Contestaţie la executare. Decizia nr. 460/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 460/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 2084/263/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 460/2014

Ședința publică de la 12 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nicolița Ș.

Judecător C. A. M.

Grefier A. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul contestator Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj împotriva sentinței civile nr. 2214 din 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ /2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelanta contestatoare fiind reprezentată de consilier juridic D. P., au lipsit intimații . și B. D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a luat act de cererea formulată de consilier juridic D. P. pentru apelantă în sensul că solicită întocmirea unei adrese către Agenția Finanțelor Publice Gorj pentru a se stabili dacă bunurile din procesul verbal de contravenție anulat au fost valorificate, la ce sumă și dacă s-a restituit valoarea către intimată.

Instanța respinge cererea ca nefiind utilă soluționării cauzei.

În lipsa altor cereri se acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic D. P. pentru apelanta contestatoare solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea contestației la executare, în sensul anulării actelor de executare referitoare la restituirea bunurilor confiscate.

Arată că prin titlul executoriu nu au fost obligați la restituirea bunurilor, iar din dispozițiile HG 731/2007 restituirea se face de către organele de valorificare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ contestatul I. de Poliția al Județului Gorj a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare silită întocmite de către B. D. C.tin în dosarul de executare 144/E/2013.

A arătat contestatorul că, prin adresa nr.144/E/2013, executorul judecătoresc D. C.tin a emis pe numele I.P.J. Gorj somație pentru punere în executare a sentinței civile nr.451 din 18.02.2013, pronunțată de Judec. Motru în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus restituirea către . confiscate prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 19.11.2012 și a fost obligat IPJ Gorj la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, precum și la plata cheltuielilor de executare în sumă de 2419,35 lei și că în conformitate cu prevederile art.1 din OG.22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar potrivit art.2 din același act normativ, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Prin procesul verbal nr._ din 19.11.2012 încheiat de IPJ Gorj- Postul de poliție B. și . Tg-J. s-a predat cantitatea de 10.010 kg. porumb boabe și 420 kg. Tărâțe, produse recepționate prin Nota de recepție și de constatare diferențe nr._ din 19.11.2012, operațiune care a fost adusă la cunoștința organelor de valorificare, fiind întocmit și transmis în acest sens către DGFP Gorj borderoul nr.16 din 21.11.2012.

Prin sentința civilă nr. 2214 din 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ /2014 s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție al jud. Gorj, cu sediul în Mun. Tg-J., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu intimat B. D. C., cu sediul în Mun. Motru, ..2, . și intimata ., cu sediul în comuna Văgiulești, ., ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin s.c. 451 /2012 a Judec. Motru rămasă definitivă și executorie s-a dispus anularea p.v. de contravenție și restituirea mărfii confiscate sau contravaloarea acesteia intimatei . și contestatoarea recunoaște că bunurile confiscate au fost valorificate de reprezentanții IPJ Gorj, iar intimata este îndreptățită să primească contravaloarea acestor bunuri.

Că, mărfurile confiscate au fost valorificate la un preț mai mic decât prețul la care au fost achiziționate de intimată și acesta nu este un motiv pentru intimată de a-și recupera integral prejudiciul, iar solicitarea contestatoarei de a se dispune suspendarea formelor de executare și acordarea unui termen de 6 luni este total nejustificată, întru-cât printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit recuperarea integrală a prejudiciului de către intimată.

Că, excepția ridicată de intimată cu privire la netimbrarea contestației la executare urmează a fi respinsă întrucât contestatoare face parte din organele exceptate de la a timbra.

Că, prin confiscarea nejustificată a mărfii intimatei s-a produs un prejudiciu care trebuie reparat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.

Apelanta a criticat sentința susținând că instanța de fond a respins greșit contestația la executare, întrucât prin titlul executoriu ce îl reprezintă sentința civilă nr. 451 din 18.02.2013 nu s-a stabilit obligația de restituire în sarcina IPJ Gorj ci doar obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

În susținerea acestui motiv de apel se arată că obligația de restituire a bunurilor confiscate pentru care s-a dispus anularea proceselor verbale de contravenție este a organelor de valorificare, în speță a AJFP Gorj în temeiul art. 41 alin. 1 din HG 731/2007 și în mod greșit instanța a reținut că suma rezultată ca urmare a valorificării bunurilor ar fi intrat în patrimoniul apelantei.

Apelanta critică și cheltuielile de executare pe care consideră că nu le datorează, decât cele pentru executarea cheltuielilor de judecată.

Se anexează cererii de apel adresa nr._/2012 a Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj și borderoul privind bunurile ce urmează a fi valorificate.

S-a procedat la regularizarea cererii de apel potrivit disp. art. XV din Legea nr. 2/2013.

Tribunalul, analizând apelul declarat constată că acesta este fondat urmând a fi admis în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbată sentința instanței de fond în sensul admiterii contestației și a anulării formelor de executare.

Critica privind lipsa obligației restituirii bunurilor confiscate sau a valorii acestora în sarcina apelantei este fondată.

Prin sentința civilă nr. 451 din 18.02.2013, dosar_ s-a admis plângerea contravențională a . anulat procesul verbal de contravenție și s-a înlăturat măsura complementară a confiscării mărfii și s-a dispus restituirea către reclamantă a bunurilor confiscate.

A fost obligată IPJ la 800 lei cheltuieli de judecată.

Prin adresa nr._ din 20.11.2012 apelanta a dovedit că bunurile confiscate au fost predate DGFP cu mențiunea că se încadrează în categoria produselor perisabile atașând acesteia și borderoul nr. 16 ce cuprinde bunurile ce urmează a fi valorificate.

Dispozițiile art. 41 alin. 1 din HG 731/2007 prevăd că organele de valorificare restituie bunurile sau contravaloarea acestora, în cazul bunurilor care le-au fost predate de către deținător.

În raport de dispozițiile legale arătate, de adresa apelante nr._ din 20.11.2012 privind predarea bunurilor confiscate către DGFP și de dispozitivul sentinței civile nr. 451 din 18.02.2013, se apreciază că obligația de restituire nu s-a instituit în sarcina IPJ ci s-a înlăturat măsura confiscării, iar restituirea urmează a se face de organele de valorificare în temeiul art. 41 alin. 1 din HG 731/2007, astfel că actele de executare au fost emise în mod greșit.

Instanța va anula toate actele de executare, inclusiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întrucât pentru suma supusă executării cu titlul de cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei urmează a se stabili un alt cuantum al cheltuielilor de executare având în vedere dispoziția supusă executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul contestator Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 2214 din 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ /2014 în contradictoriu cu intimații . cu sediul în comuna Văgiulești, . și B. D. C. cu sediul în Motru, ., ..

Schimbă sentința în sensul că admite contestația la executare și anulează formele de executare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.

Președinte,

Nicolița Ș.

Judecător,

C. A. M.

Grefier,

A. P.

Red.N.Ș./Tehnored.PL

Jud. fond CI

6ex/14 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 460/2014. Tribunalul GORJ