Întoarcere executare. Decizia nr. 1003/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1003/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 8649/318/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1003/2014

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. U.

Judecător M. A. C.

Judecător M. G.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant F. I. S., împotriva sentinței civile nr. 5116 din 12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Poliția L. Tg-J., B. B. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant F. I. S. asistat de avocat M. T., lipsă fiind intimata pârâtă Poliția L. Tg-J. și intimatul pârât B. B. F. reprezentat de avocat V. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că se constată depuse la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 07.11.2014 întâmpinare din partea intimatului pârât B. B. F. prin avocat și la data de 06.11.2013 întâmpinare din partea intimatului pârât B. B. F..

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și acte de depus s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:

Avocat M. T. pentru recurentul reclamant F. I. S., a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru soluționarea cauzei pe fond potrivit înscrisurilor depuse la dosarului cauzei.

S-a susținut că instanța de fond a calificat cererea de chemare în judecată din întoarcere la executare în contestație la executare deși a formulat cerere întemeiată pe dispozițiile art. 4041 Cod procedură civilă.

Totodată s-a precizat că nu au formulat contestație la executare împotriva popririi instituite de către creditor, întrucât nu mai era în termenul prevăzut de codul de procedură civilă și totodată dosarul de executare silită 55/E/2008 a fost contestat și anulat cu privire la toate formele de executare.

Avocat V. M. pentru intimatul pârât B. B. F., a solicitat respingerea recursului ca nefondat conform întâmpinării depuse, arătând că reclamantul prin apărător ales și-a precizat obiectul acțiunii la ultimul termen de judecată și nu poate să-și invoce propria culpă în motivele de recurs, iar cu privire la excepția tardivității contestației la executare recurentul nu a făcut nici un fel de critici în motivele de recurs.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 20.06.2014 sub nr._, petentul F. I. S. în contradictoriu cu intimații Poliția L. Tg J. și B. B. F., a formulat cerere de întoarcere a executării in dosarul nr._ care a stat la baza dosarului de executare nr. 55/E/2008 al B. B. F., in sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 1074,36 lei.

În motivare, petentul a arătat că în baza sentinței penale nr. 853/23.02.2006 din dosarul nr. 8146/2005 B. B. F. a întocmit dosarul de executare nr. 55/E/2008 dosar în baza căruia, s-a reținut suma lunara de 358,12 lei din pensia sa militară.

Petentul a precizat că împotriva executării dispuse in dosarul nr. 55/E/2008 a fost formulata contestație la executare de către soția sa F. E. in contradictoriu cu acesta, F. S. si Politia Comunitara Tg-J., acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar această sentința s-a pronunțat nu numai fata de soția sa F. E. in calitate de contestatoare-reclamanta ci si in contradictoriu cu intimații F. S. si Politia Comunitara Tg-J., totodată fiind respinsa cererea de intervenție formulata de intervenienții P. I. si P. V., iar prin sentința civila nr. 2899 din 16.04.2009 pronunțata de Judecătoria Tg-J., din dosar nr._ a fost admisa contestația la executare si s-a dispus " anularea tuturor formelor de executare silita începute de către executorul judecătoresc in dosarul de executare silita nr. 55/E/2008".

Petentul a susținut că deși a formulat adresa către Casa de Pensii Sectoriala București, pe considerentul ca instituirea popririi pe venit, realizat din pensia militară, nu poate fi invocat dosarul de executare silită nr. 55/E/2008 întrucât instanța a dispus anularea tuturor formelor de executare silita, i s-a reținut suma de 358,12 lei lunar așa cum rezulta din cupoanele de pensie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 ind. l din Codul de procedură civilă.

La data de 02.07.2014 intimata Poliția L. Tg-J. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată și nefondată.

În motivare intimata a arătat că, în baza dosarului de executare nr. 55/E/2008 întocmit de Biroul executorului judecătoresc B. F., a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului F. S. pentru suma de_,44 lei Ron și că Sentința nr. 2899/16.04.2009 privește partajarea bunului imobil, în sensul că reclamantului i-a revenit o cotă procentuală de 25% din valoarea acestuia, astfel că executarea silită, începută și continuată de B. B. F. în dosarul de executare nr. 55/E/2008, constând în emiterea adresei de înființare a popririi către Casa de pensii Sectorială București este temeinică și legală.

Cu privire la motivele întoarcerii executării, intimata a arătat că acestea nu pot fi primite atâta timp cât nu s-a demonstrat și reținut irevocabil, nelegalitatea executării (popririi) silite, cererea fiind nefondată.

Intimatul B. B. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de petent, motivând că la data de 04.02.2008, creditoarea Politia Comunitara Tg J., l-a investit cu punerea în executare a Sentinței Penale nr. 853/28.02.2006, prin care debitorul F. S. a fost obligat și la plata unor despăgubiri civile.

Intimatul a arătat că prin Sentința Civila nr. 2899/2009, a Judecătoriei Tg-J. s-a admis contestația la executare anulându-se toate formele de executare silita, motivându-se ca executarea silita a fost începuta asupra imobilului apartament bun comun dobândit in timpul căsătoriei cu intimatul F. S. și că anterior pronunțării acestei sentințe celalalt debitor N. C. C. s-a prezentat la biroul executorului judecătoresc și a achitat jumătate din debit.

A mai arătat intimatul că sentința civilă prin care s-au anulat formele de executare a avut la baza un act de procedură, după care a fost reluată executarea silită prin începerea altei forme de executare decât cea imobiliară, respectiv poprire.

Prin sentința civilă nr. 5116 din 12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a admis excepția tardivității formulării contestației la executare.

S-a respins contestația la executare formulată de petentul F. I. S., în contradictoriu cu intimații Poliția L. Tg-J. și B. B. F., ca fiind tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că are obligația de a califica cererea de chemare in judecata atât prin raportare la cele menționate expres în cuprinsul acesteia dar și la ceea ce rezultă din interpretarea acțiunii cu care a fost investită, acesta fiind primul pas in declanșarea cercetării judecătorești, în funcție de care se stabilește cadrul procesual și etapele ce urmează a fi parcurse.

Art. 129 alin. 3-5 din Codul de procedură civilă consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanța are obligația să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere, și să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Instanța nu este ținută de calificarea juridică dată de reclamant deoarece, în exercitarea rolului său activ conform art. 129 alin. 3-5 din Codul de procedură civilă, instanța este nu doar îndreptățită dar chiar și obligată să dea calificarea juridică corespunzătoare după scopul urmărit de reclamant și nu după natura termenilor folosiți de acesta.

Contestatorul a indicat inițial drept temei al acțiunii prevederile art. 404 ind. 1 din Codul de procedură civilă care se referă la întoarcerea executării silite, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 1074,36 lei, precizând în esență faptul că instituirea popririi pe venit, realizat din pensia militară, nu poate fi invocată în dosarul de executare silită nr. 55/E/2008 întrucât instanța de judecata a dispus anularea tuturor formelor de executare silită sentința civilă nr. 2899 din 16.04.2009 pronunțată în dosarul nr._, iar Casa de pensii i-a reținut suma de 358,12 lei lunar.

Având în vedere faptul că nemulțumirea petentului se referă la poprirea veniturilor sale de bani, acest motiv se subscrie întru-totul dispozițiilor articolului 399 si următoarele Cod procedura civila; petentul urmărind, așa cum se precizează în cuprinsul cererii de chemare în judecată că executarea silită prin poprire nu a fost legală, motiv pentru care instanța a apreciat că în speță, sunt întrunite cerințele unei veritabile contestații la executare indiferent de titulatura sub care părțile au înțeles sa promoveze acțiunea, aceasta fiind singura modalitate legală prin care se poate contestata înființarea popririi și în cadrul căreia instanța poate să analizeze dacă executarea este legală sau există vreun impediment la aceasta.

Având în vedere faptul că petentul, pe lângă contestarea popririi a solicitat și obligarea creditorului la restituirea sumei de 1074,36 lei, instanța a apreciat că în cauză mai există și un capăt de cerere accesoriu, având ca obiect întoarcerea executării in dosarul dosarului de executare nr. 55/E/2008 al B. B. F..

A mai reținut instanța că având în vedere faptul că s-a invocat de către intimatul B. B. F., excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța a reținut-o spre soluționare, în temeiul art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că are natura juridică a unei excepții de procedură, peremptorii și absolute.

Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Reglementarea generală a termenului înlăuntrul căruia poate fi introdusă contestația la executare o găsim în art. 401 din Codul de procedură civilă, care prevede că cererea având ca obiect contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi, iar dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat la cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Astfel, art. 401 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă are în vedere o contestație pe care ar putea-o introduce fie creditorul urmăritor, fie debitorul urmărit, când sunt prejudiciați, printr-un act săvârșit în cursul executării, de către executorul judecătoresc sau prin refuzul nejustificat al acestuia de a săvârși un act de executare.

Față de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că termenul de formulare a contestației este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau, dacă se contestă executarea silită însăși, de când debitorul a primit somația.

Totodată s-a reținut că debitorul are la dispoziție două mijloace procedurale: unul prin care poate contesta legalitatea întregii executări ca atare, în cadrul acestuia putându-se impedimente la însăși începerea executării silite: inexistența unui titlu executoriu sau intervenirea unei clauze ulterioare care stinge sau amână executarea obligației, și unul prin care poate contesta un act de executare anume, pentru motive care țin exclusiv de legalitatea acestuia. În cel de-al doilea caz, contestatorul nu mai poate invoca motive în legătură cu executarea silită însăși, pentru că legea prevede în acest scop o cale de atac separată, ce trebuie formulată cu respectarea unui anumit termen.

Instanța a avut în vedere faptul că motivele invocate nu țin de executarea silită însăși, ci de nelegalitate a actului de executare contestat, respectiv că la data de 31.01.2012 s-a dispus măsura popririi veniturilor sale din pensie în mâinile terțului poprit Casa Sectorială de pensii a MAPN București.

Contestatorul a susținut că nu a fost de acord cu poprirea înființată asupra veniturilor sale, considerând că, în opinia sa, după anularea formelor de executare silită începute de către executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. 55/E/2008 prin sentința civilă nr. 2899 din 16.04.2009, nu trebuia instituirea popririi pe venitul din pensia militară, iar contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Târgu J. la data de 20.06.2014, conform rezoluției aflate la fila 1 din dosarul acestei instanțe.

În consecință, instanța a apreciat de la data de 31.01.2012, când a fost înființată poprirea asupra veniturilor sale (conform adresei aflate la fila 12 din dosar) și de când petentul contestator apreciază că popririle s-au făcut fără bază legală, a început să curgă termenul prevăzut de art. art. 401 din Codul de procedură civilă în care putea fi formulată contestația la executare.

Potrivit temeiurilor de fapt și a dispozițiilor legale menționate pe parcursul considerentelor și în baza probelor administrate, constatând că acțiunea a fost formulată după expirarea termenului legal în care putea fi introdusă, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației și a dispus respingerea acesteia ca tardiv formulată.

De asemenea, având în vedere că cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv cel având ca obiect întoarcere executare este un capăt de cerere accesoriu, instanța a respins acțiunea ca tardiv formulată în integralitatea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. I. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că în mod greșit la termenul din 12.09.2014 a calificat cererea de chemare în judecată din întoarcere la executare în contestației la executare deși a formulat cererea motivată în drept și în fapt pe prevederile art. 4041 Cod procedură civilă.

S-a precizat că prin sentința civilă nr. 2899 din 16.04.3009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ definitivă prin nerecurare a fost admisă contestația la executare și s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silite începute de către executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. 55/E/2008 și că din anul 2012 până în anul 2014 nu a mai fost reținut nici o sumă de bani din pensie, iar din luna aprilie 2014 și până în prezent s-a trecut la reținerea de ½ din pensia sa din același dosar de executare.

Totodată s-a menționat că nu a formulat contestație la executare împotriva popririi instituită de cătreditor, întrucât numai era în termenul prevăzut de lege așa cum este precizat de instanța de fond, însă apreciază că poprirea s-a făcut fără bază legală deoarece așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2899/16.-04.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J. a fost admisă contestația la executare și s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită începute de către executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. 55/E/2008 și nu mai putea formula contestație la executare, întrucât acest dosar a fost contestat și anulat cu privire la toate formele de executare.

Intimata pârâtă Poliția L. Tg-J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul a criticat doar faptele privind poprirea înființată asupra veniturilor sale în mod nereal care corespund adevărului și nu a adus probe în acest sens, ori să invoce împrejurări credibile pentru răsturnarea prezumției simple născute și nu a administrat probe pentru înlăturarea prezumției de temeinicie a popriri înființate prin dosarul de executare nr. 55/E/2008.

S-a depus întâmpinare de către intimatul B. B. F. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătând că reclamantul prin apărător ales și-a precizat acțiunea în sensul că obiectul acțiunii este contestație la executare, la ultimul termen de judecată și nu poate să susțină în recurs că acțiunea ar fi fost precizată peste termenul legal prevăzut de lege întrucât nu poate să-și invoce propria culpă.

Totodată s-a susținut că nu poate fi întoarsă executarea silită pentru sumele menționate în cererea de chemare în judecată, fiind inadmisibilă, întrucât sumele executate nu sunt anterioare pronunțării sentinței civile nr. 2899/2009 având ca obiect contestație la executare, iar potrivit art. 722 Cod procedură civilă întoarcerea executării silite se poate face doar în situația desființării titlului executoriu sau însăși executări silite.

Tribunalul, analizând motivele de recurs, invocate de recurentul reclamant, constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea adresată instanței petentul F. I. S., în contradictoriu cu intimații Poliția L. Tg J. și B. B. F., a solicitat întoarcerea executării in dosarul nr._ care a stat la baza dosarului de executare nr. 55/E/2008 al B. B. F., in sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 1074,36 lei.

S-a precizat că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, restabilirea situației anterioare executării și obligarea pârâtului la restituirea sumei executate, invocând dispozițiile art. 4041 Cod procedură civilă.

Asigurarea respectări principiului disponibilității, consacrat prin dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, obligă instanța să judece pricina în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, fără a putea modifica sau depăși obiectul stabilit prin cererea reclamantului.

Totodată prin concluziile scrise pentru termenul de judecată din 12.09.2014 când au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, restabilirea situației anterioare executării și obligarea pârâtelor la restituirea sumelor executate până în prezent.

Este adevărat că instanța a pus în discuția părților calificarea cererii de chemare în judecată drept contestație la executare cu capăt de cerere accesoriu întoarcere executare silită, apărătorul petentului fiind de acord că acțiunea este contestație la executare, însă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin concluziile scrise s-a solicitat admiterea acțiunii și restabilirea situației anterioare executării și obligarea pârâtelor la restituirea sumelor executate până în prezent.

Potrivit art. 4041 alin. 1 Cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Astfel, instanța de fond nu a soluționat cauza în limitele investirii, respectiv acțiunea are ca obiect întoarcere executare silită așa cum s-a precizat și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, motiv pentru care tribunalul, urmează a admite recursul, a casa sentința și a trimite cauza spre rejudecare, ocazie cu care instanța va dispune citarea legală a părților și se va pronunța pe obiectul cauzei, respectiv întoarcere executare silită cu respectarea dispozițiilor art. 4041 alin. 1 Cod procedură civilă.

Văzând și art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant F. I. S., domiciliat în Tg-J., Aleea I., S., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5116 din 12.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Poliția L. Tg-J., cu sediul în Tg-J., ., ., județul Gorj și B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 Noiembrie 2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

N. U.

Judecător,

M. A. C.

Judecător,

M. G.

Grefier,

Firuța Ș.

Red. N.U./Tehn. C.I.L.

Jud. fond A.D. T.

3ex/05 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 1003/2014. Tribunalul GORJ