, întrucât autorul său nu deținuse în proprietate suprafața în litigiu.

În privința terenului situat în punctul Școala Știuicani, reclamanții au menționat că acest teren a fost trecut în domeniul public al comunei Slivilești prin HG 973/09.09.2002, astfel încât retrocedarea terenului pentru pârât apare de asemenea ca nelegală.

Pârâtul E. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, cu motivarea că la data emiterii dispoziției contestate nici unul dintre reclamanți nu deținea titlu de proprietate, iar pe de altă parte, aceștia fiind terți față de actul contestat, ei nu au calitatea de a solicita anularea lui.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul P. G..

Prin cererea introdusă la Judecătoria Motru, reclamanta SNLO Tg-J. a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr.79/28.03.2006, emisă de P. comunei Slivilești pentru suprafața de 0,50 ha, situată în punctul „La Școală”.

În motivare, reclamanta a menționat că terenul în litigiu a fost trecut în domeniul public al comunei Slivilești la poziția 127, regăsindu-se imobilul Scoala Primară Stiucani cu un teren aferent de 1444 mp, pentru ca, ulterior, să intervină prin convenția nr.6414/08.12.2001 un schimb de imobile între această unitate și Consiliul Local al comunei Slivilești.

Judecătoria Motru, prin sentința civilă nr.757/10.03.2011 și nr.957/31.06.2010, a declina competența de soluționare a cauzelor în favoarea Tribunalului Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, considerând că a fost investită cu acțiune în nulitatea unui act administrativ.

Tribunalului Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, prin încheierile din 20 mai 2011 și 1 iulie 2011, a înaintat cauzele spre soluționare Secției Civile a Tribunalului Gorj, considerând că raportat la obiectul cererii, temeiul legal invocat și dispozițiile Lg.10/2001, competența de soluționare aparține acestei secții.

După înregistrarea cauzelor la Secția Civilă a Tribunalului Gorj, prin încheierea din 21.09.2011, s-a admis cererea de conexare formulată de reprezentantul reclamantei SNLO Tg-J. și s-a dispus conexarea dosarului_ * la dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 130/11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. E., T. E., D. N., Z. A., B. V., G. Gherorghe, Tuncu D., SNLO TG-J. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de P. Gheorge, împotriva pârâților E. C., P. comunei Slivilești, P. comunei Slivilești.

S-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr.79/28.03.2006, emisă de P. comunei Slivilești.

Au fost obligați pârâții E. C. și P. comunei Slivilești la 1.500 lei cheltuieli de judecată, către reclamanta SNLO Tg.J..

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr.546/10.10.2005, a Tribunalului Gorj, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul E. C. împotriva intimatelor P. comunei Slivilești și P. comunei Slivilești, care au fost obligate să emită decizie motivată cu referire la restituirea imobilelor teren în suprafață de 50 arii situat în satul Știucani . se află amplasată Școala Generală Știucani și pentru suprafața de 50 arii situată în punctul „Stația Trafo”

Considerând că prin dispozitivul sentinței se impune de fapt emiterea unei dispoziții de restituire, P. comunei Slivilești, fără a mai analiza îndreptățirea la restituire a pârâtului E. C. și fără a avea în vedere actele de reconstituire, precum și de trecere în domeniul public a suprafețelor în litigiu, a emis dispoziția contestată nr.79/28.03.2006 prin care a restituit în natură pârâtului E. C., terenurile de 0,50 ha în punctul „La Școală” și 0,50 ha în punctul „Stația Trafo”.

S-a reținut că, chiar dacă sunt terți față de dispoziția contestată reclamanții, prezintă interes față de reconstituirile anterioare în procedura Legii 18/1991, prin emiterea titlurilor de proprietate și au calitatea de a solicita nulitatea absolută a dispoziției de restituire, nulitate care tinde la ocrotirea unui interes public, putând fi invocată de orice persoană interesată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul E. C., care a fost admis, prin decizia civilă nr. 8915 din 25.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a casat sentința nr. 130 din 11.04.2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Gorj.

Instanța de recurs a reținut că prin dispozițiile art.26 alin.3 din legea specială, se prevede expres că numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul reglementării Lg. 10/2001 poate contesta dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură la secția civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul unității deținătoare, investită cu soluționarea notificării.

În prezenta cauză, reclamanții își justifică calitatea procesuală și interesul prin invocarea unui drept de proprietate asupra imobilului și au interes legitim pentru a contesta decizia, dar nu pe calea procedurii speciale, prevăzut de art.26 din Lg. 10/2001, republicată.

Pentru a nu se îngrădi terților accesul liber la justiție prevăzut de art.21 din Constituție și art.6 CEDO, prin negarea dreptului de a putea ataca în justiție decizia de restituire în natură a imobilului prin procedura prevăzută de Lg. 10/2001, aceștia au la îndemână acțiunea de drept comun, potrivit art.84 Cod pr. civ., indiferent cum este intitulată acțiunea în speță, atât timp cât respectiva decizie de restituie constituie titlu de proprietate cu forța probantă a unui înscris autentic, în sensul definit de Codul civil.

S-a reținut că instanța avea obligația de a interpreta și califica adecvat cererea de chemare în judecată, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, iar în speță, cererea reprezintă o acțiune de drept comun formulată în condițiile art.109 alin.1 Cod pr. civ. și art.112 Cod pr. civ.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._ * și s-a dispus citarea părților.

Instanța a pus în vedere reclamanților să precizeze motivele de nulitate absolută a dispoziției nr. 79 din 2006,emisă de P. Comunei Slivilești, iar procuratorul reclamantei Z. A. a depus la dosar, în acest sens, note de ședință.

De asemenea, intimata SCCE Oltenia SA a depus la dosarul cauzei o precizare prin care menționează că în baza dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 competența de soluționare revine Tribunalului Gorj care, în acțiunea de față urmează să analizeze legalitatea și temeinicia dispoziției de restituire.

Prin sentința civilă nr. 3 din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanții Z. A., B. E., B. V., T. E., D. N., Ț. D., G. G., în contradictoriu cu pârâții: E. C., P. Comunei Slivilești, P. Comunei Slivilești și Societatea Comercială C. E. Oltenia SA și intervenientul P. G., având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 79 din 28.03.2006 emisă de P. Comunei Slivilești, în favoarea Judecătoriei Motru.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 28.01.2013, sub nr. dosar _ .

În ședința publică din data de 21.03.2013 reclamanții și-au timbrat legal cererile formulate.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția autorității delucru judecat ridicată de pârâtul E. C.tin, prin concluziile scrise, instanța în baza art.137 alineat 1 C.proc. civ. de la 1864 se va pronunța cu precădere:

Pentru a exista autoritatea de lucru judecat potrivit art.1201 din vechiul Cod civil„este lucru judecat atunci când a doua cererea în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor și în aceeași calitate”. Cu alte cuvinte trebuie să existe o triplă identitate, ceea ce nu este cazul în prezenta speță întrucât una din părți, respectiv . SA – Sucursala Divizia Minieră Tg-J. care este parte în prezenta cauză nu a fost parte în procesul soluționat prin sentința civilă 546 din 10.10. 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj.

Nici sentința civilă nr.1475 din 1.06.2009 pronunțată de Judec. Motru în dos._ nu poate constitui autoritate de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate prev. de art.1201 din vechiul Cod civil, întrucât nu sunt aceleași părți, acțiunea este întemeiată pe disp.art.III din L.169 care reglementează cauzele de nulitatea absolută pentru actele emise cu încălcarea L.18/1991 și a L.1/200 și nu consttuie autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Pe fond, prin sentința civilă nr.546/10.10.2005 a Tribunalului Gorj a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul E. C. împotriva intimatelor P. comunei Slivilești și P. comunei Slivilești care au fost obligate să emită decizie motivată cu referire la restituirea imobilelor teren în suprafață de 50 ari situat în satul Știucani . se află amplasată Școala Generală Știucani și pentru suprafața de 50 ari situată în punctul „Stația Trafo”

Considerând că prin dispozitivul sentinței se impune de fapt emiterea unei dispoziții de restituire P. comunei Slivilești fără a mai analiza îndreptățirea la restituire a pârâtului E. C. și fără a avea în vedere actele de reconstituire precum și de trecere în domeniul public a suprafețelor în litigiu a emis dispoziția contestată nr.79/28.03.2006 prin care a restituit în natură pârâtului terenurile de 0,50 ha în punctul „La Școală” și 0,50 ha în punctul „Stația Trafo”.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, suprafața de 0,50 ha situată în punctul „Stația Trafo” restituit pârâtului prin dispoziția contestată a fost anterior reconstituită prin titlul de proprietate reclamanților, titluri care sunt în concordanță cu actele premergătoare, precum și extras din registrul agricol al reclamanților, neexistând dovezi din care să rezulte că acest teren ar fi aparținut anterior cooperativizării pârâtului sau autorilor acestuia.

Referitor la îndreptățirea la reconstituire a pârâtului cu privire la acest teren, urmează a pune în vedere Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală dată de P. de pe lângă Judecătoria Motru la data de 22.09.2008 prin care s-a reținut că fără intenție pârâtul E. C. a declarat în fals că ar fi moștenitorul autorului R. Ș. care a deținut în proprietate suprafața de 0,50 ha în punctul „Stația Trafo” revendicând bunurile imobile ale acestuia, fiind astfel evident că pârâtul este persoană neîndreptățită la restitruirea imobilului asupra căreia nu avea vocație succesorală.

Referitor la terenul situat în punctul Școala Stiucani din raportul de expertiză rezultă că prin HG 973/09.09.2002 conform HCJ nr.19/30.10.1999 a fost trecută în domeniul public suprafața de 1444 mp care ulterior a făcut obiectul schimbului între SNLO actual . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J., și Consiliul Local Slivilești conform Convenției nr.6414/08.12.2001, predarea făcându-se efectiv iar SNLO actual . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J. construind un imobil cu destinația de Școală Generală clasele I-IV pe un alt amplasament.

Tot în acest punct până la totalul suprfafeței de 0,50 ha au fost emise titluri de proprietate reclamanților G. G. și Ț. D. de la care reclamanta SNLO Tg-J. actual . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J. a achiziționat terenul în vederea realizării investiției de inters public constând în exploatarea rezervelor de lignit.

De menționat este și faptul că prin sentința civilă nr.546/2005 a Tribunalului Gorj-P. comunei Slivilești a fost obligat numai la emiterea deciziei referitoare la cererea de restituire a imobilelor formulată de E. C. nefiind obligat la restituirea în natură, restituire ce trebuia făcută cu respectarea dispozițiilor Legii 10/2001 prin verificarea posibilității de restituire și a îndreptățirii solicitantului.

P. a emis dispoziția nr.79/2006 prin care a dispus retrocedarea unor suprafețe de teren ce erau și sunt proprietatea reclamanților.

Prin emiterea acestei dispoziții primarul și-a încălcat atribuțiile de serviciu deoarece sentința îl obliga doar la redactarea unui răspuns motivat la notificarea pârâtului și nu la retrocedare și prin Ordonanța nr.2845 din 14.01.2011 a Parchetului de pe lângă Judec. Motru s-a reținut vinovăția acestuia și a fost sancționat cu amendă administrativă.

Pe cale de consecință, dispozoiția care a fost declarată în penal ca, fiind un act nelegal emis, nu poate constitui fundamentul juridic al stabilirii unui drept de proprietate în favoarea pârâtului și odată stabilit faptul că, dispoziția nr.79/2006 s-a emis nelegal, acest lucru face ca să nu mai existe nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate prev.de art.557 NCC.

Dreptul pârâtului asupra terenului respectiv a fost dobândit fără nici un temei legal, acesta afirmând că i se cuvine retrocedarea în temeiul L.10/2001 ca succesora al fostului boier R. Ș. și care ar fi fost proprietar al acestor terenuri.

Din copia registurlui agricol, expertiza efectuată și declarațiile martorilor rezultă că, terenul a aparținut reclamanților și nu acestui boier, iar pârâtul nu este succesor al lui R. Ș., stare de fapt reținută și prin ordonanța 2845 din 2008 de P. de pe lângă judec. Motru în dos.1076/P/2006.

Săvârșind practic o infracție de fals în declarații prin invocarea nereală a calității de succesor după familia Ș., pârâtul a dobândit în mod ilicit un drept de proprietate cu încălcarea prev. art.563 alin.3 din NCC, ceea ce atrage nulitatea lui. Aceasta deoarece, orice faptă prin care se produce altuia un prejudiciu, dă dreptul la reparație conf. art.1381 NCC.

Prejudiciul, adus reclamanților constă în încălcarea dreptului lor de proprietate care este absolut, deplin și exclusiv, iar aceste caracteristici au dispărut în momentul constituirii unui alt drept în favoarea pârâtului prin emiterea dispoziției nr.79.

Cum, prejudiciul nu pooate fi reparat decât prin restabilirea situației anterioare, această restabilire se poate face numai prin constatarea nulității absolute totale a dispoziției primarului în conf. cu art.1386 NCC.

Cum, primarul avea toate datele doveditoare ale faptului că terenul de la „Stația Trafo” aparține reclamanților persoane fizice, iar cel de la „Școala Știucani” aparține în prezent . SA- Sucursala Divizia Minieră Tg-J., prin expropriere de la Școala Miculești care era în domeniul public al comunei Slivilești, conf. HCL 19/1999, rezultă că nu se putea retroceda pârâtului ceea ce nu avusese nici el și nici antecesorii lui și nici măcar P..

Terenul și clădirea Școlii Știucani au o suprafață totală de 14 ari așa cum rezultă din adresa primăriei, martori, expertiză și nu 50 de ari cât s-a dispus prin dispoziția primarului nr.79. Diferența de la 14 ari la 50 de ari este terenul reclamanților Ț. D. și G. G., ceea ce constituie încă un motiv de nulitate al acestei dispoziții.

Terenul și clădirea „Școlii Știucani” aparținând domeniului public prin expropriere nu puteau fi introduse în circuitul civil pentru a fi retrocedate, decât dacă erau dezafectate acestui domeniu așa cum prev. disp.L.18/1991 și art.5 din L.169/1997. Dezafectarea sau trecerea în domeniul privat este însă reglementa în condiții restrictive de unele acte normative ca de exemplu art.5 din L.18/1991 modificată prin L.47/1997 sau art.35 din L.33/1994 astfel că, nu se poate proceda la trecerea acestor prin simpla dispoziție a primarului în domeniul privat al persoanelor fizice.

Dispoziția nr.79 emisă de primar este nulă și pentru faptul, că încalcă disp.art.553 NCC potrivit cărora proprietatea privată constă în bunuri de interes privat. Clădirea și terenul „Școlii Știucani” fiind de interes public atât după exproprie cât și anterior pentru că aparțineau primăriei, nu puteau intra în domeniul privat, astfel că, actul administrativ emis de primat este nul și sub acest aspect.

De altfel, dispoziția nr.79 din 2006 nu este nici motivată încălcând astfel toate normele legale în materie și este nulă de drept, întrucât sentința civilă 546/2005 în baza căreia a fost emisă nu este constitutivă de drepturi și stabilea în mod expres obligația motivării dispoziției primarului.

Chiar dacă sunt terți față de dispoziția contestată reclamanții, întrucât prezintă interes față de reconstituirile anterioare în procedura Legii 18/1991 prin emiterea titlurilor de proprietate au calitatea de a solicita nulitatea absolută a dispoziției de restituire, nulitate care tinde la ocrotirea unui intreres public, putând fi invocată de orice persoană interesată.

Față de această situație instanța apreciază ca întemeiată acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție în interes propriu, întrucât și intervenientul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate prin titlul de proprietate pentru o parte din terenul situat în punctul „La Școală”, astfel încât urmează să admită acțiunea introdusă de reclamanții Z. A., T. E., B. V., B. E., D. N. și Ț. D. și G. G. și acțiunea formulată de reclamantul . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J. și cererea de intervenție în inters propriu și să constate nulitatea absolută totală a Dispoziției nr.79/28.03.2006 emisă de P. comunei Slivilești, jud. Gorj cu referire la terenurile situate în satul Miculești - Știucani, .. denumite "Stația Trafo" și "Școala Știucani".

În baza art.274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâții în solidar la cheltuieli de judecată către reclamanți și intervenient.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâtul E. C..

Pe fond admite acțiunea introdusă de reclamanții Z. A., dom. în Mun. Motru, Cartier Știucani, ..8, jud. Gorj, T. E., B. V., B. E., D. N. și Ț. D., toți domiciliați în .. Gorj și G. G., dom. în comuna Ciuperceni, .. Gorj, împotriva pârâților E. C. domiciliat în comuna Slivilești, ., P. comunei Slivilești, P. comunei Slivilești.

Admite cererea de intervenție în interes propriu, introdusă de intervenient P. G., dom. în mun.Tg-J., ., ., jud. Gorj.

Admite acțiunea introdusă de reclamantul . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J., cu sediul în mun. Tg-J., ..1-15, jud. Gorj, împotriva pârâților E. C. domiciliat în comuna Slivilești, ., P. comunei Slivilești, P. comunei Slivilești.

Constată nulitatea absolută totală a Dispoziției nr.79/28.03.2006 emisă de P. comunei Slivilești, jud. Gorj cu referire la terenurile situate în satul Miculești - Știucani, .. denumite "Stația Trafo" și "Școala Știucani".

Obligă în solidar pârâții E. C., P. Slivilești, jud. Gorj și P. comunei Slivilești, jud. Gorj, la 2611 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și intervenient și 6611 lei către reclamanta . SA –Sucursala Divizia Minieră Tg-J., jud. Gorj și reprezintă taxă judiciară de timbru și cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013, la Judecătoria Motru.

PREȘEDINTE, GREFIER,

CI/CM

Ex.14 /09.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 783/2013. Tribunalul GORJ