Contestaţie la executare. Decizia nr. 158/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 9147/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 158/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Judecător V. N.
Judecător M. T.
Grefier L. P.
Pe rol se află judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul B. B. F., împotriva deciziei civile nr. 2438 din 10.12.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. E. D. pentru intimata . SA, lipsă fiind revizuentul B. B. F., intimații S. L. Minerul Rovinari, M. I. și intimata terț poprit B. București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că se constată depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 31.01.2014 întâmpinare din partea intimatei C. E. Oltenia SA.
Consilier juridic V. E. D. pentru intimata . SA a depus la dosar împuternicirea de reprezentare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și acte de depus s-a constatat cererea de revizuire în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Consilier juridic V. E. D. pentru intimata . SA, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată conform întâmpinării și menținerea dispoziției deciziei atacate.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._/318/2010, contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1671/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 1531/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat M. I., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ., anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care s-au stabilit cheltuieli de executare în procent de 50% din totalul sumei executate silit, iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc.
Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării și a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I., iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.
În cauză intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 7136 din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010 a fost admisă excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu de către instanță.
S-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA, în contradictoriu cu intimații S. L. Minerul Rovinari, Biroul Executorului Judecătoresc B. F., M. I. – membru al Sindicatului L. Minerul Rovinari și terțul poprit Banca Comercială Română.
A fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că litigiul a fost suspendat la data de 03.12.2010 potrivit art. 183 C.proc.civ., iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.
Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., iar împotriva acestei rezoluții nu s-a formulat plângere conform art. 2781 C.proc.pen.
Potrivit art. 248 C.proc.civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.”, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data soluționării cauzei penale (29.05.2012) prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.proc.civ., a constatat perimată acțiunea de față.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat contestatoarea să plătească intimatului B. B. F. suma de 248 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat deoarece sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către contestatoare, deci de cel care a formulat cererea care ulterior s-a perimat (a se vedea V. M. Pereteanu D., G. B., T. C. B., D. procesual civil, ed. V 2011, pag. 311-321).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata . SA, criticând-o în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.
A susținut recurenta că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală sub acest aspect, apreciind că în realitate se va ajunge la o dublă încasare a sumelor de bani, sume care au fost deja executate silit.
A arătat că factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului de avocat ce constituie cheltuielile de judecată acordate, ci doar convenția părților, obligația de plată în urma acceptării la plată a documentului fiscal. Or, factura nu a fost semnată și acceptată la plată.
A invocat hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza S. și P. contra României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că jurisprudența instanței europene a stabilit că trebuie demonstrate cheltuielile făcute.
Evocând prevederile art. 274 alin.1 C.p.civ. de la 1865, aplicabil în speță, recurentul a afirmat că pentru a fi incident acest text legal este necesar să aibă loc o judecată asupra fondului, deoarece legea nu reglementează în cadrul perimării și cheltuieli de judecată. În alte cuvinte, a arătat recurentul că partea nu poate fi „căzută în pretenții” dacă nu s-a soluționat pe fond pricina.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ. 1865.
În dovedirea motivelor de recurs, au fost depuse hotărârea din 28.09.2004 a CEDO, amintită mai sus, decizia nr. 703/2008 a Curții de Apel Bacău, decizia civilă nr. 1653/2012 a Tribunalului Gorj, cu titlu de practică judiciară.
Intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F., a depus întâmpinare prin mandatar avocat, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că motivele stricte de recurs sunt neacordarea cheltuielilor de judecată în situația intervenirii perimării, respectiv că ar fi fost deja achitate în faza executării silite. Precizează că nu s-a solicitat de către recurentă aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, în sensul reducerii cuantumului acestora, astfel încât practica acestui complet este eronată, respectivul aspect fiind catalogat de intimat ca un nou motiv de recurs, asupra căruia nu se mai poate pronunța instanța de control judiciar. Invocă în acest sens art. 303 alin.1 și 306 alin.2 C.p.civ. 1865.
A mai susținut intimatul că sunt justificate, rezonabile și necesare cheltuielile de judecată efectuate înaintea primei instanțe de judecată, cauza suportând anterior suspendării patru termene de judecată, iar prin contestația la executare s-au formulat critici inclusiv cu privire la actele emise de B. B. F..
A afirmat intimatul că depunerea copiilor actelor execuționale s-a făcut prin intermediul apărătorului ales întrucât aceasta a însemnat diminuarea cheltuielilor de transmitere prin intermediul Poștei Române, iar contestatoarea a atacat însuși actul de înființare a B., dar și falsificarea dovezilor de comunicare de către executorul judecătoresc.
În fine, a susținut intimatul că factura fiscală și chitanța depuse la dosarul primei instanțe dovedesc efectuarea cheltuielilor de judecată, iar cuantumul acestora este unul rezonabil, echivalent al celui mai mic onorariu din oficiu acordat de Ministrul Justiției. Invocă și faptul că prin hotărârile CEDO date în cauzele C. contra României și Johana Huber contra României s-a statuat că pentru acordarea cheltuielilor de judecată trebuie ca acestea să fie necesare, efectuate real și în limita unui cuantum rezonabil.
A solicitat ca instanța de recurs să aplice normele dreptului comunitar, anume să respecte art. 6 alin.1 CEDO, considerând că o soluție de admitere a recursului ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a art. 14 (discriminarea) și art. 1 alin.1 din Protocolul adițional la CEDO pentru protecția proprietății, art. 1 din Protocolul nr. 12 din CEDO.
Recurenta a depus concluzii scrise.
Prin decizia civilă nr. 2438 din 10.12.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 a fost admis recursul declarat de recurenta contestatoare Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva sentinței civile nr. 7136 din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010, a fost modificată în parte sentința, în sensul că în baza art. 274 alin.3 C.pr.civ. 1865 a fost obligată contestatoarea la plata a 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. în loc de 248 lei, fiind menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut că recursul este fondat în sensul celor ce urmează.
În esență, motivul de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ.1865, și anume aplicarea greșită a legii sau încălcarea ei. Ca și argumente ale acestui caz de nelegalitate, s-au invocat neaplicarea art. 274 C.p.civ.1865 în situația în care s-a perimat cererea de chemare în judecată, respectiv că, în speță, cheltuielile de judecată au fost deja recuperate în cadrul executării silite, ceea ce ar însemna o nouă plată cu același titlu.
Instanța de control judiciar, dat fiind faptul că atunci când nu este reglementată și calea de atac a apelului examinează cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 C.p.civ., a procedat la analizarea atât a motivului de nelegalitate invocat, dar și în raport de dispozițiile acestui din urmă text legal.
Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
S-a constatat că nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că doar o pricină judecată în fond poate genera cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, nu doar când se respinge acțiunea reclamantului pârâtul poate obține la cererea sa cheltuieli de judecată. Este suficient pentru stabilirea culpei procesuale și atitudinea pasivă a părții care a generat un proces civil, dar l-a lăsat în nelucrare, partea adversă efectuând anumite cheltuieli. Este și cazul în speță. Contestatorul a promovat contestația la executare, au fost acordate termene de judecată până la suspendarea procesului din vina inclusiv a acestuia, iar intimatul a angajat anumite cheltuieli neavând cum să anticipeze lipsa de diligență a contestatorului în susținerea propriei acțiuni civile.
Această soluție, așa cum arată și intimatul în întâmpinare, este consacrată în practica judecătorească și doctrina juridică.
Relativ la susținerea recurentului că factura fiscală nu dovedește decât o convenție de plată a cocontractanților, inclusiv în cadrul convenției de asistență juridică, instanța de control judiciar a reținut că de principiu această afirmație este corectă, însă în speță aceasta este însoțită de chitanța emisă în probarea plății efective a onorariului de avocat, încât s-a dovedit că obligația asumată prin contract a fost îndeplinită.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO și a Tribunalului Gorj invocate de recurent, s-a reținut că în speța de față situația de fapt este diferită. Astfel, dacă în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1653/2012 partea depusese doar factura fiscală cu titlu de dovadă a onorariului convenit de cocontractanți, motiv pentru care s-a apreciat de instanța judecătorească în sensul lipsei dovezii plății efective, a executării obligației de plată a unui onorariu, în cauză partea a demonstrat că a făcut o astfel de plată prin emiterea unei chitanțe aferentă facturii analizate. Or, o astfel de stare de fapt concordă și cu cele reținute de Curtea Europeană în hotărâri precum cea dată în cauza S. și P. contra României.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.civ. 1865, însă instanța de control judiciar a constatat că era necesar a se aprecia cuantumul onorariului de avocat prin prisma criteriilor reglementate de alineatul al treilea al aceluiași text legal.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța de recurs a constatat că într-un număr mare de dosare având același obiect, mandatarul avocat al intimaților a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, ceea ce subliniază că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Mai mult, a observat instanța de recurs că mandatarul avocat nici nu a indicat distinct numele unuia dintre intimați, anume pe cel al salariatului unității contestatoare, rezumându-se a face trimitere la contestația la executare ( act procesual întocmit de partea adversă) pentru a fi identificat, lucru ce subliniază faptul că munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite ce au fost depuse în mai multe cauze.
Totodată, efectiv munca avocatului ales a constat în reprezentarea înaintea instanței și depunerea copiilor conforme de pe actele din dosarele de executare silită.
În aceste condiții, fără a interveni în convenția de asistență juridică, respectiv în executarea obligațiilor asumate reciproc, care convenție are la bază principiul autonomiei de voință a cocontractanților, instanța de judecată a constatat că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la întreaga sumă plătită de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. cu titlu de onorariu avocat întrucât este prea mare în raport cu munca efectiv depusă de mandatarul avocat al părții potrivit celor mai sus arătate.
S-a arătat că nu poate fi reținută susținerea intimatului B. B. F. în sensul că un cuantum al cheltuielilor de judecată precum cel în speță este unul rezonabil, justificat inclusiv de faptul că este mai redus în comparație cu cheltuielile pe care le-ar fi efectuat dacă se apela la serviciile Poștei Române pentru depunerea copiilor actelor din dosarul execuțional, acest aspect neputând fi catalogat ca și criteriu de apreciere al unui onorariu de avocat, ce presupune o muncă de creație intelectuală de natură juridică.
Pe de altă parte, s-a arătat că apărarea că prin aplicarea prevederilor art. 274 alin.3 C.p.civ.1865, evocate mai sus, s-ar ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil, la încălcarea accesului la justiție, respectiv la discriminare, de asemenea, nu poate fi primită. Astfel, în procesul civil părțile sunt egale în fața legii, iar o hotărâre de respingere sau admitere poate aduce atingere intereselor unei părți, dat fiind raportul juridic de conflict dintre acestea care caracterizează un proces, cât timp judecătorul a spus corect dreptul obiectiv aplicabil. Or, deși de principiu afirmația că instanța de recurs nu se poate pronunța decât în limita cazurilor de nelegalitate invocate de recurent este adevărată, în speță este vorba despre un proces care nu presupune, în condițiile legii, și calea devolutivă a apelului, încât se înțelege rațiunea legiuitorului de a institui în recurs o posibilitate de a fi analizată cauza sub toate aspectele, conform prescripției art. 3041 C.p.civ. 1865. Mai mult, recurentul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.p.civ. integral, deci și a alin.3, coroborat cu art. 304 alin.1 pct.9 C.p.civ. 1865. În aceste condiții, instanța de recurs a analizat modul de aplicare a legii( în fapt, a art. 274 C.p.civ.) în mod exhaustiv, dispoziția alineatului al treilea al normei menționate subsumându-se cercetării motivului de nelegalitate. Neargumentarea recurentei a cazului de recurs și prin prisma acestui alineat nu contravine principiului nedepășirii limitelor învestirii. Așa cum s-a arătat, potrivit art. 3041 C.p.civ.1865, aplicabil în cauză, instanța de control judiciar examinează cauza sub toate aspectele. În fine, aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. menționat nu presupune cererea părții, verificarea cuantumului unui onorariu fiind prerogativa instanței de judecată. Este și sensul jurisprudenței CEDO invocată chiar de către intimat. Instanța europeană însăși statuează că trebuie stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată prin prisma necesității, efectivității și rezonabilității acestora.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, instanța de control judiciar, raportat la motivul de recurs invocat, dar și la art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ.1865 a admis recursul, a modificat în parte sentința recurată în sensul că a obligat contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în loc de 248 lei către intimatul B. B. F..
Prin cererea de revizuire formulată de revizuentul B. B. F. împotriva deciziei civile nr. 2438/2013 a Tribunalului Gorj s-a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 2 C.p.civ.1865, revizuirea hotărârii instanței de recurs și, pe cale de consecință, respingerea recursului declarat de contestatoarea C. E. Oltenia SA – intimată în prezentul dosar -, cu acordarea cheltuielilor de judecată în calea de atac.
În fapt, susține revizuentul că greșit s-a modificat în parte sentința recurată de către instanța de control judiciar în temeiul art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, diminuându-se cheltuielile de judecată la 150 lei în loc de 248 lei, deoarece este o pronunțare asupra unui lucru care nu s-a cerut, totodată acordându-se mai mult decât s-a cerut.
Arată în acest sens că prin motivele de recurs nu s-a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată și nu s-a criticat cuantumul acestor cheltuieli așa cum a fost acordat de prima instanță, ci s-a susținut că nu se aplică art. 274 C.p.civ.1865 în cazul perimării.
Consideră că este vorba despre un motiv de recurs invocat peste termenul prevăzut de art. 303 alin.1 C.p.civ. 1865, instanța, raportat la art. 306 același cod, neavând obligația de a se pronunța asupra acestuia.
De altfel, apreciază revizuentul, motivul reducerii cheltuielilor de judecată nu este unul de ordine publică care să îndreptățească, conform art. 306 alin.2 C.p.civ. 1865, instanța de judecată să îl analizeze.
Mai susține revizuentul că o astfel de practică judiciară conduce la planificarea indirectă a unei piețe libere, încât consecința ar fi că persoanele cu venituri reduse să nu beneficieze de asistență juridică de calitate.
În fine, critică revizuentul decizia pentru nepunerea în discuția părților a noului motiv de recurs, pentru încălcarea principiului contradictorialității, al egalității armelor, oralității și dreptului la apărare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322-328 C.p.civ. 1865.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa pății, potrivit art. 242 alin.2 C.p.civ. 1865.
Intimata . SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
În esență, arată intimata că nu subzistă cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C.p.civ. 1865 întrucât instanța de recurs a observat corect că recurenta nu a invocat unul sau altul din alineatele art. 274 C.p.civ., ci întregul articol. Pe de altă parte, continuă intimata, aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. nu este un motiv nou de recurs, ci este prerogativa judecătorului de a aprecia asupra cuantumului cheltuielilor de judecată chiar și în lipsa unei cereri exprese. Evocă în acest sens conținutul textului legal menționat. Totodată, argumentează intimata că instanța de recurs putea diminua cheltuielile de judecată solicitate atât pentru faptul că într-un număr de 4000 de dosare cu același obiect – contestație la executare – revizuentul din prezenta cauză a folosit, prin avocat, aceleași înscrisuri, aceleași motivări, fără a depune un efort în plus, cât și pentru faptul că, în raport de dispoziția art. 3041 C.p.civ. 1865, când nu se prevede și calea de atac a apelului, instanța de recurs trebuie să examineze cauza sub toate aspectele.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm. C.p.civ.menționat.
Revizuirea nu este fondată pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 322 pct.2 C.p.civ.1865, hotărârea judecătorească definitivă se poate revizui dacă instanța„ s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Dintre cele trei ipoteze legale ale textului citat, revizuentul are în vedere pe prima și a treia din reglementare. Ca argument comun este invocată greșita reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță pentru că nu s-a invocat în termen un astfel de motiv de recurs, care nu este nici de ordine publică pentru a putea fi invocat din oficiu de instanță.
În esență, observând cererea de recurs, reține instanța că motivul de recurs invocat de recurentă a fost cel reglementat de art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ.1865, și anume aplicarea greșită a legii sau încălcarea ei. Ca și argumente ale acestui caz de nelegalitate, s-au invocat neaplicarea art. 274 C.p.civ.1865 în situația în care s-a perimat cererea de chemare în judecată, respectiv că, în speță, cheltuielile de judecată au fost deja recuperate în cadrul executării silite, ceea ce ar însemna o nouă plată cu același titlu.
Instanța de control judiciar, dat fiind faptul că atunci când nu este reglementată și calea de atac a apelului se examinează cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 C.p.civ., a procedat la analizarea atât a motivului de nelegalitate invocat, dar și în raport de dispozițiile acestui din urmă text legal în integralitatea sa.
Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ.1865, care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța de recurs a constatat că într-un număr mare de dosare având același obiect, mandatarul avocat al intimaților( între care și revizuentul) a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, reținând că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Mai mult, munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite ce au fost depuse în mai multe cauze.
Or, deși de principiu afirmația că instanța de recurs nu se poate pronunța decât în limita cazurilor de nelegalitate invocate de recurent este adevărată, având în vedere prevederile art. 303 și 306 C.p.civ. 1865, însă în speță este vorba despre un proces care nu presupune, în condițiile legii, și calea devolutivă a apelului, încât se înțelege rațiunea legiuitorului de a institui în recurs o posibilitate de a fi analizată cauza sub toate aspectele, conform prescripției art. 3041 C.p.civ. 1865. Mai mult, recurentul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.p.civ. integral, deci și a alin.3, coroborat cu art. 304 alin.1 pct.9 C.p.civ. În aceste condiții, instanța de recurs analizează modul de aplicare a legii( în fapt, a art. 274 C.p.civ.) în mod exhaustiv, dispoziția alineatului al treilea al normei menționate subsumându-se cercetării motivului de nelegalitate. Neargumentarea recurentei și în fapt a cazului de recurs și prin prisma acestui alineat nu contravine principiului nedepășirii limitelor învestirii și nu poate fi interpretat ca un nou motiv de recurs. Interpretarea sistematică a unui articol prin raportare la toate alineatele sale pentru a stabili voința legiuitorului nu aduce atingere regulii nepronunțării asupra a ceea ce s-a cerut.
Așa cum s-a arătat, potrivit art. 3041 C.p.civ.1865, aplicabil în cauză, instanța de control judiciar examinează cauza sub toate aspectele, iar aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. menționat nu presupune cererea părții, în concret un motiv distinct de recurs, verificarea cuantumului unui onorariu fiind prerogativa instanței de judecată, ca expresie a principiului echității. Este și sensul jurisprudenței CEDO, instanța europeană însăși statuând că trebuie stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată prin prisma necesității, efectivității și rezonabilității acestora.
În concluzie, recurenta intimată a solicitat verificarea legalei aplicări a art. 274 C.p.civ. 1865, ceea ce permite instanței de judecată să analizeze textul în integralitatea sa, motiv pentru care nu se poate reține incidența art. 322 C.p.civ. 1865, urmând a fi respinsă ca nefondată revizuirea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată revizuirea formulată de revizuentul B. B. F., împotriva deciziei civile nr. 2438 din 10.12.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, G. R. | Judecător, V. N. | Judecător, M. T. |
Grefier, L. P. |
Red. M.T./Tehnored.PL
2ex/ 06 Februarie 2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 607/2014. Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1065/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|
