Acţiune în constatare. Sentința nr. 3051/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3051/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 2059/318/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1233/2014
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. M.
Judecător M. A. C.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant G. C. împotriva sentinței civile nr.3051 din data de 12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Asociația de proprietari nr. 15 Tg.J., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelantul reclamant G. C. fiind reprezentat de avocat V. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apărătorul apelantului pârât depune la dosar adeverința nr.175/ 08.07.2014 și adeverința nr.178/29.07.2014 și notificare din data de 16.07.2014.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat V. M. solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul de a se constata inexistența unui drept al reclamantului față de Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J. și de a fi obligată pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverință în acest sens iar în subsidiar, a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că sentința nu este motivată. A solicitat și cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față ;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., având ca obiect acțiune în constatare, reclamantul G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J. ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate inexistența debitului față de pârâtă a reclamantului în calitate de proprietar al imobilului Apartament cu 3 camere și dependințe situat în Tg J., ., ., achiziționat prin contractul de vânzare nr. 238/16.01.2014 emis de BNI R. Davitoiu întrucât imobilul a fost cumpărat conform art. 53 din Legea 85/2006, obligarea pârâtei la remiterea către reclamant a adeverinței privind imobilul proprietatea sa, din care să reiese că nu înregistrează debite față de Asociația de Proprietari la data de 16.01.2014, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că, în data de 18.12.2013 reclamatul a participat la licitația publică ținută de C.A.P.I. Dijmarescu I. Fatu C. I. în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Gorj, privind imobilul Apartament cu 3 camere și dependințe situat în Tg J., ., ., proprietatea debitoarei .. – în faliment, în urma licitației reclamantul a adjudecat imobilul la prețul de 95.000 lei sumă pe care a achitat-o prin chitanța nr. 01/17.12.2013 suma de 9.500 lei(cauțiune participare) și prin chitanța nr . 02/14.01.2014 suma de 85.500 lei diferența conform procesului verbal de licitație si factura . nr. 48/14.01.2014.
Că, în baza procesului-verbal de licitație si ca urmare a adjudecării întregului preț în data de 16.01.2014 ..-in faliment prin C.A.P.I. Dijmarescu I.-Fatu C. I. i-a vândut reclamantului imobilul descris mai sus "Liber de Sarcini" in temeiul art. 53 din legea 85/2006, sens în care s-a întocmit Contractul de vânzare autentificat sub nr. 238/16.01.2014 de către B.N.I. R. Davitoiu pentru întocmirea Contractul de Vânzare fiind eliberate: extras de C.F. nr. 2127/15.01.2014 cu sarcini(ipoteca de rang l în favoarea MKB ROMEXTERA BANK S.A.-Sucursala Tg-J. pentru suma de 145.000 lei+dobânzi si comisioane) emis de O.C.P.I. Gorj, certificat de atestare fiscala nr. 3280/16.01.2014 cu sarcini (impozit pe clădiri si terenuri in suma de 28.672,50 lei) emis de Direcția Publică de Venituri Tg-J., adeverința nr. 04/16.01.2014 emisa de Asociația de Proprietari nr. 15, Tg-J. cu sarcini(debit 3.581,93 lei).
A mai arată reclamantul că având in vedere modalitatea de vânzare in baza Legii 85/2006 care în art. 53 stipulează că „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator in exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii”, creditorii au posibilitatea de a-și recupera debitele doar in cadrul procedurii de faliment prin înscrierea la masa credală, debitele fiind distribuite de către administratorul judiciar conform ordinii de preferință arătate in lege, în această situație debitul de 3581,93 lei neputând fi imputat reclamantului.
Că la data de 17.01.2014 reclamantul s-a prezentat la Asociația de Proprietari nr. 15 Tg-J. unde a depus o cerere prin care solicita fie înscris in cadrul asociației ca proprietar al imobilului depunând totodată in copie Contractul de Vânzare, însă domnul administrator i-a comunicat reclamantului G. C. că îl va înscrie in cadrul Asociației de P. cu debitul de 3.581,93 lei, debit ce aparține debitoarei .., deoarece asociația a eliberat adeverința privind debitele și care nu s-a luat in calcul de către notar, ba mai mult a susținut ca Contractul de Vânzare este nul, invocând in acest sens dispozițiile art. 20 din Legea 230/2007 privind asociațiile de proprietari.
Reclamantul a solicitat o adeverința privind imobilul descris mai sus, iar in data de 04.02.2014 Asociația a emis adeverința nr. 10 prin care arata ca soldul cu care este înscris reclamantul Gioada C., in cadrul Asociației pentru imobilul Apartament cu 3 camere si dependințe situat in Tg J., ., ., . 3.581.93 lei arătând totodată ca deși legea 230/2007 ai permite administratorului-președinte, conform Art. 50 sa acționeze in judecata orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la scadenta, acțiunea fiind scutita de taxa de timbru, acesta nu a acționat in judecata debitoarea .. si nu s-a înscris la masa credala in cadrul procedurii de faliment, asta in ciuda faptului ca debitoarea nu a făcut plați in ultimii 3 ani ajungând astfel la restante enorme, debitele fiind in mare parte prescrise .
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Art. 1528 din C. Civil, Art. 53 din Legea 85/2006, Art. 35, 192 si urm. NCPC, Art. 453NCPC.
Pârâta Asociația de Proprietari nr. 15 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant.
A susținut pârâta că fostul proprietar al imobilului . are un debit către Asociația de Proprietari nr.l5 in suma de 3581,93 lei debit trecut si in adeverințele solicitate de reclamant că în conformitate cu art.20 din Legea 230 din 06.07.2007 privind înființarea organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari care prevede: „(1) - Proprietarii care își înstrăinează apartamentele sau spatiile cu alta destinație decât aceea de locuința sunt obligați sa facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile Asociației de P.. (2).-Notarii publici nu vor autentifica actele de înstrăinare fără o adeverința din partea Asociației de P. ,care sa reprezinte dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile Asociației de P. ,eliberata in original sub semnătura președintelui si a administratorului Asociației de P. cu precizarea numelui si prenumelui acestora si cu stampila Asociației de P.. Actele de înstrăinare cu nerespectarea acestor obligații sunt nule de drept. (3).-În cazul existentei unor datorii către Asociația de P., înstrăinarea proprietății se poate face numai daca se introduce in contract o clauza privitoare la preluarea datoriilor de către comparator.
Consideră că trebuiau achitate la zi aceste debite conform prevederilor legale.
Referitor la faptul ca . a intrat in procedura de faliment si nu s-a înscris la masa credala, arată în motivarea sa că, excede competentei Asociația de P.. Față de precizarea din acțiune in sensul ca: „debitoarea . cu sediul in . . . nu a făcut plați in ultimi trei ani ajungând la restante enorme debitele fiind in mare parte prescrise ". Asociația de Proprietari învedereză instanței de judecata ,faptul ca debitele nu sunt prescrise pe motiv ca ,debitoarea . a făcut plați periodice in intervalul termenelor de prescripție și că acest lucru se dovedește cu chitanțele nr._/16.04.2013 si nr._/17.05.2013 precum si cu fisa proprietar . acte din care rezulta plățile cu data efectuării acestora, debitorul si debitul existent.
Solicită respingerea acțiunii reclamantului si implicit achitarea debitului conform adeverințelor eliberate de Asociația de proprietari prin confirmare de primire de către reprezentanți cabinetului de insolventa.
Prin sentința civilă nr. 3051/12.05.2014, Judecătoria Tg.J. a respins acțiunea civilă în constatare și cererea având ca obiect obligația de a face formulată de reclamant G. C., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr.15 și a fost respinsă și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că la data de 18.12.2013 reclamatul a participat la licitația publică ținută de C.A.P.I. Dijmarescu I. Fatu C. I. în cadrul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Gorj, privind imobilul Apartament cu 3 camere și dependințe situat în Tg J., ., ., ., proprietatea debitoarei .. – în faliment, licitație în urma căreia a adjudecat imobilul la prețul de 95.000 lei sumă achitată cu chitanța nr. 01/17.12.2013 și nr. 02/14.01.2014.
Că, imobilul a fost înstrăinat "Liber de Sarcini" in temeiul art. 53 din legea 85/2006, sens în care s-a întocmit Contractul de vânzare autentificat sub nr. 238/16.01.2014 de către B.N.I. R. D. .
A mai reținut instanța că, la data de 17.01.2014 reclamantul s-a prezentat la Asociația de proprietari nr. 15 Tg-J., unde a depus o cerere prin care solicita fie înscris în cadrul asociației ca proprietar al imobilului, cerere la care a atașat contractul de vânzare- cumpărare, însă i s-a comunicat că va fi înscris în cadrul Asociației de P. cu debitul de 3.581,93 lei, debit ce aparține debitoarei .., asociația eliberând adeverința privind debitele, act care nu s-a luat in calcul de către notar.
Referitor la acțiunea în constatare, instanța a reținut că, potrivit art. 35 C. pr.civ. cel care are un interes poate cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea așa cum este formulată, deși este întemeiată pe disp. art. 35 C. pr.civ, prin aceasta nu se urmărește constatarea inexistenței unui drept ci constatarea existenței unei situații de fapt, respectiv că reclamantul nu are nici o datorie către asociația de proprietari, caz în care o astfel de acțiune nu este admisibilă în raport de disp. legale mai sus menționate.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la remiterea unei adeverințe cu privire la imobilul proprietatea sa, din care să reiese că nu înregistrează debite față de Asociația de Proprietari la data de 16.01.2014, instanța a reținut că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care, la data de 24.02.2014 reclamantul a înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 878, unei alte persoane, care s-a obligat implicit să preia eventualele debite către asociația de proprietari.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul G. C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța a reținut că reclamantul a solicitat constatarea existenței unei stări de fapt și nu inexistența unui drept deși reclamantul a solicitat să se constate inexistența unui drept al pârâtei Asociația de Proprietari față de reclamant privind debitele acumulate de debitoarea . – fostul proprietar. Prin înscrierea reclamantului în Asociația de Proprietari cu debite se încalcă dispozițiile art.53 din Legea 85/2006 în baza cărora reclamantul a dobândit imobilul liber de orice sarcini.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a emite o adeverință din care să rezulte că reclamantul nu are debite s-a susținut că în mod greșit a fost respins ca rămas fără obiect, deoarece chiar dacă reclamantul nu mai este proprietarul imobilului, cererea de a obține o astfel de adeverință se justifică deoarece în funcție de aceasta va fi soluționată în favoarea sa convenția autentificată sub nr.879/2014 încheiată între reclamant și actual proprietar, M. Mirien-C..
A mai susținut că dispozițiile Legii 230/2007 sunt aplicabile doar în cazul vânzării benevole, făcută în condițiile Codului civil dar imobilul în cauză a fost vândut în cadrul procedurii de faliment astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.53 din Legea 85/2006.
Apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, a solicitat anularea hotărârii deoarece nu este motivată și rejudecând cauza, tribunalul să admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat pe motiv că instanța în mod corect a reținut că acțiunea este inadmisibilă și că în cauză trebuiau respectate dispozițiile art.28 și respectiv 61 din Legea 85/2006. Referitor la obligația intimatei de a emite o adeverință reclamantului, din care să rezulte că acesta nu are credite, a susținut că în mod corect a fost respinsă cererea deoarece reclamantul a înstrăinat imobilul unei persoane care s-a obligat să preia eventualele debite către asociație și că, de fapt, prin vânzări repetate reclamantul a dorit să scape de debitele înregistrate la asociația de proprietari.
Reexaminând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că apelul reclamantului este nefondat.
Reclamantul a solicitat instanței să constate inexistența debitului față de pârâta Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J. pe motiv că imobilul pentru care datorează sumele respective a fost dobândit în urma unei licitații organizate în cadrul procedurii de faliment prin urmare a fost dobândit liber de orice sarcini conform dispozițiilor art.53 din Legea 85/2006.
Instanța de fond a reținut corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.35 Cod procedură civilă privind acțiunea în constatare deoarece reclamantul solicită să se constate existența unei situații de fapt, aceea că nu are nici o datorie față de Asociația de P.. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr.85/2006 deoarece în accepțiunea acestei legi sintagma „liber de sarcini” se referă la ipotecă, sechestru asigurător, garanții reale mobiliare, drepturi de retenție și alte măsuri asiguratorii, dar nu la debite reprezentând datorii către Asociația de Proprietari respectiv contravaloarea utilităților.
Referitor la respingerea cererii privind obligarea pârâtei de a elibera reclamantului o adeverință din care rezultă că acesta nu înregistrează debite la Asociație, tribunalul constată că în mod corect a fost respinsă, deoarece în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.878/2014 reclamantul a înstrăinat apartamentul proprietatea sa numitei M. Mirien C. care s-a obligat prin contract, să preia eventualele datorii către Asociația de P.. În plus, prin convenția autentificată sub nr.879/24.02.2014 cu aceeași cumpărătoare, părțile au stabilit că numita M. Mirien C. va plăti debitul de 3581,93 lei fie reclamantului fie Asociației de P., în funcție de hotărârea care se va pronunța în dosarul 2059/2014 al Judecătoriei Tg.J., prin urmare reclamantul nu justifică un interes pentru a mai solicita o astfel de adeverință de la Asociația de P..
În consecință, pentru considerentele arătate, tribunalul constată criticile reclamantului ca nefondate, motiv pentru care în baza art.480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat declarat de apelantul reclamant G. C. cu domiciliul în municipiul Tg.J., ., ., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.3051 din data de 12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J., cu sediul în municipiul Tg.J., ., . Gorj, având ca obiect acțiune în constatare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014.
Președinte, C. A. M. | Judecător, M. A. C. | |
Grefier, C. B. |
Red. A.M.C./ Tehn. C.B.
Jud.f.A.R.
4 ex./ 18 Noiembrie 2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4090/2014. Tribunalul GORJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 1003/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








